caractere mai micireseteazacaractere mai mari

Cele mai recente contributii la rubrica Societate civila



 

Sfârşitul jurnalismului şi sulul de hârtie igienică

de (6-12-2009)

Ajunge să lipseşti din Bucureşti o săptămână ca să ai la întoarcere imaginea clară a balamucului mediatic în care ne complacem.

Cu ochiul încă proaspăt, te şochează atmosfera de divertisment televizat oligofren, în care oameni care altminteri nu manifestă vreo deficienţă mintală vizibilă, ci dimpotrivă, par serioşi şi cu toţi boii acasă, se comportă ca nişte măscărici, subtili şi upmarket precum Vasilache şi Măriuca din farsele populare.

Suflatul în bucium, datul cu băţul în picioarele trecătorilor şi istericalele muiereşti au ajuns instrumente profesionale predilecte chiar pentru oameni care au probat în trecut că sunt peste acest nivel ca pregătire şi inteligenţă. Cum un asemenea regres nu este posibil în realitate, concluzia e una singură: o fac pe proştii deliberat.

Practic, acest final de campanie marchează eşecul moral şi profesional al jurnalismului de actualitate în România. În decembrie 1989, Victor Rebengiuc apărea la televizor cu un sul de hârtie igienică în mână, cadou pentru toţi cei care în anii precedenţi mâncaseră rahat cu polonicul pe post, debitând pe gură lucruri în care evident nu credeau nici copiii, darămite nişte adulţi cu studii, totuşi, universitare.

Mi s-a părut atunci o umilire binemeritată pentru lipsa de coloană vertebrală a tuturor Marineştilor şi Popeştilor de la TVR şi, în general, din pipernicita viaţă publică pre-revoluţionară. Astăzi, n-aş mai fi aşa aspru cu ei: dacă n-ar fi mâncat rahatul respectiv, îi aştepta marginalizarea, poate lista neagră, poate şi mai rău.

Securitatea nu mai era în anii ’80 ce fusese în anii ’50, dar să nu uităm că nu încetase totuşi să distrugă oameni. Cu alte cuvinte, fără să-i scuz, le găsesc circumstanţa lipsei de alternativă profesională sub regimul Ceauşescu, o condiţie care a înfrânt multe caractere.

Ce mă stupefiază este însă situaţia de astăzi, când nu te mai saltă nimeni de pe stradă pentru opiniile tale (ultimul a fost Ciuvică, dar nu l-au ţinut mult la beci şi nici el nu-i poartă pică lui Năstase, cum se vede), iar economia e liberă şi oferă un milion de posibilităţi de a te realiza dacă e ceva de capul tău. Poţi fi ce vrei, de la antreprenor la cantautor mediocru, de la consultant de fonduri europene la globetrotter; poţi fi chiar vedetă TV dacă vrei, într-o sută şi una de feluri.

De ce trebuie ca, în plină libertate şi capitalism, cu toate opţiunile deschise în faţă, să alegi o carieră de tip Marinescu-Popescu, circa 1985? Dacă presa s-a cartelizat şi cântă toată pe aceeaşi coardă, că aşa vrea patronatul autohton, de ce n-o laşi naibii baltă când vezi că s-a depăşit orice limită a bunului-simţ, ca să te iei de o altă profesie mai onorabilă?

Oare atât de mare să fie foamea de putere gustată indirect, setea să-ţi freci coatele cu politicieni veroşi pe care altfel nu încetezi să-i înjuri toată ziua? Este praful de stele al celebrităţii un drog cu aşa mare dependenţă? Nu se poate pune măcar un semiton, executa o retragere parţială, poate pe un salariu mai mic, în puţinele nişe de onorabilitate care au mai rămas, cum au făcut unii jurnalişti, oricum mai buni decât cei care ţin azi capul de afiş? Chiar aşa trebuie să fii mereu, ca păduchele în frunte? Atât de mare e presiunea creditelor personale luate în anii trecuţi pentru casele, terenurile, maşinile şi vacanţele exotice de rigueur în profesie?

Chiar atât de tare ar suferi afacerile cu zahăr, tutun, electronice, zarzăre de ţuică, armament, clipuri video, fier vechi sau mai ştiu eu ce, din care se alimentează diverşi membri ai Kommentariat-ului, bogaţi de le crapă conturile bancare, încât nu mai pot trage o linie şi să spună, până aici?

Pentru că, dacă-i aşa, îi găsesc pe cei de azi mai blamabili şi mai demni de milă decât pe cei dinainte de 1989: măcar atunci jucau o carte mare în viaţa lor şi stăteau cu Securitatea în spate. Astăzi, se mânâncă acelaşi rahat în libertate, de bunăvoie, fugind cu castronul în întâmpinarea dorinţei patronului, chiar înainte ca acesta s-o formuleze, pentru o miză infinit mai mică.

Discutând recent subiectul cu un cunoscut, acesta era de părere că personajele în chestiune trăiesc de fapt o mare dramă personală: că ajunşi acasă, evită privirea copiilor sau a părinţilor, că au noaptea insomnii cu perna în braţe, că au ajuns să se urască ei înşişi pentru ceea ce fac etc. Ce naiv!

Eu sunt convins că n-au nicio problemă de conştiinţă, pentru că omul e o alcătuire complicată care dezvoltă mecanisme subtile de adaptare la medii din cele mai ostile. De exemplu, aşa cum călăii ajung săşi urască sincer victima pe care n-au reuşit s-o omoare, tot aşa văd în unele redacţii o furie artificială, ritualică, împotriva a tot ce contravine liniei oficiale, pe care o practică toţi, de la mic la mare, cu stângăcie mecanică, sprijinindu-şi unul altuia slăbiciunile cu un eşafodaj de vorbe goale.

Nu e doar supunere la constrângerea exterioară, ci şi o necesitate interioară, de a te convinge pe tine însuţi că ce faci nu e doar o genuflexiune ca să-ţi iei leafa, dar şi un lucru corect. E o rezolvare a unei disonanţe cognitive teribile. Recunosc: ca unul care nu trăieşte din această profesie, îmi vine uşor să judec şi să dau cu piatra.

N-am însă nicio iluzie: chiar dacă Băsescu, victima lor de azi, câştigă, tot cu ei va face până la urmă pact, va bea, va mânca şi va hăhăi, folosindu-se unii de alţii. Uite, de aia cred eu că dorm ei acum foarte liniştiţi: pentru că ştiu şi ei asta. Jurnalismul poate să moară, căci jurnaliştii vor trăi.

Articolul a apărut inițial în Evenimentul Zilei evz.ro

Ce părere aveţi despre acest articol?
  • Corect 
  • Frumos spus 
  • Îmi dă de gândit 
  • Am învăţat ceva! 

Ecouri

  • DOREL DORIAN: (6-12-2009 la 00:00)

    Din pacate, stimate confrate mai tanar, asa stau lucrurile. Articol exemplar si bine scris!

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 0 Nu-mi place 0

  • NEDEEA BURCA: (6-12-2009 la 00:00)

    Articolul dvs., domnule Ionita, scris cu „nerv” si justificata exasperare, se constituie intr-o adevarata „radiografie” a presei din Romania de astazi. L-am citit cu interes si pentru ca, printre altele, el confirma ideile dintr-un articol al meu, aparut tot aici, cu ceva vreme in urma. Am avut, asadar, amara satisfactie a jurnalistului care isi regaseste propriile insatisfactii luand cunostinta de cele ale unui confrate, cu atat mai mult cu cat acesta este, pe buna dreptate, mai bine cunoscut si mai apreciat.Am, totusi, o singura, mica rezerva: in opinia mea, cuvantul „victima” nu se poate pune alaturi de numele lui Traian Basescu fara ghilimele de rigoare… din respect pentru nenumaratele victime reale care populeaza tara in care traim. Ceea ce vroiam sa spun, insa, este ca regret, asemenea dvs. aceasta situatie si tare, tare mult mi-as fi dorit ca dupa atatia ani situatia presei din Romania sa nu fie aceea pe care in mod nemijlocit o cunoastem…

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 0 Nu-mi place 0

  • Daniel Macovei: (6-12-2009 la 00:00)

    D-le Sorin Ionita,articolul dumneavoastra excelent scris,degaja nedumerirea si iritarea de care am fost cuprins de la relansarea presei romanesti dupa 22 dec.1989.As mai adauga felul in care unele prezentatoare i-si tin discursul in fata microfonului.Totul a venit de cand a inceput PRO tv-ul.Observati tonalitatea frazelor acestor spicherite,felul in care schimba in mod nefiresc accentul cuvintelor,lalaitul disonant(parca ai asculta „Lie ciocarlie”).Ce sa mai zic de felul alintat in care i-si predau legatura,numindu-se complice interogativ pe numele mic,multimea de „neologisme”etc.Toata aceasta moda s-a raspandit ca o gripa,persista,si i-mi da o senzatie de furie neputincioasa,ca o durere de masele,pe scurt ma inteapa in cap.Nu ar fi fost suficient ca la primul interviu sa fie puse sa recite o poezie,sa citeasca un text literar dintr-un manual de clasa a V a?Un simplu profesor de limba romana ar fi fost suficient.

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 0 Nu-mi place 0



Dacă doriţi să scrieţi comentariul dv. cu diacritice: prelungiţi apăsarea tastei literei de bază. Apoi alegeţi cu mouse-ul litera corectă (apare alături de mai multe variante) şi ridicaţi degetul de pe litera de bază. Încercaţi!

Reguli privind comentariile

 
54.225.38.2