caractere mai micireseteazacaractere mai mari

Cele mai recente contributii la rubrica Cai Spre Noi Insine



 

TELEPATIE [2] – ( Mirajul listelor )

de (20-12-2009)
Vlad Solomon la 22 de aniVlad Solomon la 22 de ani

(urmare din numarul trecut)

Am ramas nemiscat, cu ochii pe singurele cuvinte pe care mi le scrisese vreodata : „Daca vrei, putem sa ne vedem. C.” Nu reuseam sa-mi amintesc motivul pentru care drumurile noastre s-au despartit. Au trecut 30 de ani, ma revedeam in Rishon LeZion, orasel pe care-l parasisem dupa numai un an, mutandu-ne la Holon, in apartamentul in care acum nu mai locuia nimeni, doar tablourile parintilor, fotografia mea, la 19 ani, pe peretele camerei mele de odinioara, carti peste tot, cristaluri (care nu mi-au placut niciodata, dar care azi sunt in apartamentul meu), tot felul de nimicuri adunate de ai mei, biletele cu adrese, haine uitate in dulapuri, obiecte care imi aminteau de mama, bunica si tatal meu… Si in tot acest vid, asezat pe covor, tineam in mana ilustrata trimisa de C., ii revedeam chipul, care ma insotise in ultimele luni, reaparut din ceata, dupa 30 de ani. Iesind din apartamentul din Holon, hotarirea era luata: O voi regasi, chiar daca nu stiam de unde sa-mi incep cautarile. Probabil, daca e in Israel, nu mai citeste, la fel ca mine, ziarele in limba romana. Greu de crezut ca a ramas in Rishon LeZion, poate dau sfoara in tara, cunosc atata lume, dar care o fi numele ei acum? S-o fi maritat, o fi divortata, are copii?… Si, de fapt, de ce sa o caut? Nu a fost mare dragoste intre noi, are aproape 50 de ani, ce rost are sa o tulbur, sa-i aduc aminte de un adolescent pe care poate l-a uitat, totul e atat de ridicol, obsesia mea, privirea ei, parca ma pandeste, glasul ei sincopat, inceputul frazelor, ca un atlet la Olimpiada, care-si lua avant, eu o faceam sa se supere din orice, dar o zgandaream si mai tare, era atat de frumoasa cand se infuria…

Au trecut zile, saptamani, gandul nu ma parasea, le povesteam tuturor despre vederea descoperita, despre C., telepatia de acum 30 de ani, intilnirea din Israel, dorinta mea de a o regasi. Toti zambeau si ma intrebau acelasi lucru :

– Bine, sa zicem ca reapare, ce-i vei spune ?
– Nimic, raspundeam, nu prea am ce sa-i spun, au trecut atatia ani, poate ea sa-si aminteasca de ce ne-am despartit a doua oara.
– Ce-ti pasa, ma intrebau ei, ce mai conteaza ?
Nu aveam raspuns, doar adierea unui vant sau destin (ce cuvant incarcat si ridicol!), care trecuse pe langa noi, ratasem ceva, pierdusem adresa unei strazi, lipseau secvente dintr-un film.

* * *
Intr-o dupa-masa, lucram de zor la cabinet, secretara ma anunta ca ma cauta la telefon un domn pe nume Dino Solomon. Nu cunosteam nici un Dino, la inceput am crezut ca mi-o fi ruda indepartata.

– Nu am timp acum, ce vrea? Ia-i numarul, il rechem eu, cind ajung acasa.
– Zice ca nu va cunoasteti, dar vine din partea unui fost coleg de liceu, din Canada, care te cauta.
– Bine, noteaza numarul de telefon, dar poti sa-i dai numarul meu de acasa, sa ma sune dupa 8, scrie si numele colegului, sper ca nu-i o farsa.
Termin pacientul (adica tratamentul, ca de la mine pacientii nu ies terminati, ci zambitori), ma indrept spre secretara si, putin absent, o intreb:
– Ai notat ?
– Da, imi raspunde ea, intinzindu-mi un biletel.
Citesc numele Dino Solomon, un numar, apoi, mai jos, cu litere mai mari: DANIEL DUBOWY.

* * *

Aici fac o paranteza. Nu-i prima, nu va fi nici ultima. Uneori imi citesc mesajele, pe computer, si remarc paranteze sau ghilimele. Si imi dau seama ca, mai des decat as vrea, folosesc si eu aceste semne, alteori fraze intercalate. Prea multe fraze intercalate, prea multe paranteze, zig-zaguri, aparente sau insistente, pete, puncte si linii, mai ca-mi vine sa cred ca viata mea e un tablou suprarealist, ca tot ce-am scris, versurile si piesele de teatru, scrisorile de dragoste si fisele pacientilor… Stop, ce-mi veni? Poate pentru ca azi e joi, sau pentru ca au reinceput actele teroriste, sau pentru ca am fost intrebat de ce scriu povestea listelor si am raspuns ca pentru mine insumi… Paranteza de acum va fi unica poezie pe care am scris-o, gindindu-ma la C. Cred ca in 1973, inaintea razboiului de Yom Kippur.

ALB PE NEGRU

Priveste !
Acolo sus,
Undeva, la etajul fara numar,
E deschisa singura fereastra a blocului negru ;
Iar o fata, imbracata in alb,
Ne face semne, fluturind o batista alba.
Nu te intreba ce doreste.
Multumeste-te s-o privesti.
E atit de fericita !
Si numai ochi, luciri, alb.
E fericita ca poate flutura batista alba.
Caci va veni o vreme
Cind va scapa batista din mina
Si va trebui sa inchida si ea fereastra,
Ca apoi sa o ucida pe fata in alb.
O, nu !
Nu-i raspunde !
S-ar putea ca batista ta
Sa nu fie indeajuns de alba,
Iar fata in alb, pe fond negru,
Sa moara prea repede.

* * *

Revin la ziua in care mi-a telefonat Dino Solomon. Termin munca la cabinet, ajung acasa pe la 20:30, emotionat de vestea ca Daniel Dubowy ma cauta, de-abia intrat pe usa- telefon de la Dino, imi povesteste ca exista o „lista de discutii” pe internet, Rom-Jews, unde cineva a amintit numele meu. Iar Daniel, fost coleg de elementara si liceu (unul din ele, ca m-am perindat prin trei) a intrebat de mine. Eu auzisem ca Daniel ajunsese in Israel, dar Dino m-a informat ca s-a transferat in Canada, la Montreal, ca a infiintat o lista (habar n-aveam ce-i aia lista, de-abia imi deschisesem e-mail, eu si computerul nu prea eram amici), mi-a dat telefonul lui, adresa, a ramas sa il caut eu pe Daniel sau invers, nu mai stiu.

Pe 9 martie am vorbit cu Dino Solomon. Tot pe 9 martie am primit e-mail de la Daniel si i-am telefonat. Mi-a povestit de lista Rom-Jews, am depanat amintiri din copilarie, cum a decurs viata noastra, unde s-au pierdut fostii prieteni, cum a dat de urmele unui alt coleg, D.E., in Germania. Si deodata m-am gindit la C., fusese la acelasi liceu, l-am intrebat pe Daniel daca am vreo sansa sa gasesc pe cineva prin intermediul listei. M-a sfatuit sa intru, dar sa stau putin pe tusa, sa observ personajele, sa nu intervin imediat in discutii. Pe atunci bateam foarte lent la tastatura, cu un singur deget, tot timpul greseam, eram disperat, eu, pe internet, primeam doar scrisori profesionale, raspundeam cu dificultate, dar Daniel m-a orientat si incurajat.

Eram decis sa intreb de C. cu prima ocazie, poate cineva o cunoaste, lumea e mica. Dar pe 10 martie primesc un e-mail de la D.E. fost coleg cu Daniel, si citiva ani cu mine, la elementara. Locuieste la Duesseldorf, in Germania, in prima lui misiva imi povesteste ca nu demult m-a vazut la TVR International, a vorbit despre mine cu fosti prieteni comuni si ar vrea vesti din partea mea. Si imi trimite si poza lui, anii nu-l schimbasera, avea acelasi zambet de optimist. Eram foarte emotionat sa ma regasesc cu D.E., dar simteam ca in spatele acestui mesaj se ascunde ceva inexplicabil. Eram blocat, nu i-am raspuns timp de o saptamana, parca ma temeam sa nu deschid o usa ferecata.

Dupa citeva zile, imi scrie din nou, ma intreaba daca prefer sa nu tinem legatura sau sunt lenes la scris. Am pus mana pe telefon, am aflat numarul lui din Duesseldorf si l-am sunat. Tremuram tot, D.E. mi-a povestit odiseea lui in toti acesti ani (cam 40) de cand ne pierdusem din vedere, o multime de cunostinte comune locuiau prin zona lui si s-a amintit de citeva ori numele meu in diferite ocazii. Nu l-am intrebat nimic de cei cu care a vorbit, nici cine sunt, nici varsta. Stiam, presimteam ca ma apropii de ceva anume, ca fluturele atras de flacara, eram leoarca si ma cutremuram de frig, ma balbaiam, lipsit de vlaga…

Brusc m-a intrebat: Nu esti curios sa stii cu cine am vorbit de tine?

– Nu, i-am raspuns, nu sunt curios, stiu, o caut de mult, este C.!

(va urma)

Ce părere aveţi despre acest articol?
  • Corect 
  • Frumos spus 
  • Îmi dă de gândit 
  • Am învăţat ceva! 

Ecouri



Dacă doriţi să scrieţi comentariul dv. cu diacritice: prelungiţi apăsarea tastei literei de bază. Apoi alegeţi cu mouse-ul litera corectă (apare alături de mai multe variante) şi ridicaţi degetul de pe litera de bază. Încercaţi!

Reguli privind comentariile

 
54.81.197.24