caractere mai micireseteazacaractere mai mari

Cele mai recente contributii la rubrica Poeme, Eseuri, Proza



 

UNCHIUL MEU

de (23-11-2009)

Stăteam cu bunica la lumina lămpii de gaz. Bunica ghicea în boghi, ca în multe alte seri, iar eu mă jucam făcând umbre lungi pe perete, cu palma închisă în căuş şi mişcând degetele precum o pasăre care deschide şi închide ciocul. Deodată bunica a devenit palidă şi tremura. „Uite , vine pe drum de seară, un călător singur, e chiar la poartă”. Şi aşa era. La prima bătaie, bunica a deschis uşa şi era el, băiatul ei cel mare, fratele mamei, nene Sică.

Venea dintr-un lagăr de concentrare, uitat acolo, deşi războiul se terminase de mult. Era tânăr, de 30 de ani şi era blond cu ochi albasşri, subţire, cu un costum albastru pe care nu ştiu de unde îl avea la vremurile acelea. A rămas la noi, că nu avea unde merge, şi ne-am împrietenit foarte repede. Mai mult decât prietenie, îl iubeam şi ştiam că eu sunt preferata lui În prima noapte, cînd a dormit pe pat, după ani în care dormise pe jos, s-a sculat dimineaţa şi când a crezut că păşeşte pe pământ, a căzut.

Îi cunoşteam mersul şi cum îl auzeam că trece pe la peretele casei mă ascundeam sub masă ca să mă caute. Nu mă găsea prea uşor şi eram fericită când mă lua în braţe. Totdeauna îmi aducea ceva cu care te puteai juca. Odată mi-a adus-o pe Maricica, o păpuşă din cârpe, prima mea păpuşă. Maricica avea gura cusută strâmb şi el spunea că a fost la război. Auzisem de război, îmi închipuiam că este ceva cumplit, dacă poate strâmba până şi gurile păpuşilor, poate ceva ca o bombă atomică.

Duminica ieşeam împreună la plimbare, mă bucuram cînd se oprea cineva şi-l întreba dacă sunt fata lui, semănam perfect cu el. Erau si unele fete îndrăgostite, care veneau la bunica să puie o vorbă bună pentru ele şi ca să-l poată vedea, stăteau mult la noi şi mă ţineau în braţe, mă alintau, credeau că asta ar putea să-l apropie. Dar nene Sică, a ales-o pe Jenia, o fată de 16 ani, cu codiţe prinse în cunună în jurul capului. Bunica s-a împotrivit, mama ei s-a împotrivit şi ei s-au căsătorit. Şi-au căutat o casă numai pentru ei doi şi eu am primit şi o tanti Jenia şi o casă în care mi-a fost bine întotdeauna. Ei erau veseli, toată ziua îşi spuneau vorbe de glumă şi râdeau. Se sărutau fără să ţină cont de mine, la ei am văzut prima oară, cum doi oameni doresc apropiere, şi intimitate, iar mie îmi era bine şi cald în casa aceea, era naturală şi nemărginită dragostea lor. Când venea bunica sa mă ieie acasă, le spuneam că vreau să fiu fata lor şi mă ascundeam repede. De unde să ştiu eu, că nu-ţi poţi alege părinţii? Poate era şi un alt motiv, copiilor, chiar celor mici de tot, care s-ar părea că încă nu ştiu prea multe, le plac oamenii tineri.

Nene Sică avea căruţă cu cai şi făcea transporturi la cine avea nevoie de lemne de la pădure, de tablă pentru casă, de orice. Vara mă luau cu ei, în câte un sat să cumpere fân pentru cai. Ajungeam la casa gospodarului şi mă culcam pe jos, în foşnetul ierbii, să pătrund, să iau cu mine, mirosul fânului proaspăt cosit. După ce încărca toată căruţa, ne urcam sus, pe muntele de fân şi vedeam de acolo, drumul întins, cu case şi ogrăzi, apele unduindu-se verzi, în umbra sălciilor.

Toamna începeau hramurile, fiecare sat avea ziua lui de sărbătoare. Noi plecam la naşa lui tanti Jenia, cu toată familia ei, cu căruţa veseliei, fiindcă nene Sică avea chef să meargă în galop, să ne arate ce cai sănătoşi, de rasă, are el. În sat, era o întrecere a splendoarei, casele văruite, cu ştergare vărgate la uşi, cu crengi de busuioc, care uneau mireasma cu frumuseţea, cu fetele gătite si flăcăii mândri, de belşugul hambarelor, după anul de muncă binecuvântat. În curţi erau întinse mese lungi, se aduceau vinurile si ţuica preparate în casă, şi toată lumea bea, dar nu se cunoştea, fiindcă erau naturale. Se aduceau pâinile rumenite în cuptorul de piatră de afară, oalele de ceramică smălţuită, cu sarmalele cele mai bune care se mâncau numai la Moldova. Era horă în sat, cu taraf şi lăutari. Pe urmă fetele alergau să mai aranjeze Casa cea Mare, cea mai frumoasă cameră a casei, să primească băieţii în costume naţionale, care mergeau în grupuri spre casele unde trăiau fetele cele mai frumoase, dar şi mai vesele şi pline de dor ascuns. Fetele nu le spuneau la băieţi pe nume, îi chemau bădie sau bădiţa.

Iarna nene Sică ne lua pe toţi cu sania. Toţi, erau surorile lui tanti Jenia, Maricica, Tanţa şi Lucia, fratele ei Puiu şi întotdeauna eu. Letiţa, altă soră a ei, era la facultate, învăţa medicina. Mergeam pe drumul bătătorit, poleit în zăpadă, ne îmbrăcam bine, ne înveleam în pături, şi în toată plimbarea, nene Sică spunea glume şi poveşti de haz, iar noi râdeam în ritm cu clopoţeii cailor, care aveau şi franjuri roşii la urechi, legănîndu-se în ritmul copitelor, la trap. Cine a auzit şi i-a placut cântecul „sanie cu zurgălăi”, dar n-a mers niciodată pe şesul îngheţat, cu zăpada frămîntată de caii tineri şi zburdalnici, poate să-şi imagineze o scenă de basm, pe drumul străjuit de pomii cu broboade albe, acoperit de un cer de azur, şi săniile cu plimbăreţii, strigând de bucurie. Dar cea mai mare plăcere era pentru mine că stăteam lângă tanti Jenia, iar nene Sică iradia pe capră.

Uneori, duminica, mergeam cu toţii în ponoare să mâncăm la iarbă verde, umbriţi de arborii cu miros sălbatic, aspru şi tăios, sau mergeam la Jijia, râul care trecea nu departe de casa noastră, şi despărţea oraşul Dorohoi, de satul vecin, Trestiana. Era acolo papură, din care împleteam coşuleţe şi le umpleam cu flori de câmp, în culorile care plăceau fluturilor si albinelor.

Eu cu Tanţa, care era cu un an mai mare decât mine, căutam melci şi aşteptam să scoată „coarne boureşti”, căutam scoici şi alergam în neştire de-a lungul luncii. Puiu, ceva mai mare decât noi, îşi făcea o undiţă dintr-o ramură de salcie, lega o râmă la un capăt de frânghie şi ne cerea să facem linişte, să nu speriem peştii. Când scotea câte un peştişor, era pentru noi o mare reuşită. Iubeam tot ce se lega de acest râu, destul de lat pe atunci, cu o punte îngustă dintr-o scândură lungă, pe care n-am avut niciodată curajul să trec.

„Unde eşti copilărie, cu pădurea ta, cu tot?”(Eminescu)

Felicia Herscovici

Ce părere aveţi despre acest articol?
  • Corect 
  • Frumos spus 
  • Îmi dă de gândit 
  • Am învăţat ceva! 

Ecouri

  • itzhak bareket: (23-11-2009 la 00:00)

    …d-na.,duduia sau fetita din dorohoi e asa cum ne dovedeste,prin fragmentele din cartea sub tipar „FATA DIN PROVINCIE”,plina de talent cu mireame de fan proaapat cosit,arome de imbratiseri si gust de sarutari virgine.

    itzhak bareket

    placere sa urmaresti.xxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxSEviitofelivtari,urade bine meritat
    succes

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 0 Nu-mi place 0



Dacă doriţi să scrieţi comentariul dv. cu diacritice: prelungiţi apăsarea tastei literei de bază. Apoi alegeţi cu mouse-ul litera corectă (apare alături de mai multe variante) şi ridicaţi degetul de pe litera de bază. Încercaţi!

Reguli privind comentariile

 
54.224.103.239