caractere mai micireseteazacaractere mai mari

Cele mai recente contributii la rubrica Editorial



 

Mesajul

de (16-5-2004)

Este RLIV un site care se adreseaza preponderent romanilor din afara granitelor Romaniei? Poate ca da. Deocamdata. Dar numai din simplul motiv legat de publicitate si de dorinta noastra de a creste natural, pe masura ce apar noi autori, noi subiecte, noi preocupari. Daca am face mai multa publicitate am avea mai multi vizitatori. Daca am schimba un pic subiectele, am avea mai multi vizitatori. Din culisele institutiilor care se adreseaza publicului (una este chiar RLIV), fenomenele pot capata un continut pur statistic si, contrar prejudecatilor celor mai multi dintre noi, publicul poate fi relativ usor manipulat. Nu ma refer la dumneata, stimate cititor sau cititoare. Nu ma refer la mine. Ma refer la acest personaj colectiv care este publicul, alcatuit din persoane ca dumneata sau ca mine care, pe masura ce numara mai multi indivizi ca dumneata sau ca mine incepe sa nu se mai comporte ca dumneata si ca mine. Incepe sa aiba ganduri statistice, preferinte statistice, comportamente statistice. E o alta fiinta.

Cine este publicul RLIV? Nimic mai simplu decat sa ne uitam in rezultatele arhivate ale intrebarilor rubricii Vox Populi: aproape 50% din acest public are intre 36 si 55 de ani (in plina putere de munca si creativitate), mai mult de jumatate viziteaza zilnic situri romanesti (interesat de Romania – unii pot comenta ca e cam pierdere de vreme totusi zilnic…), 34% dintre cititorii nostri au afaceri cu Romania (felicitari!), doua treimi si-au completat educatia formala exclusiv in Romania (cea mai buna afacere dintre toate), mai mult de jumatate au incredere ca tineretul din Romania se poate angaja intr-o lupta cu coruptia politica (o anumita doza de naivitate, politicienii au corupt deja multi tineri…), 90% sunt interesati de o rubrica de idei de afaceri (speram s-o lansam la inceputul lunii Iunie!). Publicul nostru are incredere in puterea votului cetatenilor romani din strainatate (o mare parte din public ESTE in strainatate), doar o treime din el este alcatuita din femei (prin traditie ele se ocupa de lucruri mai serioase decat lecturi pe Internet), dar peste 75% dintre dumneavoastra sunt sensibili pana la a face ceva concret pentru copiii din orfelinatele din Romania (ramane de vazut daca se va ivi ocazia). In fine, 63% au incredere ca intrarea in EU va aduce avantaje economice Romaniei (discutabil avand in vedere discrepantele de productivitate a muncii), aproape 50% ar dori mai multe stiri din Romania (lucram la o propunere), iar recent am pus o intrebare despre starea civila din care ar rezulta ca proportia casatoriti/necasatoriti intre cititorii RLIV este de 57/43 (nu a fost cea mai populara intrebare). Toate aceste date ar putea directiona catre o “formula de succes”.

Totusi, sustinem noi, speram fara a minimaliza preferintele celor care ne citesc, nu numarul de accesari ale web-site-ului va conta in cele din urma in evaluarea succesului, ci calitatea individuala a celor care cauta raspunsuri la intrebari sau idei in aceste pagini, mai ales a celor care vor actiona pe baza informatiei, sugestiilor, punctelor de vedere, uneori analizelor prezentate de RLIV. Din aceasta perspectiva, NU suntem un site care se adreseaza doar diasporei. Dorim ca mesajul nostru sa ajunga, in egala masura, si in atentia acelor cetateni rezidenti in Romania care cauta, cu buna-credinta, o lumina in labirintul cotidianului. Ideal ar fi, de fapt, ca un numar cat mai mare de romani stabiliti in strainatate sa impartaseasca din experienta lor celor ramasi acasa, ajutandu-i sa se orienteze mai bine, sa aiba o viata mai prospera, de ce nu chiar intr-o colaborare nemijlocita intre cele doua grupuri.

Tragand o linie ‘la sfarsitul zilei’ noi incercam sa anticipam curente care vor marca viata celor din Romania si a celor plecati din Romania. Un prim exemplu: anul acesta nu va fi cu nimic mai deosebit fata de alti ani cand zeci de mii de romani vor pleca cu angajamente sezoniere in lume, in special in Europa. Ei vor reveni catre lunile octombrie-noiembrie cu bani si vor dori sa-i cheltuiasca pe ceva care sa le dea o anumita siguranta. Consecinta, in doua cuvinte? (Peste vara ne mai construindu-se practic nimic accesibil cetateanului de rand in tara). Casele, in special garsonierele si apartamentele de doua camere, sunt acum probabil intre 20 si 33% mai ieftine decat vor fi la toamna. Cine doreste sa traga o concluzie din asta, sa traga. Un al doilea exemplu: ‘umbrela’ NATO a inceput sa aduca in Romania, cu sau fara stirea majoritatii dintre dv., firme din cadrul tarilor NATO, in special din Statele Unite, care pregatesc terenul unei anticipate ‘invazii’ – in sensul pozitiv al cuvantului, catre care vor tinde oamenii de afaceri in cautarea unor noi frontiere de profit. Este vorba de firme de infrastructura in electronica si comunicatii, sanatate, servicii publice si altele, in special deci domenii in care Romania este deficitara. Cei care vor profita de ragazul de 1-2 ani pana cand migratia afacerilor vestice va incepe sa cucereasca si atractivul teritoriu al Romaniei – cu oameni blajini dar isteti – si, in loc sa se inghesuie la munci sezoniere isi vor creste gradul de calificare si-si vor perfectiona (sau chiar initia, nu este prea tarziu!) cunostintele de limbi straine si cunostintele practice de meserii, in special din domeniul manufacturier ne-automatizat integral, vor avea mai mult de castigat si vor beneficia de stabilitate materiala mai de durata decat cei care vor trebui sa plece la cules de capsuni ca sa-si intretina familia. In fine, vor aparea ocazii si pentru cei care vor organiza cursuri si pentru cei care vor face atestare profesionala, si pentru cei care vor face selectionare profesionala de personal si pentru cei care…care… vor face orice treaba de calitate. Pentru ca…

Nu mai e mult si in Romania nu va mai functiona ‘merge si asa’. Acesta este mesajul nostru, pe care incercam sa-l transmitem deopotriva celor din interiorul si celor din afara granitelor. Vor urma ocazii de o viata. Nu le pierdeti. In masura in care stiti despre ele si vreti sa le oferiti si altora, paginile RLIV va stau la dispozitie. Daca le vom afla din surse proprii, nu vom ezita sa vi le facem cunoscute.

Ecouri



Dacă doriţi să scrieţi comentariul dv. cu diacritice: prelungiţi apăsarea tastei literei de bază. Apoi alegeţi cu mouse-ul litera corectă (apare alături de mai multe variante) şi ridicaţi degetul de pe litera de bază. Încercaţi!

Reguli privind comentariile

 
Citește articolul precedent:
Nimic despre politica si politicieni…

'O sa va dau afara! O sa va trec in somaj!' Asa-si certa Dumnezeu gradinarii, intr-o zi de mai, anul...

Închide
18.207.98.249