caractere mai micireseteazacaractere mai mari

Cele mai recente contributii la rubrica Libris



 

Marie France-Ionesco & Numele tatălui

de (29-11-2009)

În „Portretul scriitorului în secol. Eugène Ionesco 1909-1994” Marie France-Ionesco (licenţă în literaturi moderne, masterat în teatrul lui Strindberg, carieră didactică şi jurnalistică) scrie, contrar aşteptărilor, cu rigoare ştiinţifică, aducând dovezi pentru fiecare afirmaţie.

Ideea de a-l evoca pe marele dramaturg o persoană apropiată a fost a Gabrielei Adameşteanu care i-a trimis fiicei acestuia, Marie France-Ionesco, întrebări pentru un interviu, însă până la urmă interviul s-a transformat în materia densă a unei cărţi-replică la două lucrări apărute una în România (Marta Petreu, „ Ionesco în ţara tatălui”, Editura Apostrof, Cluj, 2001), şi alta în Franţa ( Alexandra Laignel-Lavastine, „Cioran, Eliade, Ionesco: l’oubli du fascisme”, PUF, 2002), cărţi injurioase la adresa lui Eugène Ionesco. Între timp, Gabriela Adameşteanu a trimis alte întrebări legate de cele două lucrări care îl implică pe Eugène Ionesco. Această carte, care ar fi trebuit să fie de mărturisiri, s-a transformat într-una de apărare, în care autoarea foloseşte documentul ca argument (pentru a lumina aspecte legate de originea mamei dramaturgului), sau citatul, în special din „Eugène Ionesco – Între viaţă şi vis – Convorbiri cu Claude Bonnefoy“. „La origine trebuia sa fie un interviu… S-a transformat într-un portret al scriitorului în secol, cu angajamentele şi opţiunile sale, cu prieteniile şi mai ales cu scrierile sale, faţă în faţă cu sine însuşi şi cu propriile interogaţii.”

Marie France-Ionesco mărturiseşte cum a conceput structura acestei cărţi: „De aceea « capitolele» acestui text corespund, mai mult sau mai puţin, întrebărilor Gabrielei Adameşteanu, care mi-au servit drept fir conducător, făcându-mă să iau în consideraţie o serie de aspecte pe care personal nu aş fi avut de gând să le tratez. Aceste probleme erau în număr de şase: Eugène Ionesco «sofist», «manierist»; Originile materne ale lui Eugène Ionesco; Exilul; Eugène Ionesco la Vichy; Eugène Ionesco şi România; Relaţiile dintre Eugène Ionesco, Cioran si Eliade. Această călătorie în universul lui Ionesco m-a determinat să iau în consideraţie şi etapele dezvoltării sale spirituale şi intelectuale, gusturile şi opţiunile lui literare. De aici un al şaptelea capitol, intitulat: Cărţile–far. Influenţele literare“.

Mă aşteptam să găsesc memoriile unei fiice dintr-o perspectivă inedită, cu dezvăluiri de date biografice, cu afectivitatea memoriei, însă cartea e doar o pledoarie pentru a apăra şi păstra amintirea luminoasă a tatălui. Totuşi, ceea ce aduce nou fiica marelui dramaturg sunt datele genealogice dinspre partea maternă a dramaturgului, precum şi câteva fotografii, pentru a-i apăra memoria de ancheta cu „meschin iz rasial” a Martei Petreu. Marie – France Ionesco conchide că asemenea anchetă incriminatoare ne duce cu gândul la vremuri demult apuse.Apără cu elocvenţă numele tatălui, ieşind rareori din cadrul demonstrativ riguros printr-un partizanat frenetic, printr-un subiectivism demn de respect: „Este evident pentru cine vrea cu adevărat să înţeleagă că ultima frază din acest text e o « provocare », o lovitură de teatru datorată unui efect de ruptură logică în măsura în care cititorul se aşteaptă la o concluzie absolut contrară. Dar dincolo de această «provocare», şi de altfel mult mai profund, se percepe regretul, disperarea lui Eugène Ionesco, care se simte respins, exclus din acel ceva spre care tinde, care îi lipseşte. E strigătul neputinţei de a atinge vreodată « ceea ce e bun, natural, sănătos, comun, normal. Eugène Ionesco se simte izgonit, exclus, interzis în zonele spre care aspiră. E o jeluire sub forma unei afirmaţii narcisice de autoflagelare ” Eugène Ionesco nu este un „sofist” şi „manierist”, concluzionează Marie France Ionesco, dramaturgul desfide logica, criteriul său de cunoaştere fiind visul. Eugène Ionesco nu este un „sofist”, ci un platonician.Autoarea enumeră mijloacele preferate ale dramaturgului: „antiteza, perifraza, surpriza, spectacularul, excesul, pistele false şi linia curbă”. Termenul „baroc” i se pare mai potrivit pentru a califica discursul tânărului Eugène Ionesco, dar mai ales pentru a-l contracara pe acela de „manierist” dat de Marta Petreu, deoarece „barocul exaltă valoarea morală şi artistică artificiului împotriva naturalului prin practica sistematică a excesului şi a aparenţei, prin recurgerea la manierism”.

Portretul omului politic Eugène Ionesco este urmărit treptat şi cu argumente. Pentru el, nefericirea universală se transformă în nefericire personală, iar în istorie a avut mereu ceva de spus. A fost antifascist, nu a fost colaborationist pe lângă Guvernul de la Vichy, ura legionarismul, cultul forţei şi al morţii, a deplâns „ rinocerizarea “ socialistă a anilor 60. In Piaţa Universităţii din 1990 s-a declarat huligan, ultima lui apariţie televizată a fost un omagiu şi un apel adus Regelui Mihai al României, iar relaţiile cu România sunt „ambigue ”.

Cele mai multe argumente sunt aduse din cartea de convorbiri „Între viaţă şi vis” de Claude Bonnefoy (şi cum o citisem, am luat-o mereu cu un pas înaintea autoarei, ştiam întotdeauna replica lui Eugène Ionesco) pentru a demonstra atracţia luminii, a literaturii luminoase, dubla apartenenţă culturală franceză şi română., teoreticianul şi criticul preferat : Benedetto Croce, apoi legătura cu literatura romănă care nu l-a influenţat deloc. În „Între viaţă şi vis “ (Belfond, 1977), la întrebarea lui Claude Bonnefoy „Ce influenţă a avut asupra dumneavoastră literatura română ?“ Eugène Ionesco răspunde:
„Există scriitori români foarte interesanţi, un mare autor de teatru care se numeşte Caragiale, dar Caragiale însuşi era influenţat de autorii care m-au influenţat şi pe mine, de Flaubert din Dicţionar de idei primite de-a gata, de Henri Monnier, de Labiche. Mai există un scriitor, un scriitor al absurdului, un scriitor pre-suprarealist care îmi plăcea: Urmuz; el însuşi îi datora mult lui Jarry. Pe scurt, nimic din literatura română nu m-a influenţat cu adevărat“. Capitolul „Cărţile far, influenţele literare ale lui Eugen Ionescu“ rezumă declaraţiile lui Eugène Ionesco din convorbirile cu Claude Bonnefoy.

Despre legătura scriitorului cu religia, autoarea îl citează pe Cioran: „L-am cunoscut pe Ionesco pe vremea când eram studenţi. A fost întotdeuana atras de religie. În centrul scrierilor lui stă angoasa. E mai religios ca mine, eu n-am fost niciodată credincios. Ionesco e tot timpul pe punctul de a deveni “.

Rareori, autoarea atinge sublimul, iat-o în portretul de claustrofob pe care i-l face artistului: „Eugène Ionesco e cuprins de furie fiindcă se simte închis în « caverna » (în numeroase texte şi povestiri de visuri va evoca « zidul » în care orice cunoaştere este imposibilă, unde nu putem atinge decât umbrele) Domeniul culturii – penumbra atrăgătoare şi înşelătoare – mai precis cel al literaturii şi al criticii, este acela al « părerii», « al lucrurilor schimbătoare», evanescente, fragile, al relativităţii şi nu cel al « Ideii», adică al cunoaşterii , al absolutului care ne salvează de « neastâmpărul» la care ne condamnă spaţiul şi timpul.”

Eugène Ionesco are parte în acest proces în care pledează Marie France Ionesco de-o parte, de cealaltă Marta Petreu şi Alexandra Laignel-Lavastine de acelaşi tratament al relativităţii critice folosit şi de el în „ NU “.

Logica poate demonstra orice, într-adevăr. Depinde de cel care o manevrează, de lumina, sau umbra pe care vrea să le scoată la suprafaţă, ce vrea să impună opiniei celorlalţi. Logica poate sluji adevărul, la fel de bine şi minciuna. Despre o carte se poate scrie pozitiv, sau negativ, depinde de ce parte te afli, ce părţi vei lumina, ce părţi vei lăsa în umbră, alegând cu consecvenţă o perspectivă critică şi folosind citatul revelator.

Marie France-Ionesco –“ Portretul scriitorului în secol. Eugène Ionesco 1909-1994”, traducere din franceză de Mona Ţepeneag, Editura Humanitas, Bucureşti, 2003

Ce părere aveţi despre acest articol?
  • Corect 
  • Frumos spus 
  • Îmi dă de gândit 
  • Am învăţat ceva! 

Ecouri

  • itzhak bareket: (29-11-2009 la 00:00)

    artcolul prezentat de d-na MARINA NICOLAEV,
    starneste curiozitatea de a citi cartea semnata
    de marie france-IONESCO,CARE PE TARAMURILE NOASTRE,-ISRAEL-nu stiu unde asi putea-o gasi.
    in ori ce caz,e foarte bine,ca in ultimul timp
    se gasesc scriitori care se ocupa de valorile
    si biografia celebrului dramaturg roman-francez
    EUGEN IONESCO.

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 0 Nu-mi place 0

  • Marina Nicolaev: (29-11-2009 la 00:00)

    Cartea fiind publicata la Editura Humanitas, cred ca se poate solicita, chiar daca nu sunteti din/in Bucuresti, contactand editura pe internet: http://www.humanitas.ro/grupul-humanitas/contact existand posibilitatea comenzii online sau/si prin posta.

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 0 Nu-mi place 0



Dacă doriţi să scrieţi comentariul dv. cu diacritice: prelungiţi apăsarea tastei literei de bază. Apoi alegeţi cu mouse-ul litera corectă (apare alături de mai multe variante) şi ridicaţi degetul de pe litera de bază. Încercaţi!

Reguli privind comentariile

 
34.200.236.68