caractere mai micireseteazacaractere mai mari

Cele mai recente contributii la rubrica Poeme, Eseuri, Proza



 

Raport nr. 512:

de (27-12-2009)

Cetăţeanul Iisus Hristos este printre noi. Nu are viză de intrare, mutaţie de pământean, nu e luat în spaţiu de nimeni, nu posedă carte de identitate, card de alegător, cod numeric personal. Vindecă bolnavi, fără să aibă atestat de medic. Foloseşte metode neatestate de noul Cod medical, fiind considerate neştiinţifice, retrograde, obscurantiste. Prin cazurile de boli incurabile pe care le-a rezolvat, slăbeşte încrederea cetăţeanului în medicina convenţională. Ajută pe săraci, fără să aibă personalitate juridică. Hrăneşte miliarde de oameni, fără să declare de unde provin alimentele. Nu ţine o evidenţă contabilă asupra veniturilor şi cheltuielilor şi nu predă vreun bilanţ contabil. La fiecare recensământ, a fost de negăsit, sustrăgându-se astfel de la orice înregistrare. La sfârşitul veacurilor, intenţionează să mântuiască lumea, fără să prezinte vreun proiect, care să fie aprobat de forurile competente.
Concluzii:
1. Se confirmă urmatorul zvon :\”Eu cu voi sunt în toate zilele, până la sfârşitul veacului\”;
2. Cetăţeanul Iisus Hristos nu se află în legalitate;
3. Deşi a fost avertizat prin comunicate publicate în mass-media că înalca Legea şi riscă pedeapsa privativă de libertate, continuă să persevereze în aceasta atitudine, ultimă dată fiind văzut în casa unui bolnav contagios şi incurabil, care se afla pe patul de moarte şi pe care l-a îngrijit. Acum, se pare că bolnavul a depăşit boala şi poate depune mărturie scrisă.
Întocmit la data de 25. XII. 2058 de către Agentul cu nr. de cod: 666 – 3427

Ecouri

  • Lucian-Zeev Herscovici: (27-12-2009 la 00:00)

    Felicitari pentru idee si pentry talentul povestirii, cu mult simt al humorului. La multi ani!
    Lucian-Zeev Herscovici



Dacă doriţi să scrieţi comentariul dv. cu diacritice: prelungiţi apăsarea tastei literei de bază. Apoi alegeţi cu mouse-ul litera corectă (apare alături de mai multe variante) şi ridicaţi degetul de pe litera de bază. Încercaţi!

Reguli privind comentariile

 
Citește articolul precedent:
Mesajul Majestății Sale Regelui Mihai I cu ocazia Anului Nou 2010

Români, Dumnezeu mi-a dat o viață lungă. De Crăciun și Anul Nou, din țară sau din exil, m-am adresat de...

Închide
3.144.113.30