caractere mai micireseteazacaractere mai mari

Cele mai recente contributii la rubrica Extern



 

Farmecul discret al Moscovei

de (22-11-2009)

Din când în când apar în public diverşi entuziaşti care predică încălzirea relaţiilor economice cu Rusia şi o mai energică ofensivă comercială a firmelor noastre către est, pentru “a recâştiga tradiţionala piaţă rusă”.

Ei par să fi uitat păţaniile Moldovei şi Georgiei din urmă cu ceva vreme, ţări care exportă masiv pe această piaţă. De fapt, cam prea mult pentru binele lor. Când guvernul de la Moscova a interzis importul de vin din cele două ţări, pe motiv că “nu se ridică la standarde de consum uman”, toată industria globală de băuturi alcoolice s-a tăvălit de râs: vinurile gruzine şi moldoveneşti acceptate la import în SUA şi UE nu mai satisfac înaltele exigenţele ale consumatorului rus, care trebuie astfel să se consoleze doar cu delicatese locale precum samagon (amestec de şampon, diluanţi pentru vopsea şi detergenţi industriali, filtrat prin pâine).

Singurele care n-au râs au fost cele două mici state, pentru care exportul de vin e o resursă economică vitală: Georgia trimitea 80% din
producţie în Rusia la momentul embargoului, aceasta fiind principala lor sursă de venit extern; Moldova vinde 75%, ţinând astfel o industrie cu 150.000 de locuri de muncă, încasările din acest export reprezentând 30% din PIB. Când reprezentantul georgian a cerut să vadă buletinele de analiză, ca să se identifice exact problema, şeful inspecţiei fito-sanitare ruse a replicat, în buna tradiţie suprarealistă a diplomaţiei sovietice, că “asemenea cereri ultimative nu sunt constructive”.

Am avut în anii următori episoadele cunoscute din războiul gazelor purtat cu Ucraina, ce va fi reluat fără îndoială şi iarna asta dacă alegerile din 17 ianuarie nu aduc la Kiev preşedintele care trebuie. Sau cele mai puţin cunoscute, ale embargoului asupra cărnii de porc, impus selectiv Poloniei, în contra regulilor europene. Din toate aceste exemple se vede că, dincolo de meschinăria şi ipocriziile normale în negocierile comerciale între democraţii capitaliste, care au totuşi o limită, Moscova este dispusă să meargă foarte departe în a-şi penaliza propriii consumatori sau producători, împingându-i până la ruină, dacă interese politice externe o cer. A avea relaţii economice prea strânse cu Moscova – şi mai ales relaţii privilegiate, care să includă preţuri preferenţiale – atâta vreme cât politica ei internă nu iese din paranoia naţional-autoritară, nu înseamnă decât a-i pune în mână instrumente de presiune, pe care le va folosi când te prinde la strâmtoare.

Cel mai bun exemplu este Gaz prom, de la care demnitarii români tot speră să obţină favoruri. Aceasta nu e o companie energetică obişnuită în căutare de profit, chiar unul monopolist, ci este o ramură de afaceri a statului rus, împachetată cu kaghebişti loiali preşedintelui, şi instrument de a recruta politicieni occidentali hulpavi şi imorali, precum fostul cancelar social-democrat Schroeder, ca să dau doar exemplul cel mai benign. A trata asemenea organizaţii- hibrid cu instrumente de piaţă folosite în cazul unor Exxon, BP (sau OMV) e o mare greşeală: e ca şi când te-ai aştepta când traversează un oraş.

Protecţia cea mai bună în relaţia cu Rusia pare să fie, paradoxal, tocmai să nu accepţi favoruri şi să faci afaceri cu ea, atunci când e nevoie, strict la preţul pieţei mondiale. Dacă n-ai primit cadouri şi tratamente preferenţiale, atunci nici Rusia n-o să n-aibă ce să-ţi retragă peste noapte, la momentul şantajului. Cu alte cuvinte, iei mai scump, la preţ nesubvenţionat, dar n-ai obligaţii.

În mod similar, firmele româneşti care nu exportă prea mult în Rusia or avea motivele lor. Poate incertitudinea mediului de afaceri de acolo? În business riscul se măsoară în bani, se include în costuri, şi abia apoi vezi cât de atractivă e într-adevăr o piaţă. N-am prea auzit de afaceri ruseşti de succes în afara celor trei sectoare tradiţionale: armament, resurse naturale şi sectorul financiar-bancar apărut pentru a le servi pe primele două. Cum atât armamentul, cât şi resursele naturale sunt ramuri controlate politic oriunde în lume, e clar că nu poţi aştepta din direcţia asta mari revoluţii de transparenţă şi bun management. Restul economiei – întreprinzători mai mici sau mai mari, care se luptă cu mediul de afaceri ostil, ca şi colegii lor români – e destul de similară cu cea de la noi, deci oferă puţine complementarităţi generatoare de schimburi. Economic, Rusia nu este şi n-a fost niciodată o mare putere, ci doar o pompă de benzină şi depozit de armament, cu pretenţii de actor global.

Îmi amintesc că, petrecând ceva timp la Budapesta prin 1996-’97, auzeam acelaşi discurs călăuzitor din partea autorităţilor ungare, care îndemnau firmele să „recâştige tradiţionala piaţă rusă”. Cele care au urmat îndemnul, cu sucuri, conserve, mobilă, aparatură etc., s-au întors cu roatele în sus la marea criză din 1998, când s-a văzut că sub mâna dirijistă a guvernului rus rubla ajunsese supraevaluată, iar după corecţie piaţa rusă s-a zbârcit ca o stafidă uscată. Nu-mi amintesc ca politicienii maghiari să fi despăgubit din buzunar vreo firmă privată care le luase sfatul de bun. Dar poate că numai un naiv ca mine s-ar putea aştepta ca persoanele publice chiar să-şi asume răspunderea pentru sfaturile pe care le dau.

Articolul a apărut inițial în Evenimentul Zilei evz.ro

Ce părere aveţi despre acest articol?
  • Corect 
  • Frumos spus 
  • Îmi dă de gândit 
  • Am învăţat ceva! 

Ecouri



Dacă doriţi să scrieţi comentariul dv. cu diacritice: prelungiţi apăsarea tastei literei de bază. Apoi alegeţi cu mouse-ul litera corectă (apare alături de mai multe variante) şi ridicaţi degetul de pe litera de bază. Încercaţi!

Reguli privind comentariile

 
54.198.86.28