caractere mai micireseteazacaractere mai mari

Cele mai recente contributii la rubrica Fotografia Zilei



 

TEMA SĂPTĂMÂNII: „VIAȚA LA ȚARĂ”

de (18-7-2010)

„Pasărea Colibri”

Dan David 25-07-2010

Fotografii care nu se mai fac – 8 (Simion)

Bunicul era mic de statură.

Mic de tot;

Nici măcar un metru şi jumătate.

Când ridica plugul greu în căruţă,

Se înălţa pe vărfurile opincilor din gumă

Şi icnea ca Joiana în grajd.

Eram într-a patra.

Mai înalt cu o palmă decât el.

Privesc fotografia mică în ton sepia.

Gura ştirbă, faţa bătrână schimonosită.

Nici nu ştia să râdă, bietul bunic!

Era prima lui fotografie după un război lung,

Care l-a purtat cu armata maghiară

„Până la mama dracului!”,

Cum ne spunea cu ciudă, bunica.

Ruşinos, tăcut, mic şi slab cât o mănuşă,

În tinereţe bunicul era cunoscut „peste sate”

Pentru episoadele sale nonconformiste.

Nu erau prea dese: odată pe an.

Intra în cârciuma liniştit, cu ochii verzi spălăciţi,

Mocnind ca un foc sub cenuşă.

Începea modest cu câte „un deţ” de pălincă.

Dădea apoi de băut tuturor din „făgădău”.

Dimineaţa chema „cocia” cu birjari unguri din Cristur

Şi chefuiau patru-cinci zile

Prin toate restaurantele din Zalău.

Se întorcea acasă după o săptămână,

Pocăit şi cu buzunarele goale.

Ca un câine din pribegie.

Intra în grajdul în care dormea lângă vite.

Nu mai vorbea cu nimeni o lună.

Fecior al unei familii înstărite,

„Şi-a tocat averea pe băutură”

Ne povestea bunica seara, torcând încet,

Ca o mâţă blândă împăcată cu sine.

„Dar bine-a făcut!” mai zicea.

„Au venit comuniştii şi i-ar fi luat pământul.

L-ar fi scufundat şi la Gherla,

Cum au făcut cu atâta lume.”

Pământul din cimitirul vechi a alunecat

După ploile toamnelor grele.

Mormintele bunicilor au luat-o la vale.

Pe crucile aplecate acum, ca şalele lor altădată,

Abia se mai poate desluşi:

„Aici odihneşte robul lui Dumnezeu Puşcaş Simion

Născut la 1876 în Dobrin.”

Un ţăcănit scurt ca un adio într-o toamnă ploioasă.

Ultima fotografie despre bunicul,

Printre mormintele invadate de spini.

Cornelia Curtean 24-07-2010

VIAȚA LA ȚARĂ

Gabriela Marinescu 23-07-2010

Ulița satului

Există o anumită tihnă în cadența oilor, în sunetul talăngilor lor. Uneori e singurul zgomot care se aude pe ulița satului la orele de arșiță mare. Dar care nu deranjează pe nimeni.

Teodor Nicolescu 22-07-2010

Viața la țară

Natalie Schor 21-07-2010

Wild lunch

Paula Duta 20-07-2010

“Satul cu berze”- Şcoala de la ţară-

Şcoala este începutul vieţii, promisiunea unui orizont. Unii copii îl găsesc la distanţă de casă, străbătând kilometrii de arşiţă sau zloată, pentru a­-şi reîncepe calvarul zilnic îndulcit de dorinţa învăţăturii.

Copiii din satul Cristianu se pot mândri cu şcoala lor, clădire la fel de solidă şi inspirând seriozitate asemenea tuturor caselor din sat. Este făcută să dureze, rivalizând cu “surorile” ei din oraş.

Probabil că berzele au simţit acest lucru, din moment ce le poţi surprinde in cuiburile lor cu care au înfrumuseţat acoperişurile, oferind un fior de maternitate austerităţii geometrice a acestora.

Natalie Montanaro 19-07-2010

Natural beauty and serenity

Around every corner, there is evidence of the natural beauty and serenity which exists here in the Romanian countryside.  This cal/horse didn’t even notice that I was there.  And it was so quiet that I could almost hear his coada/tail swish in the soft breeze on this warm early summer morning.

Tema săptămânii este “VIAȚA LA ȚARĂ”.

Vă invităm să trimiteți fotografii originale, autentice care să se încadreze în această tematică pe adresa fotoacum@gmail.com

Ce părere aveţi despre acest articol?
  • Corect 
  • Frumos spus 
  • Îmi dă de gândit 
  • Am învăţat ceva! 

Ecouri



Dacă doriţi să scrieţi comentariul dv. cu diacritice: prelungiţi apăsarea tastei literei de bază. Apoi alegeţi cu mouse-ul litera corectă (apare alături de mai multe variante) şi ridicaţi degetul de pe litera de bază. Încercaţi!

Reguli privind comentariile

 
18.208.202.194