caractere mai micireseteazacaractere mai mari

Cele mai recente contributii la rubrica Poeme, Eseuri, Proza



 

Cu capul in nori si cu picioarele pe pamant

de (25-4-2010)

CU CAPUL IN NORI SI CU PICIOARELE PE PAMANT
-CATEVA EXPRESII ALE SPIRITULUI HASIDIC –
“Stiu ca nu stiu nimic.” Aceasta propozitie ,cu negatia din inima ei, ii este atribuita marelui Socrate. Tot o negatie se afla in ultima asertiune a marelui filosof ( cu ani in urma ,intr-un articol din « Romania literara »,se sublinia ca aceasta este grafia recomandata, deci cu un –s- , pentru ca acest cuvant sa-si pastreze sensul de « iubitor al intelepciunii » ,indepartandu-se de « filos + zofos = iubitor al intunericului »). Dupa procesul care ii fusese intentat, Socrate –tinand paharul cu otrava in palma – le spunea judecatorilor care il condamnasera la moarte : « Drumurile noastre se despart . Nu stiu care din ele este mai bun. » De altfel,in opinia lui Posescu, a carui « Introducere in filosofie » a fost publicata in Romania prin anii 30 ai secolului trecut, un resort al filosofarii il constituie chiar moartea, suprema negatie. Primul om care a cazut pe ganduri langa mormantul unui prieten, a fost primul filosof.Sper ca cititorii ma vor ierta pentru aceasta introducere masiva. Am vrut sa subliniez importanta pe care a jucat-o si –de fapt – o mai joaca « nu » in demersul filosofic caci acest adverb are, vom vedea indata, o functie profund constructiva. Acceptarea propriilor limite , autodefinirea, se sprijina tot pe o negatie, o prezentare, nu neaparat exhaustiva a ceea ce nu suntem sau nu putem face. Cat de impresionanta este acea relatare din folclorul hasidic care ni-l prezinta pe nestiutorul de carte intrand in sinagoga si incepand sa recite alfabetul ebraic.Nici nu stiu daca el pronuntǎ numele tuturor literelor si nici daca le spune in ordinea cuvenita. Stiu doar ca el recunoaste, cu o voce raspicata : « Doamne, nu stiu nici o rugaciune.Eu doar am sa spun literele si te rog pe Tine sa alcatuiesti cuvintele in care sa pui dragostea mea pentru Tine ».
Iesirea din padure-o ilustrare a negatiei constructive
Cartea “ Touching Heaven,Touching Earth” (literal:” Atingand cerurile,atingand tarana”- eu am preferat traducerea libera pe care o intalniti in titlu) a fost compilata de Shmuel Avidor Hacohen si a aparut la Tel – Aviv, in 1976).Ii rog pe cititori sa dea cea mai nobila conotatie expresiei “cu capul in nori”. Ar trebui sa vizam o coordonata a spiritualitatii hasidice, acea desprindere de cele lumesti pe care o gasim in extazul mistic. Voi contrazice – in aparenta- tocmai acest aspect cu relatarea care urmeaza, in care un om este prizonier al materiei, neputincios si insetat de mantuire. Omul acesta traversa o padure deasa, fara poieni sau luminisuri. Nici macar nu-si dadu seama ca s-a indepartat de poteca ingusta pe care pasise cu atata indrazneala. Ore in sir,la inceput cu multa vioiciune, el incercǎ sa regaseasca aceasta carare, iar apoi facu tentative de a-si croi un nou drum care sa-l scoata la marginea padurii. Cateodata era silit sa se rupa din imbratisarea crengilor mai coborate, care parca incepeau sa-l incatuseze. Era din ce in ce mai ostenit. Trecusera trei zile si trei nopti si el incepuse sa piarda orice nadejde de scapare. Pe neasteptate, in dimineata celei de-a patra zile, in fata lui se ivi un strain, care , dupa toate semnele , era un om al padurii, un initiat in tainele drumurilor forestiere si deci ,un salvator. Vesmintele sale erau confectionate din coji de copaci, iar barba si parul lui erau incalcite ca si crengile care se invalmaseau deasupra lor. Cand il vazu pe strain, care se sprijinea pe un bat noduros, omul nostru se bucurǎ nespus de mult. « Nici nu stiti cat de mult ma bucur sa va vad !» , spuse el cu greutate, caci gatlejul ii era uscat de sete. « Ajutati-ma sa ies din padurea asta…Tot incerc de nu mai stiu cand… » Omul padurii se uita la el cu un zambet plin de compatimire : « De cand spuneti ca va straduiti sa gasiti o iesire ? » « De trei zile… »zise omul nostru. « De trei zile… »repeta strainul. »Uitati-va la mine…Eu sunt prizonier in acest labirint de trunchiuri ,crengi si tufisuri de zece ani de zile … »Auzind aceste cuvinte, eroul nostru izbucni in plans : « Cand v-am vazut am fost sigur ca sunt salvat….Acum vad ca nu mai am scapare. » Cu un zambet bland, padureanul ii spuse : « Nu-i chiar asa. Intalnirea noastra o sa va aduca si un folos.In cei zece ani de rataciri eu am deslusit niste taine ale paduri si pot cel putin sa va indic acele trasee care NU sunt bune cu nici un chip »
Primul paradox – Oaza din desertul pacatului
Hotarat lucru, in povestea de mai sus ,interventia negatiei este evident benefica. Dar actiunea, sau –cu un cuvant si mai potrivit- lucrarea lui NU devine de-a dreptul fascinanta atunci cand un clarvazator intrezareste chiar in miezul negatiei o stralucire binefacatoare. Iata intamplarea : Un celebru Tadik il primea in casa, cu multa amabilitate , pe unul dintre cei mai mari pacatosi din Lublin. Invataceii inteleptului erau uimiti. Ei stiau ca nu putea fi vorba de naivitate, caci rabinul lor avea darul de a intui imediat cele mai ascunse secrete ale unui interlocutor. In plus, trecutul, prezentul si viitorul unui om se asterneau in fata privirii patrunzatoare a invatatului asemenea unui manuscris cu litere de o schioapa. In cele din urma, ei luara hotararea de a-l intreba pe rabin de ce era atat de ingaduitor cu un scelerat notoriu. « Stiu ca acest om este un pacatos, dar eu intrezaresc niste virtuti in atitudinea lui. » le raspunse rabinul. « El este atat de fericit, de satisfacut cu propriile lui fapte incat nu-l incearca nici cel mai mic regret.Alti vinovati au indoieli, ezitari, ba chiar se caiesc. Acest om savarseste fapte reprobabile cu o seninatate exemplara. Voi, elevii mei, stiti cat de mult iubesc veselia si ca detest tristetea. Scanteile, stralucirea veseliei acestui om , imi improspateaza si mie inima. De aceea il primesc in casa mea. » Marturisesc ca am ramas nedumerit dupa citirea acestei povestiri. Am inteles ca invatatul era fermecat , nu atat de faptele vizitatorului sau, cat de stilul,de comportamentul sau si ca, in pustiul greselilor acestui om el gasea intotdeauna o oaza cu apa proaspata. Am ajuns cu nedumerirea si cu suspiciunea pana la delegatia trimisa de Neturei Karta la Ahmadinejad si m-am intrebat daca , printre rabinii care au schimbat politeturi cu liderul iranian, nu s-a aflat cumva si un descendent al inteleptului din povestire. Apoi am gasit o explicatie mai acceptabila .Mi-am amintit , in primul rand, de acea celebra afirmatie a lui Tuvia Laptarul, conform careia Dumnezeu vrea ca noi toti sa fim veseli, sa nu ne lasam doborati de necazuri.In al doilea rand , vreau sa cred ca discutiile cu rabinul aveau si un rol educativ si ca raufacatorul i se adresa tocmai pentru ca avea nevoie de un indrumator.( va puteti ,eventual, gandi la secvente din serialul « Sopranos »).
Al doilea paradox : negatia asociata cu facerea de bine
Sper ca nu l-am judecat cu prea multa asprime pe invatatul din pilda precedenta.Oricum, printre hasizi se spune ca sfintenia unui om poate fi determinata numai de catre doua instante : Dumnezeu si nevasta impricinatului. Iata o imtamplare in care apare o nevasta contrariata :Tadikul din Zans acorda o deosebita atentie acelor evrei care, din pricina unui faliment sau din alte motive, saracisera , fiind siliti sa adopte un stil de viata mult mai modest. In fiecare joi, un trimis al Tadikului, le ducea acestor napastuiti o suma de bani indestulatoare. Intr-o buna zi, nevasta bunului rabin dadu buzna in camera lui, cu fulgere in priviri. Pe un ton indignat, ba chiar putin pusa pe cearta, ea ii povesti sotului ei ce i-a fost dat sa vada la piata de peste. « Voiam sa cumpar un peste pentru care negustorul cerea mult prea mult. Cred ca as fi reusit sa il conving sa coboare pretul, cand dintr-odata aparu o femeie care plati suma fara a clipi , dupa care disparu cu peste cu tot.Nu mi-a fost greu sa-mi amintesc cine era femeia aceasta.Ea este nevasta unuia dintre cei carora le trimiti bani in fiecare zi de joi. » Rabinul cazu pe ganduri apoi lua urmatoarea hotarare : « Daca acest sarman barbat a avut parte de o asemenea nevasta extravaganta, voi fi nevoit sa-i maresc alocatia saptamanala. » In judecata lui , datoria de a ajuta s-a dovedit mai insemnata decat veto-ul pronuntat de propria lui nevasta.Se poate, desigur, vorbi de paradox in masura in care Tadikul a incalcat o norma a simtului comun.
Al treilea paradox : negatia ca redefinire
Va fi vorba aici , in ultima instanta, de o varianta a temei precedente. Un cersetor se prezenta in fata rabinului din Pylov. Infatisarea lui era deplorabila si, cuprins de compasiune, rabinul nu statu mult pe ganduri si ii oferi o frumoasa suma de bani.Surprins de generozitatea Tadikului, cersetorul nu mai contenea cu multumirile. Intr-un tarziu el plecǎ, iar bunul rabin il urmari cu privirile, dus pe ganduri. Dintr-odata, el il rugǎ pe sarmanul om sa se intoarca si ii mai dadu cateva monezi. Invataceilor sai , care se uitau la el cu mirare, el le spuse : « Cand m-am uitat la hainele rupte ale acestui biet om, apoi la spatele lui garbovit si la ochii lui amarati, inima mea a plans pentru el. I-am dat o suma pentru ca sa-mi usurez constiinta. Atunci cand am vazut ca omul se indeparteaza, mi-am dat seama ca aceasta suma mi-a fost destinata ,la drept vorbind, mie insumi.Mi-am amintit apoi ca un evreu nu are voie sa-i uite pe cei mai necajiti decat el. De aceea l-am rechemat si i-am dat lui, de data aceasta, cateva monezi drept pomana. In aceasta acceptiune paradoxala,cea mai insemnata parte a unei contributii benevole se indreapta spre cel care o face.
Cu alta ocazie, voi mai oferi cititorilor invataminte pentru noi toti, extrase din cartea lui Hacohen.

Ce părere aveţi despre acest articol?
  • Corect 
  • Frumos spus 
  • Îmi dă de gândit 
  • Am învăţat ceva! 

Ecouri



Dacă doriţi să scrieţi comentariul dv. cu diacritice: prelungiţi apăsarea tastei literei de bază. Apoi alegeţi cu mouse-ul litera corectă (apare alături de mai multe variante) şi ridicaţi degetul de pe litera de bază. Încercaţi!

Reguli privind comentariile

 
18.208.202.194