caractere mai micireseteazacaractere mai mari

Cele mai recente contributii la rubrica Social



 

De ce Voluntariat?

de (7-2-2010)

Voluntariatul este una dintre activitățile care oferă VALOARE unei persoane, o valoare deosebită în cadrul unei societăți în care competiția și individualismul sunt promovate în exces. Voluntariatul aduce un plus de valoare și experiență deoarece este o oportunitate de a ne descoperi calități/dorințe și vine în conturarea ideii că omul este o ²ființă socială² care dorește ²binele comun², că nu s-a născut doar pentru sine, ci și pentru ceilalți.

Cadrul legislativ actual din România ne oferă o definiție a acestei activități : ²…activitatea de interes public desfășurată din proprie inițiativă de orice persoană fizică, în folosul altora, fără a primi o contraprestație materială² (Legea voluntariatului nr. 195/2001). Ulterior, activitatea a fost redefinită odată cu modificarea legii, în anul 2006: ²…activitatea de interes public desfășurată de persoane fizice, denumite voluntari, în cadrul unor raporturi juridice, altele decât raportul juridic de muncă și raportul juridic civil de prestare a unei activități remunerate².

Așa cum se înțelege și din numele activității, voluntariatul presupune ca persoanele să participe la acțiuni în mod voluntar, adică din proprie inițiativă sau care să facă o activitate de bunăvoie și dezinteresat.

Centrul național de voluntariat Pro Vobis vine cu o definiție mai completă: ²…este activitatea/serviciul desfășurat din proprie inițiativă, prin care orice persoană fizică își oferă timpul, cunoștințele, talentele și energia în sprijinul altora fără a primi în schimb o recompensă de natură financiară, alta decât decontarea propriilor cheltuieli realizate în sprijinul proiectului în care este implicată².

La baza acestei activități, stau câteva principii fundamentale precum:

Non-discriminarea
Recrutarea și selecția voluntarilor se face pe baza egalității șanselor
Sunt excluse contraprestațiile de natură materială
Implicare activă a voluntarilor în viața comunității
Condiția necesară a participării este consimțământul liber exprimat
Dacă ne întrebăm cine poate fi voluntar, răspunsul este ușor de intuit: ORICINE! Orice persoană poate să aibă această calitate atât timp cât contribuie cu un sprijin, indiferent de dimensiune, la bunăstarea comunității. Poate că numărul voluntarilor din România încă nu se cunoaște, dar putem ști specificul activităților acestora, specific și, din acest punct de vedere, se poate spune că românii au de unde alege: la nivel național, sunt înregistrate peste 15. 000 de ONG-uri.

Persoanele interesate pot activa în diverse domenii, conform preferințelor, intereselor sau cunoștinelor personale. Pe plan social, există cele mai multe tipuri de activități: de la consiliere și informare, la proiecte destinate anumitor categorii de vârstăsau grupurilor cu un anumit specific (bolnavi de SIDA, copii cu probleme de concentrare, persoane cu dizabilități fizice etc.). În domeniul administrativ, participarea voluntarilor are mai mult legătură cu activitățile de birotică și secretariat, arhivare sau organizare de evenimente.

Gândindu-ne la partea culturală, putem aminti activități artistice, campanii de promovare, conferințe, workshop-uri pe teme specifice sau oferirea de informații cu privire la locațiile turistice/istorice (de exemplu: muzee). Și din punct de vedere civic se pot face activități de voluntariat precum cele de strângere de semnături pentru petiții, semnalarea unor abuzuri sau nereguli și chiar campanii privind promovarea principiilor democratice în cadrul comunității. În domeniul sănătății, se fac foarte multe proiecte de către voluntari, poate cele mai multe, proiecte care vizează conștientizarea importanței igienei individuale sau campanii privind alimentația sănătoasă, educația sexuală sau efectele nocive ale diferitor substanțe (tutun, alcool).

O perspectivă care a luat amploare și pe care se pune tot mai mult accent în ultimii ani este cea ecologică. Este necesar să nu uităm că Pământul are resurse limitate și că suntem parte a mediului/locului în care trăim. Astfel, pe acestă palieră, se pot face campanii despre importanța protejării mediului înconjurător, acțiuni de igienizare a unor spații publice sau de reciclare a materialelor.

Participarea oamenilor din întreaga lume la astfel de activități ne face să fim mai optimiști în legătură cu viitorul Planetei. Tot mai multe ONG-uri sunt înființate și este acordată o atenție sporită acestui gen de activități, termenul de voluntariat având un înțeles care variază în funcție de context și activitatea specifică practicată pe un anumit domeniu. Chiar și în România, putem vorbi despre o maturizare a sectorului ONG, fiind înregistrate mii de astfel de entități la Ministerul Justiției (cu sau fără acreditare). Se fac din ce în ce mai multe proiecte pentru a strânge fonduri europene și oferă noi locuri de muncă prin colaborarea cu specialiști din toate domeniile. România este țara care a accesat cele mai multe fonduri pe Acțiunea 2 din programul Tineret în Acțiune (TIA), Serviciul European de Voluntariat în anul 2009, ceea ce înseamnă că a făcut și cele mai multe proiecte pe această acțiune care merită.

Conform unui studiu realizat în perioada mai – iulie 2002 de Centrul pentru Studiul Democrației din cadrul Universității Babeș – Bolyai din Cluj – Napoca, principalele trei motive pentru care persoanele chestionate s-au implicat în activități de voluntariat sunt:

Nevoia de a dobândi experiență într-un anumit domeniu – 52%
Dorința de a-i ajuta pe cei la nevoie – 51,1%
Posibilitatea de a-și face prieteni – 49,4%
Voluntarii din România sunt persoane dedicate și implicate în a aduce beneficii comunității întrucât ei dedică între 1 – 4 ore pe lună (27,6%) voluntariatului, între 5 – 10 ore pe lună (24,4%), între 11 – 20 ore pe lună (25,2%) și chiar mai mult de 20 de ore (17,8%).

Fie că au fost încurajați de alte persoane (prieteni, colegi părinți, personalul didactic) să facă voluntariat, fie au fost atrași de activitățile/întrunirile unie organizații, voluntarii din România nu se rezumă doar la a activa în cadrul unei singure organizații, ci la 2 – 3 (40%) sau chiar la mai multe (10%), spun respondenții studiului.

O astfel de experiență este utilă în dezvoltarea personală a fiecărei persoane întrucât pot fi dobândite abilități/competențe necesare obținerii unui loc de muncă și se poate astfel observa ce anume i se potrivește mai bine unei persoane, cum lucrează în echipă sau dacă are calități de lider. Desigur, acestea vin în completarea celor care sunt dobîndite în școli, cunoscut fiind faptul că angajatorii din ziua de azi caută persoane care au făcut și activități în afara orelor de curs. Astfel, voluntarii devin persoane mai responsabile din punct de vedere social-civic și altruiste precum și faptul că studenților nu li se oferă posibilitatea în cadrul instituțiilor de învățământ și să dezvolte acele abilități necesare atunci când doresc să se angajeze.

Pe lângă dezvoltarea personală a individului, voluntariatul contribuie la dezvoltarea profesională a individului întrucât atunci când se fac recrutări de noi membri, persoanele implicate învață elemente de Human Resources și proceduri de selecție în funcție de nevoile organizației (needs assessment), care ulterior pot fi aplicate în cadrul companiilor, pot să își imbuănățească abilitățile de comunicare și prezentare, precum și spiritul organizatoric prin coordonarea de proiecte (chiar abilități de manager de proiect prin participarea la training-uri pe teme specifice: scriere de proiecte sau managementul proiectelor europene).

Voluntariatul arată că în lumea asta mai există și oameni buni. Există, cu siguranță! Pentru acei oameni care mai cred în altceva decât moda, bani, distracție sau adrenalină, pentru acele persoane care uneori renunță la ce își doresc pentru a-i ajuta pe alții, de dragul lor merită să credem că lumea poate fi mai bună! Dacă ai posibilitatea, ajută! Nu se știe, mâine poți fi tu cel care cere ajutor!
Recomand www.voluntariat.ro, www.provobis.ro

Ce părere aveţi despre acest articol?
  • Corect 
  • Frumos spus 
  • Îmi dă de gândit 
  • Am învăţat ceva! 

Ecouri

  • Anton Constantinescu: (7-2-2010 la 00:00)

    Voluntariatul este o activitate foarte bine cunoscuta in SUA, dar farte putin cunoscuta si practicata in Romania.
    As vrea sa ma refer putin aici la o forma spciala a voluntariatului, determinata de necesitatea consilierii persoanelor in stare de depresiune psihica. Foarte multi tineri se afla in aceasta situatie. In SUA exista in fiecare oras mai mare telefoane speciale unde oamenii disperati pot suna la anumite numere de telefon si pot primi sfaturi de multe ori salvatoare.

    Intrucat cunosc mai bine situatia referitoare la orientarea sexuala, pot adauga ca de foarte multe ori un sfat, o incurajare, o vorba buna chiar, au contribuit la salvarea vietii unor tineri, care altfel nu pot face fatza urii societatii impotriva homosexualilor. S-au inregistrat multe cazuri cand parinti „crestini”si-au dat afara copiii din case pe motivul homosxualittii, lasandu-i in plina strada, inconjurati de toate pericolele inerente.

    Pentru asemene situatii exista chiar echipe de inteventie, care nu numai ca iau legatura cu minorii repectivi, dar ii si plaseaz in centre speciale.

    Dar in Romania predomina acum o alta situatie disperata. Datorita crizei, a gasi un loc de munca a devenit un lucru foart greu.

    In loc sa fie incurajati sa reziste psihologic, multi copii si tineri snt blamati pentru faptul ca sunt incapabili sa se descurce in aceste conditii. Destul de multi se sinucid pentru ca nu au gasit un serviciu sau chiar pentru lucruri cu mult mai mici. Am auzit de cazul unei fete de la un liceu din Craiova care s-a sinucis pentru ca…a pierdut 3 (trei!) dolari!

    Cred ca ar fi un lucru minunat daca si in Romania s-ar organiza pe baza de voluntariat asemena telefoane speciale, care sa faca imediat legatura cu unitatile medicale care pot prelua cazurile de disperare. Sau macar sa spuna cate o vorba buna cand e cazul!

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 0 Nu-mi place 0

  • Maria Roth: (7-2-2010 la 00:00)

    Voluntariatul este cunoscut si din ce in ce mai des practicat in Romania, in foarte multe locuri. Sigur, nu este practicat de toti si nu este egal raspindit in toate colturile tarii. Niciodata nu e suficient. Raspindirea lui depinde de existenta unor persoane carizmatice, care atrag pe cei care au disponibilitaea de se face utili pentru binele altora. Am participat la Gala voluntariatului de la Cluj in 4 decembrie (invitata fiind sa acord unul dintre OSCARURI)si am fost extrem de impresionata de implicarea unui mare numar de echipe de voluntari tineri, adulti, virstnici si copii, care toti au fost constienti de bogatia pe care o ofera ajutorul acordat unui suflet care se bucura de acel ajutorul primit. Ei sunt mobilizati din ce in ce mai profesionaist de persoane extrem de competente din ONG-uri sau din servicii. La o minima cautare pe net apar nenumarate intiative. Deosebirea de SUA nu e in entuziasmul voluntarilor (la numar din start nu ne putem compara) ci in modul in care voluntariatul beneficiaza de sustinerea institutiilor finantatoare. Pe site-ul recomandat de autoare se vede ca ziua voluntariatului a fost serbata nu numai la Cluj, Bucuresti, Iasi, Timisoara si Constanta, Bacau dar si la Simeria si Vladesti si altele. Desi a trecut ziua voluntariatului, ii urez acestuia „la mai mare”.

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 0 Nu-mi place 0

  • Diana Buliga: (7-2-2010 la 00:00)

    Voluntariatul este o activitate care devine din ce in ce mai raspandita in Romania. Fireste, dupa cum ati specificat, numarul nu poate fi comparat cu cel din SUA intrucat acesta este locul in care societatea civila a avut o extraordinara ascensiune. Cele mai mari ONG-uri din lume isi au sediul principal in SUA.

    Faptul ca se sarbatoreste in atatea locatii in Romania este un semn bun. Mai mult de atat, tot mai multe orase vor sa se alature acestei initiative. Pot spune ca am participat la Iasi la Saptamana Nationala a Voluntariatului trei ani la rand si de fiecare data am simtit ca noi, voluntarii din Romania, suntem uniti pentru binele comunitatii. Poate nu toate persoanele pot dedica 10 ore pe saptamana voluntariatului, dar atunci cand o fac, fie si 2-3 ore pe saptamana, o fac cu cea mai mare placere.

    In plus, am observat ca, fie si in orasele mai mici, de exemplu Radauti (locul in care am crescut), s-au infiintat asociatii mici de parinti, elevi sau profesori care lupta pentru cauze nobile si fac proiecte atat pentru tineri, cat si pentru batrani sau persoanele defavorizate.

    Le multumesc tuturor celor care au astfel de initiative si le doresc numai bine!

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 0 Nu-mi place 0

  • Maria Roth: (7-2-2010 la 00:00)

    Ma bucur ca ati adus tema in discutie si va felicit

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 0 Nu-mi place 0

  • Anton Constantinescu: (7-2-2010 la 00:00)

    Exista inca multe de facut in aceasta directie. Este bine ca a inceput o oarecare activitate.

    Vreau sa adaug ca exista intr-adevar si diferente de mentalitate intre SUA si Romania, si sunt unele idei bune care pot fi preluate si de societatea romaneasca.

    De exemplu, este adevarat ca in Romania exista magazine cu marfuri de mana a doua sau a treea, dar acestea sunt indreptate tot spre „scopuri lucrative”, pe cand in vest exista asemenea magazine fara scop lucrativ (adica nu sunt destinate castigului de bani) si de aceea vand pe mai nimic marfurile, ca sa poata cumpara si cei care nu au decat putini bani (de exemplu reteaua Goodwill, sau altele) .

    Precizez ca acest cuvant „lucrum” din limba latina, inseamna de fapt „noroc” sau castig. In limba romana cuvantul lucru inseamna munca, nu noroc sau castig. Spun asta ca sa evit confuziile posibile. „Norocul sau castigul romanului vine din lucru” s-ar putea spune.

    Pe de alta parte in Romania nu exista absolut nici o retea pentru ajutarea tinerilor care apartin categoriilor defavorizate sau urate de majoritate. In SUA de exemplu exista organizatia nationala PFLAG, care este o organizatie a parintilor, rudelor si prietenilor minoritatilor sexuale. Intr-o tara ca Romania, in care cantareatza Madona fost huiduita cand a pomenit de homosexuali si de romi, care sunt huiduiti de 90% respectiv 80% din populatia tarii, asa ceva ar fi absolut necesar.

    Un rrom tanar mi-a spus de curand ceva miscator: „Urasc etnia din care fac parte”. Daca ar avea cui sa se adreseze, ar invata sa nu se auto-urasca.

    Acum cativa ani am fost intrebat online de un tanar cui sa se adreseze ca sa fie ajutat sa invinga criza prin care trecea (ca „aflase” despre el insusi ca e homosexual): i-am dat sfatul sa se adreseza in primul rand parintilor, care il pot ajuta. Efectul sfatului meu a fost dezastruos, pentru ca de atunci parintii lui il urasc cu pasiune!

    Nu ar costa nimic sa faceti o organizatie avand acelasi profil, de ajutare a parintilor homosexualilor sa se informeze corect si sa intervina cand se poate ca acestia sa nu-si arunce copiii in strada cand afla despre orientarea sexuala a acestora, asa cum recent a facut un profesor de geografie cu fiul sau, in Bucuresti. Lipsa crasa de informare a parintilor din Romania este un flagel social astazi, un flagel care poate fi combatut practic fara fonduri banesti. Nu este nevoie de investitii pentru asta.
    La fel pentru reformarea invatamantului intr-un mod constructiv nu este nevoie de „fonduri” ci de bunavointa.

    Nu ma refer numai la actiuni contra ridicolului, ca de exemplu excluderea doamnei „Esca de la televiziune” din tovarasia ei cu Stefan cel Mare, din cartea de istorie, ci si la altele.

    In California statul obliga sistemul de invatamant sa includa in programa scolara si informatii despre orientarea sexuala a personalitatilor despre care invata copiii la scoala. De exemplu profesorii sunt obligati, cand vorbesc despre Michelangelo, Leonardo da Vinci si altii sa spuna ca acestia au fost homosexuali, ca sa asigure acestora modele de urmat (role-models), pentru a preintampina efectele negative ale absentei modelelelor in viata elevilor marginalizati, susceptibili sa ia in viata decizii gresite (ma refer la „rezolvarea” crizelor personale cu alcool sau droguri pentru ca nu „vad” alte solutii).

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 0 Nu-mi place 0



Dacă doriţi să scrieţi comentariul dv. cu diacritice: prelungiţi apăsarea tastei literei de bază. Apoi alegeţi cu mouse-ul litera corectă (apare alături de mai multe variante) şi ridicaţi degetul de pe litera de bază. Încercaţi!

Reguli privind comentariile

 
54.144.84.155