caractere mai micireseteazacaractere mai mari

Cele mai recente contributii la rubrica Impresii de calatorie



 

China, Tibet, Japonia – minunat, dar greu de înțeles

de (27-12-2009)
Acest tren Acest tren „zboară” cu peste 400 km/oră

In urma cu doi ani am fost cu Colegiul Inginerilor Feroviari Italieni in China. O excursie cam scurta pentru cele 12 ore de zbor neintrerupt de la Munchen la Shanghai, dar aveam 2 obiective de interes profesional de atins: sa iau Maglevul, trenul super-rapid care parcurge cei 40 km de la aeroportul Pudong la Shanghai in numai 8 minute atingand 413 Km/ora, si sa ma urc in trenul „cel mai inalt din lume” care pleaca de la Lhasa spre Peking traversand muntii la inaltimi de 5000m.

Obiectivele au fost realizate , pot spune ca programul a fost respectat, facandu-ne sa descoperim lumi necunoscute, vazute poate numai in programe televizate de calatorii sau pe National Geographic. Am fost curiosi sa intelegem ceva din ritualurile atator religii care se intalnesc calatorind in China, de la budhism la islam, taoism, etc., dar la toate acestea, bineinteles, am fost mai mult spectatori. In program au fost vizite la diverse temple, unele mai intunecate (as putea spune ca in cel mai important din Lhasa era chiar bezna), unele foarte decorate si tacute ca cel din Samye, unele (Xining), pline de fum usturator „taoiesc”, iar altele super-aglomerate, ca moschea din acelasi Xining.

In fiecare oras aveam un alt ghid, dar numai unul vorbea cat de cat italiana, cel din Shanghai, deci nu am avut ocazia sa punem intrebari si sa cunoastem mai bine locurile vizitate. Mi-au ramas totusi unele informatii in minte care nu sunt scrise in ghidurile turistice. Din pacate a Lhasa, din cauza altitudinii am avut un atac de migrena, si am pierdut ocazia sa aflu mai mult despre viata privata a tibetanilor. Ghidul nostru cu trasaturi tipice himalayane ne-a spus ca nu ar putea lucra daca nu ar cunoaste si nu ar fi facut studii in limba chineza. Iar cel din Shanghai ne-a povestit despre preturile apartamentelor care au crescut enorm in ultimii ani ai boom-ului economic si despre marea diferenta intre dezvoltarea urbana (datorata in mare masura primarilor oraselor Beijing si Shanghai) si cea rurala.

Alte contacte cu populatia au fost practic imposibile, datorita barierei lingvistice. Nici macar controloarea pe trenul care pleca din Lhasa spre Beijing, o femeie draguta, nu vorbea engleza. A trebuit sa o conving prin gesturi sa ma urmeze ca sa-i arat cele 3 chiuvete infundate. Practic nu cunostea cuvantul sink. Mi se parea ca sunt in rolul unui catel care vrea sa-l convinga pe stapan sa-l urmeze.

Deci in China am fost spectatori, nimeni nu se apropia de noi, iar cand ceream o informatie, cu exceptia oraselor Beijung si Shanghai care parca nu sunt in China, toti aplecau capul sau practic fugeau. Nu am stiut intotdeauna ceea ce am mancat, neavand ghidul cu noi, nu stim daca ceea ce am mancat este ceea ce mananca ei de obicei acasa. A trebuit sa ne multumim de informatiile turistice obisnuite. E adevarat ca timpul era prea scurt, o civilizatie si evolutia sa condensata in putine zile, asa incat…

Oricum, nu stiu daca ma voi mai intoarce in nebunia si harmalaia din Beijing si Shanghai. Mai ales dupa a doua calatorie in Orientul indepartat, pe care am facut-o anul acesta.

Si in Japonia am fost intr-o lume de spectatori, ei pe scena strazii, noi in spatele geamului autocarului. Am fost tot cu colegii, intr-o excursie organizata in primavara, pacat ca dupa vremea florilor de cires. O alta civilizatie, o alta evolutie. Mi-am dat seama cat de putin cunosteam obiceiurile lor, dar mai ales despre educatia lor. Stiam ca copii isi petrec majoritatea timpului la scoala, aplecati asupra cartilor, ca pe urma schimba banca scolii cu biroul unde petrec si mai mult timp. Dar in timpul calatoriei noastre,si de aceasta data „fulger”, am intalnit multe grupuri de scolari in vizita la obiective turistice, deci nu „inchisi intre peretii scolii”. Putin galagiosi dar respectuosi, numai daca se uita cineva cu privire mustratoare , incremeneau si se facea o liniste absoluta. Nu i-am vazut niciodata in metrou sau la tren sa se impinga, in Japonia este o mare jignire sa atingi pe cineva ca sa-l dai la o parte, toti asteapta calmi pana cand cel care sta in mijlocul drumului isi da seama singur ca impiedica circulatia. Nu se fumeaza pe strada, nu se fumeaza practic nicaieri si ai putea sa pui masa pe strada, pe jos, atat este de curat.

Facusem numai 2 excursii cu Colegiul, dar deja imi dadeam seama ca, la fel ca in orice alta excursie organizata cu o agentie turistica in strainatate, daca nu vorbesti limba locala, daca nu ai prieteni, este foarte dificil sa iti dai seama cum decurge viata lor de zi cu zi. Poti sa crezi ca ceea ce mananci zi de zi la restaurant , ca preparate si cantitate este asemanator cu ceea ce mananca localnicii, dar…cine stie? Nu este mereu usor sa intelegi culturi diferite de a ta proprie…

Ce părere aveţi despre acest articol?
  • Corect 
  • Frumos spus 
  • Îmi dă de gândit 
  • Am învăţat ceva! 

Ecouri

  • Viorel: (27-12-2009 la 00:00)

    Confirm cele spuse despre Japonia, unde totusi am avut ocazia de a cunoaste mai bine civilizatia lor. Chiar am fost in vizita la o familie care avea o fata la facultate. Datorita rezultatului WW II Japonia a fost fasonata de americani si am vazut multe cupluri mixte, chiar am cunoscut doua. „Ocupatia” americana nu e fara probleme, caci soldatii nu sunt chiar asa de virtuosi precum se pretinde armata. Ce m-a impresionat a fost punctualitatea proverbiala a Shinkansen-ului, trenul rapid japonez, si traficul de calatori in cea mai aglomerata statie de metrou din lume, Shinjuku, in cartierul de afaceri al capitalei nipone. Cati calatori? 2 milioane pe zi! Apropo de punctualitate: Se spune ca pentru 15 secunde de intarziere conducatorul trenului trebuie sa faca un raport care sa explice motivul intarzierii! O alta chestie care impresioneaza observatorul atent este obisnuinta cu technologia de la cea mai mica varsta. In centrul Sony am fost uimit sa vad o fetita de 3-4 ani testand un gadget electronic!

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 0 Nu-mi place 0

  • eli: (27-12-2009 la 00:00)

    Ma mir despre ceea ce scrii despre bariera ligvistica. In Tibetul indian, zona Dharamsala, ne-am putut intelege forte bine in engleza cu aproape toata lumea.Localnicii erau binevoitori stateau de povesti cu noi, ne-au invitat la ei acasa.La templu lui Dalai Lama un tibetan venit de departe din munti la invataturi si-a impartit painica si biscuitii cu noi, chiar daca nu stia o boaba engleza, si noi nimic tibetana.Dar de cite ori ma gandesc la Dharamsala,imi aduc aminte de el si de lectia pe care ne-a dat-o, numai prin semne.

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 0 Nu-mi place 0



Dacă doriţi să scrieţi comentariul dv. cu diacritice: prelungiţi apăsarea tastei literei de bază. Apoi alegeţi cu mouse-ul litera corectă (apare alături de mai multe variante) şi ridicaţi degetul de pe litera de bază. Încercaţi!

Reguli privind comentariile

 
3.235.137.159