Mă întreb cine este mai înstrăinat de realitate – Mircea Geoană sau Ion Iliescu?
Primul, cu ale sale viziuni despre forţele paranormale, al doilea, patronul său din umbră, recidivând pe linia “nobilelor idealuri” pe care le-ar fi trădat un Stalin ori un Ceauşescu? Ambii par să fie ostaticii unor năluciri, dispuşi să ignore evidenţele empirice în numele unor pulsiuni de-a dreptul iraţionale. Înfeudaţi fixaţiilor şi frustrărilor auto-devorante, cei doi lideri pesedişti şi-au pierdut instinctele pragmatice. Pentru că numai astfel ne putem explica interpretarea elucubrantă a revoluţiilor din 1989 de către Ion Iliescu.
Una este să crezi anumite lucruri absurde, alta să le proclami public, cu o teribilă, jenantă autosuficienţă. Teza lui Iliescu, similară aserţiunilor unui Mark Tkaciuk, ideologul Partidului Comu niştilor din Republica Moldova, este că sta linismul ar fi o „degenerare”, o „deformare”, o „denaturare” a unui comunism originar impregnat de idealuri umaniste. În acest sens, stalinismul poate fi condamnat pentru că „a întinat” comunismul. Criminalitatea sa a fost de fapt una accidentală, nicidecum legată de natura intrinsec despotică a ideologiei radicale de stânga.
Sunt de fapt tezele grupurilor de opoziţie din partidul bolşevic în anii ’20, ideile lui Troţki pentru care impulsul iniţial al revoluţiei din octombrie 1917 a fost unul emancipator. Or, mai aproape de timpurile noastre, este vorba de iluzia hruşciovistă. Ceea ce uită Ion Iliescu este că bolşevismul conţine sămânţa barbariei totalitare în chiar proiectul său fondator. Lenin, Buharin, Stalin şi Troţki au fost militanţi şi ideologi marxişti, ca şi Mao, Castro sau Che Guevara.
Într-un interviu acordat recent unui cotidian central, preşe din tele de onoare al PSD afirmă că „… stalinismul nu poate fi considerat orientare de stânga. Socialismul de tip sovietic a fost de fapt, în esenţa lui, un capitalism de stat cu ambalaj socialist. Revoluţia din 1989 a fost nu o revoluţie antisocialistă, nu de dreapta, dreapta n-a fost prezentă. Cine a fost factorul motor în Revoluţie? Păi, comuniştii. Membrii de partid au fost majoritatea celor prezenţi în acest proces. Factorul social de bază – muncitorimea”.
Iliescu uită convenabil să menţioneze mişcarea disidentă din Europa Centrală şi de Est. El omite în întregime rolul societăţii civile în pră buşirea comunismului. Pentru Ion Iliescu, schimbarea istorică din 1989 rămâne opera proletariatul, agentul istoric mesianic al dogmei pe care fostul şef al propagandei comuniste a interiorizat-o până la saturaţie: marxism-leninismul.
De fapt, Iliescu este chiar mai virulent anticapitalist decât atâţia nostalgici ai unui “marxism luminat” ori ai “comunismului cu chip uman”. Dacă neo-leniniştii zizekieni prezintă stalinismul drept o degenerare a comunismului, Iliescu sugerează că este vorba de o formă degenerată de capitalism. Aşadar, în ultimă analiză, tot capitalismul este vinovat.
La două decenii după ce l-a tratat pe Corneliu Coposu drept un neavenit, refuzând în perseverentă tradiţie leninistă să accepte pluralismul politic, Ion Iliescu continuă să întreţină mitologiile extenuate ale unei stângi falimentare. Pozând în superdemocrat, omul responsabil pentru confiscarea revoluţiei de către nomenklatură şi pentru mineriade îl atacă pe Traian Băsescu, recurgând la aceleaşi poncifuri găunoase precum Adrian Severin şi Adrian Năstase: „Tendinţele şi tentaţiile totalitariste ale şefului statului apar ca un pericol, ca şi încercarea de a slăbi celelalte verigi ale statului, în primul rând a parlamentului”.
Este într-adevăr culmea tupeului ca Ion Iliescu să reproşeze altcuiva “tendinţe totalitariste”. Mai lipseşte să-l auzim pe Vadim Tudor acuzându-l pe Traian Băsescu de “şovinism” şi “xenofobie”. Avem de-a face cu un truism: Iliescu nu a iubit şi nu va iubi vreodată stânga democratică.
Singurul marxism aplicat în realitate a fost cel de tip bolşevic.
Socialismul anti-autoritar, al unor Léon Blum, Titel Petrescu, Guy Mollet ori François Mitterrand, a respins categoric cultul marxist al violenţei sociale, experimentul totalitar leninist, mistica revoluţiei apocaliptice şi a denunţat dogmele luptei de clasă şi ale dictaturii proletariatului.
Socialismul din Europa de Est nu avea nimic de-a face cu principiile social-democraţiei moderate formulate ca reacţie la puciul leninist din 1917. În egală masură, revoluţiile din 1989 au fost antisocialiste în sensul respingerii colectivismului oligarhic-etatist şi a minciunii instituţionalizate. Revoluţiile din 1989 au repudiat monolitismul ideologic, pretenţiile hegemonice ale birocraţiei de partid, modelul dezastruos al economiei de comandă, himerele propagandistice întemeiate pe pretinsul “rol conducător al clasei muncitoare”.
Lovitura de graţie aplicată socialismului marxist a fost dată de muncitorii polonezi care au preferat comandamentele religiei creştine şi valorile liberale mirajului ideologic al unui comunism poliţienesc. A susţine, precum Ion Iliescu, că membrii PCR, în calitate de comunişti, au condus Revoluţia din decembrie 1989, ţine de-acum de zona paranormalului, a unei desfigurări aiuritoare a realităţii istorice.
Cititorii interesaţi de subiect pot afla mai multe de pe blogul meu
http://tismaneanu.wordpress.com
Intrucat am avut curiozitatea sa citesc lucrarile si discursurile lui Mitterand de dinainte de preluarea puterii in Franta de catre Partidul Socialist sub conducerea lui, va asigur ca acele discursuri erau in cel mai pur stil stalinist!
Lupta de clasa, dictatura proletariatului etc erau clisee comune acelor lucrari.
Pentru mine a fost o mare surpriza faptul ca Mitterand s-a trezit totusi si a respins stalinismul cand a venit la putere.
Evident ca el a avut flexibilitatea necesara sa faca o pirueta de 180 de grade. Iliescu a fost format de copil in spiritul stalinismului pe care il regreta si acum.
Intelectualii francezi au fost marcati puternic de tentatia stalinismului. In acest sens pot spune ca primul antistalinist „francez” a fost Panait Istrati, care, vizitand URSS, si-a dat seama la fatza locului ca totul este regizat, cand in discutia sa cu Maxim Gorki, acesta din urma a folosit exclusiv limbajul de lemn. Din acest motiv el a fost cu totul marginalizat de scriitorii socialisti francezi.
Am inteles perfect teza d-tale ca lupul(Ilescu) isi schimba parul dar naravul ba. Ceace ma deranjeaza pe mine este ca invoci , in numele socialsmului „pur” adica neviolent, pe Leon Blum si Mitterand. Leon Blum cand a fost prim ministru al Friontului Popular n’a gasit cu cale sa ajute cu arme luptatorii republicani spaniol care se luptau contra fascismului franchist. Cat despre Mitterand as putea spune ca a fost tovaras de drum in in regimul lui Petain la Vichy si mai socialst cand batea vantul din alta directie. Interesant ca si-a inceput cariera ca politician catolic. Cred ca Guy Mollet era la putere cand Nasser a nationalzat canalul de Suez si a luat parte la aventura, impreuna cu Anthony Eden, la recucerirea canalului. in concluzie nici cei puri, in mod teoretic, n’aveau mainile curate!
Ideea de baza este ca toti comunistii discreditati au tradat comunsimul.
Intrebare: care este modelul comunist? S-au incercat multe variante, dar toate au dat gres. Atunci, are comunismul un model?
Exceptind critica erorilor de sistem, din capitalism, ce a creat comunismul? (Critici care sunt regasite si-n cadrul partidelor de stinga din capitalism.) Democratia burgheza, prin acceptarea pluralismului si acordarea votului universal, si-a creat feed back -ul necesar autoreglarii. Pastrind modelul natural al economiei de piata. Comunsimul ce-a creat?
De fapt, trebuie sa discutam pe trei planuri distincte: a. in domeniul economic, comunismul nu a reusit nimic; si nici alte incercari mai vechi (falanstere, etc.); se poate vorbi de un capitalism de stat; altceva nu au fost capabili sa creeze si nici nu au creat intre timp. b. in domeniul politic, dictatura proletariatului s-a infundat din lipsa feed-back-ului amintit; si aici au esuat; si este clar ca un sistem dictatorial nu poate face fata la conducerea unei societati. c. in domeniul social, comunismul a reinstaurat societatea impartita in caste; desi se proclama egalitatea tuturor, in practica stabii (de partid, de stat) isi transmiteau puterea odraslelor lor; nici o societate contemporana nu e atit de inchistata ca cea comunista; si inca se mai transmite, caci Romania contemporana nu este eliberata de vechile structuri si mentalitati.
Daca ar fi sa analizam cele spuse de Marx, criza fundamentala a capitalismului ar fi (fost) contradictia dintre caraterul tot mai larg social al muncii si modul de conducere si insusire al rezultatelor ei, tot mai ingust(„privat-capitalist”); sau ceva de genul asta; dar comunismul a atins o concentrare a puterii mult mai mare decit in capitalism; conducerea era, clar, la discretia citorva pe plan central si a citorva pe plan local, iar valoarea muncii se ducea toata la stat, unde -iar- citeva persoane decideau in legatura cu utilizarea ei. Aceiasi care conduceau politic.
Deci, Iliescu, poate critica linistit comunismul care ar fi fost orice. Inclusiv capitalism de stat.
Problema este : ce este comunismul? Prin ce metode vrea Iliescu sa reinvie comunismul? In afara de demagogie, mai exista ceva ce poate fi incercat? Si cum dovedeste asta in practica PSD? Prin lideri plini de dosare penale, situati deasupra legii de niste legi strimbe? Prin lideri de partid (la centru si-n teritoriu) Care nu au nici o legatura cu saracimea? Oameni care au devenit mosieri, patroni, rentieri, (prin mijloace dubioase) vor sa faca politica de stinga?
Trebuie sa recunoastem ca are o viziune foarte originala asupra politicii vechi si noi din Romania. Si nu numai.
Teoria comunismului a fost enuntata de Marx cand locuia la Londra si era intretinut de capitalistul Engels.Au mai trecut150 de ani de atunci.Practica moderna a inceput cu bolsevismul care a declarat ca toate mijloacele sunt acceptabile pentru a atinge idealul comunist.Dece a dat faliment? Se pare ca in primul rand dictatura proletariatului a dat faliment. patricienii dela partid reprezentau clasa constienta
iar proletarii care aveau mai putine nevoi erau indoctrinati ca o duc bine. Se pare ca si plebeii s’au desteptat. Iliescu cu gasca lui de securisti si alta dihanii au vrut sa coninue jocul cel vechi prin aceleasi metode : mineriade, etc. Si acum spun ca de data asta o sa fie mai bine. Daca il credeti este problema voastra.
Domnule Tismaneanu, in general sunt de acord cu dvs in multe cazuri. Mi-am spus in repetate randuri punctul de vedere fravorabil ideilor dvs.
Va voi pune totusi o intrebare care desi nu are legatura directa cu acest text, are totusi o legatura clara cu ceea ce ati afirmat pe situl dvs (nu am alt loc unde sa va adresez intrebarea, pentru ca nu aveti contactul cu cititorii).
Ati laudat nemasurat de mult Revista 22. V-as ruga acum sa accesati articolul lor (singurul!) in care ei vorbesc despre homosexuali. In primul rand ca ei au vorbit despre noi doar in contextul parazilor gay, ceea ce este condamnabil de la bun inceput. Nu toti homosexualii agreaza parazile gay. Nu ma intereseaza deloc parerile lor despre parazile gay, dar ma lezeaza modul in care discuta Revista 22 despre homosexuali in general. Oricat de homofobi ar fi (si nu ma indoiesc ca ei sunt foarte homofobi, dupa cele citite in ziarul lor), tot nu ar fi fost corect sa discute intr-un mod atat de injurios. Daca ar fi discutat astfel despre alte minoritati, ar fi putut avea loc un scandal international.
Eu am decis sa nu mai citesc aceasta fitzuica, care oricum are un tiraj minimal(complet neglijabil pentru o tara de peste 20 de milioane de oameni.
Ma intreb: de ce o laudati cu atata pasiune?
Nu inteleg.