caractere mai micireseteazacaractere mai mari

Cele mai recente contributii la rubrica Istorie si actualitate



 

Luciditate, cinism şi comunism: Kolakowski, Žižek şi Troţki

de (15-11-2009)

Puţine texte au formulat mai direct, mai limpede ori chiar mai brutal natura violentă a ideocraţiei bolşevice, dispreţul total al leninismului în raport cu orice formă de legalitate, deci cu însăşi ideea de Rechtsstaat, decât pamfletul lui Lev Troţki, „Terorism şi comunism”.

În volumul al II-lea din trilogia sa Principalele curente ale marxismului (în curs de apariţie în traducere românească la Editura Curtea Veche), Leszek Kołakowski observa că lucrarea, scrisă atunci când Troţki, universal perceput ca mâna dreaptă a lui Lenin, se afla la putere, fiind comandantul suprem al Armatei Roşii în plin război civil şi război cu Polonia, reprezintă cea mai generală prezentare a teoriei statului sub „dictatura proletariatului”, dar şi „relatarea cea mai explicită a ceea ce avea să fie numit sistemul totalitar”.

Pentru Troţki, principiile kantiene despre natura sacră a vieţii umane nu erau decât un jalnic verbiaj demagogic- preoţesc. Troţki recurgea cu arogantă fervoare, fără urmă de reticenţă ori de auto- îndoială, la glorificarea delirantă a violenţei. Îl prefigura în acest sens nu doar pe hiper-rivalul său Stalin, dar şi pe Mussolini, ori mai târziu pe Mao, Fanon şi Che Guevara. Bolşevismul originar pe care Troţki l-a îmbrăţişat necondiţionat în 1917, însemna cultul partidului- predestinat, al avangardei înzestrate cu acces la cunoaşterea istorică absolută, substitut lumesc al Spiritului Absolut hegelian, deci al divinităţii.

Tocmai acest hubris a dus la cultivarea unui demonism salvaţionist-profetic cu efecte cataclismice. Fundamentul acestei viziuni, dar şi al practicilor teroriste pe care le-a inspirat, este utilitarismul exacerbat în plan etic: apoteoza devotamentului necondiţionat, a acelui spirit de partid (partiinost‘) care avea să facă atâtea ravagii, a credinţei oarbe. Este ceea ce sociologul Steven Lukes a numit “orbirea morală a comunismului”. Spunea Lenin: „Afirmăm că moralitatea noastra este în întregime subordonată intereselor luptei de clasă a proletariatului”. Care interese, desigur, vor fi identificate (dictate) de „Statul Major” al revoluţiei, deci de Lenin şi camarazii săi. Concluzia lui Kołakowski este că „omnipotenţa minciunii nu s-a datorat ticăloşiei personale a lui Stalin, ci a fost singura formă de legitimare a unui regim întemeiat pe principii leniniste.

Sloganul vehiculat constant în timpul dictaturii lui Stalin, „Stalin este Leninul zilelor noastre”, era astfel de o perfectă acurateţe”. Aceasta este o abordare care merge dincole de carac – terologie, de psihopatologie (neîndoios importante) şi luminează resorturile interne, cauzale ale dezastrului. Aşa a văzut lucrurile Leszek Kołakowski. Filosoful sloven Slavoj Žižek, altminteri un informat exeget al tradiţiei hegeliano- marxiste, dar şi un neo-stângist pentru care declaraţiile cele mai teribiliste par să fie forma firească (şi unică) de a obţine atenţia mediilor academice occidentale (şi, mai nou, răsăritene), ne prezintă însă un alt Lev Davidovici în introducerea la noua ediţie a cărţii lui Troţki (Terrorism and Communism, Verso, 2007).

Žižek pune bazele unui bizar edificiu categorial menit să-i exonereze pe Lenin şi pe Troţki, în detrimentul demonizatului Stalin (quasi-inconştient reflex hruşciovist). Se sugerează ca însuşi asceticul torţionar Felix Edmundovici Dzerjinski, arhitectul Cekăi, a fost un romantic, un idealist dispus să ucidă în numele purificării umanităţii. În concepţia lui Žižek, bolşevismul anului disperării (1920) a avut „grandoare istorică”. Aceasta este o temă care se conturează mai nou şi în gândirea lui G. M. Tamás, alt reper al neostângiştilor mai ales în Europa de Est. Ce uită să precizeze cei doi este că punctul lor de vedere este identic cu evaluarea făcută de Heidegger naţional-socialismul anului 1933. Tragedia sovietică, crede Žižek, nu a fost a popoarelor supuse unui experiment halucinant, ci a liderilor bolşevici însinguraţi, izolaţi, luptând cu „eroism” pentru salvarea himerelor lor.

Pentru Žižek, adevăratul Troţki nu este cel care a criticat, încă din 1903, iacobinismul leninist, ci febrilul administrator al fericirii universale, cel care dispunea militarizarea forţată a economiei şi distrugerea oricărui spaţiu de pluralism în numele inventării/plăsmuirii Omului Nou. Concluzia lui Žižek, pe urmele idolului sau Troţki, este că leninismul nu conducea logic spre stalinism, că totul a fost de fapt un joc al contingenţelor, al rătăcirilor şi al destinelor individuale.

Jucând cu ostentativă plăcere rolul noului Naphta, oracol al resurecţiei a ceea ce s-ar putea defini drept „le désir de revolution”, Žižek pledează pentru reabilitarea experienţelor chiliastice, a soteriologiilor seculare, a mesianismelor vizionare, pentru regăsirea unei „atomosfere pauliene autentic apocaliptice”. În fapt, Žižek, prin apologia pe care o face lui Lenin, Troţki sau Mao, nu reuşeşte să realizeze decât o refundamentare a filosofiei iresponsabilităţii cinice. Versiunea completă a acestui articol a fost publicată în numărul din luna octombrie al celei mai importante reviste de cultură din România, „Idei în Dialog”.

Cititorii interesaţi de subiect pot afla mai multe de pe blogul meu:
http://tismaneanu.wordpress.com

Articolul a fost publicat ințial în Evenimentul Zilei

Ce părere aveţi despre acest articol?
  • Corect 
  • Frumos spus 
  • Îmi dă de gândit 
  • Am învăţat ceva! 

Ecouri

  • boris marian: (15-11-2009 la 00:00)

    Inetresant. O comparaţie cu Stalin ar merita făcută, cei doi fiind , totuşi , mult diferiţi ca nivel de pregătire şi ca putere de sinteză. Troţki a fost un antileninist, apoi el a adus pe bolşevici la putere, a fost un concurent al lui Stalin, a crezut în şansa unui dialog, apoi a înfiinţat o Internaţională antistalinistă. S-a bucurat de o popularitate mai mare decât Stalin, în lume.Comunismul de război era o tactică temporară. Numai Stalin gândea că teroarea trebuie să fie permanentă.
    Sunt opinii perdsonale.

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 0 Nu-mi place 0

  • Dan Pohic: (15-11-2009 la 00:00)

    Domnule Tismaneanu,

    Va multumesc pentru un articol atit de profund. De mult nu am mai citit unul. Felicitari !!!

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 0 Nu-mi place 0



Dacă doriţi să scrieţi comentariul dv. cu diacritice: prelungiţi apăsarea tastei literei de bază. Apoi alegeţi cu mouse-ul litera corectă (apare alături de mai multe variante) şi ridicaţi degetul de pe litera de bază. Încercaţi!

Reguli privind comentariile

 
54.80.81.223