caractere mai micireseteazacaractere mai mari

Cele mai recente contributii la rubrica Marturii



 

Podul

de (28-3-2010)

Bârnele măcinate în ani îşi scârţâie povara timpului, şi trecem râul pe o punte asimetrică a podului de altădată.
– Înainte de război de-o parte şi de alta a râului arinii, sălciile se înfrăţeau în bogăţii care mai de care. Ce peşti, cât vânat şi câte ciuperci găseai , copile…Îmi repeta bunicul de fiecare dată la apropierea de podul dintre două sate – două lumi pentru localnici, la vale şi la deal.
– După colectivizare, prin anii’60 luncile şi-au pierdut suflarea cea verde devenind grădini, parcele arabile şi de atunci aparţin CAP-ului. Bunicul mai lua o gură de vin, aşezat pe un cataroi mai mare, pe care tocmai el îl adusese, tras de boi în anii copilăriei sale, cu bunicul lui numit Matei. Adică noi suntem de ai lui Matei ca şi piatra pe care şedeam.
Bunicul privea în gol înspre apă, de-a lungul podului din lemn şi cânta:
« Măi leliţă, măi leliţă
De când eşti cooperatista
Nu mai dai la bărbat p….,
Si o pui în frigider
Ca s-o dai la brigadier. «
Cânta bunicul şi mai lua o duşcă. Luam şi eu o duşcă, cântam şi eu cu bunicul, căci acasă ne-am fi auzit noi de la bunica!
După tăierea pădurilor din lunci, la doar câţiva ani, apele învolburate îşi revărsau albia şi inundau grădinile, toate instalaţiile de irigaţii şi dus a fost şi podul de viitură.
Cu toţii ieşeam la muncă voluntară, la îndiguiri.
Tov. secretar se agita în jurul podului distrus şi nota cu zor într-un caiet şcolăresc cu un creion roşu, de tâmplar.
– Băi, Valere, creionul ăla parcă nu are vârf. Ia vină tu să ţi-l ascuţesc- ii zicea bunicul. Sătenii râdeau pe înfundate. Valer nu prea fusese la şcoala, alegând să-şi câştige traiul de mic, păzind vacile satului. Avea origine sănătoasa şi l-au ales secretarul comunei.
– Ciurdarul tot ciurdar, la coada vacii – bombăneau oamenii, dar dădeau din lopeţi, cărau pietre şi pietriş pe dig. Valer scria ca un adevărat tovarăş purtător de bască.
Bunicul meu a’ lui Matei, poreclit şi Tuca, avea o gură de se lua la întrecere cu viitura râului. Era dulgher iscusit. De voie, de nevoie l-au numit şeful lucrărilor de reparare a podului, a băncilor din faţa primăriei şi atâtor grajduri, garduri şi te miri ce mai era de bocănit prin sat. Sătenii îl numeau Dom’ aistor.
Dom’ aistor în sus, Dom’ aistor în jos, toţi ii căutau în coarne în fiecare primăvara după ce apele luau podul.
Bunicul şi echipa lui se întreceau în reasamblarea podului. Unii abia aşteptau să vină apa şi să ia podul ca pe o jucărie de chibrituri. Valer ciurdarul (căci nimeni nu-l pomenea de secretar) trimitea rapoarte la judeţ. Primarul, şeful de post şi alţi câţiva îşi reînnoiau câte ceva din gospodăriile lor servindu-se din materialele destinate reconstrucţiei podului.
Bunicul înjura colectivizarea, pe Stalin, pe Dej, pe Nea Nicu, bidineaua şi toţi ciurdarii comunişti odată cu începerea lucrului. Ajutoarele îl ascultau, ii urmau liniile desenate pe nisip ori pe vreo hârtie maronie, de împachetat peştele congelat de la magazinul sătesc. Îl întrebau din cinci în cinci minute :
– Dom’ aistor, da’ câtu-i ceas’ ?
– Ia să nu va zic eu una de va stă ceasul, zdreliţilor, că numai la băutură vă stă capul! – sărea bunicul cu gura la ei, deşi vedea râul preschimbat în vin sau bere.
Ziua de lucru se sfârşea în salonul sătesc cu miros de « deteteu » şi fum de ţigară. Aveau masa rezervata, sifoanele puse la rece şi Dom’ aistor cu ai lui tovarăşi mai tineri ieşeau cântând.
Aşa s-au dus câţiva ani cu podul cel purtat de ape şi de mâinile lucrătorilor.

Ce părere aveţi despre acest articol?
  • Corect 
  • Frumos spus 
  • Îmi dă de gândit 
  • Am învăţat ceva! 

Ecouri

  • Andrea Ghita: (28-3-2010 la 00:00)

    Marturii…Eram obisnuiti cu marturiile unor batrani despre vremuri tulburi si apuse. Articolul lui Florin Predescu scris cu ironie si prospetime, reflecta trecutul recent pe care l-a trait majoritatea dintre noi. Suntem cu totii martorii unei epoci care treptat isi dezvaluie hidosenia.

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 0 Nu-mi place 0



Dacă doriţi să scrieţi comentariul dv. cu diacritice: prelungiţi apăsarea tastei literei de bază. Apoi alegeţi cu mouse-ul litera corectă (apare alături de mai multe variante) şi ridicaţi degetul de pe litera de bază. Încercaţi!

Reguli privind comentariile

 
3.237.71.23