zăpada ar trebui să fie o rochie albă,
un val de flori mărunte,
o altă primăvară,
pe care să o ghiceşti blând,
tocmai pe coama neagră a unui gând.
dorul ar trebui să fie un leu alb,
o adulmecare înţeleaptă de amurg,
ca şi cum ochiul închis ar trăi
din aşteptare, ca să fie pătruns
cu povestea deschisă de o lună albastră.
pânza de păianjen ar trebui să fie
din boabe de rouă, mărgele cu chipuri
sunând a repetiţie răsturnată-n psalm,
legând teoria răsăritului de soare
cu infinitul iubirii, zâmbet în alergare.
seara asta ar trebui să fie simplă,
din două inimi de flamingo…
dorinţele să treacă prin ametistul
voluptos al aripilor de libelulă,
împletind străzi cu vitralii şi îngeri.
21 ianuarie 2010, 16:53