BOLIZI FERRARI SI “TRACTOARE” LAMBORGHINI
Poate ca asa ar fi stat lucrurile si in zilele noastre – ma refer, desigur, la specializarile celor doua firme italiene – daca, intr-o buna zi, la inceputul anilor 60, Enzo Ferrari nu ar fi facut o greseala. Dar despre aceasta gafa vom vorbi putin mai tarziu.
Enzo Ferrari, Ferruccio Lamborghini… nu vi se pare ca aceste nume cu rezonante muzicale sunt parca extrase din niste librete de opera si ca ele s-ar putea asocia cu alte nume, precum Mario Cavaradossi (eroul lui Puccini din « Tosca ») sau Sparafucile ( personajul lui Verdi din « Rigoletto ») ? Insa eu mi-am propus sa prezint opere de alta natura, cu staruintǎ asupra unor ganduri ale lui Ferrari, constructorul de automobile si de caractere. Mi-a cazut in mana traducerea in franceza a cartii lui autobiografice « Le Mie Gioie Terribili » ( titlul contine o ambiguitate pe care traducerea nu are voie sa o ocoleasca : « Extraordinarele / Cumplitele mele bucurii ».Ce inteles are alaturarea acestor cuvinte ? Daca nu hotǎrîm sa trecem dincolo de poarta cartii, spre miezul ei, vom ramane oare cu acea impresie de tacere asurzitoare dintre actele unei opere wagneriene ? Tot de muzica, la care revenim pentru a treia oara, este legata prima neimplinire din viata lui Ferrari. Enzo s-a nascut la Modena, in 1898, in casa unui fierar. Dis-de-dimineata, eroul nostru si fratele sau erau treziti de loviturile de ciocan din atelierul tatalui., dar nu aceasta era « muzica » la care ma refeream mai inainte. Prima ambitie pe care a nutrit-o in adolescenta Enzo a fost o cariera de solist la opera, insa el si-a dat seama destul de repede ca ii lipseste talentul pentru belcanto.Pe « scena » din atelierul care devenise intretimp o mica intreprindere unde se fabrica material pentru caile ferate, Ferrari senior interpreta patru roluri : director, inginer, dactilograf si reprezentant comercial. In plus, el era proprietarul primului automobil din Modena. Vin apoi timpuri grele. In 1916, dupa moartea in razboi a tatalui si a fratelui mai mare, Enzo se trezeste singur « intr-un moment de rascruce al vietii sale », lipsit de rampa solida de lansare de care are nevoie orice tanar de 18 ani. Tot singur va fi , dupa o viata de realizari, in 1956, cand indragitul sau fiu Dino este rapus de o distrofie musculara.Ce ironie a destinului…fiul unui constructor de bolizi este invins de nemiscare !Acest eveniment l-a determinat sa scrie cartea, redactata pe un ton rezervat si dominata de un chiaroscuro, acel amestec de lumini si umbre, care face ca cele mai colorate realizari sa fie reproduse in nuante de alb si de negru. El insusi , ca persoana, evita excesul coloristic si, in pofida faptului ca primise titlul de cavaler in mai multe randuri, fiind supranumit Il Commendatore –cavalerul cu rang de comandant – insista sa fie numit « pur si simplu Ferrari ». La sfarsitul primului capitol al memoriilor,il gasim la Maranello, comuna suburbana de langa Modena, careia uzina Ferrari i-a conferit o intinsa notorietate. Il insotim pana in dreptul scolii care poarta numele baiatului sau. O muzica discreta, dar nu mai putin sfasietoare, acompaniaza suferinta unui tata care isi plange copilul , iar Enzo Ferrari, intr-o imaginara reuniune, se alatura unui alt celebru italian : bufonul ducelui din Mantua, eroul lui Verdi, indureratul tata al lui Gilda, intr-un cuvant – Rigoletto. O alta marturie a lui Enzo ni-l prezinta intr-o ipostaza ingrata, intr-un moment cand , fara indoiala, el s-a considerat o paiata, o papusa manuita de un destin neindurator.
Aria celor 12 cilindri
In 1918, dupa demobilizare, inarmat cu o scrisoare de recomandare semnata de colonelul sau, tanarul Enzo a incercat sa obtina un post la FIAT. I s-a explicat cu multa curtoazie ca FIAT nu este o firma suficient de mare pentru a putea oferi posturi tuturor fostilor combatanti. El cobori in strada si i se paru ca gerul care pusese stapanire pe Torino provocase si solidificarea hainelor pe care le purta. In parcul Valentino, Enzo maturǎ zapada de pe o banca, se asezǎ si nu-si putu stapani lacrimile. Insa nici gerul cel mai aspru nu tine o vesnicie. Putin mai tarziu, tot la Torino, Ferrari incepe sa lucreze ca mecanic. Demonta camionete, al caror sasiu era ulterior comercializat in mod separat. Insa vocatia lui era alta : dupa ce acumuleaza suficienta experienta ca pilot de curse, Enzo infiinteaza Scuderia Ferrari ( Staulul Ferrari – evident, pentru cai-putere ).care va deveni –pastrandu-si autonomia – departamentul de curse al firmei milaneze ALFA – ROMEO. Trebuie sa mai adaug un amanunt insemnat : inca in 1919, Enzo fusese impresionat de motoarele cu 12 cilindri de sub capotele somptuoaselor automobile Packard ale ofiterilor superiori americani. « Mi-a placut intotdeauna cantecul celor 12 cilindri… » noteaza el in memorii. Competitiile si motoarele, ca niste piese de puzzle, se vor inchega intr-o imagine de neuitat abia mai tarziu, dupa ce Enzo paraseste firma ALFA. Prima masina de curse produsa de intreprinderea lui, in 1940, a fost Tipo 815s (1,5 l /8 cilindri).Abia in 1947, el scoate pe piata primul model de strada – GT ( Gran Turismo) cu celebrul motor in V cu 12 cilindri. In timpul razboiului, fabrica din Maranello ,care producea rulmenti, fusese bombardata de aliati. Anii 50, 60, 70 au fost ani de munca incordata,mari dureri, nu putine deceptii dar si triumfuri, pe care Ferrari le interpreta intotdeauna ca etape in procesul infinit al optimizarii tehnologice. Acestea nu sunt vorbe goale caci pilotii ( pentru Ferrari au concurat Tazio Nuvolari, Fangio, Campari, iar mai recent Schumacher) isi riscau si uneori pierdeau viata ,literalmente maltratand masinile pentru a extrage ultimii mm de performanta.Optimizarea calitatii nu era o ambitie ci o necesitate. Pilotii, opina Ferrari, se impart in doua categorii : profesionistii si marii ambitiosi. Tot Enzo afirma ca a spune adevarul in ceea ce priveste proiectele tale reprezinta cea mai buna politica vis-a-vis de ziaristi, avand darul de a-i deruta si determinandu-i sa caute tot soiul de dedesubturi inexistente. Atunci cand un membru al echipei sale de proiectanti il contrazicea, Ferrari sublinia ca –in definitiv – la baza diferentelor de opinii salasluieste un entuziasm comun. « Viata mea a fost cea care a fost…modelata in parte de mine insumi, in parte de destin…Ma simt singur spre sfarsitul unui drum jalonat de realizari..un desert pe care doar dragostea unui fiu ar fi putut sa-l faca roditor ».Cu aceste cuvinte se termina cartea « Mes joies terribles ».In ce ma priveste nu vreau sa inchei fara a mentiona palmaresul firmei Ferrari : primul loc in 5000 de curse(1947-1988), iar in 2004 Ferrari avea la activ 14 titluri de campioni mondiali si 179 de victorii Grand Prix. Cu toate ca pana prin anii 80 ,calitatea masinilor de strada lasa cateodata de dorit, fanii entuziasti puneau totul pe seama « caracterului » cu totul deosebit al produsului. « D-le Ferrari, aceasta este cea mai buna masina din lume ! » declara entuziasmata Francoise Sagan, coborand din automobilul pus la dispozitie de Enzo si pe care il condusese desculta , iar Ingrid Bergman ii cerea sotului, Roberto Rossellini, sa renunte la achizitionarea unei case si sa cumpere un Ferrari mai spatios.
Pericol de electrocutare
Intre logo-ul lui Porsche si cel al lui Ferrari se intinde o linie de inalta tensiune metaforica. Dand ascultare unei sugestii venite din partea mamei asului aviatic italian Baracca, Enzo adoptase ca sigla a firmei calul negru ridicat in doua picioare., adaugand un fond galben, culoarea Modenei .Se stie ca in centrul logo-ului Porsche se afla tot un cal emblematic ,simbol al orasului Stuttgart ( sursa acestui toponim fiind « Stuttengarten », adica « gradina / staul de iepe ») S-a afirmat ca pilotul Baracca isi orna avionul cu aceasta emblema pe care o gasise pe fuselajul unui aviion german.
Trattori « Lamborghini » etc.
Ne intoarcem in Italia. Nu a fost o intamplare ca Shakespeare s-a inspirat dintr-o nuvela renascentista a lui Matteo Bandello pentru povestea lui Romeo Montecchi si a Giulettei Capelletti. Microrazboaiele civile in care se infruntau ,cateodata cu varsare de sange si cu aliati straini, diversi mici principi italieni au marcat o faza insemnata din istoria Italiei postmedievale, avand prelungiri si ecouri in istoria contemporana.In 1963, Ferruccio Lamborghini a infiintat, la Sant’Agata Bolognese , o comuna situata intre Bologna si Modena firma Automobili Lamborghini. Se spune ca nu era multumit de Ferrari-ul pe care il conducea. Era poate o intamplare, dar atat masinile Ferrari cat si tractoarele Lamborghini foloseau, la inceputul anilor 60, acelasi tip de ambreiaj, care se dovedea deficitar de mult prea multe ori. Cand mai tanarul Ferruccio (1916- 1993) s-a adresat lui Enzo (1898-1988),propunand o solutionare a problemei, acesta din urma i-a spus : « Tu sa-ti vezi de tractoarele tale si sa ma lasi pe mine cu masinile si cu necazurile mele » Atata i-a trebuit ! La Sant’Agata au fost lansate – sub semnul taurului, zodia lui Ferruccio , nenumarate masini de curse ,precum Murcielago, Countach, Diablo, Gallardo. In prezent, Ferrari face parte din Grupul Fiat, in vreme ce Lamborghini a fost adoptat de Audi.
.
