caractere mai micireseteazacaractere mai mari

Cele mai recente contributii la rubrica Poeme, Eseuri, Proza



 

Lung este drumul spre est

de (29-11-2009)

Amintirile unui nostalgic
Primo tempo- Lung e drumul către Est

Nu ştiu alţii cum sunt, vorba bădiţei din Ţicău, marele Creangă, dar eu când mi-amintesc de vremurile socialismului în patria noastră, RPR şi apoi RSR, mă cuprinde o nostalgie, ca în anecdota … era cum era, dar eram noi mai tineri. Prima schimbare de macaz am observat-o în ziua în care, la intersecţia străzii Dr.Felix ( n.n. evreu, medicul Capitalei, cu un secol în urmă) cu B-dul A.I.Cuza poliţaiul nu mai purta haină maro, ci albastră şi se numea miliţian. Afişele cu o mână mare de muncitor care strângea două buruieni, una fiind cu capul lui Iuliu Maniu, alta cu cel al lui Brătianu, rămăşiţe de la alegerile din 1946, dispăruseră. In clasa a doua de primară am fost făcuţi pionieri, cu mare alai, eu nu am intrat din prima. Eram vorbăreţ şi se considera nedemn ca un pionier să vorbească la ore. Am fost foarte fericit când am putut să ascult şi să cânt imnuri pioniereşti. Numele lui Dej nu se pomenea, doar Partidul, uneori, Lenin, Stalin. Mult Stalin. A murit Stalin, profesoarele au plâns. Mie, în aceeaşi lună mi-a murit bunicul, cam de aceeaşi vârstă, astfel că durerea ar fi trebuit să fie dublă, dar, copil fiind , nu am simţit nimic. Mergeam vara, în tabere de pionieri, seara cântam în jurul focului, fetele îmi plăceau ca şi copilului Creangă. Copil, copil, dar ceva mă atrăgea la ele. Aveau farmec taberele acelea, mai veneau copii greci, refugiaţi după războiul pierdut de comunişti, apoi coreeni, din ţara pustiită de un război cu napalm, ziceau ziarele. Eram într-o vară comandant de detaşament şi am fost prins în ora de somn obligatoriu, băgat din propria voinţă, într-o noptieră pentru a-mi distra colegii de cameră. Am fost destituit prin scoatere la raport şi citirea unei decizii ce semăna cu o condamnare pe viaţă. Nu mai vorbea nimeni cu mine, nici golăneii care erau mereu pedepsiţi pentru diverse abateri. Eu trădasem încrederea organizaţiei. Am păţit chestii asemănătoare la UTM ( ulterior, redevenit UTC). Iar nu am fost primit în prima serie, vorbeam la ore. Acest vorbit m-a costat peste treizeci de ani, un vot de blam cu avertisment, vorbeam în acelaşi timp cu tovarăşul Nicolae Ceauşescu, el la megafon, eu în câmp, prin Parcul Tineretului. La liceul Nicolae Bălcescu, actualmente Sf.Sava am avut profesori eminenţi, nemaitrăind îi pomenesc, la română, Mişu Bărbătescu, un maniac al fişelor literare, care m-a învăţat să scriu scurte recenzii, temător de a pomeni numele lui Blaga, Voiculescu, ş.a.la latină. Gh. Guţu, un aristocrat din vremea lui Cato Maior, am învăţat şi istoria Romei antice, deşi nu era în programa de latină, la el se spunea numai domnul elev, domnul profesor, îmi venea să spun,în glumă, tovarăşul Iulius Caesar . L-am admirat simţind la el altceva faţă de alţi dascăli. Scrisese un dicţionar masiv de latină, nu avea adversari în domeniu, nici la Universitate. La biologie era Dabija, un munte de om, glumeţ din fire, dar şi intreprinzător, se spunea că a convins pe un portar al şcolii care trăgea să moară, să-şi ofere trupul pentru a reface scheletul, ceea ce s-a şi realizat iatr noi îi spuneam scheletului, nea Vasile. Secretarul de partid al liceului a aflat şi scheletul a dispărut, nu se ştie unde. L-am regretat, era foarte util., în plus, am învăţat , atunci, să nu mă tem de moarte. La astronomie era un tip atât de antisemit, încât i-a spus vărului meu, care era cu un an mai mare, să plece în Palestina. Era supărat pe evrei. Vărul meu i-a urmat îndemnul după circa două decenii.La facultate am intrat cu mulţi .tineri slab pregătiţi, dar cu dosar „bun”. Nu mai era mediul de la Sava. M-am autopropus organizator de grupă, din lipsă de alt interes. In anul doi am răsturnat planurile comitetului de UTM pe Politehnică, care dorea o fiică de nădejde, propunând pe un amic de al meu, simpatizat de mulţi. A fost ales, dar eu am fost chemat la Comitet şi mi s-a pus în vedere că la următoarea abatere voi zbura din Politehnică.
Am ieşit mulţumit că le-o făcusem. In anul trei am plecat la Moscova, dar după multe intervenţii. Doream foarte mult să ies undeva. Existau trei posibilităţi – RDG, URSS, China, nici vorbă de Occident. Dosarul meu a zăcut până când cineva a intervenit la ministrul de resort, care fusese cu tatăl meu în războiul civil din Spania, evident, comunist din conducere. Omul a pus o semnătură pe o hârtie şi astfel am ajuns la Moscova. Nimeni , nici eu nu înţeleg fericirea care m-a cuprins când am văzut Piaţa Roşie.
Fine del primo tempo
Boris Marian

Ce părere aveţi despre acest articol?
  • Corect 
  • Frumos spus 
  • Îmi dă de gândit 
  • Am învăţat ceva! 

Ecouri

  • itzhak bareket: (29-11-2009 la 00:00)

    il primo tempo,molto bene,
    astept il secondo si il tertzo cu multa placere
    il primo e amuzant, distractiv si da sperante in cea ce priveste continuarea.

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 0 Nu-mi place 0

  • bmarian: (29-11-2009 la 00:00)

    cu acordul redacţiei voi publica continuări, mulţumesc de apreciere

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 0 Nu-mi place 0



Dacă doriţi să scrieţi comentariul dv. cu diacritice: prelungiţi apăsarea tastei literei de bază. Apoi alegeţi cu mouse-ul litera corectă (apare alături de mai multe variante) şi ridicaţi degetul de pe litera de bază. Încercaţi!

Reguli privind comentariile

 
3.235.105.97