caractere mai micireseteazacaractere mai mari

Cele mai recente contributii la rubrica Extern



 

Americanii din statul Marelui Canion vor să deţină arme de foc fără permis

de (4-4-2010)

Cunoscut ca un stat ce ţine la faima sa de parte a comunităţii pistolarilor din Vestul Sălbatic şi în care drepturile cetăţenilor sunt la mare preţ, Arizona relaxează legislaţia privind dreptul populaţiei de a deţine şi a purta arme. Pentru anul acesta de exemplu, legislatorii din Statul Marelui Canion au în plan peste o duzină de proiecte de lege privind extinderea dreptului populaţiei civile de a deţine şi a purta arme de foc şi arme albe.

Arme şi voturi

Conform acestor proiecte de lege, cetăţenii pot avea asupra lor armă fără a deţine permisul de portarmă – nu mai este necesar ca armele produse în Arizona să fie înregistrate -, iar cadrele didactice din învăţământul universitar sunt libere să fie înarmate în incinta campusului.

Deşi numărul acestor proiecte de lege nu este neobişnuit, susţinătorii dreptului la portarmă sunt de părere că anul acesta, cu un guvernator conservator – republicana Jan Brewer -, o legislaţie care le susţine cauza şi o mai mare libertate de exprimare, ar putea fi anul în care mai multe bariere să fie înlăturate. 2010 este de asemenea, an electoral, iar dreptul de a deţine şi a purta armă a fost dintotdeauna o platformă electorală populară în rândul conservatorilor. Dacă avem în vedere că visul oricărui american este să aibă armă, nu este de mirare că politicienii nu au de gând să restricţioneze acest drept şi pe motiv că nu doresc să piardă voturi. Este ştiut că orice îngrădire a libertăţilor cetăţenilor, inclusiv dreptul la portarmă aduce cu sine mai puţine voturi. În schimb, o legislaţie mai permisivă va atrage sufragiile.

Obama nu vrea arme la populaţia civilă

Iată de ce, anunţul făcut de Barack Obama în momentul instalării sale la Casa Albă, în care îşi exprima intenţia de a propune o lege prin care să restricţioneze accesul populaţiei la arme pentru a reduce rata criminalităţii, i-a determinat pe mulţi să se grăbească să achiziţioneze o armă. Teama oamenilor că ar fi posibil să nu se mai permită comercializarea armelor decât în anumite condiţii a făcut ca vânzările de arme de foc să crească în Statele Unite, de la momentul investirii noului preşedinte.

Cu toate acestea, pentru prima dată în ultimii 70 de ani, Curtea Supremă americană a confirmat recent, că dreptul fiecărui cetăţean de a avea o armă este garantat de Constituţie. Potrivit celei mai înalte jurisdicţii a ţării, acest drept este imposibil de a fi limitat în numele siguranţei publice.

Al doilea amendament

Cororborată cu istoria Statelor Unite, această decizie a Curţii Supreme americane are sens, dacă ne gândim că al doilea amendament din Constituţia Statelor Unite se referă la dreptul populaţiei de a deţine şi a purta arme („The Right of the People To Keep and Bear Arms”). Potrivit acestui amendament, „o miliţie bine organizată fiind necesară securităţii unui stat liber, dreptul ca poporul să deţină şi să poarte arme nu va fi încălcat”. De altfel, acest drept a fost solicitat la momentul punerii bazelor SUA, astfel că dacă guvernul ajungea să recurgă la oprimare, subjugare, abuzuri, etc., populaţia ar fi avut posibilitatea de a se lupta cu stapânirea şi a-şi face dreptate. Executivul era astfel restricţionat pentru a nu comite abuzuri şi a nu subjuga populaţia după bunul său plac.

Acesta era unul din motivele pentru care americanii şi-au dorit arme, la început. Se impune precizarea că în momentul de faţă, cu armamentul de care guvernul dispune, ideea ca populaţia să se lupte cu guvernul este deja perimată.

Locotenentul Eric Shuhandler – victimă a civililor înarmaţi

Revenind la situaţia din Arizona, doar nouă state au restricţii mai puţine decât Statul Marelui Canion privind portul de armă. Odată ce legislaţia va deveni şi aici, mai puţin restrictivă în această privinţă, există toate şansele ca indivizi certaţi cu legea sau criminali periculoşi să aibă asupra lor arme, în public. Din moment ce sunt accesibile, existând autorizarea generală, tot mai mulţi agresori îşi pot permite să se doteze legal cu arme de foc. În asemenea condiţii, există situaţii – şi nu puţine – când poliţiştii nu mai au timp să facă uz de armă.

Un exemplu în acest sens este cazul locotenentului de poliţie Eric Shuhandler, în vârstă de 42 de ani, de la Departamentul de Poliţie din Gilbert, asasinat recent în Gilbert, Arizona. Omul legii a fost împuşcat mortal în cap, de unul din cei doi bărbaţi aflaţi într-un autoturism pe care acesta îl trăsese pe dreapta, la intersecţia a două şosele principale de la graniţa dintre Gilbert şi Mesa. În urmărirea suspecţilor, care au fugit de la locul crimei, au pornit mai multe echipaje de poliţie din Phoenix, care au reuşit să îi prindă câteva minute mai târziu. Dacă civilii pun cu atâta uşurinţă mâna pe pistol, fără să îşi facă procese de conştiinţă, riscul de a practica profesia de poliţist – şi aşa foarte mare – creşte.

„An armed society is a polite society”

Şi pentru că întotdeauna părerile sunt împărţite, susţinătorii unei legislaţii mai relaxate privind dreptul cetăţenilor de a deţine şi a purta armă afirmă că „an armed society is a polite society”. Cu alte cuvinte, odată ce ai asupra ta o armă, te poţi apăra de răufăctori până la sosirea echipajului de poliţie. În plus, infractorii nu îşi mai permit să îşi facă de cap, ştiind că pot da oricând peste un propietar de pistol.

Dacă în Statele Unite sunt în circulaţie aproximativ 200 de milioane de arme de foc la 300 milioane de locuitori, pe bătrânul continent finlandezii sunt în top în ceea ce priveşte armele deţinute de populaţia civilă, cu un procent de 69%. Lor le urmează elveţienii, 61%, suedezii, 40%, germanii, 36%, francezii, 34%, sârbii, 24% şi croaţii, 21%. În acest clasament, România se află pe ultimul loc în Europa, cu 1,1 deţinători de arme la suta de locuitori.

Port Arthur, 1996

În Australia, legea care prevede dreptul cetăţenilor de a deţine şi a purta armă a fost pusă la punct în 1996, când localitatea Port Arthur din Tasmania a fost teatrul unui incident armat, în urma căruia 35 de persoane au fost ucise şi alte 18, rănite. Imediat după acest tragic eveniment, primul ministru John Howard a cerut guvernului să adopte Acordul Naţional privind Armele de Foc (National Agreement on Firearms). Astfel, au fost interzise a fi comercializate către populaţia civilă, puştile şi pistoalele semi-automate de orice tip şi puştile cu încărcare manuală.

Americanii vor arme

Controlul armelor aflate la populaţia civilă rămâne şi pe mai departe una din preocupările majore la nivel internaţional. În special în Statele Unite, asasinatele şi masacrele tot mai numeroase produse într-o serie de state au făcut ca nemulţumirea populaţiei să crească. Rămâne de văzut dacă a nu purta armă la vedere, ci sub îmbrăcăminte – un drept de care numai poliţia s-a bucurat până acum – va avea ca rezultat reducerea agresivităţii şi a violenţei. Cert este un lucru – că societatea americană doreşte să deţină arme, indiferent că este vorba de arme de vânătoare ori de apărare.

Ecouri



Dacă doriţi să scrieţi comentariul dv. cu diacritice: prelungiţi apăsarea tastei literei de bază. Apoi alegeţi cu mouse-ul litera corectă (apare alături de mai multe variante) şi ridicaţi degetul de pe litera de bază. Încercaţi!

Reguli privind comentariile

 
Citește articolul precedent:
Hristos a înviat!

Paștele este una dintre cele mai importante sărbători ale creștinilor și ortodocșilor. De Paște, creștinii de pretutindeni sărbătoresc Invierea lui...

Închide
3.138.174.174