In februarie 2009, noul presedinte american Barak Obama a oferit Moscovei o „resetare” a relatiilor dintre Statele Unite si Federatia Rusa prin care a semnalat ca este dipus sa accepte aranjamente discrete cu acomodari politice reciproce care sa serveasca intersele nationale ale ambelor puteri. In pricipiu, daca Rusia contribuie activ la abolirea programului de nuclearizare a Iranului, ajuta NATO sa „stabilizeze” Afganistanul si participa constructiv la detensionarea Orientului Mijlociu, America este dispusa sa negocieze un nou acord de reducere a armelor strategice cu Rusia, sa renunte la amplasarea scutului antiracheta in Europa Est-Centrala, sa amane indefinit admiterea in NATO a Georgiei si Ucrainei si sa tolereze cu disretie evolutia antidemocrata din Rusia. Pana acum, se pare ca Moscova nu s-a grabit sa accepte oferta Washingtonului.
Guvernantii de la Kremlin nu considera ca ambitiile nucleare ale Iranului contravin interselor Federatiei Ruse. Ei nu cred ca un Iran „nuclear” reprezinta un pericol pentru Rusia. Intelegand ca armele atomice iraniene ar fi un mare pericol pentru Israel, ei spera ca atunci cand conflictul dintre Israel si dusmanii din vecinatate se va acutiza, americanii si israelienii vor veni la Moscova „in genunchi” ca sa-i roage pe rusi sa stavileasca Iranul.
Un atac militar israelian, cu sau fara participarea directa a americanilor, impotriva instalatiilor nucleare si militare iraniene ar provoca un haos regional cu consecinte imprevizibile care nu pot fi favorabile pentru Rusia. Imediat, atacul aerian ar fi urmat de o replica militara iraniana, ar provoca acte distructive de terorism in tarile occidentale, ar intensifica activitatea insurgentilor impotriva ocupatiei militare in Afganistan si Irak si ar declansa o criza energetica mondiala prin blocarea stramtorii Hormuz. Deoarece e prea mare ca sa fie „ocupat” militar, Iranul s-ar retrage prompt din Tratatul de Neproliferare si si-ar reconstitui programul de purificare iztopica a uraniului. Cei de la Kremlin nu vor o rezolutie diplomatica a problemei nucleare iraniene. Ei prefera mentinerea tensiunii dintre Israel si Iran deoarece, in aceste conditii, pot continua sa vanda armament si tehnologie nucleara Iranului. In cazul in care ar consimti sa-si sisteze programul nuclear, Teheranul ar primi in schimb investitii masive si garantii de securitate de la occidentali, ar deveni un partener de valoare al NATO si ar oferi un coridor important pentru exportul hidrocarburilor din Asia Centrala si din bazimul Marii Caspice spre vest, ocolind Rusia.
In ultimii patru ani, Moscova a facut eforturi uriase sa forteze evacuarea trupelor militare occidentale din Asia Centrala. In 2001, presedintele rus Vladimir Putin nu s-a putut opune invaziei NATO in Afganistan si stabilirea de baze militare americane in tarile din jur deoarece Rusia era extrem de debila militar si avea o situatie economica lamentabila. Dupa 2005, Rusia a pus mari presiuni asupra statelor fost-sovietice din Asia Centrala (Kazahstan, Kargastan, Tadjikistan, Turkmenistan si Uzbekistan) ca sa-i alunge pe americani din regiune. Spre dezamagirea Moscovei, statele din Organizatia de Cooperare de la Shanghai avand ca membrii „stanurile”, Rusia si China, a refuzat sa adopte o rezolutie categorica prin care sa solicite retragerea trupelor NATO din Asia Centrala.
In februarie 2009, din cauza condamnarii Statelor Unite a liderilor uzbekistani pentru represiunea sangeroasa a unei rebeliuni, presedintele uzbek Islam Karimov a ordonat evacuarea bazei militare NATO de la Karshi-Khanabad. In martie 2009, Rusia a oferit presedintelui karghiz Kurmanbek Bakiyev un imprumut de 2 milioame USD si l-a constrans sa interzica accesul americanilor la baza de la Manas considerata esentiala pentru transporturi NATO in Afganistan. Initial, aceste doua ordine de evacuare au fost trambitate triumfal la Moscova ca o dovada a dominatiei ruse in Asia Centrala. Succesul aparent nu a durat mult. In mai 2009, presedintle uzbek Karimov s-a rasgandit si a pus la dispozitia militarilor NATO aeroportul din orasul Navoi. In iunie 2009, guvernul karghiz a decis sa contiune aranjamentul cu SUA prin care le permite utilizarea bazei de la Manas. Deoarece nu a reusit sa compromita tranzitul armamentelor si aprovizionarii trupelor NATO prin Asia Centrala, Moscova a oferit americanilor sa utilizeze teritoriul rus pentru trupele NATO din Afganistan si chiar sa le vanda armament pertru uz impotriva talibanilor.
In Orientul Mijlociu, Rusia are interese diferite de ale occidentalilor. Pe cand SUA si UE incearca sa aplaneze conflictul israelo-palestinian, Moscova prefera perpetuarea starii de ostilitate dintre Israel si inamicii sai. Ceeace ii permita sa-si afirme influenta in regiune, sa contiune sa vanda armamente Siriei si Iranului si sa pretinda ca este un participant important in pacificarea Orientului Mijlociu.
Rusia prefera ca NATO sa-si iroseasca resursele militare, politice si economice in Orinetul Mijlociu, sa se impotmoleasca in Afganistan si, in cele din urma, sa se retraga umiliti si sleiti. In acest scenariu, neavand nevoie de „concesiile” oferite de Obama, ei spera ca SUA nu vor mai fi capabile sa stavileasca afirmarea ambitiilor Rusiei in statele din vecinatatea ei unde pretinde ca are „interese privilegiate”.
Decembrie 2009