S-a facut dintr-o data frumos afara. Norii goniti de vant s-au risipit ca prin vis, lasand in urma lor un cer clar, de un albastru curat, adanc si neprihanit, scaldat intr-o lumina cuminte, filtrata in sute de nuante de cald…

Nu stiu ce anume m-a adus anul asta in Keukenhof …. Am simtit nevoia sa fiu aici, sa-l revad dupa atatia ani, sa-mi pansez sufletul cu flori, sa-mi pierd pasii pe aleile laturalnice, printre copacii si arbustii infloriti din padurice, departe … foarte departe de grupurile galagioase de turisti, venite din toate colturile lumii.

Mai mult ca intotdeauna am simtit nevoia sa fiu in mijlocul campurilor inflorite, sa ma copleseasca gustul ametitor al culorilor, sa ma doara ca un pumnal infipt in inima frumusetea lalelelor … Aripi frante …

Ca sa ma impac cu ele si cu mine, te-am luat tacut de mana, dragul meu, si te-am dus in locuri magice, stiute doar de mine …. Mana-n mana, sprijiniti unul de altul, respirandu-ne unul pe altul, sa ascultam simfonia lalelelor in murmur si soapte de dor…
Dor de doruri nemarginite de dor ….

Las in urma un Keukenhof inundat in parfumul si gingasia miilor de flori, alintat in soarele timid si palid de Aprilie si binecuvantat cu saruturile perechilor de indragostiti…

Iar eu pastrez aici, cu sfintenie, cuvantul soptit cu iubire, atingerea mainii ce mi-a imperecheat indragostita mana, si durerea campurilor cu lalele…
In filele mele de jurnal …. File de suflet….. File de dor…..