caractere mai micireseteazacaractere mai mari

Cele mai recente contributii la rubrica Editorial



 

Umbre ale podului de flori

de (18-10-2004)
Arcul Victoriei, ChisinauArcul Victoriei, Chisinau

Aţi trecut vreodată Podul de flori… de când ele, florile, practic, s-au vestejit? De fapt nici nu mai e un pod… de flori, ci de ciulini…
În euforia generală creată de perspectivele integrării în forurile internaţionale, nu mai vrem şi nici nu mai avem timp să ne gândim ce se întâmplă dincolo de Prut, pe bucăţica de pământ românesc care este Moldova…
Ne limităm la a spune că “moldovenii de dincolo îşi merită soarta”, că şi aşa ne fac de ruşine, că îi simţim ca pe o piatră legată de gât…
Când este descoperit autorul unei crime, iar autorul este în multe din cazuri un tânăr cetăţean moldovean, răsuflăm uşuraţi… că nu e de-al nostru…
Şi atât. Ne întrebăm de ce oare s-a ajuns aici? Şi ce am spune dacă am afla că cel care l-a plătit pe tânărul basarabean să ucidă e român, de-aici, de dincoace de Prut? Oare care dintre cei doi are vină mai mare?

Ceea ce am să vă relatez în continuare poate nu o să se constituie neapărat într-un reportaj care să îndeplinească toate normele de ordin jurnalistic, ci mai degrabă în file de jurnal….

Am trăit, ce-i adevărat, puţin, printre cei de dincolo de Prut. Îi cunoşteam numai din reportajele televizate, unde sunt reprezentaţi de nişte aşa zise autorităţi pe care aveam să le descopăr mai târziu ca fiind doar nişte marionete, nişte păpuşi ale căror aţe sunt purtate de “artişti” cărora puţin le pasă (ca să nu spun deloc) de neamul nostru românesc.
Cert este, insa, faptul că Omul e OM şi dincoace şi dincolo de Prut. La fel cum nu există un criteriu de apreciere a adevăratei valori care să ţină cont de originea sau provenienţa acesteia…
Imprejurarile vietii au facut sa fiu nevoită să trec Prutul.
… Moldova? O ţară a nimănui, cum spun mai ales tinerii de aici. O ţară fără nici un viitor… O ţară cu două Mitropolii şi totuşi, fără nici un Dumnezeu…
Moldova?
O ţară în care se vorbesc două limbi, deşi nici una cum trebuie… O ţară în care unde-i lege e şi tocmeală, unde corupţia e atotstăpânitoare… O ţară a sărăciei, în care, paradoxal, vezi cele mai luxoase maşini..
Turnul Babel? – o simplă fantezie pe lângă realitatea de aici.
Să vă povestesc ce se petrecea în sufletul meu?
Nu are nici un rost.
Oricum, nu am trecut decât Prutul, dar eram deja într-o altă lume. Sunt români, ştiu romanţele noastre pe care le cântă foarte frumos, ştiu poeziile lui Eminescu, depun zilnic flori la monumentul voievodului Ştefan cel Mare şi Sfânt… Sunt români care se luptă, însă, cu un prezent al cărui literă de lege este ridicarea la rang de stăpân a haosului şi totuşi un prezent cu o orientare deosebit de clară. Vă las să trageţi Dumneavoastră concluzia: in microbuze, mergând la serviciu sau la şcoală nu ai să auzi niciodată o melodie românească; mergi în parc, cu copilul; sunt multe familii tinere, dar nu poţi să discuţi cu ei, ei vorbesc doar limba rusă… La fel şi copilaşii lor…
Intri într-o librărie. Vrei să cumperi o carte pentru tine sau pentru copilul tău: “patronul este rus şi nu aduce decât cărţi în limba rusă din păcate” – îţi răspunde vânzătoarea… Mergi la magazin şi dacă te aude că vorbeşti româneşte nici măcar nu te serveşte. Se lipseşte de tine ca şi client, pur şi simplu, în anumite magazine. Dar nici nu o să-ţi răspundă ţie personalul de acolo în limba română.
Mă încăpăţânam de fiecare dată totuşi să vorbesc în limba română. Nu de puţine ori auzeam în spatele meu afirmaţii de genul: “de ce oare nu facem şi noi aşa? Moldovenii noştri de ce nu îşi respectă limba, neamul? De ce nu sunt demni?”… Conştiinţa există. Atunci ce să fie?…
În perioada în care am stat acolo a avut loc şi editarea şi lansarea atât de controversatului dicţionar moldovenesc-românesc. A fost spectacolul de cel mai prost gust pe care aveau să-l dea comuniştii. Fac multe greşeli care nu mai pot fi încadrate nici la capitolul “ridicol”, nici “aberaţii”, ci fără a greşi deloc, putem să le direcţionăm direct la capitolul “prostie”.
Folosind arhaismele noastre, expresii din Creangă, Sadoveanu sau alţi clasici români (ca să nu mai vorbim de regionalisme), Vasile Stati avea să “înjghebe” într-un timp record cea mai ridicolă apariţie editorială: “Dicţionarul moldovenesc – românesc”. Dar până şi pentru apariţia acestuia au recurs comuniştii la tot felul de tertipuri, minciuni de cea mai joasă speţă: şi dacă ar fi să menţionez numai una din acestea ar trebui să spun că atunci când au declarat toate datele legate de apariţia cărţii nici nu au menţionat cuvântul “dicţionar” nicăieri. Lucram în acea perioadă în televiziunea opoziţiei în Moldova (un alt capitol important al vieţii mele în această perioadă), la Departamentul Actualităţi. Apariţia Dicţionarului desigur ne-a pus pe ace dacă pot spune astfel. Toate întrebările noastre legate de legalitatea unei astfel de apariţii editoriale, de finanţarea sa ş.a.m.d au incomodat pe mulţi reprezentanţi ai comuniştilor, chiar ai puterii (care dealtfel e tot comunistă).
Şi pentru că ridicolul atrage după sine ridicolul, nu mult după aceea, acelaşi Vasile Stati (autorul dicţionarului) avea să solicite obţinerea în regim de urgenţă a … cetăţeniei române!!!

Fără comentarii.
Revenind acum, spuneam că am lucrat la un post de televiziune, însă numai o perioadă pentru că televiziunea aceasta avea să fie închisă foarte curând de comunişti. De ce? Deoarece “a criticat prea vehement conducerea ţării”; deoarece “populariza românismul”; deoarece vorbea prea corect limba română.. Şi motivele ar putea continua. Şi nu numai televiziunea aceasta a fost închisă. Ci şi un post de radio care avea aceeaşi politică a postului (mai exact de a spune lucrurilor pe nume), precum şi nişte publicaţii (ziare, reviste).
“Criticam prea tare conducerea ţării”? Pe comunişti? Dar cum să nu o faci când ditamai preşedintele Parlamentului spune în plen, în faţa camerelor de luat vederi, într-un moment în care se discuta de orientarea ţării spre forurile europene: “Să nu uităm di undi iesî gazâli…” , făcând referire la suportul primit de această ţară din partea Rusiei. Cum să nu-i critici pe comunişti, pe preşedintele ţării când acesta apare la televiziunea naţională, la oră de maximă audienţă, într-o ţară în care tot el susţine cu mândrie şi tărie că limba de stat e limba moldovenescă, apare spuneam, în cadrul unei emisiuni şi vorbeşte ÎN LIMBA RUSĂ, fără a fi titrat?
Cum să nu-i critici pe comunişti când pe artiştii de aici, care trăiesc de ani şi ani pe aceste meleaguri, păstrând tradiţiile, limba şi tot ceea ce dovedeşte faptul că sunt români îi ignoră, îi lasă să moară în sărăcie (să nu uităm de marele Nicolae Sulac care avea o pensie de doar 50 de lei, echivalentul a 150.000 de lei). Că în ultimul al vieţii sale a solicitat chiar o audienţă la autorităţile comuniste în acest sens dar nu a fost primit!). Comuniştii ignoră adevăratele valori…. Nu le dă voie să acceadă
Cum să nu-i critici pe comunişti când nu se mai poate ţine seama de câte ori a fost profanată clădirea Casei Limbii Române din Chişinău de către comunişti? Cum să nu-i critici când ne acuză pe noi, românii, de imperialism, de cotropire, de implicare în treburile lor interne şi lista ar putea continua la nesfârşit…
Nu au putut suporta… criticile. Şi au închis televiziunea…
Şi în acest fel se întâmplă în orice domeniu.
Moldovenii sunt speriaţi. Sunt complexaţi. Cei mai mulţi dintre ei nu ştiu şi nici nu-i interesează când au fost sau când vor fi alegeri. Sunt oameni pentru care ziua de mâine este deja un obiectiv pe termen lung; ei se gândesc la clipa, la ora ce-o să vină.
Mai ales cei tineri şi, poate vă veţi mira, mai ales mamele sunt plecate din ţară. Consecinţe? Familii distruse, copii rămaşi la bunici, la vecini şi chiar singuri… (Iar unii dintre aceştia sunt tocmai cei pe care noi îi vedem la televizor ca fiind prinşi pentru trafic de droguri, pentru viol, pentur crime…Consecinţe ale unei situaţii cu care se confruntă românii de dincolo de Prut…)

Moldova, o ţară a haosului, a paradoxurilor…. Ar fi multe de povestit.
M-am întors. Am revenit în ţară.
Discutând despre acest subiect cu un director al unei instituţii media din Iaşi (nu am să-i dau numele) am rămas şi mai uimită să aud expresii de genul: “aşa le trebuie… ai să vezi cum or să se înghesiue la vamă când vom intra noi în Uniunea Europeană… Vai de capu’ lor… Aşa le trebuie…Gata. S-a terminat cu ei… Graniţa Europei va fi Prutul…”
Ce să mai spun?
Atâta doar că pe sub ciulinii aceia care alcătuiesc acum podul de flori mai sunt totuşi … şi flori.. Firave, e-adevărat, plăpânde… Nu pot însă să crească. Haideţi împreună să smulgem spinii.. Vom intra în Uniunea Europeană? Ne va fi mai bine? Să nu uitam, însă, că dincolo de Prut sunt chiar fraţii noştri. Putem face ceva? E chiar o întrebare la care aş vrea un răspuns, pentru că eu nu ştiu ce speranţe mai sunt…

Ce părere aveţi despre acest articol?
  • Corect 
  • Frumos spus 
  • Îmi dă de gândit 
  • Am învăţat ceva! 

Ecouri

  • Adriana: (18-10-2004 la 00:00)

    Merci pentru sustinere si faptul ca cineva intelege situatia de dincolo de Prut este ce o mingiiere in momente de tortura…

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 0 Nu-mi place 0



Dacă doriţi să scrieţi comentariul dv. cu diacritice: prelungiţi apăsarea tastei literei de bază. Apoi alegeţi cu mouse-ul litera corectă (apare alături de mai multe variante) şi ridicaţi degetul de pe litera de bază. Încercaţi!

Reguli privind comentariile

 
34.238.189.171