caractere mai micireseteazacaractere mai mari

Cele mai recente contributii la rubrica Poeme, Eseuri, Proza



 

VANATORII DE STATUT SOCIAL

de (2-5-2010)

VANATORII DE STATUT SOCIAL
Pe Ianus Bifrons il gasim in lista zeilor principali din mitologia romana. Cele doua feţe – una indreptata spre trecut si cealalta spre viitor – gasesc o expresie si in denumirea primei luni a anului, ianuarie fiind – este clar – frontiera dintre ani in succesiunea lor. In plus, aceeasi divinitate romana ne permite o surprinzatoare interpretare a snobismului. Vanatorul de statut social sau arivistul are si el doua fete. Aflat pe o anumita treapta a ierarhiei sociale, el se uita cu o expresie surazatoare spre cei de deasupra lui,de care vrea sa se apropie pana la contopire, in vreme ce muritorilor de sub el le rezerva o mina rece, sau in cel mai bun caz indiferentǎ. Aceasta categorie sociala, ma refer deci , folosind alte sinonime ale titlului, la nouveaux riches ( proaspetii imbogatiti) sau la parveniti, a aparut in epoca moderna (mai precis dupa 1789). Snobismul , adica afectarea unor maniere apartinand unei elite sociale, nu exista in Europa medievala , in care clasele sociale se distingeau prin coduri vestimentare si de comportament foarte stricte. Odata cu burghezii,noii protagonisti de pe scena politica si sociala, s-a incetatenit pana si achizitionarea cu bani a unor titluri nobiliare. Scria mai tarziu William Thackeray in « Despre snobi » ( in deceniul al cincilea al secolului 19) cǎ « Snobul este acel om care admirǎ in mod meschin lucruri meschine ». Pentru a-l asista pe cititorul care vrea sa priceapa aceasta definitie destul de criptica, voi prezenta un citat din ultimul capitol al cartii , in care Thackeray se refera la « omul nemilostiv care se mandreste cu propria lui ingustime de spirit ». Nu sunt sigur daca am ales cel mai lamuritor exemplu.
O confundare de planuri
Revenind la acel ingredient de baza al snobismului, anume aspiratia, dorinta de parvenire, sa amintim celebra rugaciune din 1934 a teologului american Reinhold Niebuhr : « Da-ne noua ,Doamne, seninatatea de a accepta lucrurile pe care nu le putem schimba, curajul sa schimbam ceea ce poate fi schimbat si intelepciunea de a face diferenta dintre ele. » Aceeasi formulare ii este atribuita Sfantului Francisc din Assisi, dar ceea ce ne intereseaza acum este acea ingradire a ambitiilor personale pe care rugaciunea o exprimǎ atat de convingator si nu conferirea unor drepturi de autor.Este evident ca pe vanatorul de statut social nu-l preocupa deosebirea dintre seninatate (acceptarea limitelor personale) si curaj. Cei care au pus accentul pe replierea catre interioritatea omului au fost filosofii stoici din antichitate. In primele doua paragrafe ale Manualului scris de Epictet (50-125 e.n.) gasim – cred eu – o cheie pentru intelegerea problemei :
« 1.Existǎ printre realitatile care ne stau in fata, unele in puterea noastra si altele independente de vointa si puterea noastra.Tin de noi parerea, impulsurile, DORINTA, aversiunea, intr-un cuvant, tot ce reprezinta propria activitate.Sunt in afara vointei noastre trupul, FAIMA, forta de conducator, intr-un cuvant tot ceea ce nu constituie treburi specifice noua.
2.Cele ce depind de noi sunt libere prin esenta si natura lor si nu pot fi oprite sau franate de vreun obstacol. Cele asupra carora nu avem nici o putere sunt lipsite de vlagǎ si supuse robiei, sovaielnice in fata piedicilor si la cheremul unor vointe straine. »
Prin sublinierea « dorintei » si a « faimei », am vrut sa arat ca ele fac parte din doua planuri diferite, a caror confundare il conduce pe om spre suferinta si neimplinire. Pentru a ilustra ideea voi mentiona foarte scurta fericire a lui Joe Lampton, eroul celor doua romane ale autorului britanic John Braine : « Drumul spre inalta societate »(1957) si , mai ales ,« Viata in inalta societate » (1962). In original, prima carte purta titlul « Room at the Top » (literal « Un loc la varf ») si urmǎrea evolutia unui tanar englez, intors din prizonierat ( in lagarul german el isi completase studiile de contabilitate) Hotarat sa patrunda in “lumea buna”., Lampton vrea sa lase in urma lumea lui modesta, familia si cunoscutii pe care acum , cand e propulsat de ambitie, ii considera niste strigoi. El seduce , cucereste si isi atinge tinta. Cand Mr. Brown – magnatul local – constatǎ ca fiica lui –Susan- este insarcinata, el ii cere lui Joe sa o ia imediat de nevasta, oferindu-i un mult-ravnit post de conducere ( 1000 de lire pe an). In plus, Lampton trebuie sa o abandoneze pe Alice Aisgill, o femeie matura, pe care o fermecase – la inceput cu arta conversatiei… Gustul amar care insoteste implinirea aspiratiilor protagonistului, persistǎ in anii care urmeaza. « Viata in inalta societate » nu exclude, cel putin in cazul lui Joe Lampton, crize cu reveniri – abia in ultima instanta – la status quo. Un coleg de miscare literara al lui Braine ( e vorba de « tinerii furiosi ») –Alan Sillitoe – se ocupase si el de generatia postbelica, mai cu seama in povestirea « Singuratatea alergatorului de cursa lunga ».In definitiv, in cazul lui Lampton ,se poate vorbi tot de o singuratate, insa de data aceasta a « alpinistului » dupa o lunga ascensiune.
Sine nobilitate
Una din etimologiile cuvantului snob ( pe langa 1-cea, sa-i spunem banala , din 1781 : cizmar sau ucenic al unui cizmar , pana la 2-cea din 1831,care desemna o persoana de origine modesta care ii maimutareste pe “superiorii” sociali) o constituie expresia “s(ine) nob(ilitate)”, adica “lipsit de noblete”. Se afirma ca prescurtatea era folosita pentru a marca statutul nearistocratic al unor studenti de la Oxford sau Cambridge, aparand in dreptul numelor unor absolventi care nu trebuiau confundati cu “nobilitas” ( posesorii de sange albastru).Aceeasi prescurtare insotea numele acelor pasageri de pe un transatlantic care nu erau bineveniti la masa capitanului, sau al caror statut trebuia precizat in arborii genealogici.
Cateodata, un aristocrat marginalizat sau scapatat doreste sa recucereasca pozitia care i se cuvine . Este cazul lui Eugene de Rastignac, eroul lui Balzac din « Mos Goriot ». Intr-un moment deosebit si intr-un cadru care predispune mai degraba la meditatie, el lanseaza o provocare unei lumi care il trateaza cu indiferenta. Balzac dezvaluie resorturile, nu intotdeauna impure, ale ambitiei lui Rastignac.El afla de la Christophe, omul de serviciu de la pensiune, ca fiicele lui Goriot, Delphine si Anastasie, carora tatal lor le asigurase casatorii si pozitii prestigioase, nu vor participa la inmormantarea batranului. Ele nu sunt framantate de indatoriri morale, facand acum parte din acea lume care il ignora pe Eugene..Tanarul se vede nevoit sa preia el cheltuielile de inmormantare. Banii ii ajung pentru a-i plati pe preotii oficianti dar se vede silit sa imprumute o suma de la Christophe pentru a da bacsis si groparilor.Imprejurarea este umilitoare, mai ales pentru un om sensibil.Putin mai tarziu, il gasim pe Rastignac in cealalta extremitate a cimitirului unde, de pe o colina, el priveste in jos , spre Parisul in care incep sa se aprinda luminile. Se uitǎ mai cu seama la cartierele dintre Piata Vendome si Domul Invalizilor, la casele si palatele protipendadei. In acel moment el spune raspicat : « A nous deux maintenant ! »( Acum sa vedem care pe care !)
Intr-adins am amanat prezentarea unui amanunt de baza din cartea lui Braine. O pot face acum, dupa ce am insistat putin asupra imprejurarilor in care Rastignac ia hotararea de a-si incepe ascensiunea. Un eveniment tragic – moartea in urma unui accident a lui Alice – insoteste si primii pasi ai lui Lampton in noua lui viata. Ruperea de vechea lume este, in ambele cazuri, pecetluita in mod tragic.
Desigur, dorinta de autoperfectionare si de ameliorare a statutului animǎ pe orice tanar.Este normal sa fie asa.Important ramane ca el sa nu priveasca inapoi cu furie si suparare sau, cateodata, chiar rusine.Cred ca doar in aceste conditii, confundarea de planuri de care vorbeam mai sus poate ,intrucatva, fi justificata.

Ce părere aveţi despre acest articol?
  • Corect 
  • Frumos spus 
  • Îmi dă de gândit 
  • Am învăţat ceva! 

Ecouri



Dacă doriţi să scrieţi comentariul dv. cu diacritice: prelungiţi apăsarea tastei literei de bază. Apoi alegeţi cu mouse-ul litera corectă (apare alături de mai multe variante) şi ridicaţi degetul de pe litera de bază. Încercaţi!

Reguli privind comentariile

 
54.159.85.193