caractere mai micireseteazacaractere mai mari

Cele mai recente contributii la rubrica Poeme, Eseuri, Proza



 

Băieţică

de (25-7-2010)

Liniştea serilor mi-o găsesc într-o ceaşcă de ceai.

Reuşesc să-mi iert gropile prin care-am călcat peste zi.

Alături, cartea cu pagini parcă rupte din sufletul meu.

Am uitat s-o restitui la vreme.

Tare aş mai dori să o fi scris chiar eu!

Ceasul vechi, martor şovăielilor mele, e mut.

Degeaba îmi număr paşii cu pedometrul ultimul tip;

Nici măcar caloriile arse nu mi le pot calcula!

De când ţi-am trimis buchetul de zambile, niciun răspuns.

Tot aşa, la liceu, i-am scris profesoarei de fizică:

„Aş fugi cu dumneavoastră pe un alt continent.”

Nu ţi-am spus.

Am aşteptat o săptămână. Degeaba!

Tot „Băieţică” îmi zicea.

I se aprinsese în ochii verzi o diodă ironică.

Nu m-a lăsat corigent.

Aud ploaia tropăind pe terasă ca un ţambal intrat în criză.

„Poate cu poşta de mâine; dar nu! E duminică.”

Televizorul a amuţit parcă.

Din tavanul dat cu „calcio vechio”

Coboară o umbră; un înger cu ochi verzi.

Îmi zâmbeşte ironic, impertinent,

Şi pleacă.

Ce părere aveţi despre acest articol?
  • Corect 
  • Frumos spus 
  • Îmi dă de gândit 
  • Am învăţat ceva! 

Ecouri



Dacă doriţi să scrieţi comentariul dv. cu diacritice: prelungiţi apăsarea tastei literei de bază. Apoi alegeţi cu mouse-ul litera corectă (apare alături de mai multe variante) şi ridicaţi degetul de pe litera de bază. Încercaţi!

Reguli privind comentariile

 
3.226.241.176