caractere mai micireseteazacaractere mai mari

Cele mai recente contributii la rubrica Libris



 

Sinistra doamnă

de (28-3-2010)

Editura Humanitas a lansat, în luna noiembrie a anului trecut, în colecţia Istorie Contemporană, pe care o coordonez împreună cu istoricul Cristian Vasile, volumul „Sinistra Doamnă. Văduva dictatorului albanez Enver Hoxha”, cu o prefaţă de Ismail Kadare redactată special pentru ediţia în limba română.

Am avut onoarea de a scrie argumentul acestei cărţi-eveniment. Articolul de faţă reprezintă o sinteză a principalelor idei prezentate de mine în acest text. Anturajul intim al liderilor comunişti reprezintă un subiect deopotrivă istoriografic, politologic şi psihologic. Mă gândesc mai ales la soţiile diverşilor potentaţi totalitari, fiinţe plămădite dintr-o materie specială, dispuse să tolereze ori chiar să încurajeze cele mai abjecte porniri ale soţilor lor.

Termenul din „limba de lemn“ pentru aceste „prime doamne“ ale nomenklaturii era „tovarăşa de luptă şi de viaţă“. Doresc să subliniez totuşi, pentru a evita diabolizarea „sinistrelor doamne”, faptul că sistemul era cel care permitea crimele în masă, isteria propagandistică, persecutarea oricărui posibil rival.

Poziţia de lider al partidului făcea din cel care o deţinea o adevărată zeitate. Psihopatologia sistemului este cea care a îngăduit extravaganţele asasine ale sociopaţilor ajunşi în fruntea sectelor comuniste. Enver Hoxha a fost un asemenea lider: o combinaţie de căpetenie tribală şi birocrat bolşevic, dogmatic înverşunat, maniac al epurărilor periodice, relativ cultivat în comparaţie cu militanţii proletari, Hoxha a reuşit să-i sfideze mai întâi pe Iosip Broz Tito (cu sprijinul Moscovei) şi apoi pe Nikita Sergheevici Hruşciov (cu sprijinul lui Mao).

A construit în Albania un sistem concentraţionar de o intensitate şi longevitate fără egal în Europa (echivalentul ar fi despotismul asiatic din Coreea de Nord). A reuşit să pozeze în apărător al independenţei naţionale, un fel de reîncarnare a lui Skanderbeg. Eroul „sans peur et sans reproche”, „viteaz între viteji“, corifeu al gândirii marxiste, strateg genial etc.

Fără proverbiala sa vigilenţă (alt cuvânt-cheie din lexicul totalitar, fascist şi comunist), inamicul ar fi putut distruge „fortăreaţa asediată“. În toate acţiunile sale a avut-o alături pe Nexhmije, fiinţa de granit, femeia fără alte sentimente decât iubirea de partid (adică de Enver şi enverism).

Cum istoria Partidului Muncii trebuia rescrisă periodic în funcţie de ultimele răfuieli sângeroase la vârf, Mme Hoxha a devenit directoarea Institutului de Istorie a Partidului. Aşa cum Elena Ceauşescu s-a închipuit chimistă, Nexhmije s-a visat ideolog. Ismail Kadare are dreptate scriind în prefaţa că, în sumbra ierarhie a „tovarăşelor de viaţă şi de luptă“, Mme Hoxha apare ca fiind cea mai tenebroasă.

În cazul în care cititorii doresc să vadă cum ar fi reacţionat Elena dacă ar fi rămas văduvă, pot afla lucruri interesante din reacţiile lui Nexhmije. Cartea de faţă este nu doar un instrument de cunoaştere istorică, ci şi un avertisment. Mme Hoxha nu a exprimat niciodată nici cea mai mică urmă de căinţă. Ideea expiaţiunii îi este cu desăvârşire străină.

Ca şi diverşii Paul Niculescu-Mizil, Ştefan Andrei, Ion Stănescu sau alţi impenitenţi nostalgici comunişti, văduva lui Hoxha arată cu degetul, insultă şi se declară prigonită. Victimele comunismului? Poveşti! Cei lichidaţi erau duşmani de moarte, sceleraţi, făţarnici, agenţi şi trădători. Nimeni nu se putea sustrage bănuielii de duplicitate. Inamicii erau „subiectivi“, dar mai ales „obiectivi“, deci nu conta ceea ce a făcut cineva, ci ceea ce, în viziunea paranoic-conspiraţională stalinistă, ar fi putut face persoana în cauză.

Dacă ar fi să captez într-un concept cât mai sintetic esenţa regimului leninist albanez, cred că cel mai potrivit ar fi acela de sultanism totalitar. Atmosfera de la curtea „sultanului“ Enver Hoxha a fost impregnată de minciună, delir encomiastic, sadism şi vendete tribale. Membră a CC, controlând accesul la dictator, influenţându- i deciziile, Nexhmije a fost principala sa complice.

Editura Humanitas merită gratitudinea noastră pentru publicarea acestei cărţi, în remarcabila traducere semnată de Tiberius Puiu. Prezenta monografie constituie o investigaţie deopotrivă captivantă şi terifiantă a unui univers politic lugubru, bântuit de uri, vendete şi invidii viscerale. Nu e lumea intrigilor florentine, ci aceea a patimilor de clan deghizate în verbiaj dialectic.

Cititorii interesaţi de subiect pot afla mai multe de pe blogul meu:
http://tismaneanu.wordpress.com

Ce părere aveţi despre acest articol?
  • Corect 
  • Frumos spus 
  • Îmi dă de gândit 
  • Am învăţat ceva! 

Ecouri

  • Petru Clej: (28-3-2010 la 00:00)

    Doamnă Zamora,

    Am o curiozitate: despre ce regim comunist era vorba pe vremea Reginei Maria?

    Și apoi ce relevanță are în acest context numele din paranteză din dreptul Anei Pauker? V-ați inspirat cumva din metodele stalinismului târziu, paranoic și antisemit, când persoanele denunțate în presă apăreau cu numele evreesc în paranteză?

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 0 Nu-mi place 0

  • Gina Zamora: (28-3-2010 la 00:00)

    Domnule Clej,
    Suspiciunile dv si interpretarea frazelor,ca si spatiul duntre ele, creaza o admosfera paranoiaca.
    Nu stiu daca va trece prin spirit ca intentiile mele ar fi antisemite, eu cred contrariul dar, pantru faptul ca ideile de acest gen va traverseaza intelectul, banuiesc ca s-ar impune revizuirea acestora, evitand degenerearea lor in obsesii.
    Nu v-a batut gandul ca amintindu-i numele de origine a Anei Pauker, as fi avut intentia sa pun in lumina calitati pe care putine femei de caracter le au?
    Nu stiu ce urmaresc corectivele dv dar mie mi se par lipsite de oportunitate. Cine si-ar putea imagina ca Regina Maria ar fi putut deveni eroina nationala la solda comunistilor? E atat de complicat?

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 0 Nu-mi place 0

  • Petru Clej: (28-3-2010 la 00:00)

    Doamnă Gina Zamora,

    Am să repet întrebările pentru că omiteți (nu știu dacă în mod deliberat sau nu) să le dați răspunsuri:

    Afirmați:

    „In regimurile comuniste, femeile abile si emancipate uzurpeaza deseori atributiile barbatului lor iubit, „slab de inger” in privinta „argumentelor” feminine.”,

    după care continuați:

    „Natural, exceptiile confirma regula. Romania se poate mandri cu doua celebritati aparte, Regina Maria si Ana Pauker (Hanna Rabinsohn).”

    Înțeleg Ana Pauker, dar Regina Maria ce legătură are cu regimurile comuniste, de-o citați ca excepție?

    Repet apoi întrebarea în legătură cu numele pus în paranteză după cel al Anei Pauker: care este relevanța acestei citări care este identică cu metodele folosite de presa sovietică din perioada antisemitismului stalinist furibund (1948 – 6 martie 1953)?

    În sfârșit, oportunitatea corectivelor pe care le fac nu este la aprecierea dumneavoastră, cu atât mai mult cu cât, chiar de la primul ecou postat aici, v-ați declarat în mod deschis și brutal lipsa de respect. Culegeți furtună după ce ați semănat vânt, așa că protestele dumneavoastră sunt absolut inutile.

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 0 Nu-mi place 0

  • Gina Zamora: (28-3-2010 la 00:00)

    In regimurile comuniste, femeile abile si emancipate uzurpeaza deseori atributiile barbatului lor iubit, „slab de inger” in privinta „argumentelor” feminine.

    Natural, exceptiile confirma regula. Romania se poate mandri cu doua celebritati aparte, Regina Maria si Ana Pauker (Hanna Rabinsohn).
    Ambele, in conditii diferite, au scris pagini
    admirabile in istoria tarii noastre, indiferent de felul cum au fost si cum sunt interpretate de politologii contemporani. As zice poate mai bine de cei circumstantiali.

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 0 Nu-mi place 0



Dacă doriţi să scrieţi comentariul dv. cu diacritice: prelungiţi apăsarea tastei literei de bază. Apoi alegeţi cu mouse-ul litera corectă (apare alături de mai multe variante) şi ridicaţi degetul de pe litera de bază. Încercaţi!

Reguli privind comentariile

 
54.224.91.246