caractere mai micireseteazacaractere mai mari

Cele mai recente contributii la rubrica Istorie si actualitate



 

Mihai Botez, disidentul solitar

de (22-11-2009)
12 ecouri

Scriu aceste rânduri la Boston, unde am participat la convenţia anuală a Association for the Advancement of Slavic Studies”.

Cu această ocazie am lansat volumul „Stalinism Revisited. The Establishment of Communist Regimes in Eastern and Central Europe” (CEU Press, 2009), rezultatul conferinţei pe care am organizat-o în Washington D.C. la sfârşitul lunii noiembrie 2007. Cu această ocazie am rememorat prima participare la o astfel de convenţie, acum două decenii, la Chicago, împreună cu matematicianul disident Mihai Botez.

L-am cunoscut pe Mihai Botez pe vremea când eram student al Facultăţii de Filosofie, Secţia de Sociologie, a Universităţii din Bucureşti. Am schimbat atunci doar câteva cuvinte, dar am simţit instantaneu existenţa unor afinităţi, a unor puncte comune de interes.

Era lector la Facultatea de Matematică, la catedra de Statistică şi Calculul Probabilităţilor şi fusese „detaşat” în cadrul Facultăţii de Filosofie, unde ţinea ocazional un seminar pe teme de prognoză.

Îmi amintesc perfect momentul când am ascultat la Radio Europa Liberă scrisoarea sa deschisă către Nicolae Ceauşescu – cred că era în anul 1978 – în care deplora degradarea economică şi socială. Era printre primii care îndrăzneau să vorbească despre criza sistemică din România şi despre responsabilitatea directă a Partidului Comunist şi a conducătorului său.

Pe măsură ce regimul devenea tot mai iraţional, Mihai Botez îşi radicaliza poziţiile critice. Se simţea cumva apărat de faptul că fusese primul bursier român al celebrului Woodrow Wilson International Center for Scholars, instituţie înfiinţată în anul 1968, Memorial creat pentru a omagia moştenirea intelectua lă a preşedintelui Woodrow Wilson, un institut de studii avansate dintre cele mai respectate.

Se cunoscuse acolo cu directorul Centrului, istoricul James Billington. Tot la Woodrow Wilson Center se împrietenise – vorbim de mijlocul anilor 1970 – cu filosoful neo-marxist iugoslav Mihajlo Markovic, unul dintre editorii revistei „Praxis”, interzisă de conducerea titoistă din cauza atitudinii antitotalitare.

Pe linia cercetărilor sale futurologice, M. Botez intrase în legătură cu profesorul Zbigniew Brzezinski, între 1976-1980 consilier pe probleme de securitate naţională al preşedintelui american Jimmy Carter. Ambasadorul român la Washington era pe atunci Corneliu Bogdan, unul dintre cei mai longevivi diplomaţi comunişti.

Nu fără legătură cu Mihai Botez, prietenul acestuia, istoricul Vlad Georgescu, a ajuns el însuşi bursier la Woodrow Wilson Center. Mihai avea un dar unic al prieteniei, cultiva solidaritatea umană cu mare generozitate. A fost unul dintre intelectualii români cei mai sincronizaţi cu ideile disidenţei est-europene.

M-am reîntâlnit cu Mihai Botez în septembrie 1987. Ajunsese în Statele Unite de câteva săptămâni. Lucra în acea perioadă la un studiu despre relaţiile dintre intelectuali şi regimul naţional-comunist. Ideile-cheie le-a prezentat în cadrul conferinţei „Will the Communist States Survive: The View from Within”, pe care am organizat-o la New York, în octombrie 1987.

Între participanţi: Agnes Heller, Ferenc Feher, Mihajlo Markovic, Svetozar Stojanovic, Carlos Franqui, Aleksandr Zinoviev, Humberto Belli, Richard Pipes, Dorin Tudoran, Geza Szöcs, Miklós Haraszti, Jakub Karpinski, Irena Lasota, Paul Hollander. Îmi amintesc de prezenţa în sală a numeroase celebrităţi, inclusiv Susan Sontag, Midge Decter, soţia lui Norman Podhoretz, preşedintă a Committee for the Free World şi Carl Gershman, preşedinte al National Endowment for Democracy.

Rămâne pentru mine un reper existenţial indelebil solidaritatea din perioada 1987-1989, lupta noastră comună împotriva unui sistem pe care amândoi îl priveam drept ilegitim, absurd şi decrepit. Mihai a încetat din viaţă, scandalos de prematur, în 1995.

Am recitit recent notele discuţiei purtate cu Mihai Botez pe 26 mai 1989 privind cultul personalităţii lui Nicolae Ceauşescu. El propunea o viziune persuasivă despre tratarea trecutului în România lui Ceauşescu. Era o abordare neortodoxă: „Istoriografia ceauşistă este, într-un anumit fel, obiectivă. Pentru ea, teza este că partidul comunist clandestin a fost agentul Cominternului.

Urmează ideea subiacentă că adevăratul creator al unui nou partid comunist este Nicolae Ceauşescu. Doar prin el, partidul comunist a devenit un partid al interesului naţional. El este, în această viziune, un adevărat «părinte fondator»: funcţia cultului personalităţii este deopotrivă de a consolida autoritatea lui N. Ceauşescu şi de a discredita «Vechea Gardă».

Până acum, deci până la Ceauşescu, toţi se mândreau cu trecutul de activist. Deşi provenea din partidul comunist cominternist, el, luând puterea, a transformat partidul în partidul întregii naţiuni şi, în acelaşi timp, l-a epurat de «vestigiile moscovit-alogene». Prin urmare, ideea de a divorţa de trecutul comunist se face indirect, prin această redescoperire «obiectivistă» – o perspectivă cu şanse să placă şi emigraţiei şi străinilor“.

Versiunea integrală a acestui articol poate fi găsită în ultimul număr al excelentei reviste „Studii şi materiale de istorie contemporană”.

Cititorii interesaţi de subiect pot afla mai multe de pe blogul meu
http://tismaneanu.wordpress.com

Ecouri

  • Anton Constantinescu: (22-11-2009 la 00:00)

    Si eu l-am apreciat foarte mult pe Mihai Botez, pe cand ascultam pozitia lui exprimata la radio Europa Libera. Numai ca exista o mare problema legata de tezele lui (corecte dupa parerea mea). El a insistat asupra caracterului alogen al „partidului comunist” condus de la Moscova.
    Exista multi cetateni romani care nu vor sa recunoasca acest lucru, care sunt stalinisti in continuare si considera ca a afirma asa ceva este echivalent cu antisemitismul.

    Bineinteles ca nu are nici o legatura cu asta!
    Candva, adevarul trebuie recunoscut si spus cu voce tare!

  • boris marian: (22-11-2009 la 00:00)

    mai înviorez atmosfera spunând că este perfect adevărat ce spune d. A.Constantinescu, în PC din România care număra circa 800 de membri, cel puţin jumătate erau de altă naţie decât români, în speţă evrei. Nimeni nu ascunde aşa ceva, chiar şi revoluţia bolşevică a fost condusă de evreii Troţki, Uriţki, Kamenev, Zinoviev, apoi, Stalin era osetin, nu era rus, acesta a fost specificul mişcării comuniste, anume -cinternaţionalismul, care apoi s-a transformat treptat în naţionalomunism, tip titoist, dejisto-ceauşist, etc.Nedumeririle mele, domnule A. Constantinescu sunt două – una, cine ascunde că au fost evrei în conducerea PCR? La 800.000 de evrei erau 400 de evrei comunişti. E mult? E puţin? A doua nelămurire – ce înţelegeţi prin alogeni? In România evreii au primit cetăţenia treptat şi dreptul a fost stipulat în Constituţia din 1923 semnată de Ferdinand I. Evreii au fost numiţi în continuare alogeni, cu accent apăsat antisemit de Liga Creştină a lui AC CUza, apoi de Goga, desigur de Codreanu. A spune alogen despre un cetăţean român de etnie sau religie diferită de a majortarilor era o diversiune şi o discriminare voită. Este adevărat că PC din R. a fost condus de bulgarul Ştefanov, de maghiarul Foriş, dar Foriş era cetăţean român. Era el alogen?

  • Anonim: (22-11-2009 la 00:00)

    Domnului Boris Marian:

    Ma bucur ca sunteti de acord cu mine in cele prezentate, pentru ca acesta este adevarul.

    Si eu confirm unele din cele spuse de dvs. Intr-adevar cifra de 800.000 pe care o dati pentru numarul evreilor din Romania in 1938 este corecta. Conform statisticilor si evaluarilor din 1940 Romania ajunsese la populatia de 20 milioane de locuitori, dintre care evreii reprezentau 4%.

    Marea majoritate a evreilor din Romania au fost, fara indoiala, oameni cinstiti. De altfel de mai multe ori am dat exemple in acest sens. Primul bancher al Romaniei din anul 1916 a fost singurul om care s-a opus trimiterii tezaurului romanesc la Moscova, sustinand prin interventii in Parlament ca e mai sigur sa fie trimis la Londra…Parlamentul Romaniei nu l-a ascultat si, asa cum am mai spus, sub presiunea Bisericii Ortodoxe a decis trimiterea tezaurului la rusi, pentru ca sunt „fratii nostri de credinta”.

    De aceea cred ca e corect sa spun ca la Gara de Nord Biserica a cantat „prohodul pentru mort” pentru tezaur, care a mai fost si sfintit pe deasupra de mitropolit. Sa nu ajunga nesfintit in Tezaurul Kremlinului. De notat ca Tezaurul a plecat in stil romanesc, fara fara proces verbal!!!
    (Strigator la cer).

    Multi, foarte multi evrei au fost oameni cinstiti. Nu trebuie sa-i insir pe toti ca sa conving pe nimeni. Am dat mereu exemple. Dar nu din oameni cinstiti si de caracter a fost alcatuit „Partidul Comunist Din Romania”. (sintagma „din Romania”, cum stiti si dvs, inseamna pe atunci in traducere, pe dos, „din afara ei”)

    Ci din lepadaturi, ca Ana Pauker (spioana sovietica pe care Antonescu a restituit-o lui Stalin, ca sa-l salveze pe un membru al Sfatului Tarii din Basarabia), Nicolschi (criminal notoriu, sadic care impreuna cu romanul Tzurcanu au organizat crimele de groaza de la Pitesti si din alte inchisori), Chisinevschi, Vasile Luca (ungur-evreu care a fost apoi ucis in mod bestial in inchisoare) etc etc etc.

    Deci acea majoritate alogena din partidul comunist care a condus efectiv si la care va referiti nu a fost reprezentativa pentru cei 800.000 de evrei din Romania, ci a fost alcatuita din banditi, escroci, talhari.

    Nu a fost alcatuita nicidecum din „floarea intelectualilor evrei”, cum ar fi fost de preferat, bineinteles!

    Anton Constantinescu

  • bmarian: (22-11-2009 la 00:00)

    vorbim aproape aceeaşi limbă, doar două corectări – Vasile Luca nu era evreu, era ungur, Laszlo Luka, a fost căsătorit cu o evreică, nu a fost ucis în închisoare, a murit la domiciliul forţat, de boală, în 1960. Nu am lămurit ce este cu alogenii, erau cetăţenii români de etnie diferită de majoritari, alogeni? Este o întrebare de principiu, alogen ănseamnp element străin, ar însemna că în toate ţările din lume alogenii erau comunişti sau invers, ceea ce desigur nu este adevărat, chinezii au 20 de milioane membrii, nici unul „alogen”. Nu vreau să spun ceva despre faptele unor lideri ca Ana Pauker, Nikolski, Chişinevschi, le cunoaştem, răspunderea este individuală , nu este a etniei din care făceau parte, altfel ar trebui să spunem că din cauza lui Hitler să nu-i iubim pe nemţi, altă aberaţie. deci suntem de acord.

  • Anonim: (22-11-2009 la 00:00)

    Ma surprinde faptul ca sustineti ca Luka Laszlo nu a fost evreu-ungur. Poate sursa din care am citat nu e corecta. Si modul cum a murit. Am citat din lucrari recente, pe care le-am citit in ultimii ani, in tara. Pana nu ma conving ca aveti dreptate, las problema in suspens.
    Sa va spun eu ce e cu alogenii:

    Aici la http://www.romanialibera.com a scris multe articole interesante si dl profesor Neumann din Timisoara. Si el a intrebat acelasi lucru: cine sunt strainii?

    Va spun strict parerea mea: cea mai buna definitie a dat-o pentru Romania Kogalniceanu. Atunci el (desi a fost acuzat – poate pe nedrept ca este antisemit) numea alogeni pe cei veniti din alte tari, la prima generatie. A existat un influx masiv de evrei din rasarit datorita pogromurilor rusesti. El era nemultumit de faptul ca din Rusia venisera zeci de mii de evrei care solicitau in majoritatea lor brevet de carciumar. Am citit discursul lui Kogalniceanu, foarte ponderat. A urmat un val de antisemitism atunci, care de fapt era mai degraba un val xenofob, pentru ca au fost acuzati atat greci cat si evrei ca au „introdus” alcoolismul in Moldova. Totusi Kogalniceanu nu a numit „alogeni” pe urmasii acestora.

    Cred ca aceasta interpretare este cea mai corecta. Sa va spun acum un amanunt din viata mea: cand am inceput sa lucrez in calitate de chimist in SUA, a trebuit sa completez o serie de formulare. Am bifat rubrica „minoritate”. La care seful personalului a venit la mine foarte suparat si m-a intrebat cum de am indraznit sa ma pun „minoritate”. „Cum sa fi tu „minority” cand esti „caucasian” (alb) vorbitor de limba engleza?” – mi-a spus el.

    „Minority” in America se pot numi numai African-Americanii si Hispano-Americanii, dupa lege.
    Chiar daca un Hispano-American este alb, el trebuie sa se inregistreze ca minoritate!

    Deci nici macar nu aveam voie sa ma pun ca minoritate, eu care abia venisem din Romania!

    Parerea mea este ca atat dl Neumann cat si ungurii si sasii din Romania nu sunt „alogeni”. Ungurii ar putea sa fie „minoritate lingvistica”, o parte din ei cel putin!

    As vrea sa va aduc aminte ca in secolul al XIX-lea religia crestina era dominanta si prin urmare cei de alte religii (iudeii, musulmanii) erau discriminati prin definitie.

    Numai ca, daca va aduceti aminte de artistul Edward G. Robinson, el a emigrat din Romania pe motiv de persecutie religioasa, si primul lucru pe care l-a facut pe teritoriul american a fost sa-si schimbe numele din „Goldenberg” in cel… american!

    Asta nu arata ca in SUA discriminarea evreilor ar fi fost mai mica… Nu credeti?

    Antone Constantinescu

  • Anton Constantinescu: (22-11-2009 la 00:00)

    Pentru BMarian:

    Spuneti ca raspunderea este individuala.

    Eu nu vad lucrurile asa. Ar fi mult prea simplu!
    Daca ar fi fost vorba de „raspundere individuala” partidul comunist ar fi cazut de mult.

    Atata vreme cat Ana Pauker, dupa toate documentele scrise la vremea ei, a detinut puterea absoluta in stat din 1945 in 1952, ii putem imputa ei din punct de vedere legal toate crimele facute sub regimul ei. Nu de alta, dar exista dovezi clare si recunoasteri clare ca ea era practic „cea mai puternica femeie” nu numai din Romania, ci din lume, la acea data, indiferent ce ar sustine unii azi (si de fapt atat dl Tismaneanu cat si presa internationala a spus asta). Acest lucru poate fi citit de fapt si in biografia ei: „Ana Pauker: The Rise and Fall of a Jewish Communist” (Hardcover)de Robert Levy. O am si am citit destul din aceasta carte.

    La fel cum trebuie sa imputam toate crimele facute sub dictatorul Antonescu (de oricine) acestuia si acolitilor sai.

    Dupa umila mea parere cuplul Tzurcanu-Nicolschi trebuia impuscat impreuna. Tzurcanu a fost faptuitor crimelor de la Pitesti, iar Nicolschi a fost cel care a dat ordinele.Din nefericire, Nicolschi a scapat nepedepsit, ca si unii criminali de azi! Murind ca pensionar, in Cismigiu!

    Nu sunt de acord ca aici ar fi vorba numai de „raspunderi individuale”, intrucat acesti macelari, ucigasi si impostori nu au actionat separat, ci in grup, in banda si s-au recomandat unul pe altul tot asa; ba chiar au primit avantaje tot in grup. Pauker il cunostea pe Kishinevski, care il cunostea pe Dej, care…pe Brucan, care …pe Borila, care….pe Tismanski care il cunostea pe Valter Roman care…pe Virgil Trofin, care…pe Zaroni, care…pe Groza etc care il cunostea pe Roller, care il cunostea pe Beniuc, care il cunostea pe A Toma, etc. Cum ati spus si dvs ca era structura asa-zisului partid comunist. Unii cu roluri mici, altii cu roluri mari.

    Considerand eventualitatea (nu tocmai imposibila) a unui eventual proces al stalinistilor, fie si post -mortem, ar fi foarte clar ca a fost vorba de o banda de criminali care a jefuit tara si care, pe langa cedarile de teritorii la rusi in razboi, a mai „daruit” lui Stalin si Insula Serpilor care nu ii apartinea lui sau lor.

    Repet: ei nu reprezinta poporul evreu dar nici pe cel roman, tot asa cum nici Antonescu nu a reprezentat intreg poporul roman. Desi au fost mai multi smintiti alaturi de Antonescu, sa recunostem. Dar ca si sleahta lui Antonescu, au continuat raul facut de acesta cu crime la fel de odioase.

    La fel de odiosi au fost si romanii (desi nu erau prea multi) care s-au distins in special prin…analfabetism! Au fost pusi de umplutura, evident. Tdeohari Georgescu avea doua clase, mai putin ca trenul. Gheorghiu-Dej era functional analfabet. Ceausescu era baiat de posta.

    Cred eu (si va rog sa ma contraziceti daca credeti altfel) ca asa cum ati spus, majoritatea alogena dintr-un partid al raufacatorilor a fost alcatuita din sadici si declasati. Regimul de teroare impus de ei a fost ordonat de un sociopat (Stalin) cu ajutorul direct al acestei bande. Aceasta banda nu reprezenta nicidecum un fel de colectiv al evreilor educati, ci doar o grupare criminala pusa pe distrugerea poporului roman.Practicile lor au fost de tip mafiot, chiar si atunci cand unii din ei au avut de suferit. De fapt Ana Pauker a spus direct ca ea voia Romania impartita „in trei.”

    Cand Stalin a decis sa-l ucida pe sotzul marei Ana Noastra, Marcel Pauker, exact ca in structurile mafiote, Ana a primit lovitura fara sa cracneasca. Ca in Cosa Nostra! sa nu cumva sa se vada ca nu este de acord cu „Stalin cel Mare/Iubit de Popuare!” (sic!)

    Ana a continuat sa-l „iubeasca” pe Stalin, ca si cand nu s-ar fi intamplat nimic!

    Doamne fereste, nu l-a „tradat” ci a continuat lupta lui de clasa, pana cand si ea a devenit indezirabila!

  • bmarian: (22-11-2009 la 00:00)

    de acord, dar Luca tot nu era evreu, nu a fost ucis, ci lăsat să moară de boală, verificaţi.
    Cu alogenii, cum ungurii, saşii nu erau alogeni, iar evreii erau. Numai că au venit ăn secolul XIX? Dar primii evrei au venit în Dacia sec.I. e.a.Desigur, nu cei din Galiţia, în sec. XIX. SUA s-a format cu europeni din sec. XVI-XX. Chestia cu spaniolii şi afro-americanii, nu o ştiam. Acum despre răspundere. Desigur, sistemul leninist-stalinist a creat o tipologie – omul care luptă fără milă cu duşmanul de clasă. Personal nu am înţeles niciodată de ce , odată ajunşi la putere, liderii comunişti din Rusia, din alte ţări au început mai abitir să lupte cu duşmanii. probabil, de teama că vor pierde. Dar, desigur este dureros, sistemul s-a folosit de evrei pentru că evreii au avut de suferit , de-a lungul istoriei atât marginalizarea socială şi persecuţia religioasă. Erau cei care vedeau în socialism, comunism eliberarea. Nu au văzut-o. Gradul de criminalitate diferă de la individ la individ.Sistemul leninist-stalinist a fost criminal de acord, ca şi cel nazist. Ideologia naşte monştri. Din păcate, din nou, trebuie să amintesc că în presa română de extremă dreapta, anume România Mare, fiţuicile neo-legionare, principalii sau singurii vinovaţi sunt evrei, este uşor să treci de la ura contra comunismului la antisemitism, pentru un om nepregătir. Eu nu vă consider antisemit, pentru că sunt destul de informat. Dar un om neinformat va spune – aha, Pauker, Nikolski, Chişinevschi-Roitman , Brucan,V. Roman, L.Răutu, L. Tismăneanu, mulţi alţii ( unii mai cred că Teohari Georgescu era evreu, conform dezinformării lui CV Tudor) erau evrei, deci ei au adus comunismul, dar se uită că între anii 1960-1989, numărul evreilor din conducerea PCR a scăzut spre zero, au mai doar PŞetre Lupu, L. Răutu, îndepărtat mai târziu.Evreii nu mai puteau fi nici şefi de servicii în unităţi de stat, dacă aveau rude în străinătate şi averau. personal am simţit această discriminare.Nu uitaţi încă două aspecte – sioniştii au fost petrsecutaţi de comunişti , ca şi politicienii români.Alt aspect – evreii au luptat împotriva Germaniei naziste, nu numai în armata americanp, engleză, dar şi în Rezistenţa franceză, dominată de comunişti, în Armata sovietică. Dacă Hitler câştiga războiul, despre evreii din Europa nu se mai vorbea nimic şi pacea lumii devenea o iluzie, poate pax germanica. Nu este meritul lui Stalin, însă aceiaşi comunişti evrei care au făcut , unii mari abuzuri, au contribuit la înfrângerea nazismului. In România sunt profanate cimitire evreieşti şi creştine. Nici astăzi nu se ştie cine le produce. De la profanarea cimitirelor la mici-mari pogromuri sunt doar câţiva paşi. Opinia publică, societatea civilă, toţi au tăcut. In schimb cotidiene considerate democrate au făcut scandal că s-a ridicat un Memorial în memoria victimelor Holocaustulşui din România.Pe mine mă indignează la fel de mult aceste ecouri, cum pe Dvs. vă indignează lipsa unui proces al comunismului. recunoaşteţi că la Nurnberg nu a fost un procers al nazismului, ci al naziştilor. In faţa Justiţiei nu poţi aduce un sistem , ci indivizi. Cine este de vină că Brucan, Iliescu, Nikolski, Chişinevski, Dej, Drăghici, Pauker, etc. nu au fost judecvaţi , unii post-mortem? Istoria nu este un Judecăîtor. Fiecare o scrie cu o subiectivitate involuntară.
    Dar discuţia se poate lungi mult. Salut, d. Constantinescu.

  • Anton Constantinescu: (22-11-2009 la 00:00)

    La Nurenberg a fost un proces schiop. Intre judecatori erau destui criminali rusi care ar fi apartinut pe banca acuzatilor, pentru ca „uncle Joe” adica Stalin a fos la fel de nemernic ca si Hitler.

    Legat de trecut, pozitia mea este: „sa nu uitam niciodata crimele trecutului, ca altfel se vor repeta. Dar sa uitam pasiunile trecutului. Azi exista toate conditiile sa nu mai existe nici antisemitism, nici homofobie si nici alte isme.

    Totodata am credinta ca lupta cea mai eficienta contra „ismelor” de tot felul este sa fim deschisi la intrebari. Exista un curent daunator dupa parerea mea care cere „sa nu pomenim despre acest caz sau acest nume ca profita antisemitii”.

    Asa ceva nu serveste nici unei societati moderne. Totul este „fair play” pentru a fi discutat!

    Opusul acestei atitudni este „hai sa ascundem pe ici pe colo ca poate nu se prinde lumea”. Va asigur ca lumea se prinde!

  • Anonim: (22-11-2009 la 00:00)

    Legat de intrebarea dvs: de ce diferenta asta dintre evrei si unguri sau altii:

    Nu vad nici o diferenta.

    Prima atestare a unei sinagogi pe treitoriul (nu de azi) Romaniei a fost sinagoga din Cetatea Alba (Maurocastro) din 1301.
    Numarul evreilor a fost in general mic in istorie in tarile romane. Momentul care a creat o criza a fost secolul al XIX-lea. Dupa parerea mea a avut loc atunci si un soc cultural.

    Dar acum nu exista absolut nici un motiv ca acei evrei sa fie considerati alogeni. Ei s-au integrat de multa vreme in societatea romaneaasca si apartin poporului roman, atata vreme cat ei nu decid altceva.

    Lumea de azi a devenit cu mult mai insensibila la traditia sau locul de nastere al oamenilor. In curand vor veni noi alogeni (tot asa cum eu sunt alogen in SUA).

    Cand am vorbit cu nepotul meu din tara si l-am intrebat ce face, mi-a spus ca joaca forbal si tocmai i-a pasat lui Abdulah care a ratat golul!

    In curand Romania nu va mai fi ce este azi.

    Anton Constantinescu

  • bmarian: (22-11-2009 la 00:00)

    vă asigur că pe mine nu trebuie să mă lămuriţi, pe Vadim, pe Coja ar trebui să-i lămuriţi că evreii per global nu au fost şi nu sunt un pericol pentru omenire. Eu nu sunt interesat în a apăra pe oricare criminal indiferent de etnie, un evreu l-a ucis pe premierul Rabin, deci au evreii criminalii lor, ca orice popor, am să adaug un amănunt picant, în Wikipedia scrie că ddespre Stalin s-ar fi spus că avea origine evreiască, la fel şi despre Hitler(bunicul). Pot eu sau oricare om cinstit să apere pe un Stalin, un Hitler?

    Dar Vadim, Coja, urmaşii lui Codreanu aşa gândesc, aha, evreii….regretabil că şi Goma, care spune că nu este antisemit pentru că soţia şi fiul sunt evrei. Nici o legătură.

  • Anton Constantinescu: (22-11-2009 la 00:00)

    Atunci sa stabilim impreuna: Vadim si Coja nu sunt o problema, chiar daca ei nu vor fi „lamuriti” niciodata.

    Max Plank a spus un mare adevar: o teorie noua sau o abordare noua a unei probleme nu invinge prin faptul ca reuseste sa convinga pe cei retrograzi, ci prin faptul ca reprezentantii vechilor metehne si vechilor teorii infame dau la un moment dat ortul popii si alta generatie, mai tanara, care a crescut cu noile realitati le ia locul. Sunt unii dobitoci care nici acum nu vor sa discute despre Ana Pauker, „pentru ca si antisemitii discuta”!

    Voi mai da un exemplu semnificativ: cu cativa ani in urma familia lui lui A Toma a venit cu plocoane si cu rugamintea ca acesta sa fie totusi republicat in Romania. Aveau nevoie de un „poet” in familie, pentru blazon!

    Cand mi-am exprimat parerea ca republicarea lui A Toma (cunoscuta lepadatura proletcultista, fiu de crasmar fara talent), toti au sarit sa ma acuze ca sunt antisemit. Ei nu si-au dat seama ca mai degraba un antisemit s-ar fi bucurat de bataia de joc ce ar fi rezultat la republicarea lui!

    Ca sa va convingeti, citez cateva asa-zise versuri de „bardul de la Urziceni”:

    „Ca si Pacea arma are
    Si-nca una foarte mare”

    „Imperealist american
    Picati-ar arma in ocean!”

    si o serie de cacofonii avand ca subiect „calaii hitlerieni”.

    Va rog sa verificati ca am dreptate!

    Cine ar fi fost mai antisemit, va intreb? Eu, care m-am opus acestui sacrilegiu (publicarea lui) sau cei care au fost pentru?

    Nu ar fi ras si curcile de „talentul” acestui analfabet, candva pus pe soclul cel mai mare, cand scriitorii si poetii romani cu adevarat mari erau eliminati cu totii ca „antisemiti”? L-am avut si in abecedarul meu, cand nu era voie sa fie citit Eminescu! Va pot recita din poeziile lui imbecile!

    Slava domnului ca au existat si exista suficient de multi evrei inteligenti si chiar geniali!
    Nu e nevoie si de impostori!

    Solutia acestei probleme: faceti cat mai multe intalniri colaterale dintre elevii romani si cei israelieni, dintre studentii romani si cei israelieni, si schimburi de experienta. Sa se cunoasca oamenii intre ei si sa vada ca nimeni nu are un picior sau vreo mana in plus!

  • bmarian: (22-11-2009 la 00:00)

    reiau, am răspuns pe email, de acord, din fericire antisemitismul nu este difuzat în şcoli, elevii nu ştiu ce este antisemitismul, din păcate , la unii adulţi se manifestă această, cum spunea Ion Vianu, maladie psihică, iar Al. Paleologu, ” o încordare a muşchilor fesieri”, avea stil, ştia ce spune. Justiţia nu aplică Legea care pedepseşte manifestări xenofobe, negaţioniste, aceasta este problema.Cu stimă, BMM



Dacă doriţi să scrieţi comentariul dv. cu diacritice: prelungiţi apăsarea tastei literei de bază. Apoi alegeţi cu mouse-ul litera corectă (apare alături de mai multe variante) şi ridicaţi degetul de pe litera de bază. Încercaţi!

Reguli privind comentariile

 
Citește articolul precedent:
In memoriam Adrian Boldan

Un om minunat cu zambet ingaduitor, acceptand dialogul pe cele mai diverse tematici, a disparut aidoma flacarii dintr-o stea unica....

Închide
18.224.59.231