caractere mai micireseteazacaractere mai mari

Cele mai recente contributii la rubrica Cai Spre Noi Insine



 

File de Jurnal – O noua zi

de (28-3-2010)

In ultimul timp ma surprind minunandu-ma de tot ceea ce reprezinta corpul uman; si chiar daca am invatat despre el cu minutiozitate si-n cel mai mic detaliu in anii facultatii, nu partea fiziologica ma atrage acum, ci … linia, forma, design-ul…. cat de frumos, logic si eficient suntem construiti. Apoi patrund mai departe, si ma uimeste forta interioara, spiritul, si cat de armonios se completeaza energia cu forma…. Cateodata pare atat de complicat incat mi-e greu sa admit ca totul a fost conceput de natura la inceputul inceputurilor, cu atata precizie … cu atata finete…

Mai apoi, imi place sa-mi imginez ca toti am venit pe lumea asta avand la suprafata inca un strat protector, invizibil, ca si cum am avea inca un strat de \”noi\”, nevazut de nimeni.
Daca stau bine sa ma gandesc, nu este chiar pura imaginatie, pentru ca simtim foarte bine cand cineva se apropie fizic prea mult, chiar daca nu ne atinge.
Raman deci la ideea mea, la existenta unui al doilea corp, frumos, clar si transparent. Ca si cum am avea o haina invizibila ce se muleaza si ne vine perfect.
De-a lungul vietii insa, zi de zi, asa cum spunea si o prietena de-a mea, olandeza, confectionam tot felul de accesorii, colorand, rasucind, impletind laolalta si modeland in diferite forme, intamplari, trairi, emotii si sentimente, bucurii, dezamagiri si dureri, ce vor ramane agatate permanent de haina noastra cea transparenta ca niste zorzoane greoaie …. intinand-o.
Nu, nu o sa folosesc termenul asta ci unul mai pozitiv: decorand-o….. ca si cum am pune din loc in loc nasturi de forme si culori diferite, prinsi total aiurea, sau, cateva butoane stridente ……

Ei bine, cu toate ca haina asta ar trebui sa fie total invizibila, iar trairile, emotiile si slabiciunile noastre bine camuflate, datorita \”zorzoanelor\”, ele devin pentru majoritatea celor din jurul nostru, … suparator de vizibile.

Cu multa dibacie si pricepere, unii dintre noi reusesc chiar sa puna in functiune cateva tipuri de butoane deosebit de sensibile, care trimit semnale distincte, permanente, ce-ti sar pur si simplu-n ochi ori de cate ori se intampla sa intalnesti persoana respectiva. Asa de pilda, recunoastem foarte usor mesaje de tipul: \”ignorat de parinti\”, sau, \”ma simt mult inferior tie dar ma comport de parc-as fi centrul Universului\”, si bineinteles, favoritul meu: \”sunt total lipsit de incredere de sine si vanez orice apreciere si lauda..\”
Si da, e nevoie de foarte putin, un singur cuvintel, un gest simplu sau o intrebare nevinovata ce atinge abia perceptibil unul din butoanele cu pricina, si imediat, toate sistemele interioare de alarma sunt declansate brusc, totul devine amenintator, totul este considerat un atac direct la persoana….
Nici nu apuci sa te dezmeticesti si primesti in fata un torent furibund de rautate gratuita, cuvinte grele, fulgere si tunete otravite, namoloase, scuipate in obraz cu naduf…

Sunt momente care, pe mine una, ma mahnesc profund si ma descumpanesc total, mai ales cand reactia vine din partea unor persoane dragi, carora, eu n-as avea puterea sa le arunc un cuvant la intamplare, nici macar in gand….. Parca, … mult prea multa rautate-i peste tot, in ultimul timp …

E ca si cum haina noastra cea transparenta ar fi intrat la apa, s-ar fi strans suparator de mult, sau, zorzoanele agatate de ea in timp, devin dintr-o data mult prea grele si mult prea apasatoare…
Toate frustrarile, dezamagirile, neimplinirile, ne tin pe loc intr-o ceata lipicioasa, intr-o unitate de timp careia nu-i mai apartinem si pe care am dori intr-un fel sa o abandonam, sa o uitam…

Oare, suntem in stare s-o luam de la capat? Oare, avem puterea de a imbraca o noua haina invizibila, transparenta, curata, moale, fina, si mai ales impenetrabila? Fara zgarieturi, fara urme de ace intepatoare, fara zorzoane de tot felul si mai ales … fara memorie?
Oare, suntem in stare sa transformam in puf usor, zburat de vant, toate cuvintele grele ce ne-au ucis putin cate putin sufletul, toate temerile, in asa fel incat, de acum inainte, ele nu se vor mai putea apropia si ancora dureros de noi, niciodata?

Sa nu ne mai framante, sa nu ne mai chinuiasca sentimentul de neputinta, de irosire. Niciodata. Ca si cum ne-am fi invatat deja lectiile demult, si nu vom fi nevoiti sa mai intrebam niciodata: \”de ce-mi arunci cuvintele astea?\” sau, … \”merit mai multa atentie; de ce nu o primesc?\”.. si …\”merit putina iubire adevarata; de ce nu o gasesc?\”

Sa ne putem lipsi deodata de tot raul acumulat inainte, sa uitam de bagajul asta greoi si rigid de atat de mult trecut ce ne influenteaza fiecare zi, zi de zi, momentul de acum, de prezent, de azi.
Sa nu ne mai scufundam mereu in ziua de ieri cautand sentimente pierdute sau doar visate, sa nu mai existe jocul asta constant … un fel de ping-pong cu trairi si emotii..

Astazi, e asa cum se spune … O noua zi! Pura, curata, fara memorie.
A brand new day… intr-o primavara ce se scalda-ntr-o lumina cruda, timida, mustind a reavan si a verde… Pana si pomii dezgoliti si rusinati din jur au inceput sa zambeasca strengareste, falindu-se cu mugurii lor imbufnati, gata gata sa se deschida odata cu prima suflare calduta … S-a topit linistea aia incremenita, acum parca si aerul a inceput sa zumzaie, sa vibreze, sa traiasca, iar peste tot, pluteste parfumul carnos al zambilelor de toate culorile ce-au napadit parca, intr-un carnaval nebun, tarabele florareselor.

Ma intorc in adancuri catre mine; simt nevoia sa ma regasesc, sa ma cert si sa ma alint in acelasi timp. Incerc din rasputeri sa fac intr-un fel pace cu mine si putina ordine in sertarele mele cele multe; sa-l inchid pe cel cu sperante pierdute, sa-l mangai cu grija pe cel ce-mi pastreaza iubirea si visul, sa-l deschid larg pe cel ce-mi tine spiritul viu si mintea limpede, dupa care, ma pot intoarce cu forte proaspete la explozia de flori de afara, putin mai puternica, mai calita, mai intelegatoare, cu mult mai mult echilibru, vointa, si cu mult mai multa iertare….

Incerc sa-mi lustruiesc putin haina mea cea noua, invizibila, transparenta si plina de ernergie pozitiva. Parca nimic negativ nu ma mai poate atinge pentru ca memoria, dezamagirea, trairile toate … sunt de ieri.

Iar astazi, ….. totul, totul este ca primavara de afara: noua, frageda, calda, plina de culoare, de viata si de sperante noi.
Si ca o promisiune facuta mie, incepand de acum, refuz cu incapatanare sa raman agatata in ieri… pentru ca noul, nu o sa-l gasesc niciodata in trecut, ci doar in propriu-mi viitor…

Paste Fericit tuturor …

Ce părere aveţi despre acest articol?
  • Corect 
  • Frumos spus 
  • Îmi dă de gândit 
  • Am învăţat ceva! 

Ecouri

  • itzhak bareket: (28-3-2010 la 00:00)

    buna dimineata iubita doamna MIRA FIELD,
    EI CE SPUI DE ASEMENEA INCEPUT? mult, poate mult prea mult tupeu din parte-mi,dar ti-o spun cinstit, nu-s eu de vina, asa mi-aU dictat inima, sufletul si mai toate simturile de care mai dispun, dupa citirea epistolei festive cu care mai invrednicit.
    ce-ar fi daca mai angaja lucrator,la institutul pentru curatirea straielor invizibile? astept raspuns.acum,cu prilejul sarbatorilor apropiate,iata: V I N O de ARIANA HARAN.

    HAI,VINO SA STRANGEM TOTUL
    PIERDUTELE ZILE DE ERI,
    SPERATELE ZILE DE MAINE,
    BUCATELILE DE HARTIE,
    BUCATALILE DE CER,
    MICILE TRADARI
    SI MARILE-MPACARI
    TOATE FLORILE USCATE
    LACRIMILE UMEDE
    SOAPTELE CALDE
    SI CUTITELE RECI

    MANA MEA IN MANA TA
    SI CAPURILE NOASTRE PE PERNA.

    HAI,VINO SA STRANGEM TOTUL
    SI SA-NCEPEM DIN NOU.
    din ebraica in romaneste,itzhak bareket.

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 0 Nu-mi place 0

  • Razvan S: (28-3-2010 la 00:00)

    … inca o portie de suflet curat, plina de sensibilitate si gingasie. Un alt exemplu de adincime abisala a mintii si spiritului. Ai mare dreptate, draga Mira; tu nu te desparti de trecut ci doar de uritul din el: de dureri, dezamagiri, vise pierdute. Nu le mai cari ca un balast. Ce m-a impresionat mult e puterea de a rezista rautatilor fara a riposta si mai ales cea de a ierta.
    Ce-ar putea fi mai frumos ca asta acum, in Saptamina Patimilor? Sarut mina Mira. Sarbatori fericite, Doamna noastra.

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 0 Nu-mi place 0

  • Andrea Ghita: (28-3-2010 la 00:00)

    Un alt articol care cucereste prin sinceritate si originalitate, prin sensibilitate si fantezie. Si totusi, cred ca viitorul nostru este inradacinat in trecut si ca naparlirea de invelisul primordial, oricat de impovarat ar fi, ne face sa ne pierdem pe noi insine.

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 0 Nu-mi place 0

  • Ion: (28-3-2010 la 00:00)

    o noua zi, o noua primavara; fara dezamagiri, rautate, falsitate si minciuni. Bucura-te din plin de sot, fiu si de toti cei dragi ce-ti stau si-ti vor sta tot timpul alaturi. Ti-a pierit stralucirea din privire … si asta nu se poate, draga mea Mira. Inca putin si e ziua ta … zimbeste!

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 0 Nu-mi place 0



Dacă doriţi să scrieţi comentariul dv. cu diacritice: prelungiţi apăsarea tastei literei de bază. Apoi alegeţi cu mouse-ul litera corectă (apare alături de mai multe variante) şi ridicaţi degetul de pe litera de bază. Încercaţi!

Reguli privind comentariile

 
54.160.153.233