caractere mai micireseteazacaractere mai mari

Cele mai recente contributii la rubrica Marturii



 

Interviu cu un rabin centenar – ultima parte

de (17-1-2010)
Stop cadru din emisiunea Shalom, dec. 2007Stop cadru din emisiunea Shalom, dec. 2007

Preambul: Moshe Carmilly-Weinberger s-a născut în februarie 1908 la Budapesta, copilăria şi-a petrecut-o la Vaşcău, a urmat Ieşiva la Satu Mare şi apoi Institutul Rabinic din Budapesta. Între 1934 –1944 a fost rabinul comunităţii neologe din Cluj. A trecut graniţa de la Feleacu într-o noapte din preajma instalării ghetoului din Cluj (mai 1944). A stat un timp la Bucureşti şi apoi s-a îndreptat spre Palestina. A fost profesor de liceu în Israel, apoi funcţionar la Ambasada israeliană din Budapesta şi, în final, profesor emerit la Yeshiva University din New York. A publicat numeroase lucrări ştiinţifice în domeniul studiilor iudaice şi câteva cărţi despre istoria evreilor din Cluj şi din Transilvania. În 1990 a iniţiat înfiinţarea Institutului de Iudaistică şi Istoria Evreilor din cadrul Universităţii Babeş-Bolyai, institut care-i poartă numele. De 19 ani patronează conferinţele internaţionale de iudaistică din Cluj, pe care de câteva ori le-a onorat cu prezenţa. În octombrie 2007 Moshe Carmilly-Weinberger a participat la Conferinţa Internaţională de Iudaistică unde şi-a lansat cartea autobiografică On three Continents – povestea unui secol de viaţă şi a fost sărbătorit cu prilejul împlinirii vârstei de 100 de ani. Cu aceeaşi ocazie mi-a acordat şi un interviu. Nu era prima noastră întâlnire. Cu câţiva ani în urmă îmi evocase, pentru un film portret, figura lui Antal Márk – legendarul profesor de matematică şi directorul Liceului Evreiesc din Cluj (1920 – 1927; 1940 – 1942). Am stat faţă în faţă cu acest domn venerabil, în camera de protocol a hotelului unde era cazat. Obrajii neridaţi, de culoarea fildeşului, privirea directă şi mintea limpede nu-i trădau vârsta. Doar spinarea încovoiată şi mâinile uscate, de culoarea răşinii, vădeau trecerea celor 100 de ani. Am discutat peste o jumătate de oră, după care Moshe Carmilly-Weinberger s-a retras; îl obosise convorbirea. Unele întrebări şi-au găsit răspuns, altele au rămas în suspensie, dar sper că din discuţia noastră se pot reconstitui câteva secvenţe ale vieţii comunităţii evreieşti clujene, spulberată de Holocaust.

Anii 1940 – 1944

Andrea Ghiţă: După instalarea administraţiei maghiare lucrurile s-au înrăutăţit. Comunitatea întâmpina dificultăţi foarte mari. În 1940 aţi organizat Liceul Evreiesc, pentru că profesorii şi elevii evrei fuseseră daţi afară din şcoli, din cauza reglementărilor numerus clausus şi numerus nullus . Persecuţiile s-au înăsprit…Vorbiţi-mi, vă rog, despre asta.
Moshe Carmilly-Weinberger: – Nu pot vorbi despre asta, acum !
A.G: – Nu…Atunci să vorbim despre altceva.
Moshe Carmilly-Weinberger: În vremea aceea trăiau la Cluj mai multe personalităţi. Ce ne puteţi spune despre ei ? De pildă despre Janovits Jenő * .
Moshe Carmilly-Weinberger: Pe Janovits Jenő nu l-am cunoscut personal, dar îl cunoşteam pe Kovács Győrgy** , un excelent interpret al lui Shakespeare, care venea la templu să-mi asculte predica.
A.G: A existat şi un teatru evreiesc. Când s-a înfiinţat şi unde funcţiona ?
Moshe Carmilly-Weinberger: Când actorii evrei au fost daţi afară de peste tot…A funcţionat la Clubul Metalul, dar nu pentru multă vreme.
A.G.: Jucau piese evreieşti ?
Moshe Carmilly-Weinberger: Nu numai evreieşti, ci şi de alţi autori…Au jucat şi Lessing. Jucau piese de scriitori germani şi maghiari, dar şi evrei. Era un teatru excelent.
A.G. Pe Karácsony Benő*** l-aţi întâlnit ?
Moshe Carmilly-Weinberger: Nu mai ţin minte…Cineva scria undeva
că m-ar fi întâlnit, iar eu l-aş fi indus în eroare. Eu l-am sfătuit să plece în Palestina.
A.G. : Şi sub administraţia maghiară se putea emigra în Palestina ?
Moshe Carmilly-Weinberger: Nu. Nu se putea pleca.
A.G. Unii le reproşează evreilor că s-au lăsat deportaţi fără a opune rezistenţă…
Moshe Carmilly-Weinberger: Nu mai spune ! Să opună rezistenţă ? Cum puteai să te opui unei poliţii ca aceea?!
A.G: Vă rog să ncercaţi să detaliaţi care era situaţia politică, cum era viaţa din perioada aceea.
Moshe Carmilly-Weinberger: Era sclavie, pur şi simplu sclavie. Nu ştiam ce ne aduce ziua de mâine…Cum era să te opui ?! Majoritatea covârşitoare a tinerilor evrei erau în detaşamentele de muncă. Rămăseseră acasă doar femeile, bătrânii şi copiii… Să te ridici la luptă cu ei ?
A.G: Care a fost atitudinea populaţiei creştine ?
Moshe Carmilly-Weinberger: Am scris în cartea mea despre asta şi i-am condamnat că i-au ajutat pe naziştii maghiari. Doar episcopul Márton Áron a trecut graniţa şi a venit la Cluj…Eram prieten cu el şi m-am dus la biserica romano-catolică de la Cluj şi i-am rugat să-i transmită lui Marton Áron, care era la Alba Iulia, că dacă prietenia înseamnă ceva pentru el, să vină încoace şi să ne ajute. A venit şi a ţinut două
predici extraordinare, una la 18 mai 1944, la Biserica Sfântu Mihail, din centrul Clujului. Tot el a adresat câteva scrisori către guvern…Nu aveai cu cine să organizezi rezistenţa pentru că în oraş erau numai copiii, femeile şi bătrâni. Ce-am fi putut face cu ei ? Oricine s-ar fi opus ar fi fost ucis imediat….
A.G: Ce atribuţii avea conducerea comunităţii evreieşti din oraş ?
Moshe Carmilly-Weinberger: Vă referiţi la Judenrat ? Avea foarte multe de făcut. S-a deschis o cantină populară pentru că nu se găsea de mâncare. Evreilor li s-a interzis să meargă la cumpărături, nu puteau ieşi la cumpărături decât între anumite ore, când practic nu se mai găsea nimic în magazine sau la piaţă.
A.G: Şi cantina cum era aprovizionată?
Moshe Carmilly-Weinberger: Comunitatea s-a străduit să facă rost de alimente
şi a deschis o cantină . Şi eu mâncam acolo…
A.G: Ce era în sufletul oamenilor ? Ştiau că frontul era aproape
şi sperau…
Moshe Carmilly-Weinberger: Ce mai întrebaţi ? Aţi dat singură
răspunsul… L-aţi dat! E foarte greu să evoci acele vremuri şi să te gândeşti că totul
s-a petrecut în câteva săptămâni…Atunci a fost o veşnicie…O veşnicie.
A.G: În aceste condiţii, fuga Dvs. de la Cluj poate fi considerată un miracol ?
Moshe Carmilly-Weinberger: …Ne pregăteam să intrăm în ghetou. Soţia mea s-a dus la frizer să-şi tundă părul ca să şi-l poată păstra ordonat în ghetou. Şi atunci am fost solicitat să duc vestea în lume. Noi eram izolaţi de lume, ni se interzisese să avem telefon şi să călătorim. La început am rugat-o pe soţia lui Frigyes Gross, care era catolică, să-şi ia documentele creştine şi să se ducă la Budapesta ca să ne aducă veşti despre ce se întâmpla acolo… Dar nu am aflat nimic. Eram izolaţi de lume şi de aceea Judenratul a vrut ca cineva să fugă peste graniţă şi să dea de veste lumii ce lucruri cumplite se petreceau aici. Şi m-au desemnat pe mine. Am trecut graniţa la Turda şi am plecat la Bucureşti…
A.G: Aţi luat ceva documente cu Dvs. ?
Moshe Carmilly-Weinberger: Nu se putea…Nici nu-mi trecea prin minte să duc altceva decât şalul de rugăciune şi filacteriile…
A.G: Povestiţi-mi, vă rog, cum a fost…
Moshe Carmilly-Weinberger: Sunt foarte obosit…Să punem capăt interviului.
A.G: După ce aţi părăsit Clujul n-aţi mai fost rabin, nu-i aşa ?
Moshe Carmilly-Weinberger: N-am mai vrut să fiu rabin…Ci profesor.
A.G: De ce aţi preferat să fiţi profesor ?
Moshe Carmilly-Weinberger: Dar ce am făcut toată viaţa ? Rabinul este învăţător. Ce făcusem la Cluj ? Nu fusesem profesor la Liceul Evreiesc?!

Un interviu neterminat
Din păcate oboseala discuţiei şi emoţia amintirilor l-au cotropit pe interlocutorul meu, venerabilul rabin Moshe Carmilly-Weinberger. Vârsta matusalemică a interlocutorului şi multitudinea întrebărilor pe care doream să i le adresez şi-au pus amprenta şi asupra coerenţei interviului… Oricum era imposibil să acoperim într-o singură discuţie întreaga perioadă dintre 1934 – 1944, un deceniu sumbru care a sfârşit în tragic. Cine ştie, poate soarta ne rezervă o nouă întâlnire şi vom putea continua convorbirea…În februarie Moshe Carmilly-Weinberger va împlini 102 ani de viaţă.

* Janovits Jenő (1872 – 1945) – director al Teatrului Maghiar din Cluj între 1905 – 1930 şi pionier al producţiei maghiare de film din Cluj, din anii 1910 – 1920.
** Kovács Gyôrgy (1910 – 1972) – actor de teatru şi film
*** Karácsony Benő ( 1888 – 1944, Auschwitz) – scriitor maghiar interbelic

Ce părere aveţi despre acest articol?
  • Corect 
  • Frumos spus 
  • Îmi dă de gândit 
  • Am învăţat ceva! 

Ecouri



Dacă doriţi să scrieţi comentariul dv. cu diacritice: prelungiţi apăsarea tastei literei de bază. Apoi alegeţi cu mouse-ul litera corectă (apare alături de mai multe variante) şi ridicaţi degetul de pe litera de bază. Încercaţi!

Reguli privind comentariile

 
54.159.85.193