caractere mai micireseteazacaractere mai mari

Cele mai recente contributii la rubrica Marturii



 

Şabatul din amintiri

de (25-4-2010)

Preambul: Vineri după amiază, în autobuzul destul de aglomerat, un tânăr mi-a zâmbit larg şi mi-a spus cu glas tare Shabat Shalom ! I-am răspuns automat Shabat Shalom şi apoi m-am uitat în jur circumspectă. Am remarcat câteva priviri uimite, dar poate doar mie mi s-au părut astfel, pentru că până ieri – 24 aprilie 2010 – nu mi se adresase acest salut la Cluj, într-un spaţiu public. Pentru tânărul informatician care face naveta între Cluj şi Israel, un tip excentric, evlavios, cu o voce minunată şi un surâs perpetuu pe buze, este un salut cât se poate de firesc. Pentru mine e o urare discretă, încărcată de tradiţie, venită din amintiri.
În fiecare seară de vineri aprind două candele mici a căror licărire evocă acea pintele id – scânteia evreiască – moştenită peste generaţii, ascunsă, tăinuită sau ignorată vreme îndelungată, ca apoi să fie înteţită de o atingere magică. Momentul de împăcare cu mine însămi, aprinderea lumânărilor, murmurarea rugăciunii ancestrale şi urarea Get Şabes– schimbată cu mama la telefon – este puţinul pe care-l fac pentru a mă înşirui în rândul predecesoarelor mele, a căror existenţă rânduită după preceptele religioase a fost curmată de Holocaust. Rândurile de mai jos, extrase din cartea mamei, zugrăvesc Şabatul de odinioară văzut cu ochii unei fetiţe trăitoare în mijlocul evreilor simpli, muncitori la o fabrică de cherestea din Ardeal. Amintirile ei stau la sorgintea Şabatului meu de azi.

Şabatul era cinstit cum se cuvine

Vineri seara, înainte de scăpătatul soarelui, mama îşi îmbrăca rochia de sărbătoare, îşi punea un batic curat şi aprindea lumânările, pregătite de tata, în cele două sfeşnice de aramă. Îşi acoperea faţa cu palmele şi murmura rugăciunea cuvenită. Apoi ne uram cu toţii Get Şabes (Şabat plăcut !). Muncitorii evrei nu lucrau sâmbătă şi pregătirile de Şabat începeau de vineri. Ne spălam pe rând în copaie, îmbrăcam lenjerie şi haine curate. Tata se ducea la sinagogă cu fraţii şi cumnaţii lui. Între timp, acasă, aşterneam pe masă faţa de masă festivă, albă şi apretată, aşezând pe ea farfuriile şi tacâmurile cele mai frumoase. Mama prepara peşte în aspic, iar dacă nu aveam bani să cumpărăm peşte, gătea „Falşe fiş” (peşte fals) din piept de pui tocat în aspic, aranjat sub formă de peşte. Masa de Şabat mai cuprindea supă de carne cu fidea, carne fiartă cu cuş-cuş, cartofi sau mâncare de morcovi. La desert primeam compot de prune uscate, care-mi plăcea foarte mult, pentru că înmuiam în el bucăţele din colacul de Şabat, care căpătau o culoare frumoasă, liliachie. Sâmbătă fiind interzis să aprindem focul, de obicei mâncam ciulentul gătit de mama, încă de vineri.

Ciulentul se prepara din fasole albă şi tărcată, amestecată cu arpacaş şi bucăţi de carne grasă de vită sau de pasăre, care se condimentează cu sare şi piper. Compoziţia se punea într-o oală de pământ peste care se turna apă rece, până o acoperea Deasupra, într-o crăticioară separată, se punea un aluat din mălai sau cartofi, care purta denumirea de „kugli” …Vineri, înainte de începerea Şabatului, copiii cărau oalele cu ciulent la cuptorul de pâine. Oalele erau aşezate în vatra bine încinsă, cu ajutorul unei lopeţi, în ordinea sosirii. Uşa cuptorului se închidea bine şi oalele cu ciulent se lăsau acolo, până sâmbătă la prânz, când copiii veneau să le ia. Pe drum încercam să ghicim cum avea să fie ciulentul: cu prea multă zeamă sau, dimpotrivă, gros şi rumenit deasupra. Vorba ceea „Ciulentul e ca şi căsătoria, uneori reuşeşte, alteori ba!”. Ciulentul e foarte gustos, se alterează greu şi se răceşte încet, aşa că nu trebuie să aprinzi focul, ca să-l încălzeşti. Până veneam noi, cu ciulentul, soseau şi bărbaţii de la sinagogă şi puteam să ne aşezăm la masă. La desert ni se dădea compot sau prăjituri. Ne odihneam puţin şi apoi mergeam în vizită pe la neamuri sau primeam vizita lor. Părinţii îşi povesteau noutăţile, iar copiii erau trataţi cu dulciuri şi se duceau la joacă. Noi, fetele, săream coarda, ne jucam de-a v-aţi ascunsa, băteam mingea sau jucam un joc de îndemânare cu pietricele.

(fragment din cartea Surica, fiica Evei, de Sara Székely, traducerea din limba maghiară Andrea Ghiţă)

Ce părere aveţi despre acest articol?
  • Corect 
  • Frumos spus 
  • Îmi dă de gândit 
  • Am învăţat ceva! 

Ecouri



Dacă doriţi să scrieţi comentariul dv. cu diacritice: prelungiţi apăsarea tastei literei de bază. Apoi alegeţi cu mouse-ul litera corectă (apare alături de mai multe variante) şi ridicaţi degetul de pe litera de bază. Încercaţi!

Reguli privind comentariile

 
54.225.31.188