Intre mizeriile propagandei si puritatea lui Borges
Profesorul de matematica, un om in varsta, isi pierduse vederea.Putini ii cunosteau secretul. Cu ajutorul unui coleg ajungea in fiecare zi in dreptul clasei in care urma sa predea.Dincolo de prag, totul ii era cunoscut. Isi saluta elevii,se indrepta spre catedra si numea un elev care sa treaca prezenta.Apoi se intorcea spre tabla si lua o bucata de creta in mana. Incepea sa noteze datele problemei in coltul din stanga sus. Putin mai tarziu scria formulele in coltul din dreapta, tot in jumatatea de sus a tablei. Dupa ce trasa o linie , se apuca sa rezolve problema, iar rezultatul il incadra intr-un dreptunghi. Tabla neagra era acel fragment din intunericul care il inconjura, in care putea sa lupte cu armele care-i stateau la dispozitie, ultimul lui « camp de batalie ».Nu-mi amintesc nici numele autorului acestei povestiri, pe care am citit-o in adolescenta, nici titlul ei. Stiu doar ca,la un moment dat, niste elevi rautaciosi i-au destramat profesorului lor iluzia. Ei observasera niste ezitari in miscarile celui care preda precum si faptul ca ,in exteriorul clasei, el se deplasa invariabil cu un insotitor.Intr-una din zile, de fapt la scurta vreme dupa ce-si pierduse vederea, profesorul rezolvase ca de obicei o problema, mirat ca aude foarte clar rasete si ,spre sfarsit, tocmai cand desena dreptunghiul in jurul solutiei, o explozie de ras. Ce se intamplase ? In timpul pauzei, colegul care il insotea de fiecare data, ii oferise explicatia. Formulele pe care le notase cu aceeasi grija ca de obicei se amestecasera intr-un talmes-balmes de nedescris cu desenele de anatomie ale profesorului care lucrase in aceeasi clasa inaintea lui. O lege nescrisa – expresie a unei atat de necesare politeti scolare – cerea din partea elevilor stergerea tablei intre orele de clasa, insa in acea zi, mobilizati de acei adolescenti sadici,elevii de serviciu isi neglijasera datoria. Cum reusisera tinerii scelerati sa organizeze un asemenea experiment colectiv ?Cine stie, poate asteptasera acel moment in care ei insisi erau elevi de serviciu.Cu durere in suflet, dascalul parasi scoala. Pe un plan mult mai extins,s-ar putea spune global, nenumarati scelerati reusesc sa provoace suferintǎ, actionand in sensul opus si cauzand orbirea unei mari parti a omenirii.
Orbirea ca liman propagandistic
Un proverb englez afirmǎ ca nimeni nu este atat de orb ca cel care nu vrea sa vada. Comoditatea celor care se multumesc cu sferturi de adevar precum si prejudecatile lor sunt exploatate cu cinism de propagandistii (pro)arabi. Se actioneaza parca in virtutea urmatorului principiu : Nu trebuie sa spui neaparat adevarul ;ceea ce conteaza este sa fii crezut. La inceputul lunii februarie 2010, am inregistrat cateva manifestari ale agresiunii propagandistice antiisraeliene : 1-Ambasadorul Israelului in SUA, Michael Oren, a fost huiduit de studentii dintr-un campus californian si nu a putut sa-si tina conferinta (8 februarie) 2- La Oxford, ministrul adjunct de externe, Danny Ayalon, nu a fost nici el lasat sa conferentieze (9 februarie) 3-Cam in aceeasi perioada, corespondentul canalului 10, Zvi Yehezkel, dadea publicitatii, sprijinindu-se pe date furnizate de un anchetator palestinian, dimensiunile coruptiei din cadrul Autoritatii palestiniene (o foarte mare parte din cele 10 miliarde de dolari primiti din intreaga lume cu incepere din 1994 si destinati ameliorarii situatiei in teritorii, isi gasisera adapostul in conturile unor functionari superiori). In definitiv, prin aceasta extorcare, ei isi indeplineau se pare o indatorire patriotica, caci prezentand in continuare lumii mizeria imposibila din taberele de refugiati, era facilitata neostoita condamnare a Israelului. Ma intrebam recent :oare cati palestinieni napastuiti ar fi putut fi ajutati daca banii cheltuiti in Dubai pentru construirea celui mai mare turn ,ar fi fost dirijati spre fratii din Gaza. Intr-o alta constructie imensa, ma refer la « palatul » propagandei antiisraeliene, se afla pavilioane cu functiuni specifice :1- evreilor li se aminteste –ma refer la o declaratie a lui Arafat – ca intre ei si Zidul Plangerii nu este posibila nici o legatura istorica .2- crestinii sunt incurajati sa publice desene precum cel din ziarul italian « La Stampa », in care o palestiniana pe care graficianul a asimilat-o cu fecioara Maria priveste tancurile istraeliene, in vreme ce pruncul ei spune :« Iar au venit sa ma rastigneasca ! » ( Nu trebuie sa ne miram ca, in timpul operatiunii din Gaza, demonstranti olandezi – uitand ca un musulman il injunghiase pe nepotul lui Van Gogh – scandau : « Hamas, Hamas-Jews to gas ! » vizand, prin urmare si ei ,o repetare a istoriei care implica o retrimitere a evreilor in camerele de gazare.) 3- musulmanilor li se aminteste ca israelienii nu au abandonat planurile de subminare a fundatiilor moscheii lui Omar.A existat, e drept, o perioada de gratie, o mica oaza in acest desert propagandistic. Intr-o convorbire cu Yaron London, Kishon o numea un « time-out », deci un ragaz, pe care evreii il obtinusera in amintirea celor sase milioane de victime, dar cǎ , atunci cand arabii au descoperit secretele PR (public relations ), adica la inceputul anilor 70, la inceput lent, apoi din ce in ce mai vijelios, amintind de ritmul cuceririi Africii de nord in secolul 7 al erei noastre, ei au devenit legatarii tuturor adevarurilor istorice. Intr-un asemenea context, Israelul este fie deformat, fie invizibil. (cautati-l pe hartile din manualele de scoala din tarile arabe).
Orbirea treptata a poetului si a lumii
Cu multi ani in urma, Jorge Luis Borges aparea in fata studentilor de la Sorbona. Era o mult asteptata conferinta a celebrului scriitor argentinian si nimeni nu se gandea macar sa-l intrerupa. Dar –profitand de faptul ca Borges isi pierduse vederea – studentii instalasera in spatele lui un televizor cu ecran mare si cu volumul sonor la nivelul zero. Se multumeau sa urmareasca, in timp ce Borges vorbea, un meci al campionatului mondial de fotbal. Astfel – imensǎ ironie – scriitorul era atat nevazator cat si nevazut, intrucat atentia ttuturor era concentrata asupra unui balon si a unor oameni care alergau dupa el. Am asociat acest episod trist din viata lui Borges cu ineficienţa regretabila a eforturilor israeliene de a explica unor observatori straini politica tarii noastre . Privirile acestor interlocutori sunt atrase de ecranele multicolore ale postului Al-Jazeera sau de tot soiul de garduri vopsite , in spatele carora se adapostesc cu adevarat diverse feline carnivore. Se pare ca prea mult timp s-a considerat in ministerul de externe ca dreptatea noastra este de ordinul evidentei, fiind deci o axioma politica universal valabila. Dar in confruntarea cu experti in spalarea creierelor si in manjirea lentilelor si a cristalinelor, axiomele isi pierd valabilitatea. Nu stiu daca asemenea specialisti ar mai putea fi recuperati, invatati sa nu mai minta. E greu sa stii ce este adevarul, dar mult mai usor sa eviti neadevarurile grosolane. ( Tot Arafat -pe care il aminteam mai sus- spunea ca degeaba se sperie oamenii de conceptul de jihad, adaugand ca, de fiecare data cand iese din casa, un musulman se angajeaza intr-un jihad- castigand painea de zi cu zi).
As vrea sa ne gandim putin si la un creator de frumos si de adevar . Cititorii merita cu prisosinta acest time-out. Scria Borges (1899-1986) : « Pe mine, care inainte aveam obiceiul sa dorm intr-un intuneric deplin, m-a jenat multa vreme aceasta lume de pacla verzuie sau albastruie si vag luminoasa, care este lumea orbului…Asadar, lumea orbului nu este noaptea pe care o presupun oamenii. Bineinteles, eu vorbesc in numele meu, al tatalui meu si al bunicii mele care au murit orbi ; orbi, surazatori si curajosi, iar eu sper sa mor asemenea lor… » ( citatul a fost extras din conferinta « Cartile si noaptea »). Directorul de biblioteca, poetul si eseistul Borges a stiut din tinerete ce soarta il asteapta. Pierderea vederii a fost la el un proces care l-a izolat complet in 1955, la varsta de 56 de ani. Revenim oarecum la tema esentiala a articolului, mentionand cartea « Istoria universala a infamiei », publicata de Borges in 1935. De asemenea, inainte de « caderea intunericului » ,el publicase cateva volume de versuri si eseuri, printre care celebrul « Moartea si busola » (1951).Intr-un poem el vorbeste de « anticul aliment al eroilor : suferinta… » Orbirea nu i-a curmat inclinatia spre studiu ( a invatat anglo-saxona,islandeza, literaturi medievale) si a continuat sa scrie. A avut puterea de a multumi cerului ca i-a dat posibilitatea de a se cunoaste mai bine pe el insusi,notand undeva : « Desigur,pentru mine a trai fara ura este usor, din moment ce niciodata nu am simtit urǎ. » Cu acest cuvant, refacem- inevitabil- legatura cu subiectul articolului.
A.B. Yehoshua vede o lumina-
In « Ha’aretz » (10 februarie 2010),A.B. Yehoshua il citeaza pe Mahmoud Habash, un ministru palestinian, care intr-o luare de cuvant la Ramallah, s-a adresat direct Iranului : « Ce aveti cu noi ?Nu avem nevoie de patronajul vostru.Nu faceti decat sa turnati gaz pe foc in permanenta…Nici un soldat iranian nu si-a varsat sangele pentru noi, in vreme ce tarile care s-au angajat total de partea noastra, adica Egiptul si Iordania, au semnat tratate de pace cu Israelul ».