caractere mai micireseteazacaractere mai mari

Cele mai recente contributii la rubrica Cutia Pandorei



 

Vom trăi virtual

de (2-12-2009)

Cei care nu privesc lucrurile la fel nu le văd la fel. Fiecare vede lucrurile cum vrea el sau după cum e manipulat. Există o anumita formă de bun simţ în România, dar este invocată electoral după cum o vede fiecare sau după cum îl poartă interesul. Această formă de bun simţ, după cum bate vântul, poate fi considerată mitocănie în ţările civilizate. Niciodată nu va putea înţelege un străin obedienţa cu care stă chelnerul român în spatele lui, gata, în orice clipă, să-i toarne în pahar; i se pare de-a dreptul înfricoşător.

Cam aşa e şi în înfruntările dintre români, electorale sau nu. Nu e niciodată ce pare a fi. Sunt exploatate gesturile mici şi cuvintele nesemnificative şi se ocoleşte esenţialul. De cele mai multe ori, esenţialul nici nu se prinde, neavând, astfel, ce ocoli.

Dacă eu îmi plimb câinele şi se apropie de mine o haită de maidanezi, trebuie să iau măsuri de apărare. Asta, la prima vedere. În realitate, maidanezii vor să se joace, să se plimbe şi să voteze cu noi. Dacă devin prea insistenţi şi mai mârâie vreunul, îl împing uşor cu piciorul pe cel mai apropiat. Ceilalţi pleacă singuri, urmându-l pe primul. Filmată, această scenă ar putea reprezenta faptul că am agresat un animal.

Dacă aş fi o persoană publică, vânată de presa, şi aş avea duşmani pe măsură, ar veni vreo asociaţie de protecţie a animalelor şi ar umfla subiectul până la apocaliptic.

În realitate, totul nu e decât un fals moral, un delict de interpretare. Toată viaţa noastră e plină de delicte de interpretare. O interpretează fiecare cum vrea sau cum îl duce capul. Totul e ca micile noastre conflicte sa nu fie supradimensionate de presă. E cunoscută metoda unor ziarişti de a-şi fabrica subiecte, înjurându-te şi închizând reportofonul, sau de a folosi mici provocatori plătiţi. E cunoscută şi metoda de a improviza şi de a pune la păstrare, pentru alegerile viitoare; se găsesc cumpărători. Principiul caragialesc „…pac! La ‚Răsboiul’.” e arhiuzitat.

E ca şi cum ai fi atacat, te-ai apăra, iar pe film sau în ochii martorilor nu ar apărea decât atacatori plini de sânge. Nu e adevărat că un copil nu trebuie lovit. Pistolul din mâna unui copil, ca şi pistolul din mâna unui adult, tot pistol rămâne. Dacă ai murit, nu mai contează dacă violenţa e juvenilă sau nu.

Copil fiind, loviturile pe care le-am luat în viaţă, inclusiv peste faţă, le-am încasat de la străini, nu de la părinţi. M-au educat. Mult mai mult decât bătăile luate de la securişti; pe acelea, le-am înţeles altfel. Nu ca pe nişte lovituri ale vieţii, ci ale morţii.

Presa română nu exploatează cauzele, ci efectele. Sunt mai spectaculoase; aduc public sau voturi. Nimeni nu mai e interesat de adevăr. Adevărul crud păleşte în faţa minciunii emoţionante. Pentru frumuseţea ficţiunii sau a salariului, ziaristul sacrifică adevărul. Presa, în ansamblu, la fel.

La astfel de lucruri mă gândeam atunci când vizionam o peliculă transmisă obsedant, unde Traian Băsescu, aflat în campanie electorală, în 2004, a îndepărtat cu dosul palmei un copil lăsat singur, băgat şi el ca musca-n lapte. Nimeni nu se întreabă ce căuta un copil acolo, noaptea, la un miting electoral, printre SPP-işti.

Nimeni nu poate şti dacă n-a fost o înscenare sau o provocare, în perspectiva unor alegeri viitoare; se exploatează doar latura lacrimogenă, dickensiană, aceea cu copilul amărât, bun la învăţătură, crescut de o mamă muncitoare şi de o mătuşă iubitoare.

Chiar dacă pelicula este reală, modul obsedant de a o repeta, de sute de ori, ore de-a rândul, denotă disperarea celor care vor să-l înlăture pe Traian Băsescu de la putere. Dacă răutatea, chiar şi ruptă din contextul unor raţiuni mai înalte, de stat, o mai înţeleg, fiind comportamentală, dată de lacune în educaţie, prostia nu o mai înţeleg, fiind genetică; cu ea te naşti şi cu ea mori, iar prostia prostiei e că adversarii lui Traian Băsescu, după ce se fac „prostovani” unii pe alţii, se sărută în faţa camerelor de luat vederi, în orice piaţă, în direct şi la o oră de maximă audienţă.

Noi, românii, nu avem cum să nu fim răi. Avem serioase lacune în educaţie, iar foarte mulţi nici măcar nu-şi înfrânează apucăturile de educaţie socialistă. Vor trece mai multe generaţii, golurile de educaţie comunistă se vor estompa, dar nimeni nu e îngrijoarat de lacunele de educaţie capitalistă ce vor fi apărând, deloc mai benefice.

Ştim cu toţii, chiar reală, violenţa de limbaj şi violenţa însăşi sunt apanajul unui mod de a gândi al românului de azi. Supus la prea mult stres, pe fondul general al lipsei de civilizaţie, românul stă să izbucnească. La fel, şi conducătorul acestuia. E o revoluţie lăuntrică ce nu se mai termină, exacerbată cu ocazia elegerilor.

Nimeni nu vrea să privescă lucrurile din această perspectivă. Nici măcar psihologii, deveniţi psihoideologi.

În loc de pâine, toţi vor circ. Toată lumea vrea distracţie şi nu găseşte o metodă mai bună de a se distra ca autoflagelarea. Limita râsului de sine, între autoironie, maliţiozitate şi masochism, e foarte incertă.

Un popor stresat e violent. Nimeni nu mai ştie ce e violenţa şi o confundă cu orice fapt mărunt şi orice înjurătură banală. Pentru spectacol sau interes meschin, e blamată orice formă de autoapărare. Până la infinitezimalitatea gestului.

E ca şi cum ar veni o asociaţie de protecţia animalelor şi te-ar amenda că ai plesnit un ţânţar. E şi ţânţarul un animal. Nu este important că te înţeapă sau te supără cu bâzâitul lui.

Că nu e prea civilizat poporul român, abia scăpat din comunism, într-un haos pseudocapitalist, e clar. Rămâne să vedem cât este de inteligent şi ce înţelege din politica presei de a face din ţânţar armăsar.

Numai inteligenţa ne mai poate duce dincolo de aparenţe. Aparenţele înşală. Tocmai din această cauză au renunţat belgienii la „proba cu martori”. Electoral, dacă iei ca martori la aparenţele tale mai multe milioane de telespectatori, îi duci foarte uşor de nas, exact cu 50 de ani înapoi. Trucul a mers foarte bine şi la mineriade. Dacă o luăm înapoi, nu avem cum să ajungem din urmă ţările dezvoltate. Dacă ne întoarcem în timp, nici prezentul nu e real. Viitorul nu se construieşte cu orice fel de trecut.

Dacă nu învăţăm să privim dincolo de orice fel de aparenţe, nu ne vom civiliza niciodată. Vom trăi virtual, din imagini retransmise obsedant.

Ce părere aveţi despre acest articol?
  • Corect 
  • Frumos spus 
  • Îmi dă de gândit 
  • Am învăţat ceva! 

Ecouri



Dacă doriţi să scrieţi comentariul dv. cu diacritice: prelungiţi apăsarea tastei literei de bază. Apoi alegeţi cu mouse-ul litera corectă (apare alături de mai multe variante) şi ridicaţi degetul de pe litera de bază. Încercaţi!

Reguli privind comentariile

 
54.221.131.67