caractere mai micireseteazacaractere mai mari

Cele mai recente contributii la rubrica Politic



 

Scurta carieră a lui Crin Antonescu

de (13-12-2009)

N-am văzut în viaţa mea şi nici n-am auzit să mai fi existat în democraţiile europene moderne o aşa competiţie electorală în care miza să fi fost nu cine dă mai multe goluri adversarului, ci cine reuşeşte să se abţină de la a-şi da prea multe autogoluri.

Şi ce meci am avut, ce faze, ce şuturi în vinclurile propriei porţi!

Dacă e să începem cu tabăra lui Băsescu, ei şi-au dat un mare autogol în alegerile locale din 2008, când s-au codit în mod inexplicabil să pună un pretendent pentru Primăria Bucureştiului, dând impresia că ori nu-i interesează, ori o consideră în mod arogant ca a lor de drept. Nu s-a explicat nici până azi publicului de ce omul lor cel mai bine plasat, Liviu Negoiţă, care ar fi câştigat alegerile fluierând, n-a candidat.

Iar pierderea Bucureştiului n-a fost pentru tabăra PDL-Băsescu doar o afacere locală, după cum s-a văzut ulterior, ci o inversare de trend care putea să-l coste pe ultimul preşedinţia.

Au urmat marile autogoluri din 2009, cu introducerea grupului Udrea- Cocoş în guvern (deşi, într-un cabinet cu PSD şi Mazăre, grupul ăsta chiar reprezenta un liant); acel rafinat origami electoral de la europarlamentare, prin care fiicei Elena i s-a creat o carieră politică pe spinarea partidului; sau eliminarea PSD din guvern scurt timp înainte de alegeri, pe baza unor promisiuni vagi de cumpărat parlamentari la bucată, pentru o nouă majoritate.

Dincolo, la Geoană&comp., toată istoria lor de bâlbe şi campanie populistă păleşte în comparaţie cu contraperformanţa galactică din ultimele două săptămâni. Dacă, imediat după turul unu, Geoană, Antonescu, Patriciu, Vîntu şi Cozmin Guşă s-ar fi dus cu toţii să petreacă nişte zile plăcute la Monte Carlo, sau pe unde îşi fac ei veacul de obicei, lăsându-l acasă doar pe Johannis ca să scoată câte o mormăială o dată la două zile, ar fi câştigat şi ei alegerile fluierând.

În loc de asta, ei au angajat parcă un regizor de comedii pentru oligofreni şi i-au dat sarcina să scrie cel mai tare scenariu care să-i îngroape. Au dezlănţuit pe televiziuni o campanie deşănţată, care a depăşit orice limită în materie de stridenţe şi fantasmagorii (şi tot ce se întâmplase pe timpul hulitului Năstase), de la cărţi scrise de indivizi dubioşi şi uşor deranjaţi la bibilică, pescuiţi din neant, ţinuţi trei zile în prime-time şi aruncaţi înapoi în neant.

Patriciu nu s-a mulţumit să dezgroape un film în care Băsescu lipea o palmă unui mucos, ci a ţinut să vină el în persoană la TV şi să lăcrămeze în direct pe umărul victimei odiosului dictator, fără să-şi dea seama că, la ce imagine publică are, prezenţa lui pe ecran e cel mai bun antidot la filmuleţ.

În ultima săptămână, cineva de la cooperativa PSD-PNL a avut geniala idee să meargă cu tot circul la Timişoara, doar ca să arate cât de lipsită de popularitate este această coaliţie în oraşul Revoluţiei, de unde au fugit pe uşa din dos.

Ca bonus, au zgândărit toate simbolurile anilor ’89-’90, începând cu balconul, punctul 8 şi spiritul lui Coposu. Finis coronat opus, Geoană s-a dus la 12 noaptea, înaintea dezbaterii finale, la o şedinţă de relaxare acasă la SOV, ca să aibă Băsescu ce să-l întrebe a doua zi.

Până la urmă, acţionând cu aşa consecvenţă, tabăra anti-Băsescu a reuşit să obţină ce-a căutat: a enervat şi mobilizat mare parte din electoratul vechi al lui Băsescu, intrat în lehamite şi pasivitate din cauza autogolurilor preşedintelui.

Nicio strategie de campanie a PDL nu ar fi reuşit să energizeze aşa bine foştii votanţi ai Alianţei D.A. cum au făcut-o demagogia în tandem Geoană-Antonescu şi apariţiile media ale lui Patriciu şi Vîntu. (Dacă atâta îi duce pe ei capul, vă daţi seama cam pe ce căi s-au făcut marile averi ale României).

Fără adrenalina furnizată gratis de moguli, aceşti votanţi ar fi asistat probabil pasivi la înfrângerea lui Băsescu, indispuşi de erorile acestuia din ultima vreme.

Pentru Băsescu, asta creează mari obligaţii. Situaţia e rezumată genial de o postare laconică a unui român din diaspora, pe HotNews: „Băsescu, asta nu-i victoria ta, ci a noastră şi a lucrurilor pe care trebuie să le faci”.

E de sperat că preşedintele învaţă ceva din această experienţă de montagne russe prin care a trecut. Acum, că a câştigat, nu mai depinde atât de tare nici de partid, nici de alte găşti subterane – în fond, cum se spune, în primul mandat vrei să te realegi, în al doilea, să intri în istorie. Dacă se poate, pentru lucrurile care trebuie.

Pentru Geoană, lucrurile sunt probabil încheiate aici, el urmând să fie hăcuit în partid de carnasieri mai abili (Nica, Dragnea – deşi pe moment nici ultimul nu se simte prea bine, ca manager
de campanie pierdută). Păcat: dacă făcea ce trebuie când a luat puterea în 2005, Geoană putea fi liderul unui partid social-democrat mai mic, dar mai curat, de care oricum e nevoie, la putere sau în opoziţie.

Cât despre episodul straniu numit Crin Antonescu – un om de sistem împachetat şi vândut ca un candidat anti-sistem, complet
nepregătit pentru funcţie cu altceva decât sofisme drăguţe, care a făcut atâtea viraje în ultima vreme că nici el nu mai ştie încotro e nordul – el stă mărturie pentru soarta tinerilor politicieni de unică folosinţă.

Despre el nu poţi să repeţi decât vorba memorabilă a lui Oscar Wilde: „Are un viitor strălucit în spate”.

Ce părere aveţi despre acest articol?
  • Corect 
  • Frumos spus 
  • Îmi dă de gândit 
  • Am învăţat ceva! 

Ecouri



Dacă doriţi să scrieţi comentariul dv. cu diacritice: prelungiţi apăsarea tastei literei de bază. Apoi alegeţi cu mouse-ul litera corectă (apare alături de mai multe variante) şi ridicaţi degetul de pe litera de bază. Încercaţi!

Reguli privind comentariile

 
3.226.241.176