caractere mai micireseteazacaractere mai mari

Cele mai recente contributii la rubrica Istorie si actualitate



 

Utopie, teroare şi genocid

de (13-6-2010)

Crimele împotriva umanităţii sunt, trebuie să fie, imprescriptibile. În raport cu ele nu vom greşi niciodată prin surplus, prin exces de memorie. Ori prin revendicarea justiţiei reparatorii.

Pe marginea unui articol de opinie pe care l-am publicat în „Evenimentul zilei” despre genocidul armean, apărut pe 26 aprilie, unii cititori mi-au reproşat că nu vorbesc despre genocidul stalinist, cel maoist ori cel organizat în Cambodgia (Kampuchea) de regimul Pol Pot. Exact despre aceste crime împotriva umanităţii este vorba în cartea profesorului Steven Rosefielde, de la Universitatea North Carolina din Chapel Hill, „Red Holocaust” (Routledge, 2010). Ideea fundamentală a acestui volum este că nu poate fi negată intenţionalitatea exterministă a Gulagului.

În ce mă priveşte, consider că, în fazele lor radicale, regimurile comuniste au fost sisteme genocidare, similare celui nazist. Nu kadarismul din anii ’70, ci rakosismul de la începutul anilor ’50. Ori perioada de maximă intensitate teroristă a dictaturii comuniste din România (Canalul, lagărele, reeducarea, deportările, munca forţată).

Poziţia mea legată de regimul comunist din România şi practicile sale criminale este destul de cunoscută. Într-atât încât să fiu criticat pentru că susţin aplicarea termenului de genocid pentru crimele în masă sistematic organizate de regimurile de tip leninist, mai degrabă decât conceptele de sociocid, politicid ori democid. Care sunt valabile, însă mai greu accesibile unor cititori care nu urmăresc constant literatura academică.

Aş mai aminti aici, pentru a ilustra valenţele multiple ale termenului la care mă refer, cartea cercetătorului rus Vadim Rogovin (de orientare marxist- antistalinistă) cu titlul „Stalin’s Terror of 1937- Political Genocide in the USSR” (Mehring Books, 2009). Deschis în cazul nazist, învăluit în ceaţa dialecticii în cazul dictaturilor comuniste, crezul politic adânc al sistemelor totalitare, numitorul lor comun, pre supunea dezumanizarea adversarului şi reducerea sa la condiţia de parazit, microb, insectă dăunătoare, vermina. Patologiile totalitare abuzau de studiul agenţilor patogeni.

Citiţi ce avea de spus Lenin despre preoţi. Solutia era stârpirea, asemeni buruienilor, exterminarea, asemeni ploşniţelor. Grigori Zinoviev, şeful comunist din Petrograd, cel mai apropiat colaborator al lui Lenin, declară în 1918: „Dacă preţul victoriei socialismului înseamnă exterminarea a milioane de oameni, el merită plătit”. Spunea Goebbels ceva esenţial diferit?

Ambii neagă dreptul la viaţă al victimelor, le dezumanizează deliberat. Originile acestor proiecte asasine se afla în visele unor ideologi posedaţi de pasiunea regenerării totale a rasei umane, de omogenizarea absolută a corpului politic prin excluderea, eliminarea şi, în final, exterminarea celor consideraţi drept fiinţe inferioare, agenţi corozivi, factori de disoluţie.

Cele trei etape (excludere, eliminare, exterminare) au fost discutate de Daniel Jonah Goldhagen în cartea sa „Hitler’s Willing Executioners”. Epurarea maniacală care a mers până la autodevorare a fost esenţa practicii şi „legitimarea” teoretică ale totalitarismului.

Istoricul britanic Michael Burleigh are dreptate (replicând socialiştilor nostalgici, dar şi poziţiei troţkiste care refuză să vadă originile catastrofei în bolşevism): „Separarea visurilor utopice de teroare sau descrirea lor drept luminoase «ce ar fi fost dacă» care ar fi existat înaintea întunecatului Termidor stalinist echivalează cu impunerea unui utopism laş născut din siguranţa lumi moderne occidentale”.

Nu mai vorbesc de eforturile de a echivala genocidul armean, marea foamete din Ucraina, Shoah, Katynul, Gulagul, ororile Khmerilor Roşii cu colonialismul ori războiul din Vietnam. Este vorba de un relativism care amestecă deliberat planurile şi nivelurile de analiză, care înlătură criteriile interpretative, ignoră ce înseamnă asasinatul în masă al unor întregi categorii decretate sub ori non-umane. Cu alte cuvinte, acest relativism ignoră genocidul (democidul, sociocidul) întreprins de aparate statale din raţiuni şi cu justificări ideologice. Sârma ghimpată a Gulagului a fost simbolul noii frontiere dintre victimele absolute şi complicii relativi ai răului în istorie.

Ce părere aveţi despre acest articol?
  • Corect 
  • Frumos spus 
  • Îmi dă de gândit 
  • Am învăţat ceva! 

Ecouri



Dacă doriţi să scrieţi comentariul dv. cu diacritice: prelungiţi apăsarea tastei literei de bază. Apoi alegeţi cu mouse-ul litera corectă (apare alături de mai multe variante) şi ridicaţi degetul de pe litera de bază. Încercaţi!

Reguli privind comentariile

 
3.237.94.109