caractere mai micireseteazacaractere mai mari

Cele mai recente contributii la rubrica Secundele mele



 

Povestea cerșetorului afgan

de (27-12-2009)

Am un prieten bogat, care are mai multe magazine in centrul Capitalei: rotiserii, fast-food-uri, cabinete medicale, veterinare, de avocati, etc. Acum vreo sapte ani s-a aciuat langa una din rotiseriile lui un orb insotit de o catea. Cand nu avea ochelarii pe nas era inspaimantator, caci avea ochii scosi. Dupa ce primea de la vreun client sau de la vanzator o bucata de pui, se retragea intr-un colt, mesteca bine carnea si o scotea sa i-o dea cainelui care-l insotea. Intrigat de comportamentul lui ciudat, care-i alunga clientii de la rotiserie, prietenul meu s-a hotarat sa stea de vorba cu el. L-a chemat in biroul lui, dar el a refuzat sa intre daca nu intra si cateaua lui. Mirati de atasamentul lui fata de un caine, ne-am hotarat sa-i ascultam povestea.

– Tatal meu a fost mollah-ul orasului Kabul. El a fost cel care a organizat apararea orasului la invazia rusilor. Credea mult in valorile civilizatiei americane si a inceput tratative cu ambasada SUA pentru sustinerea rezistentei afgane. Lupta de guerila pe care a dus-o de la inceput a creat o solidaritate uriasa intre afgani si el a primit sprijin din toate colturile tarii. Dar intr-o zi, sub pretextul ajutorului islamic, in orasul nostru au intrat trupele saudite. Au ocupat posta, gara, radioul, spitalele si toate punctele cheie din oras, spunand ca vor sa organizeze mai bine apararea in fata rusilor.

Tata nu l-a privit cu ochi buni de la inceput pe liderul lor, Osama bin Laden, caci parea viclean si cu scopuri ascunse. Antipatia a fost reciproca, dar nu s-a manifestat o buna bucata de vreme. Cand Osama l-a proclamat mollah peste oras pe un alt afgan, dandu-l la o parte pe tata, acesta a reactionat cerandu-i sa paraseasca tara. In acea noapte seraiul nostru a fost atacat de sauditi, tata a fost omorat, la fel si mama si fratele meu cel mare, iar mie mi-au scos ochii, urmand sa ma omoare a doua zi, impreuna cu celalalt frate si cu sora mea. Cum cunosteam toate cotloanele casei, am reusit sa fug si sa ma ascund in casa imamului de la periferie – vechi prieten cu tata. La scurt timp Osama a declansat razboiul cu americanii, iar Kabulul a fost continuu bombardat.

Intr-o noapte o bomba a atins casa imamului strivindu-ne pe toti sub ruinele ei. Eu am nimerit sub masa, dar nu ma puteam misca pentru ca deasupra mea erau mormane de moloz. I-am strigat pe toti din casa, dar nimeni nu mi-a raspuns si cred ca erau morti cu totii. Eram convins ca voi muri si eu, caci nu stiam cum pot sa ies. Intr-un tarziu am auzit un latrat de caine. Am strigat si cainele si-a dat seama unde eram. A reusit sa-i alerteze pe vecini si m-au scos de sub daramaturi. Au venit cei de la Salvare si au vrut sa ma ia la spital, dar eu am fugit de teama sa nu incap iar pe mana sauditilor. Atunci cateaua a venit dupa mine. De parca ar fi inteles totul fara sa-i vorbesc, m-a scos din oras pe drumuri ascunse, ferite de paza oamenilor lui bin Laden si, dupa 10 saptamani de rataciri prin tot felul de asezari, am hotarat sa parasesc tara. Caci intreg Afganistanul era bombardat, chiar si in muntii cei feriti si plini de pesteri secrete.

Insotit de aceasta catea, am traversat muntii si am iesit din tara pe la Bala direct in Turkmenistan. Am batut la portile mai multor capetenii turkmene care, in trecut, apelase la ajutorul tatalui meu, rugandu-i sa ma ajute sa-i indepartez pe sauditi din Afganistan.

Amagiti insa cu ideea imbogatirii cu petrolul din Marea Caspica, cei mai multi lideri nu mai voiau sa auda de tara mea – se temeau si de rusi si de americani si de sauditi si nu voiau sa aiba vreo atitudine vrajmasa fata de ei. Asa ca am plecat mai departe in Armenia, apoi la kurzii din Turcia si, negasind sprijin nici la ei, am urcat in Bulgaria si apoi in Romania. Am ajuns aici dupa 6 luni de mers, in cea mai mare parte pe jos, dormind pe marginea drumurilor si mancand ce imi dadeau oamenii sau ce gasea catelusa asta.

Cu cat ma indepartam de tara mea, cu atat interesul si dorinta de a ajuta Afganistanul scadeau simtitor. In Bulgaria si in Romania oamenii nici nu stiu unde e situata tara mea pe harta, iar comunitatile musulmane nici nu vor sa ne ajute in vreun fel. Eram convins ca voi merge mai departe pana la Bruxelles sau chiar mai departe in SUA, dar catelusa s-a imbolnavit. Picioarele o dor si nu mai poate face drumuri lungi, iar dintii i s-au stricat si nu mai poate mesteca fara dureri. Asa ca ne-am oprit aici in Bucuresti de cativa ani. Am gasit o vreme un frate musulman care m-a lasat sa-l ajut la shaormerie, dar cand clientii i s-au imputinat nevasta lui a dat vina pe infatisarea mea si a trebuit sa plec.

Am vrut sa predau pe undeva limba si literatura araba, caci aceasta era specialitatea mea la Kabul, dar n-am gasit pe nimeni interesat aici. Si am continuat sa cersesc ca sa am cu ce s-o hranesc pe catelusa mea si sa strang ceva bani pentru a o putea vindeca. Daca ea m-a salvat de la moarte si m-a adus pana aici, sunt dator si eu s-o salvez, ca sa mergem mai departe. Stiu sigur ca daca voi ajunge in America soarta tarii mele se va schimba.

Prietenul meu afacerist l-a luat pe cersetor si l-a dus la cabinetul lui veterinar. Nu stiu ce s-a intamplat mai departe, caci el nu s-a mai aratat langa rotiserie. Uitasem de el, caci au trecut 7 ani de-atunci, dar ieri prietenul m-a sunat sa-mi spuna ca a primit o scrisoare de la cersetor. A ajuns in SUA, preda la Universitatea din Madison, Wisconsin si spera sa se reintoarca in Afganistan in anul urmator cu sprijinul autoritatilor americane. M-a uimit modul in care a incheiat scrisoarea: „Multumesc lui Allah pentru milostivenia lui si il rog sa ma ierte ca ma inchin si lui Hristos, pe care il implor sa aiba grija de tine, asa cum tu ai avut grija de catelusa mea”.

Ce părere aveţi despre acest articol?
  • Corect 
  • Frumos spus 
  • Îmi dă de gândit 
  • Am învăţat ceva! 

Ecouri

  • Anton Constantinescu: (27-12-2009 la 00:00)

    Povestirea pare din 1001 de nopti!

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 0 Nu-mi place 0

  • itzhak bareket: (27-12-2009 la 00:00)

    in primul rand,tin sa mentionez talentul narativ al autorului.fara incercari inutile de a analiza coloritul geo-politic din afganistan,povestirea de mai sus,are emotionante calitati beletristice care ating adanc sensibilitatea cititorului.
    asadar nu totul este pierdut.din straturile intunecate,inpotmolite IN cele mai crunte suferinti,uite ca se iveste cate odata,un fir de izbavire,cre poarta in substanta sa,mantuiRea desavarsita…halal de eroii acestei povestiri,si HALAL MARE DE TOT AUTORULUI.
    „AHO! AHO! COPII SI FRATI,STATI PE LOC SI NU MANATI,SI CUVANTU-MI ASCULTATI:LA MULTI ANI!
    ITZHAK BAREKET.

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 0 Nu-mi place 0

  • D. Stoian: (27-12-2009 la 00:00)

    Poveste,sau nepoveste,cele scrise reflecta un caz,fie el si ipotetic,al marii tragedii afgane.Afganistanul a fost si este macinat de luptele pentru putere intre clanurile autohtone.O structura primarfeudala,pe un fundament religios impietrit pe o filosofie veche de peste 1400 de ani,nereformabila,cu o populatzie bigota si conducatori coruptzi,fara scrupule-acesta este Afganistanul zilelor noastre.O spun in cunostintza de cauza,lucrand acolo aproape patru ani pentru o firma germana intre 2002 si 2006.
    In urma acestei experientze am tras unele concluzii,pe care ma incumet sa le spun,mai in rezumat.
    Mai intai,razboiul dus de armatele occidentale nu poate fi castigat nici intr-o suta de ani.Nici Alexandru cel Mare,nici imperiul mongol,nici englejii,nici mai recent rusii n-au reusit sa-i invinga pe afgani.Asa incat pierderile materiale colosale si jertfele omenesti pana acum sunt,si vor continua sa fie cumplite.
    Al doielea,miliardele alocate cu titlul de ,,ajutor” au umplut buzunarele camarilei afgane aflata la conducere.Si multzi bani din aceste ,,ajutoare”au fost folositzi de personalul civil strain drept salarii,sporuri,cheltueli de transport,si chiar spagi, comisioane,etc.Astfel incat eficientza se cifreaza la maximum 5,6 % din totalul sumelor alocate.Exclusiv cheltuelile ocazionate de razboi,care sunt si ele astronomice.
    Al trielea,cat ar parea de nefiresc,majoritatea populatziei afgane nu suporta prezentza strainilor sub orice forma.Penetrarea exacerbata din ultimul timp a talibanilor pe intreg teritoriul afgan se datoreste solidaritatzii triburilor afgane grupate pe familii in fatza strainilor,liantul de baza fiind religia moslemica.
    In fine,tot ca o opinie personala,Vestul ar trebui sa-i lase sa se lupte intre ei,dar in acelas timp,sa inchida granitzele,pentruca, prevalandu-se de drepturile omului,vor invada tzarile occidentale in primul rand cei culpabili,care duc Afganistanul in situatzia precara,care au comis si comit crime,si nu in cele din urma, marii traficantzi de droguri.Este bine de stiut, printre altele,ca totzi ministri in frunte cu Karsai,conducatori ai armatei,toata erarhia,au familiile in strainatate,aranjate in vile si cu afaceri prospere prin America ,Europa,Dubai,iar cei mai …,,modesti”au baza fie in Rusia,fie in tzarile arabe.
    Toate aceste aspecte sunt cunoscute si politicienilor,si masmediei,dar cel care suporta consecintzele, este de fiecare data contribuabilul din vest.
    Ca o completare a relatarii cu afganul orb si cainele credincios,trebue spus ca intreaga lume moslemica e plina de astfel de tragedii.Nu demult in Germania un taximetrist de origina iraniana,refugiat de urgia religioasa moslemica,imi spunea:,,acolo unde este religie moslemica, este foame,sunt chinuri si moarte”.Si Afganistanul astazi nu face exceptzie.

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 0 Nu-mi place 0

  • Lucian-Zeev Herscovici: (27-12-2009 la 00:00)

    Tragic faptul ca povestirea infratirii orbului cu cainele, prezenta in folclorul arab, dar si in folclorul talmudic, in folclorurile balcanice si in cele est-europene a aparut acum ca o tragedie reala. Daca tragedia nu ar fi atat de reala, atat de posibila, as spune ca este o povestire populara scrisa de autor cu mult talent. Oricum, aceasta povestire ar trebui repovestita in scris, intr-o revista de literatura. „A fost odata ca niciodata, si de n-ar fi nu s-ar povesti”. Felicitari, domnule Bruno Stefan si La multi ani. Precum si apreciere acestui intelectual orb afgan, care a trecut prin 10 cazane de iad de dragul crezului lui si a reusit sa scape. Precum si binecuvantari calde prietenului Dumneavoastra, care a facut o fapta buna, salvand viata unui om si a unui caine cu comportament uman. In zilele noastre, cand un caine ajunge sa fie mai bun decat oamenii, cand acest lucru apare ca o minune cereasca, a gasi un asemenea OM (cu litera mare) este greu. Un adevarat om de omenie intr-o vreme de neomenie. Cu deosebit respect,
    Lucian-Zeev Herscovici

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 0 Nu-mi place 0

  • Victor Avram: (27-12-2009 la 00:00)

    Povestea cred ca e in parte adevarata. Am cunoscut un orb arab cu un caine la o rotiserie de pe bulevardul dacia. Sa fi fost fiul molahului de la Kabul?
    DE vazut un film
    http://www.jurnaltv.ro/video/The_Soviet_Story_Povestea_sovietelor_incredibil

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 0 Nu-mi place 0



Dacă doriţi să scrieţi comentariul dv. cu diacritice: prelungiţi apăsarea tastei literei de bază. Apoi alegeţi cu mouse-ul litera corectă (apare alături de mai multe variante) şi ridicaţi degetul de pe litera de bază. Încercaţi!

Reguli privind comentariile

 
54.225.31.188