caractere mai micireseteazacaractere mai mari

Cele mai recente contributii la rubrica Istorie si actualitate



 

Ultimii evrei din Berlin

de (11-4-2010)

O mana de barbati si de femei,vanati de multi,protejati de o minoritate…

(Prezentarea cartii lui L. Gross :The Last Jews in Berlin)

1. Marturia lui Gross

Editorul si scriitorul american Eric Lasher vizitase Berlinul in 1967,in speranta de a gasi evrei care petrecusera intreaga perioada a razboiului in acest oras,reusind sa se strecoare prin ochiurile plasei intinse de Gestapo.Pornise la treaba publicand un anunt in ziarul comunitatii evreiesti din Berlin.Convorbirile lui cu cei optsprezece oameni care dadusera curs invitatiei fura inregistrate pe benzi de magnetofon,insa intensitatea emotiilor suscitate de marturiile intervievatilor il coplesise pe Lasher si el se vazuse nevoit sa puna capat investigatiei.

La inceputul anilor 70 ,el incredinta misiunea unui prieten,Leonard Gross. Acesta din urma isi dadu seama ca trebuia sa aleaga cateva relatari reprezentative pe care,dupa precizarea detaliilor, le putea pregati pentru publicare. In vara anului 1978, Gross vizita Germania pentru a-i contacta pe supravietuitori. Era apasat de indoieli…Se intreba , in primul rand,daca intervievatii lui Lasher mai sunt in viata si daca vor fi dispusi sa parcurga din nou trasee traumatizante.

In acelasi timp, stia ca prin « batatorirea » unor poteci pe aceste terenuri minate ale memoriei,se obtine un plus de autenticitate. Stia ca toti supravietuitorii infruntasera aceleasi pericole,cel putin in ceea ce priveste consecintele unei eventuale capturari,insa fiecare erou trecuse prin incercari strict individuale. Evident,nu era vorba de a elimina relatari mincinoase,ci doar de a arunca ,in fiecare caz,mai multa lumina pe acele amanunte care se puteau corobora cu alte detalii,provenite de la alti intervievati,conducand la un tablou general, plauzibil si consistent.

2. Cadrul istoric

In jur de 160.000 de evrei traiau in Berlin atunci cand Hitler prelua puterea in 1933. Ei reprezentau o treime a unei populatii cu,la drept vorbind,o dubla identitate.Fara a-si renega originea, ei se considerau o parte integranta a poporului german. In timpul Primului Razboi Mondial,isi servisera patria cu devotiune, insa la 1 septembrie 1939,populatia evreiasca fusese redusa la jumatate. Cei mai multi emigrasera, impinsi dincolo de granite de abuzurile fizice si economice care devenisera endemice in al Treilea Reich.

Pe de alta parte,sinuciderile, disparitiile si asasinatele anticipau distrugerea care ii viza nu numai pe evreii ramasi in Germania, ci si milioanele de coreligionari din tarile invadate. In 1941, aproape jumatate din evreii ramasi in Germania erau concentrati in Berlin. Aceasta era si o consecinta a expulzarii evreilor din comunitati mai mici, dar si expresia dorintei evreilor insisi de a gasi in aceasta congregare discreta un anonimat,o estompare a particularitatilor individuale si deci,o cvasi-invizibilitate. Berlinul, cel mai mare oras german cu cele 4.000.000 de locuitori,era complex si spatios, cu zeci de cartiere, spatii comerciale si centre manufacturiere.

Rauri si canale asigurau legatura intre numeroasele lacuri. Parcurile din interiorul orasului si padurile de la marginea lui erau si ele locuri ideale de ascunzis.In octombrie 1940, cateva sute de evrei fura arestati si deportati in Polonia, insa deportarera sistematica incepu mai tarziu. In octombrie 1941, 1.000 de evrei berlinezi fura expediati spre est. Douazeci si cinci de transporturi, fiecare cuprinzand cate 1.000 de oameni, parasira orasul in urmatoarele zece saptamani. In primavara anului 1942, populatia evreiasca a Berlinului fusese redusa la un sfert fata de 1939. Totusi, la 11 martie 1943, Goebbels remarca, profund dezamagit, : « Planul de a-i aresta pe toti evreii intr-o singura zi [nn- era vorba de razia organizata la 27 februarie 1943] s-a dovedit iluzoriu din cauza acelor industriasi miopi care i-au prevenit pe evrei [nn-o o referinta indirecta la ministrul industriei de razboi, A. Speer, pentru care deportarea unor evrei care lucrau in sectoare –cheie era o masura contraproductiva]. Nu am reusit sa punem mana pe vreo 4.000 de indivizi. Ei ratacesc prin Berlin, nu au un domiciliu stabil, nu sunt inregistrati la politie si constituie, desigur, un pericol public. Am ordonat politiei, Wehrmacht-ului si intregului partid sa faca tot ce este omeneste[ ???] posibil pentru a-i captura pe acesti evrei cat se poate de repede. »

3. Submarinele evreiesti

Evreii germani care, pentru a scapa de nazisti, fusesera nevoiti sa se « scufunde », se autointitulau, cu o doza de ironie amara, « submarine ». Comparatia cu eficienta flota de U-Boote era, fara doar si poate, sardonica. Pe de alta parte,ea era cat se poate de adecvata, in masura in care supravietuirea « subterana », ilegala, se baza pe aceleasi resurse de viclenie si curaj, fiind invaluita in acelasi mister, ca si activitatea echipajelor din submarine. Unii evrei « subterani » au reusit sa-si pastreze izolarea pana la sfarsitul razboiului, insa majoritatea erau siliti sa se ridice la suprafata, dand tarcoale in cautare de provizii.Se impunea ca un evreu cu domiciliu « flotant » sa iasa la « lucru » in fiecare dimineata si sa se intoarca « acasa » spre seara. In timpul zilei, singura alternativa o constituia o hoinareala prudenta pe strazile orasului.Trebuia sa fie cu ochii in patru,ferindu-se de patrulele militare sau chiar de fosti prieteni,vecini,parteneri de afaceri, care erau cu totii potentiali denuntatori. Trebuiau evitate locurile pe care le frecventase inainte,chiar daca pasii, ascultand parca de comenzi subconstiente, il purtau tocmai in directiile nedorite. Aceste lungi plimbari solicitau « taxe » atat din partea corpului,cat si din partea hainelor si pantofilor, facand necesare reparatii sau inlocuiri.. Din nou era nevoie de o investitie de ingeniozitate,ca si in cazul procurarii hranei. De fapt cele mai banale actiuni si, la drept vorbind, nimic nu era banal in situatia data,capatau dimensiuni si asperitati care-i intimidau si pe cei mai indrazneti. Cei care au avut dublul noroc de a se putea bizui pe cunostinte binevoitoare si de a nu atrage atentia diversilor informatori si agenti au supravietuit.La ceas de bilant,imediat dupa terminarea razboiului , numarul lor a fost doar de ordinul sutelor
PERIPETIILE LUI WILLY GLASER
-Cateva secvente din viata unui evreu berlinez in 1943-
(relatare bazata pe cartea lui L. Gross : The Last Jews in Berlin )
In 1943, Gestapo-ul intensificase incercarile de capturare a dezertorilor,criminalilor de drept comun dar, mai ales, eforturile de eliminare a evreilor din viata Germaniei.O parte dintre cei urmariti isi planuisera din vreme intrarea in ilegalitate,asigurandu-si posibilitati de aprovizionare, precum si o lista de domicilii secrete. Dar Willy Glaser, un barbat de varsta mijlocie, entuziast iubitor al artei, se pravalise parca pe treptele dintre doua paliere ale existentei.Abandonase brusc spatiul vizibilitatii si al legalitatii pentru a se refugia intr-o viata fantomatica. Nu se gandise la aprovizionare si ii lipseau proviziile pe care sa le poata stoca. Actele false erau niste articole de lux pe care oameni ca el nu si le-ar fi putut procura nici in schimbul unei mite considerabile. In ipoteza ca ar fi dispus de banii necesari, el nu ar fi stiut, pur si simplu, cui sa se adreseze pentru a obtine documentele. Iata insa ca norocul ii surase celui care se avantase,cu un curaj dictat de disperare,intr-o lume fara repere familiare. Fugise de Gestapo in dimineata zilei de 31 ianuarie 1943,gasind un prim refugiu in casa unui prieten crestin, Georg Maier.In noaptea urmatoare, acesta il indrumase spre casa lui de vara. Ii incredintase lui Willy cheile casei, o mica lampa cu petrol, ceva alimente si apa. Insa Willy nu avea voie sa foloseasca lampa decat in cazuri de extrema urgenta, intrucat vecinii ar fi putut observa lumina.Casa se afla in mijlocul unei paduri, la o mila de Mueggelheim, un sat de langa Koepenick, la marginea de sud-est a Berlinului.Era o constructie de lemn,care nu dispunea de electricitate si fara instalatii sanitare, iar Willy petrecu in ea o iarna chinuitoare sub raport fizic dar multumitoare in ce priveste securitatea personala. Frigul patrundea pana la oase, dar Willy nu avea voie sa aprinda focul, caci vecinii ar fi sesizat fumul iesind pe cosul casei. Intr-o buna zi,dupa saptamani de baricadare, el deschise putin usa de la intrare.. Afara stralucea soarele.. Iesi si se plimba prin intreaga proprietate.. A doua zi, facu din nou aceeasi excursie si ramase mai mult timp departe de casa. Putin mai tarziu deveni si mai indraznet , iesi pe poarta gradinii si merse timp de douazeci si cinci de minute, pana cand isi dadu seama ca se afla in satul Mueggelheim. Acolo se aseza la o masa intr-o cafenea si bau o ceasca de cafea. In ziua urmatoare, cuprins de o betie a curajului si a libertatii, se aventura pana la Berlin. Stia foarte bine ca actioneaza nebuneste, insa asumarea riscului i se parea mai normala decat izolarea. Dar tocmai cand vremea incepuse sa se incalzeasca , iar casa parea din ce in ce mai primitoare, Meier il anunta ca sosise momentul unei schimbari de domiciliu, caci vecinilor care se intorsesera in casa lor de vara nu li se putea da o explicatie satisfacatoare privind prezenta lui in zona. Era un moment de cumpana pentru Glaser, dar cele trei luni de supravietuire ca fugar îi insuflasera increderea in posibilitatea unei repetari a miracolului. Trebuia neaparat sa gaseasca un alt adapost…..In solitudinea impusa, atat de necesara supravietuirii, Willy se gandise de cateva ori ca, in schimbul unei seri la opera, ar fi sacrificat fara ezitare un an de viata. Oricum, era gata sa recunoasca ca traverseaza o perioada mai buna. Trecusera sase luni de cand fusese silit sa paraseasca casa de vara a lui Meier. Cu cateva zile inainte de plecare, Willy facuse din nou un lucru care, la prima vedere, putea sa para necugetat. Ii dezvaluise unui vecin intregul adevar. Marturisirea se revarsase , literalmente rupand zagazul prudentei, atunci cand, lucrand in gradina, intrase in vorba cu vecinul care se aplecase peste gardul ce despartea cele doua proprietati. Omul parca voia sa-i sugereze ca a ghicit adevarul si ca Willy putea sa aiba incredere in el. El folosea cu darnicie expresii din idis, este drept dintre cele adoptate de mai mult timp de limba germana si ii oferi lui Glaser o mica incapere la al doilea etaj al casei sale. Scapase de curent, caci de data aceasta se afla intr-o casa de piatra. Era mai cald si in plus, putea sa aprinda o lampa seara. In schimbul adapostului, gazda îi ceruse sa taie lemne si Willy nu tragea chiulul. Iata insa ca intr-o zi a lunii noiembrie firul norocului se rupse. Dimineata, Glaser taiase o jumatate de stanjen de lemne si apoi,dorind sa se odihneasca putin, intrase in camera lui. Il trezira glasuri in curtea casei si in momentul in care aruncǎ o privire pe geam fu observat si somat sa coboare. Putin mai tarziu se afla in acea cladire de pe Grosse Hamburger Strasse unde erau concentrati evreii in vederea deportarii la Auschwitz. Printre gratii, Glaser putea vedea zidul celui mai vechi cimitir evreiesc din Berlin.Chiar sub ochii lui, in curtea insorita, niste soldati jucau fotbal. Era greu de crezut ca in acest peisaj deprimant pentru un detinut si-ar fi putut face din nou loc o minune, o alta sansa de salvare…A doua zi, aflǎ numarul transportului spre lagar. Trebuia sa faca ceva. In timpul plimbarii prin curtea centrului de detentie, dupa cateva ocoluri si profitand de un moment de neatentie al soldatilor el se strecurǎ printre tufisuri si ajunse in dreptul zidului pe a carui coama reusi sa se catere folosind o piatra de mormant ca proptea. Incepu sa creada din nou in miracole cand constata ca de cealalta parte se afla o lada de gunoi care ii amortizǎ aterizarea. Intrǎ intr-o cladire pustie, alergǎ printr-un coridor lung, deschise o usa si se trezi in strada. Nu-l urmarea nimeni. Asteptǎ cu emotie tramvaiul cu care se indepǎrtǎ definitiv de centrul de detentie. In memorie i se intiparise inscriptia de pe monumentul funerar sprijinit de zid…numele unui barbat si cel al sotiei sale… (nn-Prietenii si norocul nu l-au parasit pe Glaser in lunile care au urmat.)
PERIPETIILE LUI WILLY GLASER
-Cateva secvente din viata unui evreu berlinez in 1943-
(relatare bazata pe cartea lui L. Gross : The Last Jews in Berlin )
In 1943, Gestapo-ul intensificase incercarile de capturare a dezertorilor,criminalilor de drept comun dar, mai ales, eforturile de eliminare a evreilor din viata Germaniei.O parte dintre cei urmariti isi planuisera din vreme intrarea in ilegalitate,asigurandu-si posibilitati de aprovizionare, precum si o lista de domicilii secrete. Dar Willy Glaser, un barbat de varsta mijlocie, entuziast iubitor al artei, se pravalise parca pe treptele dintre doua paliere ale existentei.Abandonase brusc spatiul vizibilitatii si al legalitatii pentru a se refugia intr-o viata fantomatica. Nu se gandise la aprovizionare si ii lipseau proviziile pe care sa le poata stoca. Actele false erau niste articole de lux pe care oameni ca el nu si le-ar fi putut procura nici in schimbul unei mite considerabile. In ipoteza ca ar fi dispus de banii necesari, el nu ar fi stiut, pur si simplu, cui sa se adreseze pentru a obtine documentele. Iata insa ca norocul ii surase celui care se avantase,cu un curaj dictat de disperare,intr-o lume fara repere familiare. Fugise de Gestapo in dimineata zilei de 31 ianuarie 1943,gasind un prim refugiu in casa unui prieten crestin, Georg Maier.In noaptea urmatoare, acesta il indrumase spre casa lui de vara. Ii incredintase lui Willy cheile casei, o mica lampa cu petrol, ceva alimente si apa. Insa Willy nu avea voie sa foloseasca lampa decat in cazuri de extrema urgenta, intrucat vecinii ar fi putut observa lumina.Casa se afla in mijlocul unei paduri, la o mila de Mueggelheim, un sat de langa Koepenick, la marginea de sud-est a Berlinului.Era o constructie de lemn,care nu dispunea de electricitate si fara instalatii sanitare, iar Willy petrecu in ea o iarna chinuitoare sub raport fizic dar multumitoare in ce priveste securitatea personala. Frigul patrundea pana la oase, dar Willy nu avea voie sa aprinda focul, caci vecinii ar fi sesizat fumul iesind pe cosul casei. Intr-o buna zi,dupa saptamani de baricadare, el deschise putin usa de la intrare.. Afara stralucea soarele.. Iesi si se plimba prin intreaga proprietate.. A doua zi, facu din nou aceeasi excursie si ramase mai mult timp departe de casa. Putin mai tarziu deveni si mai indraznet , iesi pe poarta gradinii si merse timp de douazeci si cinci de minute, pana cand isi dadu seama ca se afla in satul Mueggelheim. Acolo se aseza la o masa intr-o cafenea si bau o ceasca de cafea. In ziua urmatoare, cuprins de o betie a curajului si a libertatii, se aventura pana la Berlin. Stia foarte bine ca actioneaza nebuneste, insa asumarea riscului i se parea mai normala decat izolarea. Dar tocmai cand vremea incepuse sa se incalzeasca , iar casa parea din ce in ce mai primitoare, Meier il anunta ca sosise momentul unei schimbari de domiciliu, caci vecinilor care se intorsesera in casa lor de vara nu li se putea da o explicatie satisfacatoare privind prezenta lui in zona. Era un moment de cumpana pentru Glaser, dar cele trei luni de supravietuire ca fugar îi insuflasera increderea in posibilitatea unei repetari a miracolului. Trebuia neaparat sa gaseasca un alt adapost…..In solitudinea impusa, atat de necesara supravietuirii, Willy se gandise de cateva ori ca, in schimbul unei seri la opera, ar fi sacrificat fara ezitare un an de viata. Oricum, era gata sa recunoasca ca traverseaza o perioada mai buna. Trecusera sase luni de cand fusese silit sa paraseasca casa de vara a lui Meier. Cu cateva zile inainte de plecare, Willy facuse din nou un lucru care, la prima vedere, putea sa para necugetat. Ii dezvaluise unui vecin intregul adevar. Marturisirea se revarsase , literalmente rupand zagazul prudentei, atunci cand, lucrand in gradina, intrase in vorba cu vecinul care se aplecase peste gardul ce despartea cele doua proprietati. Omul parca voia sa-i sugereze ca a ghicit adevarul si ca Willy putea sa aiba incredere in el. El folosea cu darnicie expresii din idis, este drept dintre cele adoptate de mai mult timp de limba germana si ii oferi lui Glaser o mica incapere la al doilea etaj al casei sale. Scapase de curent, caci de data aceasta se afla intr-o casa de piatra. Era mai cald si in plus, putea sa aprinda o lampa seara. In schimbul adapostului, gazda îi ceruse sa taie lemne si Willy nu tragea chiulul. Iata insa ca intr-o zi a lunii noiembrie firul norocului se rupse. Dimineata, Glaser taiase o jumatate de stanjen de lemne si apoi,dorind sa se odihneasca putin, intrase in camera lui. Il trezira glasuri in curtea casei si in momentul in care aruncǎ o privire pe geam fu observat si somat sa coboare. Putin mai tarziu se afla in acea cladire de pe Grosse Hamburger Strasse unde erau concentrati evreii in vederea deportarii la Auschwitz. Printre gratii, Glaser putea vedea zidul celui mai vechi cimitir evreiesc din Berlin.Chiar sub ochii lui, in curtea insorita, niste soldati jucau fotbal. Era greu de crezut ca in acest peisaj deprimant pentru un detinut si-ar fi putut face din nou loc o minune, o alta sansa de salvare…A doua zi, aflǎ numarul transportului spre lagar. Trebuia sa faca ceva. In timpul plimbarii prin curtea centrului de detentie, dupa cateva ocoluri si profitand de un moment de neatentie al soldatilor el se strecurǎ printre tufisuri si ajunse in dreptul zidului pe a carui coama reusi sa se catere folosind o piatra de mormant ca proptea. Incepu sa creada din nou in miracole cand constata ca de cealalta parte se afla o lada de gunoi care ii amortizǎ aterizarea. Intrǎ intr-o cladire pustie, alergǎ printr-un coridor lung, deschise o usa si se trezi in strada. Nu-l urmarea nimeni. Asteptǎ cu emotie tramvaiul cu care se indepǎrtǎ definitiv de centrul de detentie. In memorie i se intiparise inscriptia de pe monumentul funerar sprijinit de zid…numele unui barbat si cel al sotiei sale… (nn-Prietenii si norocul nu l-au parasit pe Glaser in lunile care au urmat.)

Ce părere aveţi despre acest articol?
  • Corect 
  • Frumos spus 
  • Îmi dă de gândit 
  • Am învăţat ceva! 

Ecouri

  • Felicia Herscovici: (11-4-2010 la 00:00)

    Printru-n moment de istorie, de suferinta si mult curaj, Thomas, prin stilul lui curgator si cald ne da speranta reusitei chiar in clipele cele mai grele ale vietii. Multumesc.

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 0 Nu-mi place 0



Dacă doriţi să scrieţi comentariul dv. cu diacritice: prelungiţi apăsarea tastei literei de bază. Apoi alegeţi cu mouse-ul litera corectă (apare alături de mai multe variante) şi ridicaţi degetul de pe litera de bază. Încercaţi!

Reguli privind comentariile

 
54.92.170.149