Te-aştept!…
Clipa, prin care trece orice speranţă…
la poarta Soarelui-cărare…
Scânteie…cuprinsul în care gândul
îşi întăreşte aripa.
Cleştele diform…
dorinţa de a te întâlni
înainte de început,
prins în salba ezoterică,
gol-goluţ,
într-un joc de cuvinte.
Acolo unde începutu-i apolinic
şi răsăritu-i dionisiac.
Între real şi ireal, bezmetic
ca o serafică pasăre
ce navighează prin focul singurătăţii,
lovindu-şi cenuşa
de o transparenţă bizară.
Făptură afundată,
în pustietatea adâncului meu!
Aparenţa neprevăzută-i
ca o umbră sedusă de rivalii tăi.
Natura materială…
Eu sunt tot aici în cârja de os,
cu luna de sânge,
şi te-aştept să ciocnim o cupă cu fiere,
în cinstea tezaurului cenuşiu
şi-n ura cărnii de abur dens.
Te-aştept la poarta bântuită
să fim învinuiţi,
de ceea ce n-am cunoscut…
natura glodului nostru.
O croiala de zbor
către labirintul de după
rătăcirea spiritelor persuasive,
prin valuri de umbre sărate.
Poarta-n poartă…cărarea…
o clipă, un vis…pustiu alb.
Eu sunt tot aici în carne pe os
şi te-aştept să ciocnim
o cupă cu fiere.