caractere mai micireseteazacaractere mai mari

Cele mai recente contributii la rubrica Relativităţi Culturale



 

O punte de fildeș între București și Ierusalim (II) – Vila pentru Palestina

de (28-3-2010)

Puntea de fildes - 2 mai 1926 - coperta de Marcel Iancu

In articolul de saptamina trecuta am remarcat legatura dintre infiintarea Universitatii Ebraice din Ierusalim (1 aprilie 1925) si intrunirea, la 11 aprilie, a scriitorilor si artistilor evrei din Romania, in scopul stringerii de fonduri pentru sprijinirea universitatii. Simultan apare publicatia „Puntea de Fildes”, numar festiv, 26 de pagini, incluzind versuri, proza, desene, articole, ilustratii. Intre ele – eseul pictorului si arhitectului Marcel Iancu „Recladirea Palestinei”, in care artistul atrage atentia asupra necesitatii unei noi arhitecturi (care sa se desprinda de „orientalism”) si a unui urbanism modern, in armonie cu principiile aplicate in USA si Europa, pe care le considera potrivite peisajului din Palestina mandatara, pentru a o transforma intr-o „tara noua, ideala si moderna”.

„Puntea de Fildes” trebuia sa fie un numar unic, dedicat primei universitati a poporului evreu. Dar, dupa un an, la Bucuresti, vede lumina zilei un al doilea numar, de 34 de pagini, cu o coperta desenata de Marcel Iancu, reprezentind o imagine simbolica a Palestinei. Pe coperta interioara, precum in numarul precedent, gasim ecoul chemarii din Ierusalim :

„Scriitorii si artistii evrei din Palestina au adresat un apel catre scriitorii evrei din toate tarile, rugandu-i sa organizeze pretutindeni, odata pe an, in aceasi zi (Lag b’omer), un festival, al carui produs sa serveasca la rascumpararea pamanturilor din Eretz-Israel.

Scriitorii si artistii evrei-romani au raspuns si ei acestei chemari, organizand si in acest an O SEZATOARE in seara de 2 Mai.

Cu acest prilej apare al doilea numar festiv, anual, al revistei „Puntea de Fildes”, la care colaboreaza scriitori si artisti evrei-romani — fara deosebire de conceptiile lor politico-sociale –, aducind astfel un omagiu colegial confratilor de pe tarmurile indepartate ale Mediteranei.”

Marcel Iancu – despre arta

Asadar, spre deosebire de primul numar, care era axat pe stringerea de fonduri necesare functionarii Universitatii Ebraice, „Puntea de Fildes” din 2 Mai 1926 are un scop mai larg, al sprijinirii colonizarii evreilor intr-o noua-veche patrie, la care visau de secole.

In aceasta publicatie colaboreaza atit cei ce participasera la omagiul din urma cu un an, cit si alti scriitori, artisti, eseisti, dramaturgi, care impartasesc idealul sionist, de recladire a Israelului. Intre ei ii intilnim pe B.Luca, A. Toma, H.St.Streitman, H.Daniel, Horia Carp, Emil Dorian, F. Aderca, Marcel Iancu, I.Ludo, A.Dominic, M.H.Maxy, A.Axelrad, E.Relgis, Camil Baltazar, I.Brucar, B.Fundoianu, Maur, Ion Pribeagu, Ion Calugaru, I.Singer, Ury Benador, dr.Trefneac, St.Antim, A.Vespremie.

Intre textele si desenele valoroase, multe dintre ele pline de umor, gasim, la pagina 5, reproducerea celebrei picturii „Bal la Zurich”, a lui Marcel Iancu, care se afla in acei ani in colectia Ellembogen, iar astazi apartine Muzeului Israel din Ierusalim.

Pe aceeasi pagina, citeva aforisme ale pictorului, pe care le redau in intregime, pastrind ortografia vremii :

” NOTE
de Marcel Iancu

* Legenda ciresilor pictate „prinzatoare de vrabii” se gaseste la inceputul erei de transitie spre un realism, deci dupa apogeul artei sintetice. Era o forma grosolana a directivei „o legenda” si necum un desiderat.
* Cine a iscodit ideea de progres in arta ? Cantecul africanului primitiv e desigur mai artistic decat al oricarei eleve de canto din conservatoarele civilizatiei.
* Ornamentul e un simbol corespondent unui sens social. Pretiositatea de alta data face loc higienei, rafinamentul simplitatei, haosul formal purismului, fastul – claritatei si economiei. Ornamenul dispare inlocuit de afise, signete, semnale, reclama.
* Vieata e nesentimentala, salbatica, desordonata. A o copia in arta e o ratacire. Arta secolului nostru s’a desrobit de natura.
* Cer creatiei artistice un ferment si o consistenta : sa aiba ciudatenia unei aventuri si sa-mi dea satisfactia unei descoperiri.
* Arta incepe acolo unde se iveste creatia.
* Cantitatea nu supleiaza calitatii, in arta. Democratia a fost funesta artei. Ea a cultivat diletantismul oribil. Cubismul ermetic pare ca e si un protest viu contra acestuia. „

Maxy si spiritul plastic renascut

Nu voi insista asupra numeroaselor texte, pline de vioiciune si farmec, din publicatie, dar voi cita un alt fragment ( la pagina 23), extras din eseul „Noi si noi” de M.H.Maxy, cunoscut pictor avangardist, care a imbratisat, precum Marcel Iancu (dupa perioada Dada), constructivismul :
„Printre formatiunile perpetue de popoare, osandite sa formeze in monom sirag prelung spre sud, s’a furisat catre noi, prin granite, chemarea grupului scriitoricesc si artistic din tara iudee. Fratia cea noua, intre cei ce s’au dus si cei ce au ramas, s’a infaptuit spontan, floare tintuita pentru toate anotimpurile.
[…]
Daca figurile mature chiar pentru civilizatia batranei Europe, Picasso si Chagal, ar prinde contact adinc cu tara cea noua, opera lor ar fi la prima piatra zidita in campul promitator al plasticei evreesti.
Spiritul de inventivitate, sistemul organizator, surpriza, disociatia, abstractizarea, iata virtuti reale, comune spiritului plastic evreu, renascut ce e drept pe alte soluri, printre alte popoare.
Noi, putinii ce planam intr’o atmosfera inca de plina salahorie, am sugera, obsedati de acelasi imbold de creatie, un contact mai deplin, mai concludent cu voi.”

Din acest text izvoraste speranta intr-o colaborare simbiotica, intre artistii si scriitorii evrei stabiliti pe teritoriul viitorului Israel si cei ramasi in Europa, in care, dupa numai zece ani, vor gasi teren prielnic fascismul si nazismul, va incepe prigonirea evreilor, privarea lor de drepturi elementare, urmata de pogromuri, deportari si asasinate in masa, in cumplitul Holocaust. Cuvintele lui Maxy devin insa, printr-o trista ironie, o premonitie, punind in contrast destinele celor doi mari pictori. In timp ce Maxy a ramas in Romania, unde, in anii segregatiei rasiale, a infiintat o scoala de arta pentru pictori evrei, iar dupa razboi si-a continuat activitatea in Romania, devenind, mai tarziu, directorul Muzeului National de Arta, Marcel Iancu a emigrat in 1941, dupa Pogromul din Bucuresti, spre tara fagaduintei, unde a infiintat curentul de arta „Ofakim Hadashim” (Noi Orizonturi), aducindu-si contributia la dezvoltarea artei originale israeliene.

O vila pentru Palestina si vila din Israel

Schita de vila in beton armat pentru Palestina - Marcel si Jules Iancu - 1926, din Puntea de fildes nr 2, pag 19

In numarul 2 al „Puntii de Fildes”, la pagina 19, avem surpriza sa descoperim schita unei vile in beton armat, pentru Palestina, conceputa de fratii Marcel si Jules Iancu. Asadar, desi preocuparea pentru arhitectura si urbanismul din Palestina a fost exprimata de arhitectul Marcel Iancu inca in numarul precedent al publicatiei, in anul 1925, ideile sale isi gasesc si o materializare, in stil functional, prin vila-model, imaginata in spiritul filozofiei arhitecturale din Europa anilor 20. Nu se stie daca aceasta vila, pe doua nivele, a fost conceputa in urma unei solicitari concrete, sau in dorinta de a exemplifica crezul fratilor Iancu, combaterea orientalismului si modernizarea Palestinei mandatare.

Vila din Herzlyia, conceputa de Marcel Iancu in anii 40

In fapt, odata ajuns pe tarmul Mediteranei, Marcel Iancu imbina arhitectura vernaculara in piatra, caracterizata de elemente orientale, cu modernismul european. Dintre vilele concepute in anii 40, singura care a dainuit se gaseste la Hertzlyia, fiind proiectata impreuna cu fratele sau Iuliu (emigrat inaintea sa). A fost vinduta unui cetatean englez, apoi, in 1946, revinduta actualilor proprietari. Desi renovata si cu adaugiri, fatada principala si-a pastrat forma initiala. Existenta arcului, element specific oriental, indica preocuparea lui Marcel Iancu pentru traditia arhitecturii locale, armonizind-o insa, in mod paradoxal, cu abordarea modernista si introducerea noului. De altfel, si in picturile sale, influentat de lumina specifica meleagurilor, artistul creaza o paleta de culori originala, un limbaj bazat pe dialogul dintre abstract si figurativ, personajele facind parte din peisajul oriental, uneori pe fondul unor cladiri imaginare, intr-o atmosfera tipic mediteraneana.

Vila din Herzlyia, conceputa de Marcel Iancu,asa cum arata in zilele noastre

Odata cu infiintarea coloniei artistilor de la Ein-Hod, Marcel Iancu declara ca „orice planificare si constructie in sat si toate activitatile de dezvoltare, vor fi facute cu o maxima atentie, pentru pastrarea caracteristicilor fizice ale satului si imprejurimilor acestuia”. Atelierul lui Marcel Iancu, situat intr-o casa araba cu arcade, a fost restaurat in spiritul original, dar artistul a adaugat o fereastra uriasa cu grilaj modernist. Contrastul dintre traditional si modern, dintre nostalgic si revolutionar, va insoti creatiile marelui pictor pina la incetarea sa din viata, in 1984.

Revenind la „Puntea de Fildes”, numarul din 2 Mai 1926 va fi si ultimul. Aceasta publicatie oglindeste aspiratiile sioniste ale artistilor si scriitorilor evrei din Romania interbelica, precum si perpetuarea idealului sionist de-a lungul generatiilor. Cred ca numeroase din textele incluse in cele doua numere ar trebui republicate, multe dintre ele pastindu-si si astazi farmecul si vitalitatea.

Ce părere aveţi despre acest articol?
  • Corect 
  • Frumos spus 
  • Îmi dă de gândit 
  • Am învăţat ceva! 

Ecouri



Dacă doriţi să scrieţi comentariul dv. cu diacritice: prelungiţi apăsarea tastei literei de bază. Apoi alegeţi cu mouse-ul litera corectă (apare alături de mai multe variante) şi ridicaţi degetul de pe litera de bază. Încercaţi!

Reguli privind comentariile

 
54.225.38.2