caractere mai micireseteazacaractere mai mari

Cele mai recente contributii la rubrica Marturii



 

„Dilema vieţii mele” – povestea unui adolescent deţinut la Auschwitz

de (24-1-2010)
Familia Nussbaum, deportată la Auschwitz in 1944. A supravieţuit numai VasileFamilia Nussbaum, deportată la Auschwitz in 1944. A supravieţuit numai Vasile

Publicăm această mărturie în preajma datei de 27 ianuarie – Ziua Internaţională a Memoriei Holocaustului – zi în care, în 1945, era eliberat lagărul de exterminare de la Auschwitz

Preambul În primăvara lui 1944 Vasile Nussbaum era elev la Liceul evreiesc şi locuia la Cluj , împreună cu părinţii şi fratele său mai mic, Sanyi. În câteva zile au fost deposedaţi de toate bunurile, închişi în ghetoul de la Fabrica de cărămizi şi apoi deportaţi la Auschwitz, unde copiii au fost separaţi de părinţi, încă din prima zi. Cei doi fraţi au rămas la Birkenau – Auschwitz, în baraca copiilor, înfruntând foamea, frigul, umilinţele şi maltratările. Momentul cel mai dramatic, după cum povesteşte Vasile Nussbaum, s-a petrecut în toamna lui 1944, când Sanyi a căzut pradă selecţiei.

După selecţie, fratele meu a rămas închis, pentru câteva zile într-o baracă, întrucât camerele de gazare şi crematoriile erau „prea aglomerate”… Aveau întâietate transporturile nou sosite.
La un moment dat, în faţa barăcii unde a fost închis fratele meu, am zărit pe unul din supraveghetori, deţinut şi el, pe care-l cunoşteam.
M-am apropiat de el şi l-am întrebat: „Nu poţi să-l salvezi pe fratele meu?”. „Cum îţi imaginezi aşa ceva ? Răspund cu capul pentru numărul selectaţilor închişi aici !” mi-a spus el. Am luat-o din loc, plin de amărăciune, însă abia am făcut câţiva paşi, că omul a venit după mine şi-mi zis: „Ar exista, totuşi, o soluţie… Caută un băiat cam de vârsta fratelui tău şi dă-i o felie din raţia ta de pâine şi trimite-l la mine cu ceva, cu un răvaş, de pildă. Eu am să-l ţin în baracă pe el şi îi dau drumul fratelui tău.. Am găsit un băiat şi am procedat aşa cum ne-am înţeles. S-a învoit fără probleme. M-am uitat cum se îndepărtează, cu paşi repezi, să-şi îndeplinească „sarcina”… După câteva secunde după am făcut ceva ce nu-mi pot explica: am fugit după,
l-am ajuns din urmă şi am sărit pe el spunându-i că nu mai e cazul. Nu înţelegea ce voiam şi mi-a spus cu năduf: „Să ştii că pâinea nu ţi-o dau înapoi!” Nu-mi pot explica mobilul, ce m-a împins, ca pe negândite, instinctiv, să-l opresc pe băiatul acela. Se pare că nu eram în stare să-l trimit în locul fratelui meu… Asta e marea dilemă a vieţii mele. Nu există vreun judecător, ca să mă absolve …şi nici procuror, ca să mă condamne… A fost şi a rămas dilema mea eternă… Vă daţi seama în ce hal de disperare eram.…. Eram un adolescent. Aveam 15 ani. Peste câteva zile, după ce ocupanţii barăcii fuseseră duşi la camera de gazare, m-am întâlnit cu supraveghetorul respectiv. „Ţi-am spus să trimiţi pe cineva,în locul fratelui tău, dar nu ai mai trimis pe nimeni. Uite, am ceva pentru tine.”- mi-a spus, întinzându-mi un cocoloş de hârtie de împachetat. ”Fratele tău mi-a cerut hârtie şi creion, ca să-ţi scrie ceva.”. Am desfăcut hârtia şi am citit scrisul mâzgălit de lacrimi al frăţiorului meu de 13 ani: „Ştiu că o să mă ducă într-un loc bun. N-o să-mi mai fie foame, nici frig. Îţi doresc să scapi cu viaţă. Ai grijă să nu-i întristezi pe părinţii din pricina mea.”
În noiembrie 1944, Vasile Nussbaum a ajuns cu un transport în lagărul Buchenwald, unde la 11 aprilie 1945 a fost eliberat. În continuare Vasile Nussbaum povesteşte de o întâlnire peste câteva zile după eliberare.
După eliberare, cei deţinuţii se adunaseră pe Appellplatz, în special cu speranţa că vor întâlni vreo rudă, sau măcar un concitadin Plimbându-mă pe Appellplatz, l-am zărit pe băiatul de la Auschwitz, cu care voisem să-l înlocuiesc pe fratele meu. M-am dus la el, i-am sărit de gât şi l-am îmbrăţişat cu putere. El m-a împins uimit şi mi-a spus: „Tu eşti complet nebun! Atunci, la Auschwitz, m-ai rugat ceva, eu am fost de acord şi tu m-ai îmbrâncit, iar acum vii din senin şi mă săruţi, ca pe un frate !”. N-a aflat niciodată ce fusese în sufletul meu. Soarta a făcut să nu ne mai reîntâlnim, însă mereu m-am frământat întrebându-mă ce s-ar fi petrecut dacă l-aş fi schimbat cu fratele meu şi ar fi fost trimis în camera de gazare, iar la o selecţie ulterioară fratele meu, care avea doar 13 ani şi era mărunţel şi firav, să fi fost selectat din nou ?!

Ce părere aveţi despre acest articol?
  • Corect 
  • Frumos spus 
  • Îmi dă de gândit 
  • Am învăţat ceva! 

Ecouri

  • Iudita Muresan: (24-1-2010 la 00:00)

    ma uimeste,modul natural si simplu in care autorul reuseste sa descrie aceasta drama sufleteasca morala care se suprapune tragediei ororilor din lagarele de exterminare nazista.Ii multumesc pentru lacrimile pe care le starneste lectura articolului in orice persoana care poate fi considerat „OM”.

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 3 Nu-mi place 0

  • Ana Ciucan Tutuianu: (24-1-2010 la 00:00)

    CUTREMURATOR !

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 3 Nu-mi place 0

  • landser: (24-1-2010 la 00:00)

    Alte minciuni jidanesti ?
    Sincer mi-as fi dorit sa vad 6 milioane si-n +,dar din pacate nu a fost sa fie.
    6milioane de minciuni sunt inca in viata !
    Praful sa se aleaga de voi jidanilor !

    Controversat. Tu ce crezi? Imi place 1 Nu-mi place 6

  • Petru Clej: (24-1-2010 la 00:00)

    Am postat ecoul abject precedent ca să ilustrez infamia scursurilor antisemite care hălăduiesc în felurite cocini virtuale. În acest caz o imagine virtuală care se ascunde sub adresa de email (inexistentă) mori@yahoo.com și adresa de IP 141.85.0.113.

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 0 Nu-mi place 0

  • Vlad Solomon: (24-1-2010 la 00:00)

    Pe mine nu ma mira ecoul plin de ura, chiar ma face sa simt mila pentru lasul anonim, care sufera, isi maninca sufletul, pentru ca evreii inca mai exista. Oare nu realizeaza ca prin ura isi consuma proria sanatate. E un exemplu tipic pentru cei ce NU vor putea fi niciodata convinsi ca aceasta mosntruasa crima a avut loc cu doar 70 de ani in urma, indiferent daca li se aduc ” argumente istorice”. Violenta din limbaj, tot asa, e doar un bumerang, pariez ca i-a urcat tensiunea.
    Uneori am impresia ca Raportul Wiesel a fost inutil, ca istorici de prestigiu au ostenit zadarnic.
    Anonimul sucarit putea macar sa profite de ocazie sa arunce o piatra in Transilvania perioadei ungare, sa se rafuiasca cu ungurii…
    A pierdut-o… Nici macar nu e atent la lectie, o sa ramina repetent.

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 1 Nu-mi place 0

  • Kassovitz Toma: (24-1-2010 la 00:00)

    Am fost mai mic decat ei, dar fratele meu era coleg cu Sanyi. Din clasa lor de 53 elevi, au ramas trei in viata, din care numai unul s-a intors de la Auschwitz.

    Dupa atatia ani, care au trecut, articolul m-a cutremurat. Din poza alaturata am recunoscut numai pe tatal lui Laci.

    Multumesc Romaniei Libere pentru ca nu lasa sa se uite trecutul. Lincul am trimis imediat in Israel la cei plecati de aici. Pot sa zic ca a avut ecou.

    Apreciat. Îți place sau nu: Imi place 6 Nu-mi place 0

  • Stefan Maier: (24-1-2010 la 00:00)

    Domnule Kassovits Toma,

    Pe mine ecouri ca si cel al dv. ma cutremura tot atat de mult pe cat ma impresioneaza marturia domnului Nussbaum. Interventii ca ale dv. dezvaluie realitatea in deplinul ei tragism, acela al nenumaratelor persoane care au fost marcate de crimele in masa, al retelei invizibile de relatii intrerupte absurd, violent, al sfasierii culturii, istoriei, a tot ce este demn de respect in rasa umana.

    Ca editori ai acestei publicatii, consideram ca este o minima reparatie, neseminificativa altfel, poate doar putin mai mult decat nimic, incercarea noastra de a prelungi in spatiul virtual numele celor disparuti, de a indemna la un moment de reflectie si de meditatie, facand moartea lor mai putin absurda prin lectia istoriei pe care, speram, si-o vor insusi generatiile mai tinere.

    Va multumesc pentru ecoul dv.

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 3 Nu-mi place 0

  • Serena Adler: (24-1-2010 la 00:00)

    Eu nu obisnuiesc sa scriu comentarii, dar acest comentariu este pentru un prieten drag, al meu si al familiei mele. Pentru mine si cei ca mine, fiecare asemenea marturie este cutremuratoare si incarcata de semnificatii.Va doresc tuturor celor care ati supravietuit din acel iad, sa fiti sanatosi si sa continuati sa vorbiti celor multi care va asculta, dar mai ales tinerilor care au nevoie de adevar.

    Multumesc Laci!

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 2 Nu-mi place 0

  • florin predescu: (24-1-2010 la 00:00)

    Ca de obicei randurile evocatoare si sensibile ale Andreei sunt un memento al unei epoci tragice prin care au trecut milioane de suflete nevinovate.
    Randurile nu sunt o provocare la ura, nu sunt o chemare la razbunare, ci sunt pur si simplu momente de pietate, de cinstire si un apel catre viitor ca asemenea acte sa nu se repete.

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 0 Nu-mi place 0



Dacă doriţi să scrieţi comentariul dv. cu diacritice: prelungiţi apăsarea tastei literei de bază. Apoi alegeţi cu mouse-ul litera corectă (apare alături de mai multe variante) şi ridicaţi degetul de pe litera de bază. Încercaţi!

Reguli privind comentariile

 
54.158.194.80