la marginea marginii…
gorunul tălmăceşte silabele ploii.
schiţe de sânge verde se rup de palmele
cu vitalitate electrică, amintirile mă urcă
pe ramurile etajului rotund, răsucirile au
ceva din dansul nostru plutonian, jurnale
se deschid, seara-ncepe să scrie cu ceaţă,
visând chipul speranţei din cutia Pandorei.
la adâncimea adâncimii…
negrul poartă galopul unui cal alb.
lacrimile-mi luminează drumurile sufletului.
şi-mi doresc gust mătăsos de cafea italiană,
legea nescrisă a iubirii să cânte Van Halen…
columna nopţii de versuri, verzui de cometă,
să nu mai cadă pe agata tristă a lui Saturn…
orologiul mâinii drepte te aşteaptă ca o perlă.
6 aprilie 2010, 03:12