Şi toate drumurile – ca o pedeapsă
zac în mine…
mă urmăresc în vise
cu ochi tăioşi de linx
zadarnic caut…
nu mai găsesc în cuiburi
nici amintiri
nici cântece nebune
ce-au ars sub bolţi de foc
…dar trupul greu de drumuri
s-a zvârcolit
când umbra unui zbor îndepărtat
m-a ispitit… nălucă albă…
şi glasul despărţirii
deschide răni… ce nu s-au vindecat
Eu cresc în jurul lor – cu încă o noapte
tăcere!
în sălaşul stelelor dorm gânduri de copil
şi tolănite-n scorburi – umbrele
ţes leneş… văluri de uitare
peste grăbiţii paşi
înstrăinaţi cu fiecare zi
de prima sărbătoare…
Şi toate drumurile – ca o pedeapsă
zac în mine…
mai simt blestemul apei
şi-al pietrelor sub tălpi
mă întorc cu gândul… şi smulg dintre ruine
calea răvăşită
ce „m-a născut”… poet,
poet…
din ciclul (poeme becartiene)
24 octombrie 2009