caractere mai micireseteazacaractere mai mari

Cele mai recente contributii la rubrica Editorial



 

De Vorba cu Mircea Raceanu (IV)

de (22-7-2004)


Totusi in perioada la care te referi s-au facut o serie de schimbari si transformari in Romania pe linia procesului de democratizare a tarii.

Ai perfecta dreptate si personal nu am negat acest lucru. Intr-adevar, s-au realizat o serie de progrese pe linia democratizarii tarii si, Romania, la sfarsit de secol nu mai semana din punct de vedere al dezvoltarii societatii, cu cea pe care am parasit-o in 1990. In fond, viata merge inainte. In fond, in mersul ei inainte, ea nu trebuie sa se cramponeze de situatia unei persoane sau alteia. Ramane insa o realitate greu de contestat si anume ca in toata aceasta perioada cei, care ca si mine, au optat in lupta impotriva dictaturii, pentru o asociere cu o democratie occidentala, au fost tratati si considerati drept “tradatori” indiferent de partidul sau aliantele de partide care s-au succedat la putere in Romania, in perioada 1990-1999. Chiar si dupa aceasta perioada, desi s-au rezolvat unele cazuri, continua sa existe o serie de situatii nesolutionate, persoane carora inca li se mentin pedepsele date de justitia comunista pentru colaborare cu democratiile occidentale. Si ca sa nu ma acuzi ca vorbesc in termeni generali, o sa-ti dau un astfel de exemplu de data recenta.
Este vorba de dl. Ioan Stana, fost ofiter de informatii, care a fost arestat in 1985 si condamnat la 20 de ani inchisoare pentru cooperare cu partea americana. A fost eliberat in decembrie 1989, dupa ce, ca detinut politic, a petrecut cinci ani in inchisorile comuniste din Calea Rahovei 37-39, Jilava, Craiova, Aiud. In 2003, prin decizia nr 150, Comisia pentru constatarea calitatii de luptator in rezistenta anti-comunista de pe langa Ministerul de Justitie i-a acordat calitatea de luptator in rezistenta anti-comunista din Romania. In luna februarie 2004, dl. Ioan Stana a solicitat recurs in anulare impotriva sentintei ce i-a fost data de regimul comunist. La 19 aprilie, a primit un raspuns din partea Sectiei Parchetelor Militare, care daca nu ar fi avut un numar de inregistrare, ziua, luna si anul 2004, as fi pus pariu ca a fost emisa de justitia fostului regim comunist si nu de un organ de justitie apartinand unui stat de drept. Sectia Parchetelor Militare, respingand declararea recursului in anulare solicitat de dl. Ioan Stana, a motivat decizia prin faptul ca sentinta ce i-a fost data de regimul comunist – pentru colaborare cu partea americana impotriva dictaturii – a fost, citez: “temeinica“ si “legala”, si ca instanta care l-a judecat la vremea respectiva a stabilit, citez: “in mod corect si complet” vinovatia d-lui Stana. Ma intreb? Cum este posibil ca justitia unui stat de drept apartinand unei societati democratice sa imbratiseze si sa valideze, fara nici o rezerva, sentintele fostului regim comunist impotriva celor care s-au opus dictaturii, declarandu-le, nici mai mult nici mai putin, ca fiind “temeinice” si “legale”, iar procesele fostului regim totalitar drept “corecte” si “complete”. Si asta la aproape 15 ani de la prabusirea dictaturii totalitare si in conditiile in care Romania este membra NATO. Personal, ma opresc aici, pentru ca orice comentariu, cel putin din punctual meu de vedere, e de prisos!

Din cate cunosc cazul tau a fost pana la urma rezolvat. De asemenea, ti s-a acordat si o inalta distinctie pentru activitatea depusa. Cand s-au intamplat cele doua evenimente?

Dupa reconfirmarea sentintei in iune 1999, Departamentul de Stat a solicitat oficial partii romane sa “explice” ratiunile pentru care Parchetul General a procedat ca atare. Precizez ca partea americana nu a cerut reabilitarea mea si nici nu era normal sa o faca. Desi SUA s-au pronuntat intotdeauna pentru solutionarea unor astfel de cazuri, nu a impus si nici nu a sugerat solutii concrete, plecand de la pozitia de principiu ca un stat care sincer imbratiseaza principiile si valorile democratice trebuie singur sa ajunga la concluzia ca subminarea regimurilor totalitare, inclusiv a celor comuniste, nu constitue un act de tradare.
In luna iulie 2000, in urma reanalizarii intregului dosar si fara a mai prelua automat concluziile justitiei lui Ceausescu, Procurorul General al Romaniei a declarat recurs in anulare impotriva sentintei capitale ce mi-a fost data, deoarece, nu au fost “intrunite elementele constituitive ale infractiunii de tradare prin transmiterea de secrete de stat” iar “hotararile judecatoresti au fost pronuntate cu incalcarea legii”. In motivatia prezentata si inaintata Curtii Supreme de Justitie se arata, printre altele, ca prin activitatea desfasurata in problema emigrarilor, principala acuzatie ce mi s-a adus la proces, eu de fapt “am servit interesul national”, aducand un “aport important la inscrierea Romaniei in contextul schimbarilor politice inceputa prin perestroika rusa si terminate cu Revolutia romana din decembrie 1989”. De asemenea, in legatura cu materialul gasit asupra mea in momentul arestarii, se afirma ca acesta “ilustreaza scopul demersului intreprins de inculpat in favoarea interesului national, intentia sa fiind de a ajuta inscrierea Romaniei in contextul procesului de democratizare prin eliminarea regimului totalitar de dictatura, actiunea sa fiind indreptata impotriva regimului politic de dictatura si nu impotriva securitatii statului”.
La 23 octombrie 2000, Curtea Suprema de Justitie, a admis recursul in anulare anulandu-mi sentinta data de regimul comunist. Am apreciat foarte mult decizia Curtii Supreme de Justitie, desi recunosc ca m-a surprins, avand in vedere, ca venea total in contradictie cu hotarirea mentionata in iunie 1999. Am aprecitat-o pentru ca a fost data pe fondul problemei, venind – desi cu multa intarziere – sa recunoasca faptul ca nu am tradat Romania, iar activitatea mea nu a fost indreptata impotriva intereselor nationale, ci a fost dusa impotriva unui regim de dictatura impus tarii si poporului roman de sistemul si ideologia comunista.
La 7 februarie 2002, in cadrul unei ceremonii care a avut loc la Centrul International Woodrow Wilson din Washington, presedintele Romaniei, Ion Iliescu mi-a acordat Ordinul National “Pentru Merit” in grad de “Comandor”.
Aici, dupa cum vezi, in ceea ce ma priveste, pe plan personal, se incheie povestea cazului meu, sau cum obisnuiesc eu sa glumesc cu prietenii mei, se incheie cercul perepetiilor carora a trebuit sa fac fata. Pe plan mai larg, ramane ca societatea romaneasca, sa actioneze, in continuare, pentru solutionarea tuturor cazurilor, celor care, intr-o forma sau alta, s-au opus regimului de dictatura. Asa ar fi normal si corect din partea unui stat care recunoaste si imbratiseaza, nu numai prin vorbe dar si prin fapte, principiile si valorile democratice.

Si pentru ca ai afirmat ca cercul s-a inchis, poti sa ne spui cate ceva despre biografia ta?

Nimic neobisnuit in biografia mea pana la data arestarii. M-am nascut in octombrie 1935, ambii parinti fiind adepti ai miscarii comuniste, facand parte din acea generatie care inca din tinerete s-au atasat ideilor de stanga in care au crezut sincer, fiind convinsi ca luptand pentru ele servesc un ideal mai bun si mai drept. Dupa ce tatal meu a murit, mama s-a recasatorit cu Grigore Raceanu, care de fapt m-a crescut. In 1954 am absolvit Liceul “I.L.Caragiale” din Bucuresti. Studiile superioare le-am facut la Institutul de Relatii Internationale din Moscova. Cand am plecat la studii in URSS, fiind crescut intr-o familie de comunisti, aveam mari sperante si credeam in sistem. Acesta insa m-a dezamagit total. In perioada studiilor, am avut posibilitatea, printre altele, sa intalnesc si sa discut cu cativa supravetuitori ai “gulagurilor”, in care au fost exterminati zeci zi zeci de mii de oameni nevinovati. Aceste discutii, ca si alte observatii privind modul cum functiona societatea sovietica, m-au socat profund, facandu-ma sa pun pentru prima data la indoiala increderea in sistem. Pe fondul acestor revelatii si constatari s-a podus arestarea lui Grigore Raceanu in 1958 pentru ca a pus la indoiala politica partidului cu privire la nationalizarea pamantului, interventia sovietica in Ungaria din 1956, formarea noi clase suprapuse, a aristocratiei muncitoresti, cu alte cuvinte ale nominclaturii si altele. Dupa ce a iesit din inchisoare, tata mi-a marturisit ca, desi a avut de multe ori pareri diferite de cele ale partidului, a crezut in teza potrivit careia: “daca ai vreo problema sau vreo nemultumire, n-o discuta pe la colturi, nu protesta si demonstra, ci du-te la partid si spune sincer ce ai pe suflet.” Asa a procedat in 1958 cand si-a expus parerile cu privire al problemele mentionate. Si care a fost rezultatul? Arestarea, ancheta, inchisoarea, excluderea din partid si declararea “drept dusman al poporului”. Iata cum proceda sistemul cu cei care isi spuneau sincer parerile. Oricum, experienta prin care a trecut el, m-a convins definitiv ca in ceea ce priveste sistemul comunist si ideologia acestuia, cum se spune “era ceva putred in Danemarca”. De asemenea, am invatat sa nu repet gresala lui. Dupa absolvirea facultatii am fost angajat la Ministerul Afacerilor Externe, si repartizat la directia care se ocupa de relatiile Romaniei cu SUA. Am lucrat in minister, in perioada 1959-1989, pana la data arestarii, ocupand diferite functii in centrala ministerului si la Ambasada Romaniei din Washington. La aceasta din urma am lucrat in perioada 1969-1978. La intoarcere in tara, am fost numit seful sectiei care se ocupa de relatiile Romaniei cu SUA si Canada, iar din 1982, am ocupat functia de director adjunct ad interim al Directiei care se ocupa de relatiile Romaniei cu SUA, Canada, tarile Americii Centrale si Latine. Desi am ocupat aceasta functie timp de sapte ani nu am fost niciodata titularizat pe post, deoarece, dupa 1978, titularizarea noilor directori si directori adjuncti in cadrul Ministerului Afacerilor Extrne s-a facut numai cu conditia ca acestia sa fie ofiteri de securitate, eu fiind numai diplomat de cariera. Am folosit calitatea de diplomat pentru a actiona cu arme specifice avute la indemana pentru a submina din interior sistemul comunist, la data arestarii fiind singurul diplomat roman in functie, care, ca rezultat al acestei activitati am fost condamnat la moarte. In functiile pe care le-am avut pe parcursul a trei decenii am fost direct implicat in majoritatea actiunilor legate de evolutia relatiilor dintre Romania si SUA.

Care crezi ca e cea mai importanta realizare din viata ta?

Faptul ca am reusit pe parcursul interogatoriilor la care am fost supus, rezistand tuturor presiunilor si torturei psihice ale anchetei, sa nu pun in pericol viata nici unei persoane.

Dar cea mai mare gresala pe care ai facut-o?

Am facut destule greseli in viata, mici si mari, dovada ca pana la urma am fost si arestat. Este greu, in general, sa spui care a fost gresala cea mai mare. Poate, in cazul meu, ca m-am increzut prea mult in anumiti oameni, care pana la urma, prin comportarea lor, m-au deceptionat profund. Fiind un optimist incorigibil, increderea in oameni face parte din modul meu de a privi viata. Deci nu exclud ca si, in viitor, sa mai gresesc in aceasta privinta.

Dupa ce ai ajuns in SUA cu ce te-ai ocupat?

In primul rand am luat viata de la inceput, privind spre viitor si nu agatandu-ma de trecut. Am tinut conferinte, am predat, am scris. In 1994, a aparut in SUA, volumul “Romania versus Statele Unite. Diplomatia Absurdului 1985-1989”, scrisa impreuna cu fostul ambasador al SUA in Romania, Roger Kirk. Cartea se refera la ultimii ani ai relatiilor romano-americane, inaintea prabusirii dictaturii comuniste in Romania. Varianta in limba romana a aparut la editura Silex, in decembrie 1995. In 2000 a aparut volumul “Infern’89”, pe care l-am mentionat deja si care se refera la experienta prin care am trecut in perioada cand am fost inchis la Rahova.

La ce lucrezi acum?

La o Cronologie comentata a relatiilor dintre Romania si Statele Unite ale Americii, pe parcursul a aproape trei secole, de la inceputul cunoasterii reciproce pana in 1989. Sper sa o termin pentru a fi publicata anul viitor, in preajma aniversarii a 125 de ani, de la stabilirea relatiilor diplomatice dintre Romania si SUA

Cum crezi ca ar fi fost viata ta daca ai fi ramas in Romania?

Sincer sa fiu, nu prea m-am gandit la o astfel de posibilitate. Cum am spus, fiind o fire optimista, indiferent in ce situatie m-a pus viata, am privit lucrurile in viitor. Ce as fi facut daca…? Este un domeniu al speculatiilor pe care prefer sa-l ignor.

Ce părere aveţi despre acest articol?
  • Corect 
  • Frumos spus 
  • Îmi dă de gândit 
  • Am învăţat ceva! 

Ecouri



Dacă doriţi să scrieţi comentariul dv. cu diacritice: prelungiţi apăsarea tastei literei de bază. Apoi alegeţi cu mouse-ul litera corectă (apare alături de mai multe variante) şi ridicaţi degetul de pe litera de bază. Încercaţi!

Reguli privind comentariile

 
35.172.233.215