caractere mai micireseteazacaractere mai mari

Cele mai recente contributii la rubrica Extern



 

Europa are în sfârșit un președinte!

de (22-11-2009)
Herman Van Rompuy și Catherine Ashton - domnul și doamna Herman Van Rompuy și Catherine Ashton – domnul și doamna „nimeni”

Iata ca dupa intensive negocieri Uniunea Europeana (UE) are pentru prima oara in istoria sa de jumatate de secol un presedinte, in persoana lui Herman van Rompuy, si un ministru de externe, Baronesa (!) Catherine Ashton. Cititorii pot fi iertati daca la vazul acestor nume nu izbucnesc in strigate entuziaste de ”ce bine” si ”in sfirsit”. Reactia multora, a tuturor mi-e teama sa cred, este dimpotriva una de mirare rezervata. ”Cine??” si ”cum asa?” sunt mai degraba intrebarile cu care aceste nume sunt intimpinate de marele public ca si de parti importante ale elitelor economice si politice din lume si chiar si din Europa.

Sunt convinsa ca veti citi in alte pagini descrieri ale carierelor politice si ale pozitiilor ideologice pentru fiecare din cele doua persoane recent propulsate in topul stirilor. As vrea ca in scurta reactie de fata sa interpretez semnificatia acestei alegeri pentru viitorul Uniunii Europene. In primul rind, decizia ca cele 27 tari member sa fie reprezentate de doua nume fara ecou in inimile sau in urechile demosului European este tipica pentru politica de compromis dusa de catre UE. Nu cred ca este o tara mai bine aleasa decit Suedia sa fi condus negocierile pregatitoare pentru alegerea ocupantilor pozitiilor principale in noua Uniune, post-Lisabona. In Suedia, arta compromisului si-a atins fara indoiala culmea si a devenit nu numai o modalitate de a rezolva conflicte in arena politica, ci si un modus Vivendi in viata de zi cu zi a oamenilor obisnuiti. Primul ministru Reinfeld a reusit sa gaseasca Solutia cea mai putin stinjenitoare, cel mai mic numitor comun al celor 27. Este acest lucru un semn al lipsei de ambitie a UE? Dimpotriva, as zice, este un semn al pragmatismului politic care a indrumat evolutia procesului de integrare europeana de la inceputul sau din anii 50. Cei doi politicieni care acum primesc responsabilitatea de a reprezenta Europa in lume si acasa sunt reprezentatii acestei politici precaute care prefera sa isi assume riscuri minimale si sa mearga inainte, desigur, dar cu pasi mici.

Pragmatism si precautie: acestea sunt cuvintele cheie pe care le personifica Van Rompuy si Ashton. Si amindoua se vor dovedi cu siguranta virtuti necesare pentru evolutia viitoare a Uniunii Europene care are in Tratatul de la Lisabona un instrument juridic plin de neclaritati. Relatia dintre presedintele Consiliului European (Van Rompuy), Representantul Inalt pentru Politica Externa (Ashton) si Seful Comisiei Europene (Barrosso) este putin spus incerta. Echilibrul si distributia responsabilitatilor concrete intre cele trei posture ramin a fi clarificate, si nu prin texte legislative ci prin interactiuni zilnice. Cu alte cuvinte, este o decizie inteleapta de a alege persoane precaute in rolul de a defini viitoare descriere a joburilor de presedinte sau ministru de externe europeni.

Aceasta atitudine corespunde starii de spirit a publicului European, care, dupa cum reiese din ultimele sondaje, nu doreste modificari rapide si de substanta, ci mai degraba consolidarea situatiei de fata. Dupa o perioada de extindere rapida, terminata in 2007 cu accesul Romaniei si Bulgariei, si dupa intrarea in vigoare aTratatului de laLisabona in 2009, UE este pregatita pentru o perioada stabila in care schimbarile majore din ultimul timp sa se poata sedimenta.

Acestea nu sunt vesti bune pentru statele candidate la aderarea la Uniune si in special pentru Turcia. Sperantele de a se vedea parte din clubul european in viitorul apropiat (2013, 2015, dupa cum se specula), chiar si pentru Croatia sau Islanda, sunt putin justificate. Turcia, pentru care nu exista un plan concret de integrare in Uniune, se vede si mai departe de Bruxelles decit pina acum. In plus, presedintele Van Rompuy, un crestin-democrat, este cunoscut ca fiind opus in principiu extinderii UE catre Turcia. In 2004 el declara ca “includerea Turciei nu este la fel cu precedentele extinderi ale UE. Valorile universale ale Europei, care sunt in acelasi timp si valorile fundamentale ale crestinatatii, se vor atenua prin accesul unei tari islamice de talia Turciei” (euobserver.com).

Alegerea lui Van Rompuy si Ashton este si un semnal trimis de statele membre catre acele institutii europene inclinate sa sustina o politica federalista (Comisia si Parlamentul). Si semnalul este clar: statele sunt departe de a lasa stafeta in mina unei puteri supranationale. Puterea de decizie in chestiunile cele mai imporante, cum sunt cele legate de politica externa si de securitate, va ramine in continuare predominant la nivel national. Acest lucru se reflecta clar in declaratiile facute de cei doi. Van Rompuy declara ca politica sa va ramine “discreta” si “subordonata” deciziilor Consiliului European, un organism interguvernamental. Aceeasi linie este urmata si de Ashton, care doreste sa aplice un stil de “diplomatie tacuta”, stil deja urmat de ea in negocierile de semnare a unui tratat comercial bilateral intre UE si Coreea de Sud.

Este pozitia presedintelui si a ministrului de externe UE slabita din cauza semnalelor de rezistenta impotriva proiectului federalist trimise de catre statele membre? Intr-adevar, se poate sustine ca aceasta rezerva a celor doi reprezentanti de virf ai UE se poate traduce ca timiditate sau slabiciune si ca acest gen de atitudine nu va promova imaginea Europei in lume ca cea a unei puteri majore. SUA, Rusia si China nu vor lua in serios declaratiile unui presedinte sau ministru de externe care vor aparea nesiguri si carora le lipseste eficienta si puterea de decizie. Daca pentru a incheia o negociere ministrul de externe trebuie mai intii sa telefoneze tuturor celor 27 tari pentru a le obtine acordul, pozitia sa pierde din greutate. In loc sa vorbeasca cu o singura voce, Uniunea Europeana ar fi din nou in imaginea unui cor disonant (dupa cum a ilustrat-o chestiunea participarii in razboiul din Irak in 2003). Ideea de a avea un singur reprezentat in chestiuni de politica externa trebuie sustinuta de fapte concrete. Ramine de vazut daca Ashton si van Rompuy se vor dovedi diplomati capabili de a obtine sustinerea unanima a statelor membre.

Faptul ca Van Rompuy si Ashton nu sunt niste nume cunoscute poarta riscul de a largi deficitul la capitolul democratie care afecteaza negativ Uniunea Europeana. Unul din obiectivele Tratatului de la Lisabona este diminuarea distantei dintre cetateni si centrul de putere europeana. Alegerea unor tehnnocrati anonimi nu va reusi sa ii apropie pe locuitorii din Bucuresti, Helsinki sau Barcelona de un Bruxelles perceput ca distant si rece. Este greu de crezut ca liderii europeni ignora aceasta realitate. Ramine de sperat ca acesta este un risc constient asumat si ca problema legitimitatii democratice a UE va fi adresata curind.

Anamaria Dutceac Segesten este lector la Lunds Universitet, Suedia

Ce părere aveţi despre acest articol?
  • Corect 
  • Frumos spus 
  • Îmi dă de gândit 
  • Am învăţat ceva! 

Ecouri



Dacă doriţi să scrieţi comentariul dv. cu diacritice: prelungiţi apăsarea tastei literei de bază. Apoi alegeţi cu mouse-ul litera corectă (apare alături de mai multe variante) şi ridicaţi degetul de pe litera de bază. Încercaţi!

Reguli privind comentariile

 
3.230.1.126