caractere mai micireseteazacaractere mai mari

Cele mai recente contributii la rubrica Istorie si actualitate



 

Germanii în Europa Centrală (II): vicisitudinile unei coexistenţe

de (10-1-2010)

Istoria comunităţilor germane stabilite în zone din regatele slave, din Ungaria şi pe litoralul baltic, nu a fost doar una a edificărilor urbane şi a inovaţiilor economice şi administrative, oricât ar fi de tentantă o astfel de abordare pentru o restituire idealizată a trecutului. Primele trei secole ale prezenţei germane în est au delimitat o perioadă de provocări pentru colonişti şi autohtoni, marcată de relaţii sinuoase, iniţiate din raţiuni pragmatice şi interese ce se doreau a fi compatibile, continuând cu episoade conflictuale şi compromisuri rezonabile, plasate în limitele dreptului medieval. Evitarea acestor episoade din demersul de restituire a trecutului, la fel de nefastă pentru adevărul istoric ca şi exagerarea semnificaţiei acestora, are şi dezavantajul de a priva cunoaşterea antecedentelor Europei Centrale de o serie de aspecte importante pentru evoluţia specificităţilor sale instituţionale şi societale, ca şi a funcţionalităţii relaţiilor individuale şi de grup.
Transferul unor comunităţi relativ numeroase din diverse regiuni ale Imperiului spre arealuri aflate la frontierele lumii cunoscute a diferit de fenomene similare petrecute în Occident şi de structurile întemeiate de cruciaţi în Orientul Apropiat, iar principala diferenţă constă în statutul juridic al teritoriilor destinate noilor veniţi. Acestea din urmă erau parte integrantă a unui patrimoniu, laic sau ecleziastic, iar expresia juridică a relaţiei dintre cele două părţi era dată de diploma privilegială emisă în favoarea acestor oaspeţi sau a conducătorului acestora. Diferenţele din această serie de acte privilegiale sunt date de disponibilitatea emitentului de a stimula înfiinţarea de aşezări prin stimulente economice şi imunităţi administrative şi fiscale şi capacitatea beneficiarilor de a lărgi aceste privilegii prin negocieri succesive sau printr-o interpretare proprie.
Evul Mediu este şi un timp al solidarităţilor pe orizontală, în care privilegiul avea accepţiunea pe care o are azi dreptul, iar apartenenţa la o categorie înzestrată cu un statut distinct era parte a succesiunii individuale şi încorpora consecinţe legale şi pecuniare. Forţa acestor factori de solidarizare în care afinităţile familiale au avut rolul lor, au guvernat conduita socială şi politică a colectivităţilor medievale în aspectele sale cele mai diverse, de la exploatarea solului la momentele de pietate publică, sau de la efortul de asigurare a securităţii bunurilor şi persoanelor la relaţia cu autoritatea seniorială sau cu suveranul. Structurile administrative fondate de germani au acţionat într-un sens similar, căutând să-şi afirme constant caracterul distinct în relaţie cu realităţile spaţiului de imigraţie. Această preocupare a determinat o relativă etnicizare a instituţiilor şi dreptului şi a produs o diferenţiere netă în raport cu restul societăţii autohtone. Expertiza superioară pe care coloniştii o aduceau cu ei din Imperiu le-a conferit o serie de avantaje în competiţia firească cu puterea centrală sau cu alte structuri privilegiate din proximitate, alimentând şi mai mult neîncrederea cu care erau priviţi de localnici. În altă ordine de idei, istoria medievală a Europei Centrale înseamnă şi naşterea statului slab, cu capacitate redusă de a controla teritoriul încadrat formal în frontierele sale şi de a gestiona litigiile care-i opun unii altora pe privilegiaţii locali. Regatele medievale ale slavilor apuseni şi maghiarilor au optat pentru un grad mai ridicat de descentralizare, în favoarea extensiunii teritoriale, iar o atare opţiune, rezonabilă într-o accepţiune contemporană, a privat autoritatea de mijloacele competiţiei cu monarhiile centralizate sau cu imperiile stepelor. Sursa principală a tensiunilor potenţiale era dată însă de stereotipiile xenofobe ce s-au manifestat de ambele părţi, potenţate de caracterul conservator al vieţii şi societăţii medievale şi de temerile pe care proximitatea străinului le activau.
Convertirea la creştinism şi organizarea statală s-au desfăşurat aici în relaţie cu presiunea exercitată de dinamicele state germane din vecinătate, iar cavalerii şi prelaţii germani prezenţi în anturajul ducilor şi regilor slavi şi maghiari trezeau suspiciunile elitelor locale. Expresia recognoscibilă a acestor atitudini este cea a a limbii, zonă de expresie a diferenţelor de origine încă din antichitate. Termenul utilizat de slavi pentru a-i denumi pe germani provine din desinenţa nem, însemnând mut, aluzie la specificul limbii germane sau la incapacitatea de a comunica cu vorbitorii acesteia. Interesantă este cariera etnonimului utilizat de maghiari nemetok, având aceleaşi sensuri, dar înrudit şi cu termenul nemzet, însemnând neam, naţiune. La rândul, lor, germanii erau animaţi de stări de spirit similare şi conştientizau elementele care îi diferenţiau de populaţia majoritară.
Chiar dacă scrierile vremii utilizează termeni cu nuanţe regionale, numindu-i pe germani mai curând saxoni, bavarezi sau suabi, alături de etnonimul mai general de Theutonici, identitatea naţională germană, în sensurile sale medievale era o formă de agregare comunitară care evolua spre etapa existenţei sale mature pe coordonate similare cu majoritatea naţiunilor europene. Lirica germană din secolul al XIII-lea conţine expresii ale ataşamentului faţă de pământul Germaniei, privilegiat în comparaţie cu toate celelalte, iar vicisitudinile conflictelor cu Sfântul Scaun au prilejuit numeroase manifestări, livreşti sau efective, ale conştiinţei etnice a germanilor sau în legătură cu aceştia. Cavalcadele Hohenstauffenilor în Lombardia sunt însoţite de o campanie publicistică de amploare, cu participarea oamenilor bisericii şi a mediilor urbane, care acreditează tema brutalităţii şi lăcomiei naţiunii germane sau ambiţia sa de a stăpâni asupra celorlalte naţiuni.
Lucrările şi corespondenţa unui intelectual cosmopolit prin formaţie şi ataşat punctelor de vedere ale Sfântului Scaun, John of Salisbury, conţin numeroase consideraţii referitoare la caracteristicile popoarelor europene, de o frapantă similitudine cu pamfletele pe care mijloacele Epocii Moderne le-au putut difuza la nivelul publicului larg. Germanii nu au o poziţie singulară din acest punct de vedere, reacţii de o ostilitate comparabilă au generat evenimente precum stăpânirea franceză în sudul Italiei sau în Ţările de Jos sau convieţuirea dificilă a normanzilor cu populaţia anglo-saxonă după 1066. Ostilitatea faţă de germani era cu atât mai mare în regatele din est, dacă avem în vedere faptul că aşezările germane erau întemeiate în zone limitrofe ale Imperiului, iar evoluţia lor a fost conectată cu relaţiile politice dintre deţinătorii autorităţii locale şi interlocutorii germani. O fază violentă a confruntărilor s-a manifestat în momentul primelor contacte mai profunde, când răscoalele păgâne din Boemia şi Ungaria încorporează şi dimensiuni xenofobe, victimele represiunii populare fiind mai ales clerici şi nobilii străini de la Curte. Chiar dacă aceste mişcări au putut fi înfrânte graţie unor politici moderate şi pe tărâm confesional, ostilitatea faţă de străini a continuat să fie o stare de spirit care determina solidarizarea comunităţilor cu elitele.
Tema colaborării monarhului cu străinii duşmani ai ţării şi locuitorilor săi este o prezenţă recognoscibilă în cronicile contemporane, iar în cazul cronisticii maghiare motivul reginelor germane, rutene sau cumane cu o influenţă nefastă asupra regilor este expresia tensiunilor interetnice şi deopotrivă a unor atitudini misogine de largă respiraţie în literatura medievală. Conflictul dintre catolici şi ortodocşi, cunoscut mai ales din perspectiva relaţiilor dintre Roma şi Constantinopol, s-a manifestat în Europa de nord-est în forma luptelor dintre ruşi şi germani. Formarea unor ordine militare cruciate aflate în relaţie cu episcopatul de la Riga şi disponibilităţile sale misionare spre răsărit au pus cnezatele Pskov şi Novgorod faţă în faţă cu forţa combativă a cruciadei, potenţată de interesele economice ale oraşelor Ligii Hanseatice, care domina schimburile din Marea Baltică şi Marea Nordului. Teama faţă de influnţele germane a pus în cauză loialismul dinastic, fapt consemnat de a treia cronică a Novgorodului, care menţionează detronarea cneazului de la Pskov, îndată ce acesta contractase o căsătorie cu sora episcopului de Riga.

Ce părere aveţi despre acest articol?
  • Corect 
  • Frumos spus 
  • Îmi dă de gândit 
  • Am învăţat ceva! 

Ecouri



Dacă doriţi să scrieţi comentariul dv. cu diacritice: prelungiţi apăsarea tastei literei de bază. Apoi alegeţi cu mouse-ul litera corectă (apare alături de mai multe variante) şi ridicaţi degetul de pe litera de bază. Încercaţi!

Reguli privind comentariile

 
54.224.103.239