caractere mai micireseteazacaractere mai mari

Cele mai recente contributii la rubrica Polemica



 

A „alege” si a legitima

de (1-12-2009)
8 ecouri

Peste citeva zile romanii mai dau o reprezentatie de farsa politica. De doua decenii ei „aleg” intre ciuma si holera – legitimind neputincios sistemul care-i exploateaza, aserveste si distruge. A fost suficent ca grupul de interese criminale coagulat in FSN sa se „rupa” in aripi, distribuite pe fabulatoria axa „dreapta-stinga”, pentru ca „democratia” sa fie curatita de continut, devenind o crasa inselaciune. Ce e mai putin rau intre FSN1 (PSD), FSN2 (PD)… FSNn ? Iata problema falsa in care a fost impotmolita demnitatea civica. Sa-l votezi pe cel care, capitalizind nemultumirea, pretinde a apara populatia de „tagma jefuitorilor” (dar nu face nimic in acest sens, pentru ca apartine acestei tagme) sau pe aceia care, denuntind „populismul” , sustin ca parazitii (pseudo-elitele de tranzitie) sint respectabili (pentru ca nu au fost condamnati de o justitie putreda) si ca trebuie lasati sa conduca „masa”? Sa alegi un agent al benzii Iliescu-Roman folosit din 1990 in cele mai urite operatii, sau un inlocuitor echivalent al lui, ales tot din pepiniera de cadre securi-comuniste? Feciorasul securigeneralului Geoana, instruit de cirmaciul Iliescu in evitarea „vinatorii de vrajitoare” se va opune fatis „procesul comunismului”. Trebuie atunci sa realegi pe fatarnicul Basescu, care a „condamnat” comunismul… din gura, dar a facut orice (in culise) ca sa blocheze achetele si procesele, folosindu-le numai ca pirghii de presiune (un boicot parsiv, care m-a costat ultimii patru ani, irosti pentru a sprijini anchete menite nereusitei)? E mai bine sa ti se spuna pe sleau ca nu se va face dreptate (ca in epoca Iliescu) sau sa fii mintit ca se doreste asta (ca in epocile Constantinescu sau Basescu)?

Cum de nu apare o adevarata alternativa, dupa 20 de ani? Nici un singur candidat fatis anticomunist. Cum de sint romanii siliti, din nou, a nu stiu cita oara, sa aleaga intre Ei si Ei? Cine avea datoria sa lupte cu farsa? Uzurpatorii civismului (auto-proclamati „elita”), vinatori de capital moral, plini de vanitati si pofte, total lipsiti de capacitati, au pretins, la fiecare patru ani, ca nu a fost timp pentru organizarea unei forte de combatere a cangrenei. Ne-au invitat sa-l alegem pe Iliescu…. ca sa nu iasa Vadim, pe Basescu… ca sa nu iasa Nastase, pe Geoana… ca sa nu iasa Basescu. Sa alegem securitatea ca sa combatem securitatea, hotii ca sa scapam de hoti, mincinosii ca sa denuntam mincinosii.. Cu astfel de „vectori de opinie”, nu putem ajunge departe. Dezertarea „intelectualitatii” este numai una dintre cauzele (interferente) care au produs evolutia patologica a Romaniei. Adaugati manipularea publicului prin media controlata, „progresul” modern al falsificabilitatii. Dar cel mai grav proces este compromiterea in masa a romanilor care, ca sa se „descurce”, au facut (si in acesti ani, ca si in timpul comunismului) suficente mini sau macro-murdarii ca sa nu mai aiba pretentii civice excesive. Nu stiu in cite case, invitatia la justitie, la pedepsirea hotilor si confiscarea pradei… suna neamenintator. Oare noii veniti nu incep vreo ancheta privind gardul furat de mine de la intreprinderea X, cimentul extras de mine din proiectul european Y, salarul nejustificat obtinut pentru a proteja structura Z, terenul „recuperat” pe baza actului fals u, bursulita atribuita fiului meu de unchiul t, fabricuta privatizata mie prin pseudo-licitatia v, lemnele furate din padurea w- etc.? Nu intimplator, nici un partid nu are in platforma confiscarea bunurilor jefuite in tranzitie si pedepsirea celor ce au distrus economia nationala. Metoda „Pitesti” a functionat, producind amoralitate in lant si vinovatie difuzata canceros.

Este bine sa realizam degenersecenta morala generalizata produsa de Tranzitia Criminala, pentru a nu ne face iluzii privind sansele justitiarismului. Dar de aici, pina la resemnarea in fata proceselor dezagregante, pina la reducerea activismului cetatenesc la sustinerea cincinala a cite unui pion al jocului distructiv, e un salt pe care-l putem numi dezertare. Nesimtirea politica (tradarea/uitarea idelurilor de emancipare ale miscarii din 1990) devine jalnica cind este prezentata ca „responsabilitate”. Indivizi care-si vad numai de interesele lor, timp de patru ani, se agita penibil cu ocazia „alegerilor hotaritoare”… care nu pot schimba nimic. Este aici o menajata ipocrizie, din gama tehnicilor folosite de om pentru a se uita favorabil in oglinda. Ca un pacatos care plateste duminica (eventual in avans) „greselile” pe care le-a facut si intentioneaza sa le faca, isi cumpara si „alegatorul” respectabilitatea civica. Iata isi spune el, nu sint indiferent, intervin in viata cetatii, votind unul dintre cei doi actori (ai unei cacialmale). Ce-ar putea face mai mult? Ar putea sa munceasca pe ogorul politic, sa samene si sa praseasca, sa asude luptind cu cangrena, nu sa se repeada in recolta, la ziua culesului electoral. Sa puna umarul pentru ca sa se ridice si formatii neaservite paturii parazitare, care sa ofere populatiei o reala alternativa. Sa lupte pentru ca glasul fortelor de eliberare sa sparga zidul mediatic. Sa denunte pseudoalegerea periodica, fruct important al manipularii politice. Sa lupte pentru ca cetatenii sa nu fie siliti (de lipsa de alternativa) sa legitimeze un agent sau altul al structurii parazite care uzurpa puterea in statul roman, cu justificarea ca bareaza drumul…. unui alt agent al aceleiasi structuri.

Nu stiu citi mai sintem nedomesticiti, neinregimentati, neresemnati, necomplezenti, necolaborationisti. Poate ca sintem mai multi decit ne face media sa credem. Ca sa iesim din conul de umbra care ne izoleaza, paralizeaza, anihileaza – ar trebui sa gasim o maniera eficace de a denunta farsa „alegerilor”. A nu vota -discret- nu e suficient. Avem nevoie de mijloace adecvate, pentru a produce un bulgare contestatar crescator. Daca nu, revolta potentiala va fi „reprezentata”, confiscata, deturnata si compromisa, mai departe, de alde’ Vadim, Becali, Basescu. Care ne-au furat steagurile, ca sa ne scoata din joc. Nu putem cistiga razboiul intre Ei si Ei. A valida diversiunea „justitiarismului” pretins de Basescu e la fel de nociv cu a-i sustine pseudo-adversarii, carora li s-a alocat rolul combaterii justitiarismului. Cea mai robusta reactie ar fi ridicarea unor formatiuni civice si politice anti-mafie autentice. Fie si numai pentru a sparge hipnoza/apatia politica. Nu ma indoiesc ca, in fata unei miscari realmente contestatare, care sa lupte, de exemplu, pentru anchetarea faradelegilor savirsite in acesti 20 de ani, reteaua intereselor oculte si-ar da jos masca si ar trece la represalii edificatoare. „Democratiile” renunta la aparente cind apar miscari periculoase pentru clica uzurpatoare ascunsa in spatele formalismelor imprumutate de aiurea. Cu cita nonsalanta anuleaza ele victoria electorala a unei formatiuni autentic reformatoare, cu cita usurinta isi amintesc polimilitienii de rolul de ciini de paza bine hraniti ai benzii parazitare ce a cucerit institutiile. Ce repede devine „populism periculos” o orientare autentic populara, menita sa scoata tele-electoratul din jug sau miraj. O miscare de emancipare politica a constiintelor ar ridica voalul care acopera escrocheria politica. Restul ar fi macar istorie (un zvicnet de umanitate in cautare de sens), luminoasa sau tragica, intrerupind o lamentabila prabusire spre vid.

Ecouri

  • Andrea Ghita: (1-12-2009 la 00:00)

    Vorbe !

  • Circumviator: (1-12-2009 la 00:00)

    Stimata Doamna,
    Toti vorbim vorbe. Dar cand emitem opinii, cand avem argumente si nu e vorba de simple vorbe-n vant, se cuvine sa ne expunem argumentele.
    Dv aruncati o vorba. Sunteti capabila sa si argumentati aceasta superficiala opinie, fara alt temei decat o vorba-n vant? Chestiunea tratata de Ioan Rosca e prea importanta ca sa fie comntatata la acest nivel.
    C

  • Petru CLEJ: (1-12-2009 la 00:00)

    Bine ar fi dacă „Circumviator” nu s-ar mai ascunde în spatele acestui alias, mai ales că e una și aceeași persoană cu Ioan Roșca. Nu înțeleg de ce nu vă lecuiți odată de acest obicei inutil și păgubos.

  • Stefan Maier: (1-12-2009 la 00:00)

    Domnule Rosca,

    Ati scris un material foarte bun. Semnati cu numele dv. real, va rog si eu. Daca ati sti ce inseamna Circumviator nu ati mai semna asa 🙂

  • viorica iovan: (1-12-2009 la 00:00)

    . sint ingrozita sa asist la batalia voturilor furate azi 6 decemtrie 2009 in tara mea!

    . puteri abuzive si de o parte si de cealalta a unei baricade care separa doua vointe straine de popor – un presedinte candidat inca o data la cirma tarii, care intelege sa lupte impotirva hotiei PSD- iste tot prin hotie, si o forta comunista cu masca democratica care nu se da in laturi cu orice pret pentru a-si ingrosa puterea de a fura munca poporului care trudeste pentru lenea si bunastarea ei.

    . oricare va fi rezultatul acesta este o vointa furata!

    . nu vom sti niciodata care a fost adevarata vointa a poporului pentru ca si unii si altii au furat ordinar, fara pic de scrupule!

    .vino Doamne, macar acolo unde vintul abuzului de putere s-a transformat in uragan!

  • nea marin: (1-12-2009 la 00:00)

    Raspund intrebarii: „cum se face ca nu apare nimeni mai de soi”, sau ceva de-acest gen.

    Smplu: jocurili-s facute, grupurile de presiune asisderea, ei *n-au nevoie* de oameni cinstiti.

    Ca atare, patrund doar cei care acceta regula jocului. N.B.: cinstitii *nu-s in partide* si ii poti pune la coltz cu ushurintza: n-au „vechime” in partid si ca atare n-au cum sa poata fi scosi in fatza.

    Un sistem infailibil, care se autoperpetueaza, in contra caruia nu se poate face nimic ( nimic in afara de-o mare miscare populara, iesiri in strada etc., adica o *noua* revolutzie).
    Hai noroc,

    Nea Marin

  • Petru CLEJ: (1-12-2009 la 00:00)

    Domnule „nea marin” alias Marian Deaconescu,

    Sugerați cumva răsturnarea prin violență a ordinii actuale de drept din România? Nu de alta, dar nu aș dori ca revista ACUM să se facă complice la o infracțiune de natură penală.

  • viorica iovan: (1-12-2009 la 00:00)

    . mi-a fost imposibil sa votez! . imposibil sa pun stampila pe Geoana ca sa nu iasa Basescu, stampila pe Basescu ca sa nu iasa Geoana



Dacă doriţi să scrieţi comentariul dv. cu diacritice: prelungiţi apăsarea tastei literei de bază. Apoi alegeţi cu mouse-ul litera corectă (apare alături de mai multe variante) şi ridicaţi degetul de pe litera de bază. Încercaţi!

Reguli privind comentariile

 
Citește articolul precedent:
Artista de clasa întâi Cleopatra Stratan la Piteşti

Pe scena de la Euromall, Cleopatra Stratan, aflată pentru prima data in Arges, alaturi de tatal ei, Pavel Stratan, in...

Închide
3.144.94.208