caractere mai micireseteazacaractere mai mari

Cele mai recente contributii la rubrica Impresii de calatorie



 

Africa, Între Cer și Pământ (IV)

de (2-5-2010)
Apele retrase ale oceanului-Paje by Night, ZanzibarApele retrase ale oceanului-Paje by Night, Zanzibar

Miercuri, 24 Februarie

Zilele trecute Henry ne-a aratat kraal-uri, asezari imprejmuite unde locuiesc Maasaii. Kraal-urile sunt construite circular si sunt inconjurate de garduri impletite din lemn spinos de acacia, pentru a impiedica leii sa atace animalele domestice. Barbatii Maasai au responsabilitatea de a ridica gardurile in jurul kraal-ului si a asigura securitatea comunitatii, in timp ce femeilor le revin sarcini gospodaresti: construirea caselor, alimentarea cu apa si lemn de foc, mulsul animalelor de lapte si prepararea mancarii pentru intreaga familie. Inkajijik-urile (cuvantul maasai pentru casa) au forma cilindrica si sunt facute din noroi, bete, iarba, balegar si urina animala. Sunt stramte – de 3 X 5 metri – si scunde, in jur de un metru si jumatate in inaltime. Un kraal este in general locuit de o singura familie care poate fi foarte numeroasa. Cu cat un Maasai este mai avut (bogatia lor se masoara in numarul de animale pe care le poseda) cu atat mai multe neveste isi poate permite sa aiba. El locuieste singur intr-un inkajijik in timp ce fiecare sotie in parte si copiii pe care ii are sta separat, intr-un alt inkajijik.

L-am intrebat pe Henry cati Maasai locuiesc in Tanzania, dar nu a stiut sa-mi spuna. E un numar greu de determinat, mai ales ca recensamintele nu sunt bazate aici pe etnicitate. Pe de alta parte, Maasaii insusi fac greutati guvernului la vremea recensamantului, unii nedorind sa fie numarati, altii in schimb numarandu-se de zece ori. Estimativ, numarul Maasailor ce locuiesc in Kenya si Tanzania este de 1 milion.
!poza240!D
Astazi am petrecut cateva ore in Tarangire National Park. Am vazut aici o multime de copaci stranii, inalti si puternici, de pe crengile carora atarnau niste fructe ciudate, ca niste carnati suspendati cu sfoara. Henry ne-a spus ca se numesc “sausage trees” (copacul cu carnati) si ca fructele lui, carnatii pe care ii vedem atarnati de crengi, nu sunt mancati decat de babuini, aceste maimute obraznice cu ale caror grupuri galagioase am dat de multe ori nas in nas in ultimele zile.

Nu stiu daca pot sa iau de buna tot ce ne spune Henry. L-am intrebat care e numele unui copac cu flori rosii, pufoase si manunchiuri de frunze subtirele, asemanatoare celor de salcam. Au urmat cateva clipe de tacere apoi ne-a raspuns: “Christmas tree”. Judecand dupa pauzele de gandire atunci cand il intrebam ceva, am impresia ca inventeaza denumiri. Suspiciune care mi s-a confirmat, cand am vazut pe un pliant denumirea corecta a copacului cu flori rosii: Flamboyant tree.

Parcul Tarangire era plin de baobabi masivi cu trunchiuri groase ce incapsuleaza sute de ani de existenta. Legenda spune ca Baobabul l-a maniat foarte tare intr-o zi pe Dumnezeu. Pentru a-l pedepsi, acesta l-a aruncat pe pamant si l-a plantat cu capul in jos. De aceea trunchiul si ramurile lui grele si contorsionate – radacini crescute in aer – se intind disperate la cer, spre a cere iertare…

M-am gandit intens la Micul Print si la pericolul baobabilor pe micuta lui planeta. Din cauza lor trebuia sa fie mereu atent la orice grăunte adus din spatiu de vanturi, caci daca o sămânţa de baobab s-ar fi prins in solul planetei lui atat de mici, ar fi crescut si ar fi crescut, pana cand intreaga planeta ar fi fost un baobab urias. Iar apoi, din cauza radacinilor din ce in ce mai mari si mai puternice ale copacului intrus ce nu si-ar fi oprit cresterea, planeta s-ar fi transformat in praf si pulbere. Si apoi…n-ar mai fi fost nimic. Nici Micul Print, nici rasul lui cristalin “ca un milion de clopotei ce stiu sa rada”, nici trandafirul lui plin de ifose, nici oiţa din cutiuta de carton. Parca il auzeam pe Antoine de Saint-Exupéry, din paginile cartii: “Enfants! Faites attention aux baobabs!”
!poza237!
In dupa amiaza aceasta am zburat din Arusha in Insula Zanzibar. Suntem in Stone Town, orasul in care s-a nascut Freddie Mercury. Stone Town este inima Zanzibarului, zona veche a capitalei insulei, Zanzibar City. De cateva sute de ani putine s-au schimbat aici. Arhitectura locala incorporeaza elemente africane, arabe, persane, europene si indiene, care ii dau acestui oras un aer exotic si atemporal.

Noaptea aceasta o petrecem la Princess Salme Inn, un han situat la cativa metri departare de piata de peşte. E coplesitor de cald, nici un fir de adiere nu se simte in aerul care e parca solidificat, incremenit in timp. Mirosurile fetide de gunoi si peşte incalzit la soare fac aerul de nerespirat. Cand am ajuns aici, cu totii am fost surprinsi de cladirea darapanata si mizera in care aveam sa ne petrecem noaptea. Chiar am facut haz in gura mare vajaind pe scari de la un etaj la altul, amuzandu-ne copios de ineditul situatiei. Pana cand am zarit-o pe una dintre cele doua femei care administreaza locul, Gertrude, ce statea cu un copil in brate si se uita la noi cu un zambet binevoitor si cald pe fata. M-a intrebat fericita: “Va place hanul nostru? Sunteti multumiti de camere?” M-am simtit deodata rusinata de comportamentul nostru. Ea luase toata harmalaia pe care o faceam drept un semn de apreciere si deodata am realizat ca in acest oras uitat de timp hotelul nostru este o oaza de comfort, un nivel de nou si civilizatie de care multi dintre localnici nu au parte. In Zanzibar sistemul electric a picat acum cateva luni si insula functioneaza pe generatoare electrice. In hanul acesta avem parte de camere cu paturi curate, cu toalete individuale si de bunavointa nedisimulata a celor doua femei ce il intretin: Gertrude si Jemima. Nici nu imi doresc mai mult.

Joi, 25 Februarie

Ieri seara am luat cina pe terasa restaurantului Freddie Mercury, in centrul orasului. Intorsi la hotel, am petrecut cateva ore minunate pe acoperisul cu un aer romantic, amenajat cu canapele moi, mese, chiar si cu un calculator legat la Internet care, nimic surprinzator aici, nu functiona. De pe acoperis poti cuprinde cu privirea pe o latura oceanul, pe celelalte multimea de cladiri batrane, innegrite de timp, ce alcatuiesc aceasta parte a orasului.
Dimineata aceasta am luat micul dejun tot pe acoperis. O femeie tanara ce nu vorbea deloc engleza ne-a facut oua prajite pe o plita hodorogita, in bucatarioara amenajata sumar intr-un colt al acoperisului.
!poza243!D
Ne aflam acum in Paje By Night, o statiune micuta la ocean. Proprietara este o italianca de varsta medie, aferata si cu infatisare neprietenoasa. Sunt multi europeni ce isi petrec vacanta aici, cei mai multi dintre ei italieni. Am cunoscut si o familie cu cinci copii venita tocmai din Australia.
!poza241!D
La o aruncatura de bat de bungalourile noastre se desfasoara o plaja nesfarsita scaldata de apele turcoaz ale Oceanului Indian. Apa oceanului este atat de calda, incat nu iti poti gasi in ea refugiu cand fierbinteala soarelui devine de nesuportat. A zis bine Raluca, cand am pasit impreuna in ocean: “Ma simt ca un morcov in ciorba”. Da. Si eu.

Vineri, 26 Februarie

Ultima zi pe continentul negru. Maine grupul se destrama si fiecare zboara acasa, in colturi diferite de lume.

In aceste ultime doua saptamani am invatat mai multe despre mine si lumea din jur decat in ultimii doi ani de viata cocolosita, traita in cercul stramt al existentei mele. Mi-e un pic teama de aceasta intoarcere la realitate.
!poza236!
Ieri Aisha si Sofia, doua localnice intalnite pe plaja, mi-au facut codite impletite pe care mi le-au impodobit cu margelute colorate. Toata procedura a durat trei ore. M-au dus intr-un mic adapost din nuiele impletite si m-au asezat pe jos, cu capul in poala Aishei. Vorbeau continuu intre ele si imi vorbeau si mie, desi nu intelegeam o iota din ce spuneau. M-au impresionat mult aceste femei, felul lor afectuos de a ma mangaia de cate ori faceam o grimasa de durere. Sofia imi atingea fata cu mainile ei negre, umede si trudite, asa cum mangai obrazul unui copil atunci cand e trist si il doare ceva. N-am simtit nici o clipa repulsie ori recul interior, doar tandrete fata de aceste femei a caror lume e atat de departe de a mea.
!poza239!D
De la doi Maasai tineri care vindeau podoabe pe plaja am cumparat un sirag de margelute colorate pe care mi l-am prins la glezna dreapta. Ma plimbam singura pe mal in arsita cotropitoare cand i-am vazut apropiindu-se de mine. Aveau zambete frumoase si calde, mi-au intins prietenosi mana si s-au prezentat. Pe unul il chema Daniel, pe celalalt Samuel. Erau doi baieti frumosi, inalti si subtiri, invesmantati in straiele lor traditionale de culoare rosie cu dungi albastrii (shuka). Fiecare purta la mana dreapta o bratara foarte lata, impletita din margele albe, ce le acoperea bratul pana aproape de cot. Au pus repede pe nisip o naframa pe care au desfasurat toate podoabele de vanzare. Cand le-am spus ce-mi doresc, Daniel s-a apucat febril sa imi impleteasca un sirag. Mi-au spus ca mai stau pe aici, aciuiti la Paje By Night inca doua saptamani, dupa care se intorc pe continent. Erau de prin partile Arushei. Amandoi vorbeau bine engleza si am vazut ca le-a facut placere intalnirea cu mine si conversatia prietenoasa.

Duminica, 28 Februarie

Am ajuns in sfarsit acasa, in Toronto, dupa 30 de ore de zbor si asteptari prin aeropoartele lumii.

In avionul ce zbura de la Nairobi la Londra am stat langa o femeie inca tanara, dar care isi acoperea tineretea cu haine lungi si largi, in culori terne. Am stiut imediat de ce venise in Africa, cand i-am vazut chipul bland, luminat de un zambet venit din inima. Era misionara si in ultimele saptamani strabatuse trei tari africane cu ajutoare pentru cei napastuiti.

N-am avut parte de un zbor foarte lin, avionul nostru a fost zguduit in repetate randuri si destul de puternic de turbulente si goluri de aer. De fiecare data cand incepeau zgaltaieturile, femeia din dreapta mea isi facea repede semnul crucii si isi impreuna mainile a rugaciune. Incercam sa dorm si o zaream prin ochii intredeschisi cum isi miscă buzele si il roaga pe Dumnezeu sa ii fie alaturi. M-am simtit deodata cufundata in apele calme ale increderii absolute ca Dumnezeu e cu ea, e cu noi, ca o aude si o tine aproape, caci ea e fiica lui si a pornit in lume sa faca bine. Iar binele intotdeauna trebuie rasplatit cu bine.

Cu sufletul potolit si linistit ca cineva vegheaza cu grija asupra noastra, m-am lasat in sfarsit cuprinsa de toropeala somnului care m-a ocolit atatea zile la rand. In fata mi-a aparut chipul bland al carausului de la marginea drumului si parca i-am auzit glasul blajin: “Hakuna matata, my friend. Hakuna matata.”

Ce părere aveţi despre acest articol?
  • Corect 
  • Frumos spus 
  • Îmi dă de gândit 
  • Am învăţat ceva! 

Ecouri



Dacă doriţi să scrieţi comentariul dv. cu diacritice: prelungiţi apăsarea tastei literei de bază. Apoi alegeţi cu mouse-ul litera corectă (apare alături de mai multe variante) şi ridicaţi degetul de pe litera de bază. Încercaţi!

Reguli privind comentariile

 
54.81.183.183