caractere mai micireseteazacaractere mai mari

Cele mai recente contributii la rubrica Seminte pentru viitor



 

Faţa nevăzută a istoriei

de (8-8-2010)

În  1973, albumul  DARK  SIDE OF THE MOON  al grupului PINK FLOYD făcea istorie. În engleză, faţa nevăzută a lunii este denumită partea întunecată , iar  LP –ul formaţiei britanice venea după OBSCURED  BY  CLOUDS (Ascuns de nori)din 1972 , ţintind mai sus şi mai departe, spre ceva care scapă percepţiei superficiale..

Tot  aşa, istoria abundă în aspecte nevăzute sau neînchipuite. Au devenit populare, în a doua jumătate a secolului 20, istorii ale  întâmplărilor  neîntâmplate …

…“Adâncă este fântâna trecutului”. Cu aceste cuvinte începe cartea  « Iosif şi fraţii săi » a lui Thomas Mann. Voia oare scriitorul să ne spună că atât prezentul cât şi viitorul se hrănesc cu apa vie din adâncuri ?  Fizionomia evenimentelor care s-au petrecut deja poate varia de la privitor la privitor, depinzând de transparenţa cristalinului, adică – de fapt- de curăţenia sufletească şi intelectuală a cercetătorului. Au fost propuse moduri de vizionare, de  «lectură » diferite , unele destul de spirituale. Astfel, s-a vorbit de necesitatea elaborării unei « herstory » ( adică a unei “istorii a ei”, o abordare a evenimentelor din unghi feminin) care să se alăture clasicei “his + story” ( « istoria lui » ,interpretarea masculină a întâmplarilor trecute). Desigur , jocul de cuvinte este posibil numai în engleză si se bizuie pe faptul că prima silabă a cuvântului  « history » poate funcţiona şi ca adjectiv posesiv masculin. Faptele trecute trebuie- câteodată- să accepte o nouă dimensionare. S-a subliniat că, în momentul luării cu asalt a Bastiliei, în 1789, în celulele închisorii se aflau doar câţiva deţinuţi. Dar şi mai sugestivă este aloistoria, adică explorarea unei sau a unor istorii alternative. Pe de o parte este vorba aici de o rescriere a istoriei, o adaptare a ei la necesităţi ale prezentului. La ordinul lui Stalin, cronicarii Kremlinului eliminaseră din preistoria şi istoria timpurie a Uniunii sovietice orice prezenţă a lui Trotski. Eroul lui Orwell din romanul  «1984 » se ocupǎ tocmai cu  asemenea modificări periodice ale  trecutului pentru a justifica ultimele acţiuni sau hotârări ale liderului suprem. Dar o aloistorie  pur ipotetică este de regulă cuprinsă în paginile unei cărţi care face parte din categoria  «  Ce ar fi fost dacă… »

Câteva scenarii alternative- Două planuri fictive se suprapun într-o asemenea carte peste cel real. Autorul porneşte de la un eveniment autentic, ai carui parametri, până la un punct, sunt veritabili., mai cu seamă în ce priveşte fundalul, cauzele şi condiţiile favorizante ale evenimentului. Ruptura, punctul de divergenţă şi contextul său constituie primul nivel imaginar. Urmează o explorare a consecinţelor rupturii în realitatea alternativă. În «  Pavane », romanul lui Keith Roberts ( 1935-2000), Invincibila Armada învinge flota britanică în 1588 şi Spania, respectiv biserica catolică îşi consolidează stăpânirea în Europa şi, mai târziu, în intreaga lume. James Cook  înfige steagul Vaticanului si nu Union Jack  (steagul britanic) în pământul Australiei. În “Când băteau clopotele”, Anthony Armstrong postulează o invadare a Angliei în 1940 şi detaliază lupta de rezistenţă şi -în final- alungarea naziştilor. Richard Chesnoff, Edward Klein si Robert Littell ( tatăl lui Jonathan Littell, autorul care a câştigat notorietate nu de mult cu “Binevoitoarele”) investighează în “Dacă Israelul ar fi pierdut războiul” un scenariu în care , în vreme ce Israelul speră că diplomaţia va avea câştig de cauză, în ziua de 5 iunie 1967, armatele arabe atacă prin surprindere. Cartea urmăreşte cum ,în şase zile , statul evreilor îşi pierde suveranitatea . Consecintele evenimentului în SUA, URSS şi în restul lumii constituie  capitolul final al cărţii celor trei autori.

“Dacă Führerul ar şti asta”- Îmi amintesc că, la scurt timp după publicarea în 1966 a cărţii  « Wenn das der Führer wüsste » a lui Otto Basil, în revista  « Lumea » din România  a apărut o recenzie  destul de cuprinzătoare. Această incursiune remarcabilă in domeniul aloistoriei a unui om de teatru , publicist si avizat comentator al expresionismului  (îi aparţine o monografie exemplară închinată lui Georg Trakl) a trezit interesul unui public larg si variat. În ipoteza «  de lucru » a lui Basil, al treilea Reich obţine victoria  după distrugerea Londrei cu o bombă nucleară. Să nu uităm că Basil şi-a elaborat ficţiunea în anii războiului rece şi că satira lui viza mai multe obiective, imediate si îndepărtate. Prin natura ei, întrucât evidenţia tarele de construcţie ale unor sisteme sociale precum Germania lui Hitler sau Europa Cortinei de fier, cartea lui Basil era o satiră politică. Încadrându-se parcă într-o schemă a lui Dumas, Basil plasează începutul romanului său în anii şaizeci, la douăzeci de ani după victorie şi în momentul morţii lui Hitler.Este începutul unei catastrofale implozii, căci lumea şubredă în esenţă, pe care irationalismul nazist şi brutalitatea – vicii imanente- nu o pot susţine, este sortită – inevitabil – pieirii. Germania stăpâneşte aproape întregul glob cu excepţia Japoniei şi a dominioanelor ei. Protagonistul lui Basil, Arnold Höllriegl, un  « consilier existenţial nordic » este martorul confruntării finale şi cartea se compune în mare parte din enumerarea diverselor colapsuri regionale, locale în cursa spre apocalipsul general. Nici o componentă a sistemului nazist nu se putea conjuga cu supravieţuirea, o virtute esentiala.

O aloistorie cu specific polonez –Vom vorbi puţin despre un caz special, compus numai din elemente reale la care se adaugă o mare nedumerire. « Punctul de divergenţă » al acestei poveşti adevărate s-ar fi putut situa în vara anului 1939, mai exact între 11 şi 21 august, atunci când o delegaţie militară anglo-franceză condusă de amiralul britanic Sir Reginald Drax şi de generalul francez Joseph Doumenc, s-a aflat la Moscova pentru a explora posibilităţile unei alianţe cu URSS-ul. Marea Britanie, Franţa şi Uniunea Sovietica urmau să-şi uneasc forţele  în vederea contracarării unei ofensive germane  în Polonia. Desigur, negocierile cereau mari compromisuri ideologice din partea tuturor participanţilor. S-a ajuns in faza discuţiilor operative şi reprezentanţii sovietici au dorit să ştie dacă polonezii ar fi de acord ca Armata Roşie să pătrundă pe teritoriul polonez. În ziua de 21 august 1939, ministrul de externe polonez, generalul Jozef Beck a respins propunerea sovietică. O zi mai târziu, ministrul de externe  german – Joachim von Ribbentrop – s-a urcat în avionul cu destinaţia Moscova. « Restul este istorie ». Aceste cuvinte îi aparţin lui Shlomo Avineri ,care într-un articol recent  (« Ce a fost şi ce ar fi putut să fie ») se întreba cum ar fi evoluat lucrurile dacă politicienii polonezi nu s-ar fi temut de reacţia electoratului. Se ştie că pactul semnat de Ribbentrop şi de Molotov a condus la ocuparea şi la  împărţirea Poloniei în prima etapă a dezastruosului război care a început în septembrie 1939.

Aloistorie hollywoodiana- Acelaşi cataclism umanitar pe care unii lideri din zilele noastre îl privesc cu ochelari de cal  (mă refer desigur la conducerea iraniană, specializată în popularizarea unor istorii alternative care nu menţioneaza Holocaustul) l-a inspirat recent şi pe un regizor american iconoclast. În 2008,QuentinTarantino l-a distribuit pe Brad Pitt in rolul locotenentului Aldi Raine, liderul rezistenţei evreilor  în timpul celui de- al doilea mare război. La fel ca şi alte pelicule ale lui Tarantino, pe care unii critici duri l-au poreclit « l’idiot de la cinematheque », « Ticălođi fără glorie » debordeaza de violenţă de toate tipurile, inclusiv verbală , kitsch, nelipsind şi o transparentă rescriere a istoriei Vârtejul de cruzime si verbozitate conduce totuşi spre un catharsis – o purificare- care are darul de a-i convinge nu numai pe spectatorii evrei dar şi pe ceilalti, mai cu seama germani. Un berlinez declara dupa vizionarea filmului : « Este o plăcere să vezi hitlerişti masacraţi…Se pare că Tarantino a făcut exact ceea ce ne dorisem şi noi în fanteziile noastre -e drept- mai timide ».Pe de altă parte, un student din Berlin mărturisea, mai rezervat : « …mă gândeam, uitându-mă la film, că lucrurile nu s-au petrecut chiar aşa…În realitate, nimeni nu s-a răzbunat pe nazişti şi nimeni nu i-a masacrat, în nici un caz nu evreii….Ştiu foarte bine ce a însemnat Holocaustul ».

Se spune că cine nu cunoaşte trecutul,este în pericol să repete greşelile predecesorilor săi. Imaginarea unor istorii alternative, acest joc strategic retroactiv, are  menirea de  a ne feri de capcane reale sau virtuale, fiind – să recunoaştem – un exerciţiu util.

Ce părere aveţi despre acest articol?
  • Corect 
  • Frumos spus 
  • Îmi dă de gândit 
  • Am învăţat ceva! 

Ecouri



Dacă doriţi să scrieţi comentariul dv. cu diacritice: prelungiţi apăsarea tastei literei de bază. Apoi alegeţi cu mouse-ul litera corectă (apare alături de mai multe variante) şi ridicaţi degetul de pe litera de bază. Încercaţi!

Reguli privind comentariile

 
3.235.137.159