caractere mai micireseteazacaractere mai mari

Cele mai recente contributii la rubrica SPUNE



 

O mulţime de politicieni şi nici o soluţie!

de (13-12-2009)

Într-o ţară în care abia au început să se simtă efectele adevărate ale unei crize economice pe care, din motive electorale, am tot amînat-o, în care banii devin rari determinînd reducerea pensiilor şi a salariilor bugetare, cele din privat scăzînd singure de frică, într-o ţară în care bursa a fost bulversată de alegerile recente şi de scandalul cu fraudarea acestora, iar leului i se face respiraţie gură la gură de către Banca Naţională pentru a nu se jigări de tot, ei, bine, într-o asemenea ţară, cu ceva tot stăm foarte bine – cu politica şi cu agenţii săi, politicienii! Nu doar că există atît de mulţi că rivalizează în massă pentru funcţii, dar unele dintre acestea chiar sînt ocupate de mai mulţi politruci în acelaşi timp!

Iată, avem un premier demis şi interimar totodată, Emil Boc, unul invalidat deja de Parlament, Lucian Croitoru, altul plecat înapoi la Sibiu din pricina rezultatelor alegerilor de duminică, Klaus Johannis, mai este şi Liviu Negoiţă, pe care era să-l uit!, iar acum îl aşteptăm de bună seamă pe cel de-al cincilea, care va fi numit în funcţie de cum se va putea alcătui o majoritate.

Iar majoritatea este strict dependentă de ce va decide Curtea Constituţională în legătură cu contestaţia privind fraudarea alegerilor depusă de PSD! Pentru că, în momentul de faţă, avem şi doi preşedinţi – e drept, unul a cîştigat deocamdată doar sondajele şi a ţopăit de bucurie pe 6 decembrie la ora 21 fix, celălalt ar fi cîştigat alegerile şi-a ţopăit de bucurie mai spre dimineaţă! Ce va decide CCR, după ziua de luni, nu am cum să ştiu.

Dacă va decide invalidarea alegerilor şi rejucarea celui de-al doilea tur de scrutin, e limpede că vom ajunge tîrziu la desemnarea unui premier, la alcătuirea unui guvern cu oarece susţinere parlamentară şi la demararea în cele din urmă a unui veritabil program anticriză, la reluarea programului cu FMI şi la celelalte măsuri vitale pentru a face faţă crizei tot mai ameninţătoare. Probabil, după sărbători – desigur, dacă vom scăpa vii şi nevătămaţi de acestea! Dacă CCR va decide că alegerile au fost corecte şi va valida alegerea preşedintelui, s-ar putea ca lucrurile lucrurile să dureze la fel de mult, poate chiar şi mai mult.

PDL-ul prezidenţial a guvernat şi cu PNL şi cu PSD şi logodnele cu pricina n-au rezistat mai mult de un an. Se va încumeta vreunul dintre cele două partide să mai încerce o dată, mai ales după incendiarele schimburi de replici pre- şi post-electorale? PSD susţine că nu, iar PNL dă semnale contradictorii şi pune condiţii, de pildă alocarea postului de premier, pe care PDL nu le poate înghiţi, cel puţin nu cu mare uşurinţă! Ştiu că PDL încearcă şi o soluţie de avarie cu UDMR, parlamentarii minorităţilor şi cei ajunşi „independenţi”, dar în varianta aceasta tot nu ies între 8 şi 10 mandate necesare formării unei majorităţi. Pe deasupra, nu putem şti dacă UDMR ar marşa cu adevărat pe o formulă ce nu pare să aibă prea mulţi sorţi de izbîndă.

În cele din urmă, nu exclud să se ajungă la soluţia cea mai radicală – alegerile anticipate! Care s-ar declanşa în plină iarnă şi pe fondul unei crize economice ajunsă la apogeu. Cine naiba ar cîştiga alegerile, cu un scor consistent, în asemenea condiţii? Încurcată situaţie şi complet lipsită de orizont! Atîta politica şi atîţi politicieni la hectar şi nici o soluţie clară!

Ecouri

  • bmarian: (13-12-2009 la 00:00)

    Sper că în asl 12-lea ceas Băsescu va renunţa la multele sale orgolii şi va fi un arbitru, numind un premier acceptabil pentru majoritatea actuală, anticipatele vor fi un dezastru, poate avum patru ani erau un bine, acum s-ar face un bâlci de nu ar rămâne nici ce a fost până acum.

  • viorica iovan: (13-12-2009 la 00:00)

    . cind au venit la putere au gasit o lege a pensiilor teribil de nedreapta prin care pensionarii nu erau retribuiti proportional cu anii de cotizare la fondul national de pensii
    . marea majoritate a pesnsionarilor saraci erau saraciti si mai mult de pensii cu mult sub valoarea reala a cotizarii de-a lungul anilor teribil de grei ai muncii

    . neclintit in nedreptatea care striga din buzunarele batrinilor saraci si fara putere politica, guvernul Boc a gasit legea pe gustul sau si a mai condimentat-o cu citeva nedreptati usturatoare pentru limba saracului dar picante pentru cele ale boagatului

    . o altă lege nedreapta pe care au gasit-o in punga de legi a pensionarilor emisa de un guvern al unui partid care se declara si social si democrat, este aceea a penalizarii oamenilor muncii care ies la pensie anticipat

    . penalizarea inseamnind de fapt, plata a unui numar mai mic de ani decit cei cotizati

    . pentru ca in citeva luni implinesc virsta de 55 de ani mi-am depus cererea la inspectorat pentru a fi aprobata

    . spre uimirea mea am aflat ca exista o lege noua conform careia nu poti iesi anticipat la pensie decit daca ai cotizat 30 de ani la fondul national de pensii

    . apoi, tot de la inspectorat, am aflat ca daca ies anticipat voi fi penalizata si nu mi se vor calcula anii de studii superioare

    . acesti ani se pun in balanata pensiilor numai cind atingi virsta obligata de ei – in cazul meu 60 de ani

    . tot la 60 de ani mi se va recalcula pensia si voi primi valoarea cotizatiei reale
    . pina atunci voi fi furata legal de puternicii tarii

    . asadar, in Romania se emit legi care incalca dreptul fundamental al omului de a beneficia de valoarea reala a cotizarii la fondul national de pensii

    . deci: sa recapitulam: pe deoparte MA OBLIOGA SA COTIZEZ LA STAT 30 DE ANI ……. IAR APOI…… DACA IES LA PENSIE ANICIPAT ….. MA PENALIZEAZA … ADICA ….. IMI DAU BANI MAI PUTINI DECIT CEI 30 DE ANI DE COTIZARE OBLIGATORIE

    . acum citeva zile o colega m-a sfatuit sa nu ies anticipat la pensie pentru ca guvernul Boc a promis ca va schimba legea pensiilor si penalizarea va ramine pentru tot restul vietii…..
    . asadar….din rau, in mai rau…… din nedrept, in mai nedrept…… asta face mina care incepe la umarul lui Traian Basescu si se termina la palma lui Boc

  • viorica iovan: (13-12-2009 la 00:00)

    . într-una din zilele electorale pentru presedintia tarii mama, femeie pensionara, mi-a spus ca la radio s-a anuntat ca pensionarii care au pensii mai mari de 10 000 roni li se vor taia pensiile pina la valoarea de 10 000 pentriu fiecare pensionar.

    . si cei care au avut mare nevoie de bani in campania electorala, mai ales pentru a fura cit mai multe voturi, s-au ţinut de cuvint…..

    . mama m-a sunat apoi sa-mi spuna cum pensionarilor de la ea din bloc li s-au taiat pensiile pina la 10 000 roni fix: unora le-au taiat 10 roni, altora a 30 roni s.a.m.d
    . pensii egal de nedrepte pentru toti pensionarii……
    . am intrebat-o pe mama : tie cit ti-au taiat?…..

    – nu mama!….eu am avut noroc ca am pensia sub 10 000!

    . intrebare pentru Boc: cite pensii obeze ale puternicilor tarii ati operat estetic?

  • viorica iovan: (13-12-2009 la 00:00)

    . rau cu rau, mai rau fara rau…….bomba atomica nascuta din cele mai stralucite minti ale umanitatii concentrate in cel mai mare secret in marele pustiu din Los Alamos a fost din fasa transferata prin ultimul om care ar fi putut fi banuit a fi spion pentru comunisti
    . intrebat fiind dupa ce a fost descoperit de ce a facut acest lucru, a raspuns: “ ma inspaiminta atita putere in miinile unui singur stat de pe glob!”
    . ei bine, rau cu Moscova dar mai rau fara ea, pentru ca America intentiona sa ingenuncheze cu armele ei intreaga lume

    . cind militarii americani au cerut folosirea bombei atomice in razboiul coreean Harry Truman a avertizat: “Uniunea Sovietica poseda deja arsenalul nuclear iar daca noi il folosim acum vom declansa un razboi atomic la nivelul intregului glob.
    . iata asadar cine le statea in coasta

    . au vrut americanii sa arunce bomba si in Vietnam…si au mai vrut ei si prin alte parti…dar……dusmanul de moarte al libertatii absolute le statea in coasta…..

    . tot cam asa sta in coasta lui Basescu profund antipatizatul de popor si de mine personal PSD – ul!



Dacă doriţi să scrieţi comentariul dv. cu diacritice: prelungiţi apăsarea tastei literei de bază. Apoi alegeţi cu mouse-ul litera corectă (apare alături de mai multe variante) şi ridicaţi degetul de pe litera de bază. Încercaţi!

Reguli privind comentariile

 
Citește articolul precedent:
Mecanismele Crizei Ecoomice, explicate la Bucuresti

Ieri, 09.12. 2009, Centrul de Analiză şi Dezvoltare Instituţională (CADI) şi Fundaţia Konrad Adenauer au organizat la Athenee Palace Hilton,...

Închide
3.235.139.122