Elicopter al forţelor armate israeliene prăbuşit în apropiere de Braşov

Uncategorized

Elicopter al forţelor armate israeliene prăbuşit în apropiere de Braşov

Elicopter CH53 Sea

Un elicopter israelian CH53, având la bord şapte militari – şase israelieni şi un român – s-a prăbuşit luni după amiaza în zona Fundata – Zărneşti, pe teritoriului judeţului Braşov.  Reproducem comunicatul privitor la accident, dat publicităţii luni după amiaza de Ministerul Apărării Naţionale

Comunicatul MApN:

“Luni, 26 iulie, în jurul orei 15.20, un elicopter israelian de transport tip CH-53, care participa la exerciţiul comun aerian romano-israelian BLUE SKY 2010, a pierdut legătura radio cu centrul de raportare control al exerciţiului aerian.

Imediat, potrivit procedurilor in astfel de situaţii, s-a pus in aplicare operaţiunea de căutare-salvare, la care participa un elicopter de evacuare medicala MEDEVAC aparţinând Forţelor Aeriene Romane si doua elicoptere israeliene.
In jurul orei 17.45, echipele de căutare-salvare au localizat din aer, in zona Fundata-Zărnesti, jud. Braşov, epava elicopterului israelian care a fost dat dispărut. Pana la acest moment, nu se cunosc împrejurările producerii accidentului si situaţia membrilor echipajului.
În prezent, echipele de căutare acţionează la sol pentru localizarea membrilor echipajului. La bordul elicopterului se aflau şase militari israelieni şi un militar român.
Ministrul apărării naţionale Gabriel Oprea a dispus constituirea şi trimiterea la faţa locului a unei comisii de cercetare a cauzelor producerii acestui accident şi a dispus sesizarea Parchetului General.
În perioada 18-29 iulie a.c., la aerodromul Boboc, se desfăşoară exerciţiul comun aerian BLUE SKY 2010. Acest exerciţiu are ca scop antrenarea în comun a echipajelor aeronavelor de transport în zbor la joasă altitudine, în misiuni de căutare-salvare şi tip evacuare medicală (MEDEVAC), fără executarea de trageri sau utilizarea de muniţii reale.”

Accidentul a fost cauzat, probabil, de impactul cu o stâncă, elicopterul explodând. Se presupune că ar fi fost de vină condiţiile meteorologice nefavorabile, dar nu sunt excluse nici defecţiunea tehnică sau eroarea umană.  În urma discuţiilor dintre şeful forţelor aeriene israeliene, gen. Ido  Nehushtan, şi omologul său din România, gen. Ion-Aurel Stanciu,  s-a căzut de acord ca investigaţia accidentului să se facă în comun de cele două armate. Iată numele celor şapte victime: locotenent-colonel în rezervă Avner Goldman (48 de ani), locotenent-colonel Daniel Shipenbauer (43 de ani), maior Yahel Keshet (33 de ani), maior Lior Shai (28 de ani), locotenent Nir Lakrif (25 de ani) , sergent Oren Cohen (24 de ani) şi căpitanul Ştefan Claudiu Dragnea (31 ani). 

O echipă de anchetatori români şi israelieni, însoţită de salvamontişti şi jandarmi montani, s-a deplasat miercuri la locul greu accesibil unde s-a petrecut tragedia. Operaţiunile de recuperare a resturilor elicopterului şi a rămăşiţelor umane este în curs.  David Oren, ambasadorul Israelului în România, a declarat că s-au făcut paşi importanţi pentru identificarea victimelor şi cât de curând rămăşiţele lor pământeşti vor fi transportate în Israel pentru a fi înhumate. Ambasadorul a mulţumit autorităţilor româneşti  pentru ceremoniile organizate miercuri dimineaţă, în unităţile militare, în memoria celor şapte militari pieriţi în accident. Leonid Grimberg, purtător de cuvânt al armatei israeliene, a declarat că nu poate confirma găsirea cutiei negre a aparatului de zbor prăbuşit luni la Fundata. Oficialul militar a mai spus că militarii israelieni participă la  operaţiune Blue Sky 2010 pentru a se antrena în condiţiile unui loc nou şi necunoscut, ca parte a pregătirii operaţiunilor de salvare şi recuperare. Totodată s-a anunţat că în ciuda tragediei petrecute exerciţiul comun româno-israelian Blue Sky va continua până în 29 iulie, data prevăzută iniţial.

Staţiile principale ale vieţii mele: Clasa cu profil special de fizică, Liceul Emil Racoviţă Cluj (1971), Facultatea de Fizică UBB, secţia Fizica Corpului Solid (1976); Centrul Teritorial de Calcul Cluj (1976 - 1980) Catedra de fizică a Universităţii Tehnice Cluj; (1980 - 1992) doctorantură în fizică (1991 - 1993) şi....masterat în Jurnalistică la UBB. (1994) De 19 ani sunt redactor la TVR Cluj. Realizez emisiunea săptămânală SHALOM, difuzată pe televiziunea naţională (TVR3), prezentând istoria, tradiţia şi prezentul minorităţii evreieşti şi dezbătând subiecte precum antisemitismul, Holocaustul şi convieţuirea. Tot despre convieţuire vorbeşte şi Transilvania Policromă, o emisiune magazin transmisă în direct la TVR Cluj, care are în obiectiv minorităţile transilvane. De-a lungul anilor am obţinut premii la festivalurile de film de la Ebensee, APTR, 7 Arte , emisiunea Shalom a stârnit ecouri în presa românească şi cea din Israel. Public articole în presa din România şi din Israel şi mă străduiesc să fiu prezentă cât mai des în revista Acum

2 thoughts on “Elicopter al forţelor armate israeliene prăbuşit în apropiere de Braşov

    1. Domnule sau doamnă care vă ascundeți sub aliasul ridicol “jocuri” aveți cumva date statistice din care să rezulte că “utilajele” menționate cad mai des în ultima vreme decât în trecut? E cumva o conspirație mondială?

Leave a Reply to jocuri Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back To Top