In primavara trecuta internationalul Sorin Socol, in sustinerea candidaturii lui Alin Petrache la presedintia FRR, facea o acuzatie foarte grava: conducerea federatiei a sabotat echipa nationala! (vezi „Gandul” din 23.03.2009), referindu-se la modul de gestionare a echipei nationale, care termina catastrofal sezonul oficial de primavara in CEN (infrangeri la Rusia, Georgia si Portugalia).
Aflat atunci in campanie electorala actalul presedinte al FRR, Alin Petrache, indignat la randul sau de starea anchilozata din rugbyului nostru, fara programe si strategii de recuperare, a aruncat se el manusa echipei federale de atunci, acuzand-o dur de lipsa de competenta si profesionalism. Incisivitatea excesiva in critici a fostului capitan al echipei nationale, lasa impresia la prima vedere si a unui conducator curajos si destoinic al federatiei, pus pe fapte mari, poate chiar un potential reformator al rugbyului romanesc. La aceasta impresie s-a adaogat si o serie de promisiuni tentante (atragerea unor fonduri substantiale, recuperarea competitivitatii echipei reprezentative, dezvoltarea activitatii de copii si juniori etc.) ce au atras sufragiile delegatilor cluburilor, care l-au ales cu speranta intr-o solutie salvatoare a rugbyului nostru.
Dar, iata, la noua luni de la preluarea mandatului federal nu s-a schimbat nimic din ce atat de virulent condamna, nici mentalitatea si nici stilul de abordare a complicatelor probleme. Concret, dupa zarva facuta in candidatura si suficient timp pentru structurarea si declansarea unui amplu proces de actiune, nimic nu s-a miscat in rugbyul nostru. Inexistenta unor proiecte ferme de dezvoltare sau perfectionare a activitatii si lipsa unei minime contributii de la nivel federal pentru consolidarea cluburilor (d.p.d.v. organizatoric, metodologic si managerial), spune totul despre incapacitatea echipei federale pentru scoaterea rugbyului din impas.
Sustine afirmatia de mai sus realitatea traita si sesizata de lumea rugbyului nostru. In acest sens este de mentionat: Asociatia Municipala de Rugby Bucuresti (si in aceiasi situatie sunt toate cluburile si structurile din tara) care coordoneaza activitatea la nivel de copii si juniori a 14 cluburi si sectii de rugby si organizeaza competitiile a 45 de echipe, nu a primit de la noua conducere federala nicio schita de proiect sau program de dezvoltare-perfectionare, ba nici macar o recomandare metodologica sau o consultatie tehnica (prezenta unui director de dezvoltare la trei sedinte de programare de jocuri fiind doar contemplativa). De retinut este si faptul ca in totalitate activitatea de coordonare a AMRB se desfasoara pe baza de voluntariat, iar FRR nu acorda nicio sustinere financiara pentru acest important rezervor al rugbyului nostru.
Dupa cum s-a dovedit, eliminand complet din preocupari problemele activitatii de baza (concret dezvoltarea si perfectionarea structurala si functionala a cluburilor, largirea activitatii de copii si juniori), obiectivul central al presedintelui si a numerosului corp federal a ramas echipa nationala, marcata si aceasta de serioase incertitudini in privinta capacitatii competitive pentru apropiatele examene care vizeaza calificarea la Cupa Mondiala.
Ce ridica insa si mai serios semne de intrebare si elimina increderea in intentiile si capacitatile forului federal pentru redresare a rugbyului nostru, este chiar convingerea distorsionata a presedintelui Alin Petrache despre activitatea pe care o conduce, exprimata public in interviuri acordate cu generozitate (vezi „sportlocal.ro”/17.12.2009, „GSP.ro”/23.12.2009 si „frr.ro”).
Bazaconiile, ca sa le zic asa, spuse de dumnealui, presedintele FRR, in interviurile mentionate, sunt de natura sa toarne indoiala in suflet cunoscatorilor de rugby in privinta seriozitatii acestuia. Adevarate bombe, in stare sa socheze! Pentru ca atunci cand dumnealui isi umfla muschii, manifesta o asemenea stare de incredere si satisfactie ca ramai perplex, mai ales stiind ca 2009 a fost cel mai negru an din istoria rugbyului romanesc. Parca unui conducator cu picioarele pe pamant i-ar trebui mai multa luciditate si competenta pentru punerea in miscare a organismului ce conduce, cum si ceva ratiune si circumspectie in evaluari si declaratii. Astfel:
– Afirma dumnealui ca de acum in opt ani vom reusi sa facem o nationala capabila sa repete miraculosul 15-0 realizat cu francezii in anul 1980 de o formidabila echipa a Romaniei (!?). Or, decalajul produs fata de francezi, datorita impulsului imens dat de profesionalizarea jocului, dar mai ales pe seama restrangerii ariei de activitate, sau a retardului de la noi in organizare si instruire, plaseaza aceasta imatura afirmatie in zona glumelor penibile.
– Oare s-ar putea baza iluzoria predictie de mai sus pe cei 6.000 de jucatori la esaloanele de copii si juniori, pe care ii declara? Daca avem, insa, in vedere ca numarul total de jucatori, la toate categoriile si esaloanele, se estimeaza in jurul cifrei de 4000 (indiferent de cifrele oficiale, ireale, declarate la IRB), inseamna ca 3000 de copii si juniori au aparut fara sa stie nimeni ce si cum, de cand dumnealui este presedinte! Neadevar jenant, iar bomba de abia acum vine: vrea ca la sfarsitul anului 2010 numarul de 6000 va fi dublat! Daca la aruncarea cu cifrele, se vede, nu-i este prea greu, am vrea sa ne spuna cum, unde si cine face cele 240 de noi echipe (cu 25 componenti) formate din cei 6.000 tineri, atrasi si formati in acest an, dintr-un condei, de „harnicul” presedinte. Cum la aceasta data declaratia nu are in sustinere niciun proiect-program (serios conceput si fundamentat) si conteaza doar pe cei 4-5 directori regionali de dezvoltare, este complet descoperita. Si asta si pentru ca acesti directori nu dispun de o metodologie adecvata de actionare, nici de parteneriate cu inspectoratele de invatamant, nici de o minima finantare si nici de autoritate la cluburi si sectii. Asa, se intelege, declaratia presedintelui (cu miile de copii si juniori scosi din maneca) este si demagogica, si iresponsabila, dar si mai si… condamnabila, descreditand total federatia ce o conduce.
– Se declara multumit de activitatea reprezentativelor de juniori in competitiile europene si mondiale, omitand sa mentioneze ca participarea noastra se petrece la a adoua categorie valorica, undeva mai jos de locul 16 mondial, la unele categorii chiar cu Japonia, Uruguai, Rusia si Georgia in fata; ar mai fi trebuit sa ne spuna (dar cred ca este foarte complicat) daca forul federal are macar o bruma de program pentru integrarea tinerilor internationali in activitatea de seniori; sau cum reusesc cele 10 echipe de juniori U19 (dintre care jumatate sunt de slaba calitate) sa asigure celor 25 echipe de seniori reimprospatarea cu elemente de perspectiva (!?). Apoi, nu se sfieste sa nedreptateasca in apreciere o activitate deosebita, cea a reprezentativei U18 (clasata pe locul 4, dupa Franta, Anglia si Irlanda, intr-o competitie cu 32 de natiuni), doar pentru ca nu a agreat antrenorii acelei reprezentative, posibili lideri autohtoni.
– Fara nicio exagerare, presedintele se prezinta entuziasmat de raspandirea rugbyului in mediul feminin si ne spune ca avem echipe frumoase si puternice de la care asteapta rezultate mai bune decat ale baietilor. Retineti, in momentul de fata este vorba de o echipa de senioare (Gr.Sc.CFRU Pascani) si vreo doua „urme de echipe” – adica cu activitate ocazionala, fapt pentru care anul trecut n-a avut cine sa dispute titlul de campioana nationala! Ar mai fi cateva nuclee de junioare, suficient de nesemnificative. Asta este activitatea cu care presedintele se lauda!
– Este incantat si de afluenta spectatorilor la jocurile internationale. Chiar nu stie presedintele ca jocul anost al echipei noastre si lipsa satisfactiilor, prin rezultate slabe, a redus si mai mult asistenta, sau ca asemenea evenimente beneficiaza de o mobilizare larga la nivel de copii si juniori carora la datele respective le sunt programate competitii pe acelasi stadion?
Si pentru a nu lasa dubii daca afirmatiile de mai sus au fost facute in totala constienta si responsabilitate, presedintele concluzioneaza: „Din aprilie, cand am devenit presedinte, am facut foarte multe in foarte putin timp, caci am luat-o de la zero, asa de jos ajunsese Federatia in momentul acela.” Si retineti, cand se lauda cate a facut isi ia drept argumente si aberatiile de mai sus, adica nimicul despre care am vorbit. Ce s-ar mai putea spune daca avem in vedere ca echipa nationala, de care s-a ocupat personal, a pierdut loc in rating-ul mondial, bilantul acesteia in disputa cu adversari de mana a doua, fiind complet negativ (6 jocuri: 4 infrangeri)!!!
Si iata cum in mistificari si nu in dirijare competenta presedinte FRR isi dovedeste curajul cu care doar cateva luni in urma nu se sfia sa infiereze public incompetenta conducatorilor federali.
Tanarul presedinte, atins de discretionismul sefiei, fara sa gaseasca diplomatia, strategia si parghile necesare pentru scoaterea din impas si imobilism a intragii structuri a rugbyului, incearca cu afirmatii eronate si realizari inexistente sa acopere o incapacitate dezolanta la presedintia la care s-a angajat. Daca dupa un an la carma federatiei (indiferent de calificare/sau nu la CM), are semne ca nu poate schimba radical mentalitatea si stilul de actiune ale activului federal salariat si benevol, cum si starea precara a rugbyului nostru de astazi, corect si onorabil ar fi sa-si dea demisia, evitand alte pierderi catastrofale in contul acestuia, ce, negresit, i se vor imputa.
Vasile Constantin – Mao
PS. Reportajul mentioneaza o „adevarata revolutie”, cu rupere de ritm din toate punctele de vedere (de imagine, de strategie si de actiune), petrecuta in rugbyul nostru de la preluarea mandatului de catre Alin Petrache. Intradevar la imagine rugbyul romanesc a batut toate recordurile, dar la negativ. In primul rand, sub mandatul Petrache nationala a mai clacat de 4 ori, rotunjind la 7 numarul infrangerilor din acest an si coborand Romania pe locul 19 mnondial. Nu este lipsit de importanta faptul ca invingatorii nostri au fost reprezentativele secunde (Italia A-2, Franta A, iar Fiji lipsita de principalii titulari). Mai mult, rezultatul de la Parma, cu stejarii ridiculizati la joc dar si ca scor/6-34 de o echipa tanara cu 9 debutanti, aminteste de recordul englezesc/0-134 la care rusinos am participat si noi in 2001, cu presedintele de astazi capitanul echipei de atunci. Ultimul joc international al anului, cu Leeds/0-47, a umplut paharul tristetii. Apoi, s-a incheiat campionatul trecut fara disputarea finalei pentru locul 3! Iar divulgarea mediatica la nivel mondial a celor doua batai generale petrecute la noi, a intrecut oricare alta mare isprava dintotdeauna a rugbystilor romani. Daca am mai adauga si „joaca de-a pedeapsa si izbavirea” a presedintelui si ale comisiilor federale, da, trista rupere de ritm la imaginea rugbyului romanesc! In aceeasi nota, si cu consecinte extrem de grave, s-ar putea vorbi si despre „ruperea” in strategie sau in actiune a presedintelui, iata, mistificator al tristei realitati.
(Va urma).