caractere mai micireseteazacaractere mai mari

Cele mai recente contributii la rubrica Medalion



 

In memoriam Tony Judt: Un mare cetățean al Republicii Literelor

de (8-8-2010)

Vestea inevitabila, vestea de care ma temeam, a sosit: vineri, 6 august 2010, s-a stins din viata la numai 62 de ani Tony Judt, istoricul care a intruchipat exemplar vocatia intelectualului public.

A fost un ganditor pentru care moralitatea si politica nu sunt domenii incompatibile. Spirit polemic, ostil certitudinilor comode, Tony Judt a provocat, prin scrierile sale, reactii puternice si adeseori agresive. Il exaspera orice forma de fundamentalism. Cartile sale (unele traduse in romaneste la Polirom) stau marturie pentru o atitudine de consecventa respingere a oricaror fixatii ideologice. Ceea ce a scris, mai ales dupa 2002, pe teme legate de Orientul Mijlociu, a fost adeseori socant pentru unii dintre cititorii sai. Nimeni nu l-a putut insa acuza vreodata de cinism, de ipocrizie ori de conformism.  Detesta ideile preconcepute si fanatismele de orice natura. A scris unul dintre cele mai incitante studii despre semnificatia istoric-mondiala a revolutiilor care au dus la finalul comunismului din Europa de Est: “O mie noua sute optzeci si noua: Sfarsitul carei epoci europene?”

Am inclus acest articol, aparut intial in revista Daedalus, in volumul pe care l-am editat la Routledge The Revolutions of 1989 (trad. rom. de Cristina Petrescu si Dragos Petrescu, Polirom, ed. a II-a, 2005, pp. 180-196). Iata anti-euforica, nelinistitoarea concluzie a acelui text in atatea privinte premonitoriu:

” … Europa este pe cale de a intra intr-o epoca de dezordine, intr-o perioada de tulburari. Acesta nu este un lucru nou pentru batranul continent, desigur, dar pentru majoritatea oamenilor care astazi sunt in viata va veni ca o experienta noua si neplacuta”.

Tony Judt

Past Imperfect a deconstruit fascinatia intelectualilor francezi pentru utopiile marxizante, inclusiv totalitarismul stalinist.  A fost unul dintre primii care au scris despre rolul intelectualilor critici din Europa de Est in dezagregararea sistemelor comuniste. Tot el a scris apoi despre declinul acestui rol, despre convertirea unora dintre acesti fosti disidenti in opusul a ceea ce promisesera si parusera a fi.  Am polemizat cu Tony Judt intr-un articol aparut in Common Knowledge, reluat in cartea mea Fantasies of Salvation. Preferam sa nu vad ca unii fosti disidenti devenisera, asa cum scria el, caricaturile propriului trecut eroic.  Inchideam ochii cand mi se aratau texte de sustinere ale unor negationisti ai Holocaustului.  Departe de fi luat critica mea drept o ofensa, Tony Judt s-a referit favorabil la acea carte intr-un articol in New York Review of Books despre Romania care i-a scandalizat si ulcerat pe multi filistini.

Dand filmul inapoi, mi-e teama ca profesorul de la New York University, directorul Institutului Remarque de Studii Europene, autorul exceptionalei istorii a Europei  in anii Razboiului Rece (Postwar) a avut in mare masura dreptate. Tributar paradigmei societatii civile si unui universalism etic poate naiv, nu vedeam lucruri care aveau sa apara cu timpul tot mai clar.  Ii idealizam pe disidenti, crezandu-i pe toti egalii unor Saharov, Michnik, Kuron, Kis si Havel, capabili asadar sa articuleze si sa sustina un concept viabil al libertatii. Construisem un arhetip moral si nu observam ca unele statui incepusera sa se degradeze.  Semnalul cel mai dur si dureros a venit din fosta Iugoslavie cand unii membri ai cercului Praxis s-au transformat in ideologii regimului Milosevici.  Am vorbit mult pe aceste teme cu cel care mi-a fost apropiat prieten. La Potsdam, in 2005, am apucat sa discutam pe indelete despre problema Raului radical.  Imi amintesc interventia sa la acea conferinta organizata de el si de Susan Neiman cand a reamintit faptul ca stalinismul a functionat nu doar in Est, ci si in partidele comuniste vestice si ca, daca acestea ar fi fost la putere in anii 50, ar fi montat procese-spectacol similare cu cele de la Sofia, Tirana, Praga, Budapesta sau Bucuresti.  In anii din urma am discutat adeseori chestiunile legate de istorie, memorie, uitare, de comparabilitatea regimurilor comuniste si fasciste, de ranile deschise ale constiintei europene.

L-am tinut la curent cu eforturile de asumare a trecutului traumatic din Romania si cu demersul Comisiei Prezidentiale pe care am coordonat-o.  A ramas in permanenta legatura cu prietenii sai din Romania si in primul rand cu Mircea Mihaies, fost fellow la Remarque Institute, cel care a editat volumul cu textul amintit din New York Review si reactiile din tara.  Doctoranda lui Tony Judt, Georgiana Perlea, scrie o teza despre grupul Socialisme et Barbarie si a publicat un eseu despre Castoriadis in Idei in dialog.

Sa amintesc aici ca Tony Judt a fost unul dintre cei doi referenti academici pentru University of California Press a volumului meu Stalinism for All Seasons. Exista o importanta carte de Tony Judt care a aparut doar in romaneste. Este vorba de volumul Europa iluziilor, publicat la Polirom in 2000, care contine transcrierea dialogului purtat de Judt cu membrii grupului A Treia Europa din Timisoara plus o culegere de eseuri aparute in engleza. Volumul, care ar merita republicat, a fost coordonat de Daciana Branea si Ioana Copil-Popovici, avand o prefata de subsemnatul si o postfata de Dorian Branea.  As aminti aici vizitele lui Tony Judt in Romania, prelegerile tinute la Timisoara, Iasi si Bucuresti (la NEC), vizita in Republica Moldova. As aminti deschiderea avuta mereu fata de intelectualii din Romania. As pomeni acea luna de neuitat pe care am petrecut-o in 2002 la New York, ca fellow la Remarque Institute si discutiile purtate in seminarul conscrat prelegerii mele The Devil in History, punctul de plecare al unei carti azi in fine terminata pe care i-o voi dedica lui Tony Judt.

Scriind despre Leszek Kolakowski, Tony Judt l-a numit “ultimul mare cetatean al Republicii Europene a Literelor”.  Aceste cuvinte sunt potrivite si in cazul sau. Cartea The Burden of Responsibility propune liniile de forta ale unei viziuni tragice si lucide despre universul politic dintr-un veac macinat de pasiuni ideologice si hubris radical. Eroii lui Tony Judt s-au numit Camus, Aron, Hannah Arendt, Leon Blum, Kolakowski, Koestler. Virtutile in care a crezut au fost moderatia, fermitatea, onoarea, responsabilitatea. Londonez prin nastere si formatie, a devenit ceea ce se numeste un New York intellectual (asemeni Hannei Arendt, lui Irving Howe, lui Dwight Macdonald ori lui Daniel Bell).  Eseurile sale istorico-politice au aparut in New York Review of Books, Tikkun, Times Literary Supplement, The New Republic, London Review of Books.  A fost un membru extrem de activ al comitetului editorial al trimestrialului East European Politics and Societies.  A practicat istoria ideilor si analiza politica de o maniera comprehensiva, opusa oricarui provincialism reductionist.  Intr-o interventie citata azi in necrologul din New York Times (semnat de William Grimes), Tony Judt spunea:

“A historian also has to be an anthropologist, also has to be a philosopher, also has to be a moralist, also has to understand the economics of the period he is writing about”.

Voi reveni asupra mostenirii lui Tony Judt.  Acestea sunt primele ganduri ce-mi vin in minte acum, la despartirea de un ganditor exceptional, un prieten de o mare generozitate si un umanist cum prea putini au ramas in lumea noastra tot mai saracita spiritual.  Sa inchei reluind aici randurile cu valoare testamentara cu care Tony Judt isi incheia eseul Words publicat in New York Review of Books din 15 iulie 2010:

Though I am now more sympathetic to those constrained to silence I remain contemptuous of garbled language.  No longer free to exercise it myself, I appreciate more than ever how vital communication is to the republic: not just the means by which we live together but part of what living together means.  The wealth of words in which I was raised were  a public space in their own right–and properly preserved public spaces are what we lack today.  If words fall into disrepair, what will substitute? They are all we have.

Mai avem amintirile. E vara lui 2002, iunie torid la New York, suntem in parcul din Washington Square, langa blocul in care in care locuiesc Tony, sotia sa, critica de dans de la The New Republic Jennifer Homans, copiii. Suntem impreuna, pretindem ca jucam baseball cu Daniel, Nicholas si Adam. Jennifer aduce apa si banane. Ii spun lui Tony ca habar n-am de regulile de baseball.  El imi raspunde amuzat: “Neither do I. The closest thing to baseball that I know of is cricket”.  Apoi vorbim despre ale noastre obsesii, despre comunism si fascism, despre vii si morti, despre, vorba lui Vasili Grossman, viata si destin.

PS:

Am scris acum cateva luni pe acest blog un articol despre supliciul prin care a trecut distinsul istoric in ultimii ani (textul a fost publicat apoi in revista clujeana Verso).

Pentru tragedia finala, a se vedea si acest text.

http://tismaneanu.wordpress.com/

Ce părere aveţi despre acest articol?
  • Corect 
  • Frumos spus 
  • Îmi dă de gândit 
  • Am învăţat ceva! 

Ecouri



Dacă doriţi să scrieţi comentariul dv. cu diacritice: prelungiţi apăsarea tastei literei de bază. Apoi alegeţi cu mouse-ul litera corectă (apare alături de mai multe variante) şi ridicaţi degetul de pe litera de bază. Încercaţi!

Reguli privind comentariile

 
54.92.170.149