În Polonia, iernile nu sunt sunt de regulă foarte grele. Anul acesta poate fi considerat o excepţie. Venind dinspre India in decembrie, am constatat că diferenţa de temperatură e de peste treizeci de grade Celsius. Pe aeroportul din Varşovia, atmosferă de sărbătoare umbrită doar de o constatare ce poate fi validată în diferite alte colţuri ale acestei ţări: polonezii nu vorbesc cu multă lejeritate limbi străine. Unii dintre ei, la auzul unor cuvinte străine, se sperie literalmente, alţii devin curioşi, însă rezultatul pentru un neofit într-ale polonei este acelaşi: comunicarea se realizează cu mari dificultăţi. În Varşovia, încerc să găsesc un bancomat în interiorul aeroportului, dar fac greşeala de a întreba folosind cuvântul deja internaţionalizat “ATM”; stupoare pe faţa celui de la “informaţii”… sunt încredinţat că nu există o asemenea maşinărie în aeroport. Aflu, însă, câteva zile mai târziu că ar fi trebuit să întreb de un… “bancomat”. În Poznan, al treilea oraş ca importanţă în Polonia, într-o cafenea dintr-un mare centru comercial încerc să mă interesez (desigur, în engleză) daca se poate fuma. Fata, o blondă cu aspectul unui om aflat în mare suferinţă, îşi schimbă culoarea feţei şi mă ignoră pur şi simplu. Norocul meu că nu eram singur… prietenul polonez mă ajută şi mă lămuresc până la urmă. Nu se poate fuma. După câteva zile, renunţ la a-mi mai exersa engleza şi apelez la prietenii localnici de fiecare dată când doresc să aflu ceva. Cel mai amuzant lucru avea să mi se întâmple ceva mai târziu, când am fost abordat de un cerşetor în staţia de tramvai. La deja clasica replică “I don`t speak Polish”, cerşetorul îmi cere în engleză ceva de mâncare. A fost un duş rece cu valoarea unei lecţii de care uităm cu toţii câteodată: nu există popoare omogene şi ar trebui să ne debarasăm de obiceiul etichetării lor “in corpore”.
Anul 2009 a însemnat pentru Europa cea mai importantă criză ecnomică de la finalul celui de-Al Doilea Război Mondial. Polonia, însă, a încheiat anul cu creştere economică. Nu e vorba de “miracolul polonez”, aşa cum clamează prin România diverşi politicieni, ci de măsuri coerente aplicate în timp de guverne cu diferite coloraturi politice. Economiile nu funcţionează după cine ştie ce principii metafizice, ci după reguli pragmatice. Clasa politică pare avea aceleaşi probleme (de reprezentativitate şi nu numai) ca şi în România, dar în Polonia sistemele par a funcţiona în ciuda politicienilor. E la fel de adevărat, însă, că tranziţia de la comunism la capitalism s-a făcut aici nu prin spasme şi convulsii politice şi sociale neconvingătoare (ca în spaţiul nostru carpato-danubiano-pontic). Ca nivel de inteligenţă, comuniştii polonezi erau cu câteva clase peste nomenclatura românească, idiotizată şi redusă la instinctele primare ale supravieţuirii prin turnătorie şi lichelism.
Deşi comparaţia riscă să jignească spiritul polonez, aici întâlneşti mai peste tot o rigoare germană aplicată unui popor care (iertată fie-mi generalizarea!) poate fi calificat drept “încăpăţânat”. Un soi de rigiditate atemporală i-a slujit pe polonezi în timpul istoriei lor recete, dar probabil că le-a cauzat şi destule neplăceri. În vremea comunismului (între 1981-1983, în timpul Legii Marţiale), când la televizor se difuzau programe despre măreţele realizări ale sistemului, polonezii, în semn de protest, ieşeau la plimbare, refuzând să asculte vocea propagandei roşii… Acesta este unul dintre cele mai inteligente forme de protest despre care am auzit vreodată. E şi o formă de păstrare a unei libertăţi la care mulţi dintre români au renunţat extrem de uşor. Pe de altă parte, catolicismul practicat în exces, văzut câteodată ca formă de patriotism, păstrează încă societatea poloneză departe de modernitatea secolului XXI. Avortul este interzis prin lege, căsătoriile interreligioase nu sunt deloc frecvente iar Biserica întreţine cu Statul o legătură puternică Deşi au protestat cu atâta inteligenţă în faţa propagandei comuniste, mulţi dintre polonezi par acum incapabili să facă o distincţie netă între catolicismul autentic şi marotele lui. La radiourile poloneze intervin frecvent ascultători cu opinii puternic rasiste, predicile unora dintre preoţii catolici sunt retrograde şi recurente (aşa cum se întâmplă, de altfel, destul de des şi în România) iar generaţia în vârstă (a “beretele de mohair”, aşa cum e ea numită) manifestă faţă de modernitate o detaşare ignorantă. Ca şi în România, religia este de multe ori cartea de vizită a unui “bun cetăţean”.
Cu toate acestea, oraşele poloneze respiră o atmosferă de calm patriarhal (cele mici) şi de civilizaţie aristocratică (cele mari). Deşi plimbarea cu tramvaiul la orele târzii ale nopţii nu e întotdeauna plăcută (datorită unor tineri agresivi şi gregari, lobotomizaţi şi zgomotoşi), politeţea e în general cuvânt de ordine. O politeţe rece pe care, însă, o prefer familiarităţii vulgare din multe oraşe româneşti. Invitat la o familie poloneză în cea de-a doua zi de Crăciun, ieşim cu toţii la plimbare prin pădure, după o cafea şi o gustare frugală. O conversaţie inteligentă mai apoi, atmosferă degajată de veche familie nobiliară… Discutăm despre tradiţii, despre România, despre Polonia, dezbatem câteva chestiuni lingvistice, mâncăm bine, bem un vin şi am senzaţia că sunt în plină perioadă interbelică. Nimic artificial, nici cea mai mică dorinţă de a epata. Părăsim satul spre seară cu certitudinea că există lucruri mai importante în lume decât alegerile sau coaliţiile partidelor de la guvernare sau din opoziţie. De fapt, aceasta este lecţia poloneză pe care aş vrea să mi-o însuşesc pentru 2010; se poate supravieţui foarte bine şi fără încrâncenări şi dispute sterile, oamenii îşi pot redescoperi umanitatea, pot preţui din nou lucrurile importante luându-şi distanţa necesară faţă de zona politică. Cu ochii pe ecranele televizoarelor, minţile noastre se îngustează câteodată vizibil, devenind anexe nefolositoare ale unor trupuri bombardate periodic cu tot fell de jonglerii politice. Asemenea calului ce nu vede decât drumul din faţa lui, riscăm astfel să devenim iremediabil provinciali; pierduţi în disputele noastre minore, cu certitudinea că lumea nu se întinde dincolo de ceea ce poate cartografia spiritul nostru îmbâcsit de stiri şi breaking news.
„Incrancenari si dispute sterile” exista cu duiumul si in Polonia. UE a stigmatizat in repetate randuri Polonia pentru „incapatzinarea” de care vorbiti, care merge pana in panzele albe cand e vorba de dogmele bisericii catolice poloneze.
Homosexualii sunt la fel de persecutati ca in Romania si ascunderea realitatii este la fel de profunda, desi in Polonia, spre deosebire de Romania, scandalurile cu caracter sexual ale clerului au cu mult mai mare publicitate.
Evident ca o religie cum este cea catolica nu poate fi decat intoleranta, ceea ce face si mai evidenta discrepantza dintre vorbele si faptele clerului catolic polonez.
Dupa parerea mea factorul cel mai important care a ajutat Polonia sa reziste mai bine crizei economice a constat in trecerea treptata la economia de piata chiar si in timpul comunismului. Acest lucru confirma ceea ce ati spus despre tembelismul ceausist prin comparatie cu educatia ceva mai buna a comunistilor polonezi.